Se afișează postările cu eticheta PFC. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PFC. Afișați toate postările

marți, 27 mai 2014

Unificarea dreptei devine un fel de convenție a înghițitorilor de broaște. Râioase.

Scena politică este cuprinsă de convulsii. Rezultatele alegerilor europarlamentare au stabilit câștigătorii. Pe stânga, PSD și anexele fără voință proprie, UNPR și PC. Pe dreapta PNL și PDL. PMP nu este un câștigător, este un „răpitor” care va muri înainte de a mai ucide. Începând de azi. Chiar de azi de când PNL a făcut niște pași. Foarte, foarte importanți în vederea construirii forței politice care să fie capabilă să oprească PSD să redevină partidul stat ca pe timpul lui Adrian Năstase.

Gândul are o prezentare a acestor „zbateri” (aici). Nu îi combat, nu am cum. Cele întâmplate nu pot fi contestate iar cele viitoare sunt posibile. Mediafax ne informează și el (aici). La Realitatea Tv am văzut pe MRU cu explicațiile lui. Am văzut și pe Blaga cu ale lui. Discuțiile PDL și FC cu PNL sunt doar la nivel informal. Deocamdată. Întâi se va vedea gradul de compatibilitate între cele PNL și PDL. Separat, așa a ales MRU, vor fi purtate discuții între PNL și FC.

Nu este vorba despre fuziuni. Sper că am înțeles bine.

Să le luăm pe rând.

Discuțiile cu Mihai Răzvan Ungureanu sunt foarte sensibile. Forța Civică este plină de liberali trădători și are în spate colaboratori ostili PNL și lui Crin Antonescu. Vicepreședintele Dan Cristian Popescu este și admirator al Elenei Udrea. Nu mai spun de legăturile acestuia și a locoteneților lui cu Tăriceanu ! Nu doar el. În spatele lui MRU se ițește imaginea lui Chiliman și a IRL cu colcăiala fetidă de acolo. Prin Moisescu se ivește și chelia lui Pavelescu. A face o fuziune cu această cloacă cu pretenții de partid sau partide politice ar însemna ca PNL să facă un uriaș pas greșit. Pe de altă parte, electoratul FC și al PNȚCD este nu doar nesemnificativ, este taliban anti-PNL. Mai ales anti-Crin Antonescu. Prietenii știu de ce ! Este mai mult decât evident că PNL nu are ce primi de la MRU și acoliții săi. Nici acum și nici în viitor. Va putea accepta însă ca FC să adopte/accepte proiectele PNL pentru viitor, în special după ce vor fi finalizate negocierile cu PDL. FC nu are ce propune. O altă abordare a discuțiilor cu FC ar duce la o revoltă în PNL. În special din partea celor care au avut de suferit de pe urma acoliților lui MRU.

Discuțiile cu PDL sunt deja altceva. Nu, nu va fi fuziune. PDL în schimb, are ce oferi unei alianțe politice pe program comun cu PNL. Un program comun și susținere parlamentară neechivocă. Urmată de o colaborare europarlamentară în interesul României. Nesuferita monica Macovei fie va trece de partea PMP fie se va astâmpăra și va lucra pentru România. Înclin să cred că își va schimba comportamentul după ce va fi obligată să colaboreze cu Norica Nicolai, Renate Weber, Ramona Mănescu, Adina Vălean și ceilalți europarlamentari liberali.

Media a sesizat faptul că atât PNL cât și PDL nu vor să aibă a face cu PMP. Imaginea lui Traian Băsescu și a Elenei Udrea este nocivă în lumea politică de mâine. Cred că PNL nu va negocia cu PMP în mod foarte serios dacă la aceste negocieri vor fi prezente persoane care și-au probat, în timp, ura față de liberali și liderii lor.

Este de observat faptul că PNL nu are cuțitul la os, cum se spune. El luptă cu PSD și Traian Băsescu ! Până acum, doar PDL nu a luptat contra PNL. Șicanele politice nu sunt luptă. Dovadă faptul că PDL a fost primul care a venit alături de PNL la moțiunea de cenzură. PDL în schimb are cuțitul la os. Traian Băsescu l-a mușcat continuu profitând de funcția publică pe care o are și a deturnat o parte dintre membrii PDL, în special primari, către PMP. Încheierea unei alianțe punctuale între PNL și PDL va opri atacurile lui Traian Băsescu. Înclin să cred că PMP va slăbi foarte tare și în timp foarte scurt. Dacă însă Traian Băsescu nu se va opri din atacurile la PDL și PNL, vom vedea ce nu a văzut Parisul: o alianță PSD cu PMP. Deja, azi, în Parlament, PMP-istul Popescu a fost salvat de arestarea preventivă prin voturile coabitanților PSD și PMP !

Discuțiile anunțate între PNL și PDL plus MRU au născut reacții. Antena 3 este oripilată, B1Tv este nemulțumit, Turcescu insistând asupra faptului că unificarea dreptei nu se poate face fără „liantul” Băsescu iar desemnarea candidatului dreptei la alegerile din toamnă-iarnă nu poate fi făcută fără aprobarea lui Băsescu. RTV este în ton cu Antena 3. Deocamdată, mai aproape de aceste negocieri este Realitatea Tv.

Mă gândesc la ziua de mâine. Cum ar fi să vedem B1Tv aliniat cu Antena 3 și RTV împotriva opoziției ?!

miercuri, 21 mai 2014

Votul util la europarlamentare, ar duce la un semnal de coagulare a dreptei.

Partidulețele cu pretenții de dreapta ar trebui să fie mai serioase cu aceste alegeri. Au un prag electoral peste care nu pot trece. Sunt pline de orgolii și au o dorință disperată să se răzbune pe celelalte formațiuni politice care au reușit. În special pe cele care le-au fost adversare și mai apoi aliate pe scena politică în diferite momente.

Pe blogul ei, Cristina Pocora (aici) are un material despre votul util care trebuie dat la aceste alegeri. Are dreptate. Formațiunile politice care nu trec pragul electoral de 5% dau voturi (prin redistribuire) partidului sau alianței care are mai multe voturi. Practic, trimit în Parlamentul European pe adversarul politic împotriva căruia vituperează zi de zi.

Spune Cristina: „Un vot neexprimat sau un vot pentru un partid mic, care nu va trece pragul de 5%, este în fapt un vot pentru PSD. Absenteismul sau irosirea votului pe un partid care îl va pierde la redistribuire  va crește scorul principalului partid care în continuare câștigă alegerile pe spatele celor defavorizați, a celor asistați social, ale căror voturi sunt mai ușor de strâns”.

Perfect adevărat. Din discuțiile purtate pe rețelele de socializare am văzut persoane care îndeamnă la anularea votului, la refuzul de a vota sau care îndeamnă la sancționarea partidelor politice printr-o formă sau alta la momentul votului pentru că ... nu au acceptat și nu au înstrăinat monarhia. Ei bine, toate aceste persoane fac jocul PSD. PSD încurajează aceste forme de manifestare pentru că ele aduc PSD procente suplimentare la redistribuire. Cum spune un lider local al PSD: „Fiecare cetăţean trebuie lăsat să facă aşa cum crede de cuviinţă. Sigur, să-l informăm că sunt unele calcule politice care se fac, e o discuţie, dar oamenii trebuie să decidă singuri cu cine votează”. Ziua de Cluj (aici).

Încurajarea absenteismului sau a manifestărilor „sancționatorii” pentru partide (o tâmpenie mai mare nu s-a putut spune !) completează zbaterea unor partidulețe fără orizont  de a ieși în evidență. Așa cum sunt PNȚCD Pavelescu, Noua Republică a lui Neamțu sau Forța Civică a lui M.R. Ungureanu. Este evident că acestea nu vor trece pragul de 5%. Sondajele falsificate ale PSD care îl creditau pe MRU cu aproape 20% „încredere” la dus pe individ aproape de narcisism. Ai lui sunt convinși că vor depăși pragul de 5% deoarece „poporul” îl iubește pe MRU !

Chiar dacă cele 3 (trei) partide așa-zis de dreapta au puțini membri și puțini simpatizanți, sunt hotărâte să vadă unde sunt situate pe scena politică. Liderii acestor partide nu au nici o jenă pentru faptul că orgoliul și nesăbuința lor poate duce la alegerea unui parlamentar în plus pentru PSD în PE. Ura oarbă față de alte formațiuni politice, ranchiuna, conștientizarea propriei neputințe îi împiedică să sprijine curentele politice pe care le promovează zi de zi. Toate trei sunt sau vor să fie membre ale PPE. Ei bine, prin efortul lor conjugat, efortul prostiei, vor favoriza unul sau două voturi în PE în favoarea PES. Eu cred că socialiștii români ar trebui să le ridice, după alegeri, un grup statuar al prostiei, drept mulțumire.

Crin Antonescu, Vasile Blaga și chiar cei din PMP au adus vorba despre acest „vot util”. Sunt partidele care luptă cu PSD iar măgărețele astea politice devin, prin comportamentul lor electoral, aliați ai PSD.

Crin Antonescu: „Există mai multe formaţiuni care se declară de dreapta, şi probabil şi sunt. Nu asta este discuţia acum, PNŢCD, Forţa Civică, mai ştiu eu care, Noua Republică şi aici este un lucru foarte important şi v-aş ruga şi pe dumneavoastră să încercaţi să trimiteţi acest apel. Nu suntem un partid care a canibalizat alte partide, n-avem nevoie de asta. Este extraordinar de important ca oameni de bună credinţă şi cu convingeri de dreapta să înţeleagă că un vot dat acestor formaţiuni este, după toate probabilităţile, este un vot dat PSD şi nu cred că asta vor, pentru că, dacă ele nu fac acel barem de cinci la sută, şi e mult prea puţin probabil să-l facă, aceste voturi la redistribuire se duc la cel care are cele mai multe voturi, adică la PSD. Nu cred că un om care votează cu PNŢCD sau cu Forţa Civică la aceste alegeri vrea ca votul lui, de fapt, să fie folosit de PSD”.

Vasile Blaga: „Voturile date unor partide care nu vor intra în Parlamentul European în cea mai mare parte se vor îndrepta către PSD care, e clar, se învârte undeva la 40% şi va lua 40% şi din redistribuire. De aceea un vot dat unor partide care nu vor intra în PE este până la urmă un vot dat PSD”.

Este clar. Am văzut și reacțiile „tulburate” ale liderilor celor trei „măgărețe” politice. Sunt penibili.

Nu are importanță pentru care partid de pe partea dreaptă a eșicherului politic vor vota, important este să dea votul unui partid care prezintă garanția că va depăși pragul electoral. Nu vor PNL ! Foarte bine. Poate vor PDL (care i-a adus în Parlament în 2012 !) sau, de ce nu, PMP. Pe oricare dintre ele ar pune votul este infinit mai bine dacă ar vota pentru partidul lor. Au timp să crească, dacă au de unde, iar în 2016 să facă dovada că pot depăși pragul electoral.

sâmbătă, 22 februarie 2014

Teamă, haos și frustrare pe „dreapta” băsesciană.

Înfruntarea politică din USL, între PSD și PNL și posibilul deznodământ al trecerii PNL în opoziție agită spiritele și formațiunile politice (multe dintre ele adevărați paraziți politici) care se declară „de dreapta”. Cel mai agitat a devenit PDL. Nici PMP nu se simte prea bine. Nu mai spun de ceilalți.

Aproape toți guralivii „de dreapta” neagă PNL dreptul de a fi partid de dreapta. Aproape toți guralivii fiind, la origine, foști FSN-iști, foști internaționaliști-socialiști ! Chiar dacă unii au ajuns prin PNȚCD, tot de la FSN au venit. Culmea este că atunci când au guvernat nu au luat o măsură de dreapta. Pentru că tăierea salariilor, a pensiilor, anularea drepturilor și libertăților civile unor categorii profesionale și ciuntirea dreptului de proprietate nu se pot socoti măsuri de dreapta. Centralizarea și recentralizarea autorităților statului iar nu poate fi măsură de dreapta. Concentrarea puterii bugetare la nivelul guvernului, autoritățile locale fiind, în realitate, ordonatori terțiari de credite, iar nu este o măsură de dreapta. Sunt nu doar măsuri de stânga, sunt măsuri dictatoriale. Ei bine, toate aceste scursuri sociale se declară a fi „de dreapta”. Am ajuns de tot râsul. Teza potrivit căreia apartenența la familia Popularilor Europeni este o garanție a orientării politice de dreapta nu este valabilă. Pentru că în această familie sunt și partide de stânga, popularii europeni fiind, în fond, un conglomerat politic, o federație de partide care și-au propus să cucerească puterea politică în statele de care aparțin și cu influența externă a familiei politice din care fac parte. Nimic de dreapta, în adevăratul sens al cuvântului. Faptul că popularii europeni au gestionat foarte prost Uniunea Europeană în acești ani de criză economică (provocată de măsurile de stânga luate de popularii europeni pentru a salva sistemele bancare cu banii contribuabililor - fie prin contribuții de la bugetele naționale, fie prin confiscarea depunerilor private) este o dovadă a faptului că așa-zisa dreaptă europeană este doar o vorbă în vânt.

Cei mai vocali se arată a cei din PDL. Culmea tupeului este atinsă atunci când anunță, emfatic, că iau în calcul un dialog cu PNL dacă și numai dacă PNL renunță la Crin Antonescu ! Că PNL trebuie să treacă o perioadă de penitență, probabil sub supravegherea celorlalte partide „de dreapta”, pentru a fi reprimit în clubul partidelor de dreapta. Caraghioși. Ei bine, pot sta liniștiți. PNL nu este în situația disperată pe care o au ei, aceste partide și partidulețe cu mofturi „de dreapta”. PNL este o forță politică în sine, este stabil și este de dreapta fără a cere voie cuiva să fie ceea ce este.

PDL este în curs de desființare. Are gura mare însă doar atât. PMP-ul lui Băsescu a trecut, în forță, la preluarea structurilor teritoriale ale PDL. Partidul lui Blaga pierde esența lui. Structura organizatorică. De aceea, văzând cât de vocali au redevenit mă mir că mai au voce. În numele cui vorbesc pedeleprele ? Și Blaga dar și Stolojan. Cu Oltean sunt lămurit. La Oltean vorbesc broaștele din gât. PDL a rămas cu jumătate din parlamentarii săi - intrați pe ușa din dos în Parlament, ca reminiscență a unei legi defecte -, ceilalți plecând la PSD, UNPR, PC și la mai noul PMP. Structurile lor teritoriale își schimbă culoarea, personalitățile organizațiilor din teritoriu au aderat sub bagheta magică a zânei Elena Udrea la Fundația Mișcarea Populară revenind astfel sub autoritatea lui Traian Băsescu. PDL rămâne, formal, același numai că oamenii nu mai sunt ai PDL. Sunt ai și vor munci pentru PMP și Traian Băsescu. Mare lucru dacă PDL va mai exista la alegerile din 2016.

Ei bine, tocmai PDL este cel mai agitat de eventualitatea trecerii PNL în opoziție. Practic, un PNL în opoziție parlamentară grăbește dispariția PDL. Fie tot PDL trece la PMP, fie PDL va pierde o mare parte din membri prin trecerea acestora la PNL sau PSD. Pentru PDL nu mai există un capăt al tunelului. Ci o fundătură.

Agitat este și PMP. Traian Băsescu a dispus, sunt sigur, urgentarea preluării organizațiilor PDL de către Fundația MP pentru a preveni trecerea acestora în barca celui mai puternic. În barca PNL sau a PSD. Nici așa nu are siguranța că pedeleprele capturate acum în grabă nu vor avea alte intenții după ce PNL trece în opoziție. Posibil ca mare parte a pedeleprelor să nu treacă la PNL. Foarte-foarte posibil având în vedere evenimentele foarte apropiate privind migrația politică. Majoritatea celor din PDL au ales să treacă alături de PSD. Sângele apă nu se face. În timp ce PMP se laudă cu primarii, cu zecile de primari de la PDL care au ales să treacă la Fundația MP și astfel să susțină PMP, PSD vine și el cu anunțuri în care la nivel județean primari ai PDL au venit alături de PSD și „căpușele” sale. Tot cu zecile. Eu constat că PSD și PMP sunt într-o competiție strânsă pentru capturarea organizațiilor locale ale PDL. Mai cred că PSD și PMP se grăbesc de teamă că un PNL în opoziție ar putea captura, la rândul lui, organizațiile locale ale PDL care au unii membri cu orientare politică de dreapta sau care simpatizează liberalismul.

De atâta agitație și disperare, PMP-ul lui Băsescu absoarbe tot ce găsește. Au renunțat la „etica politică” clamată la formarea Fundației MP și au trecut la „politică”, pură și dură. Astfel, în comunicatele laudative la propria imagine PMP-iștii au anunțat victorioși creșterea lor numerică cu membri ai PNG-ului lui Gigi Becali și PP-DD-ului lui Dan Diaconescu în direct ! Fenomenal. Nemaivăzut ! Nemaiîntâlnit ! PMP devine, pe zi ce trece, un partid al întregului popor.

Creșterea explozivă a PMP a născut și disperarea unor căpușe politice băsesciene, creații nereușite sau incomplete ale lui Traian Băsescu în eforturile lui de a slăbi PNL. Partidul Forța Civică condus de Mihai Răzvan Ungureanu are, la rândui, zilele numărate. Zilele și lunile trec iar anunțatele alianțe cu PMP nu mai au loc. MRU nu mai este candidatul comun pentru alegerile prezidențiale, PFC nu mai intră pe locuri eligibile în lista pentru europarlamentare ... tristețe mare. Eu cred că MRU mai are niște angoase. Cred că o parte dintre „nemțenii” lui au gânduri parșive, vor să îl părăsească pentru alții mai potenți, mai puternici, mai „aleși”. Mare lucru dacă PMP nu este undeva la capătul celălalt al „aței”. Nu este exclus nici PNȚ-CD-ul lui Pavelescu susținut cu disperare de IRL-ul lui Chiliman. Țărăniștii au prins „pungulița” lui Moisescu și sprijinul primarului bucureștean și se cred pe cai mari.

Chiar PNȚ-CD are cumplite crampe politice. Ajuns un conglomerat politic tot adunând de ici și colo pe toți cei care fie au scăpat de la balamuc fie sunt supărați pentru nereușitele personale în alte partide, PNȚ-CD nu mai are siguranța zilei de mâine. Nu crește. Ce mai are bun pleacă, ce are mai prost rămâne. Acum au trimis scrisoare către toți cei care sunt în evidențele lor cu adrese de mail luate de pe facebook prin care cheamă, cu disperare, acasă pe vechii țărăniști. Am primit și eu una deși nu am fost și nici nu sunt țărănist. Asta îmi spune că disperarea PNȚ-CD este atât de mare încât sunt capabili să promită și luna de pe cer celor care le dau un răspuns favorabil. Ar fi culmea ca PNȚ-CD să mai poată ceva după anii de inutilitate politică în care au trăit doar cu numele. Este ca și cum boschetarii din canalele Bucureștiului s-ar angaja să câștige alegerile parlamentare cu partidul boschetarilor !

Frământările din USL și frământările opoziției sunt complet diferite. De o parte se luptă „titanii”, câștigătorii. De partea cealaltă se luptă „ploșnițele” politice, perdanții. O despărțire a „titanilor” va duce la un măcel în rândul „ploșnițelor”. Și a celor care susțin PSD dar și a celor care se declară „de dreapta”. Se va lăsa cu sânge. Pisica va fi ruptă în două.