Luju.ro a luat un interviu lui Radu Stroe. Evident, interesul este a afla câți mai suntem, în realitate și, legat de câți suntem, ce își propune MAI pentru alegerile viitoare.
Concluzia ? Este harababură. Legislativă, funcțională la nivelul primăriilor și a structurilor specializate ale MAI de evidență a populației, politică. Radu Stroe are dreptate. Una scrie legea, alta se interpretează și aplică. Fiecare cu mușchii lui. Iar asta o știm fără a mai spune el. O știm pe pielea noastră din modul cum acționează Jandarmeria Bucureștiului în apărarea celui mai iubit troglodit al lor: Traian Băsescu. O știm de la Curtea Constituțională care își încalcă atribuțiile și se comportă ca o instanță de judecată și Parlament în același timp însă mai puțin ca o Curte Constituțională. O știm de la Consiliul Superior al Magistraturii care a devenit agent politic al PDL și o mai știm de la instanțele de judecată unde judecătorii portocalii motivează hotărârile judecătorești cu extrase din notele de fundamentare sau expunerile de motive ale actelor normative emise de guvernările eșuate ale „constituționalului” sinistru Emil Boc. O harababură generalizată care a fost creată de Băsescu și PDL pentru că doar astfel ar fi putut să comită toate crimele împotriva poporului român cu „legea în mână”. La legi strâmbe, administrație și mai strâmbă. Asta a fost administrația PDL.
Referendumul mi-a dat prilejul să constat o măgărie comisă de guvernele care s-au perindat, de orice culoare au avut ele. Nu au curățat legile privind alegerile de orice fel și referendumul de dublarea unor noțiuni, a unor definiții. De exemplu, este cea mai evidentă, definirea listelor electorale permanente. Una este lista electorală permanentă la alegerea Președintelui, alta este lista electorală permanentă la referendum și cine dracu mai știe care este lista electorală permanentă la alte tipuri de alegeri. Normal, într-o singură lege trebuia definită lista electorală permanentă, celelalte legi făcând doar trimitere la legea de bază dacă la tipul de alegere lista electorală permanentă ar fi constituit o condiție a evaluării lor. Poate că acum, în prag de alegeri parlamentare, MAI va face propunerile legislative necesare de modificare, completare, corectare a harababurii normative, în consens cu legea 24/2000 de tehnică legislativă.
În fine, în privința „coabitării” cu Băsescu, poziția PNL, este bine precizată în acest paragraf:
„Credeti ca se poate coabita cu Traian Basescu? Ati fost ofiter al Marinei... In ce ape s-ar scalda USL cu Basescu pe aceeasi punte? Poate fi tinut la suprafata un vapor cu doi carmaci?
Raspunsul e categoric NU. Nu stiu exact istoricul relatiilor Basescu – PSD, dar cunosc perfect istoricul relatiilor Basescu – PNL. Si imi aduc aminte nu numai momentul cand a venit, primar general fiind, la noi la sediu la PNL sa facem o coalitie, ca zicea el ca il omoara Nastase si PSD. Atunci, PNL a comis greseala fundamentala. Ulterior, nu a fost suficienta mezalianta DA si urmatoarea etapa de parcurs a domnului Basescu a fost desfiintarea PNL prin programarea pana si a comitetelor judedetene PNL, prin fuziune cu PDL-ul. Cum s-ar spune, PDL a incercat capcanarea PNL. Dupa refuzul nostru, s-a declansat cataclismul care a tinut pana in zilele noastre. Dar nu va mai tine mult! Eu inca sper intr-o demisie a lui Traian Basescu si as adauga ca lupta lui, nu impotriva USL, ci impotriva poporului roman, nu face decat sa-l descalifice in continuare. Pentru ca el nu lupta cu USL, ci intre noi si el este interpusa marea masa a celor 7,4 milioane de romani care au votat demiterea sa la referendum”.
Îmi place această explicație. Am scris din 2005 împotriva lui Băsescu, la articolele din Adevărul și Cotidianul, multe comentarii. Apoi pe blog. Precizările îmi aduc satisfacție. Chiar dacă nu am știut atunci chestiunile intime, în anii din urmă le-am aflat și îmi crează plăcere să le citesc și recitesc de câte ori am ocazia.
Sper, îmi doresc din suflet ca MAI, pentru care am o anume afinitate, să arate că se poate realiza o acțiune corectă în slujba poporului român pentru clarificarea situației populației cu drept de vot pentru ca astfel să ajungem mai aproape de adevăr. În spatele acestor date se află adevărul numărului de parlamentari, adevărul PIB-ului, adevărul contribuțiilor și al asistenței sociale etc. Adevărul prognozelor care se fac pentru planurile de orice fel care implică mase mai mari de oameni etc.
Sper ca după un timp să aflăm câți suntem în realitate. Putem fi 30 mil de români însă aici în țară ducem greul doar jumătate din această cifră. De ce naiba trebuie să avem în cârcă „greutățile” a doi oameni ?
Se afișează postările cu eticheta Radu Stroe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Radu Stroe. Afișați toate postările
vineri, 31 august 2012
luni, 18 ianuarie 2010
Colegiul 1, Sectorul 1, Radu Stroe ...
Revin la scris dupa mai mult timp. Revin mai ales dupa ce o tentativa de desconsiderare a alegatorilor bucuresteni si a Parlamentului din partea PDL si a lui Traian Basescu a luat sfarsit. Aceste anticipate au avut rolul lor in strategia PDL. Basescienii au vrut sa ne demonstreze ca Parlamentul si-a pierdut valoarea, ca Parlamentul este o adunatura oarecare de indivizi fara importanta, ca Parlamentul poate fi desfiintat.Numarul mic de votanti ne arata si faptul ca in randul populatiei exista putini oameni care au constiinta civica. Speram ca cei din Sectorul 1 sa iasa la vot pentru a arata celor din PDL ca sustin democratia, parlamentarismul si ca nu sunt de acord cu modul in care este tratata politica la noi. Dar nu ... Pacat.
Ma bucur totusi ca putini dintre ei, cati au iesit la vot, au impiedicat un abuz impardonabil al PDL fata de noi toti, fata de principala institutie democratica a statului, Parlamentul.
Nu Prigoana jr. este important aici, ci modul in care PDL si basescienii au inteles sa ne arate cum vad ei democratia la romani. Ca ceva de "rahat".
Fata de situatia din Parlament a pozitiilor ocupate de partidele politice un liberal (sigur !), nu aduce cine stie ce mare avantaj numeric insa aduce o promisiune politica. In plus, aduce un plus de competenta si expertiza in comisia parlamentara in care va functiona Radu Stroe. Aduce o voce care stie ce spune si stie cand sa vorbeasca atunci cand se vor dezbate idei sau actiuni care sa fie utile populatiei. Aduce un om cu experienta de viata si cu pricepere fata de necesitatile umane. Tanarul Prigoana era sarac, tare sarac in domeniu.
Imi doresc (oare a cata oara ?!), ca Radu Stroe sa aiba succes in misiunea ce si-a asumat-o. Bafta Radule !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
