Se afișează postările cu eticheta putere economică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta putere economică. Afișați toate postările
joi, 21 iulie 2016
Au dat la brexit vot mai mult / Și cu asta ... ce-au făcut ?
Am tot citit știri despre ce fac insularii britanici în perioada pre-brexit. Până la urmă, înfoiați nevoie mare pe ideea de a face din Brexit un succes, după cum a declarat Theresa May în Parlamentul britanic, au purces la treabă ... pe continent. Au avut și un „mic” duș rece cu americanii, Kerry fiind destul de clar chiar dacă diplomat că ei nu pot începe un dialog pentru acorduri comerciale post-brexit până când UK nu iese din UE. Nasol moment. Același răspuns a venit și de la Australia, de la Canada și de pe unde au mai umblat insularii cu iscoada.
Imaginea de sus este superbă. May încearcă să o vrăjească pe Merkel însă nemțoaica are o grimasă hazlie. Ceva în genul „alo fată, lasă vrăjeala că nu merge” !
Din toată „literatura” Brexit, de dinainte de referendum și după, insularii au rămas cu o singură mare problemă. Migrația forței de muncă în spațiul UE. Theresa May are un singur mesaj: Marea Britanie va gestiona imigrația din UE după Brexit. Nu vor mai fi sute de mii de imigranți europeni, vor fi doar câteva mii, o imigrație sustenabilă.
Celelalte relații cu UE ar fi de dorit, în accepțiunea insularilor, să rămână așa cum sunt. Marea Britanie să rămână cu Londra în poziția de „capitală financiară a UE”, comerțul cu Germania să rămână la fel, fabricile statelor UE să rămână pe loc în Regatul Unit, băncile străine să rămână în Regat, serviciile financiare să rămână în Regat, comerțul să fie liber etc. Numai că ... vrabia mălai visează și săracul praznicul.
Liderii UE au transmis mesaje clare Marii Britanii. Nu negociem nimic până nu terminăm cu ieșirea din UE. Pe timpul ieșirii, negociem condițiile ieșirii. Iar aceste condiții nu prevăd rămâneri în Regatul Unit a industriei UE, a finanțelor UE, a serviciilor UE etc.
De la Merkel, Theresa May a obținut înțelegerea pentru tergiversarea aplicării art. 50 din TUE. Da, este nevoie ca Regatul Unit să își stabilească niște linii clare de acțiune și asta este normal. Hollande în Franța nu prea este de acord. El vrea ca insularii să fie mai rapizi în pronunțarea cuvintelor miraculoase „aplicăm art. 50 din TUE”. Alte state se poziționează în spatele celor două mari puteri europene. Fiecare după interese.
Mi-a plăcut un comentariu, după întrevederea dintre Merkel și May. Se pare că Merkel a transmis lui May că aceasta ar trebui să înțeleagă că UE este de 7 ori mai mare ca Regatul Unit. Mai mare are rolul de puternic economic, UE urmând să negocieze următoarele tratate cu regatul Unit de pe poziția de „stat” puternic economic față de un „stat” mai slab economic. După ieșirea din Marea Britanie a industriei dependente de Uniunea Europeană și instituțiilor financiare dependente de sistemul financiar al UE, cifra 7 va deveni din ce în ce mai mică. Diferența dintre UE și Marea Britanie va deveni din ce în ce mai mare iar negocierile se vor înăspri. Una este Marea Britanie astă în relația cu UE, alta va fi Marea Britanie de mâine. Marea Britanie va pierde locuri serioase în G 7, în G 20. Cu aproape trei decenii în urmă era pe cale să se prăbușească. A fost salvată de aderarea la Uniunea Europeană. Ce va fi în viitor ? Vom trăi și vom vedea.
Din cauza puterii economice a UE alte state au refuzat politicos, diplomatic, inițiativele Regatului Unit de a încheia acorduri economice și comerciale în avans de ieșirea din UE. Cred că pentru diplomația britanică a fost un duș rece. Foarte rece. Au înțeles că au visat prea frumos. Măscăriciul de Boris Johnson va fi incapabil să își susțină vorbele: Regatul Unit va fi în continuare un lider în UE ! Mâine, când se va scula din somn, va vedea că este o țară puternică militar, cu cheltuieli de apărare care nu mai pot fi susținute pentru că pierderea calității de membru al UE îi va scade puterea economică a Regatului.
Se vede că Uniunea Europeană lucrează în forță. Deja nu mai este nici o grabă la Bruxelles. Miile de funcționari europeni au făcut calculele, bugetul UE a fost prognozat pe pierdere dar fără să afecteze funcționarea Uniunii, se știe precis ce se retrage din Regatul Unit și când, au semnale, în mod sigur, de la instituțiile financiare din Marea Britanie care vor să lucreze cu UE că se vor reloca pe continent etc. Este evident că și insularii au lucrat febril. De aceea din discursul firoscos al Brexit-ului a rămas doar „migrația forței de muncă din UE”. Că doar nu era să renunțe la tot Brexit-ul. Ce face May este să încerce să cumpere indulgențe europene. Poate-poate scapă mai ușor. Nu va fi cazul.
Se vede din ce în ce mai mult că relațiile între state sunt bazate pe interese, nu pe sentimente. Relatările sentimentale nu au loc în calculele guvernelor. Marea Britanie se va înfrunta cu interesele de mare putere ale UE. Dacă nu va avea ce oferi, nu va primi ce vrea. Dușul rece de care am vorbit la început va fi din ce în ce mai rece. Imaginea publică despre Marea Britanie se va degrada continuu. Insula „fericirii” pentru mulți europeni până la Brexit va deveni insula deznădejdii. Europenii se vor retrage, forțați de rasismul britanicilor, forțați și de scăderea nivelului de trai. Odată cu reducerea puterii economice a Marii Britanii se va reduce și nivelul de trai. Iar reducerea nivelului de trai va accentua resentimentele britanicilor față de imigranții europeni, considerați vinovați pentru nefericirea lor. Nu va mai fi o idee bună migrația în Marea Britanie. Micile afaceri deschise de europeni în Marea Britanie vor fi primele afectate de Brexit. Românii se vor întoarce acasă. Mulți, foarte mulți. Este inevitabil chiar dacă ei încă mai speră că viața în Marea Britanie nu se va strica atât de mult încât să fie obligați să părăsească insula.
Este de urmărit. Nu vezi în fiecare zi ultimele zile ale unui imperiu.
joi, 30 iunie 2016
Ciudățenia „analizelor” lansate în media. Sunt ale unor ciudați sau ale unora care vor să devină ciudați ?
În presa scrisă, pe Tv, pe Facebook (văzut ca un mediu de comunicare) ... se emit „judecăți de valoare”. Se iau de colo niște declarații, se iau de dincolo niște aprecieri, se bagă într-un mixer și se dau soluții. Uniunea Europeană iese, în mai toate cazurile, pe locul secund sau chiar mai rău. O fi neștiința de vină sau o fi „mâna lungă” a propagandiștilor de la Moscova ?
După teoriile aruncate pe piață, cu atâta disperare, Statele Unite ale Americii se tem de Uniunea Europeană și au sprijinit Regatul Unit să iasă. Regatul Unit este mai important pentru politica globală a SUA decât Uniunea Europeană. O Uniune Europeană puternică, stabilă, unită ar deranja SUA în negocierile globale cu Rusia, China, India, Brazilia ... Ideile au tot felul de variante, pe partea cu SUA după care vin variantele pe partea cu Rusia și interesele ei ca să nu mai spun de China și interesele ei globale. În toate variantele, Uniunea Europeană are rolul secundar al pieței de desfacere a produselor lumii și locul unde se pot face vacanțele, turismul în general.
Multă minte le mai trebuie !
Ia să vedem și altfel, diferit de propaganda ostilă Uniunii Europene și statelor care o formează.
În Uniunea Europeană sunt 3 dintre statele lumii care formează Grupul G 7, grupul statelor cu cele mai puternice economii pe plan mondial. Germania, Franța și Italia. Regatul Unit este încă parte a Uniunii Europene. Membru al G 7, Regatul Unit are tot interesul să continue politica sa economică legată de Uniunea Europeană. Celelalte state ale G 7 sunt SUA, Canada și Japonia.
Grupul G 7 a scăzut în importanță după ce s-a format Grupul G 20. G 20 cuprinde țările Grupului G 7 și alte țări cu economii emergente din toată lumea. Ei bine, Grupul G 20 cuprinde și Uniunea Europeană ca subiect de drept internațional de sine stătător. La ședințele Grupului G 20, Uniunea Europeană este reprezentată de statul UE care deține Președinția UE !
Ca să nu mai complic lucrurile pentru cei care nu vor să își stoarcă mintea, toate statele Uniunii Europene fac parte din Grupul G 20 prin intermediul Uniunii Europene. Există „ciudățenia” dublei reprezentări a Germaniei, Franței, Italiei și Regatului Unit (până la ieșirea efectivă a Regatului Unit din Uniunea Europeană). La ședințele G 20, cele mai dezvoltate state europene din G 7 vor avea aceeași poziție cu a Uniunii Europene (de fapt ele vor fi liderii de facto al protejării intereselor globale ale UE !). Nu vă dați ochii peste cap, România este parte a G 20 prin intermediul Uniunii Europene. Nu este exclus ca România să reprezinte UE la o ședință a G 20 care se ține pe timpul cât România deține Președinția semestrială a UE.
Când se vorbește de puterea militară a puterilor economice ale lumii, Uniunea Europeană este văzută ca fiind „soldatul de la bucătărie care curăță cartofii”. Eroare, stimabililor. Sunteți în mare eroare.
Da, Regatul Unit avea cea mai mare putere militară (statistică) în cadrul Uniunii Europene. Se uită cu inconștiență faptul că Franța este una dintre marile puteri militare ale lumii. La fel Italia. Plecarea Regatului Unit din Uniunea Europeană nu presupune plecarea din Europa și părăsirea sistemului de apărare al Uniunii Europene. Regatul Unit nu are intenția de a deveni „adversar militar” al Uniunii Europene pentru că, poate ați uitat, Tratatul NATO cuprinde majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
În TUE (Tratatul Uniunii Europene) se vorbește de obiectivul politic al unei apărări comune europene. Asta înseamnă o armată comună. Un nucleu există deja. Intenția după Brexit este ca statele UE să treacă de la nucleul format la nivelul unei forțe de intervenție rapidă la o armată a Uniunii Europene la care să contribuie toate statele europene membre. Este evident că teritoriul Uniunii Europene devine teritoriul forțelor de apărare ale Uniunii Europene. Statele europene nu își pierd armatele, cum promovează anti-europeniștii. Armatele statelor membre devin părți ale Armatei UE. Marele avantaj al acestei politici îl constituie uniformizarea la cel mai înalt nivel al forțelor armate ale statelor membre ale UE cu folosirea resurselor financiare ale Uniunii Europene și a integrării acestor forțe armate așa cum se întâmplă în oricare alt stat al lumii.
Pentru ciudații care promovează tot felul de teorii, am o veste proastă. Pilonul „putere” al UE va deveni la fel de important ca pilonul „democrație”, ca pilonul „justiție”, ca pilonul „financiar”, ca pilonul „economie”, ca pilonul „comerț” etc. Tot o veste proastă este și faptul că cele 27 de state membre ale UE sunt de acord cu această strategie.
Este evident că Uniunea Europeană nu se va rupe de Regatul Unit. Singura „hibă” a relațiilor de astăzi o constituie „libera circulație a persoanelor”, Regatul Unit reclamând „invazia est-europenilor”. Regatul Unit a fost atenționat că nu poate avea acces la libertățile UE fără a le accepta pe toate. Politicienii insulari au tot bătut șaua ca UE să accepte excluderea „liberei circulații a persoanelor” din relația cu UK, să fie păstrate celelalte libertăți. Nu va fi acceptată propunerea insularilor.
Este evident că Uniunea Europeană a lăsat, mult timp, problema apărării pe seama NATO. Sub acoperișul NATO, mai toate statele europene au scăzut cheltuielile de apărare și au mărit cheltuielile în sistemele proprii de asistență socială. SUA au reclamat constant faptul că o astfel de politică scade capacitatea UE de a se apăra singură până la sosirea sprijinului de peste ocean. Mai grav, unele state membre ale UE au condiționat păstrarea pe teritoriul lor a forțelor NATO. S-a cerut chiar plecarea forțelor NATO de pe teritoriul unor state în condițiile în care forțele militare ale statelor respective erau într-un evident declin.
În aceste condiții, Rusia a profitat și a recurs la ieșirea în forță din starea de nebeligeranță față de statele europene. Știa că marile puteri militare ale Europei sunt nepregătite pentru o intervenție rapidă.
Reacția unor state membre ale UE, de întărire individuală a propriilor forțe prin creșterea cheltuielilor militare și stabilirea unor strategii clare de intervenție, în comun cu SUA, a stimulat gândirea strategică a statelor europene care, până mai ieri, au avut o atitudine favorabilă Rusiei. A fost ca un duș rece pentru Franța, Germania, Italia. De aceea, aceste trei țări sunt la originea Strategiei Globale a Uniunii Europene prezentată la Consiliul European și acceptată de toate celelalte state.
Ba, un consilier pe probleme de apărare a lui Băsescu recomanda ca România să își stabilească relații cu Statul Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse ! Nenorocitul recomandă, nici mai mult și nici mai puțin părăsirea NATO.
Ei bine, Uniunea Europeană a hotărât să devină și mare putere militară a lumii și nu doar economică și financiară. Da, asta înseamnă mai multă integrare. Avem nevoie de ea pentru a nu deveni „firimitura” pe care Rusia o culege completându-și astfel sfera de influență.
După teoriile aruncate pe piață, cu atâta disperare, Statele Unite ale Americii se tem de Uniunea Europeană și au sprijinit Regatul Unit să iasă. Regatul Unit este mai important pentru politica globală a SUA decât Uniunea Europeană. O Uniune Europeană puternică, stabilă, unită ar deranja SUA în negocierile globale cu Rusia, China, India, Brazilia ... Ideile au tot felul de variante, pe partea cu SUA după care vin variantele pe partea cu Rusia și interesele ei ca să nu mai spun de China și interesele ei globale. În toate variantele, Uniunea Europeană are rolul secundar al pieței de desfacere a produselor lumii și locul unde se pot face vacanțele, turismul în general.
Multă minte le mai trebuie !
Ia să vedem și altfel, diferit de propaganda ostilă Uniunii Europene și statelor care o formează.
În Uniunea Europeană sunt 3 dintre statele lumii care formează Grupul G 7, grupul statelor cu cele mai puternice economii pe plan mondial. Germania, Franța și Italia. Regatul Unit este încă parte a Uniunii Europene. Membru al G 7, Regatul Unit are tot interesul să continue politica sa economică legată de Uniunea Europeană. Celelalte state ale G 7 sunt SUA, Canada și Japonia.
Grupul G 7 a scăzut în importanță după ce s-a format Grupul G 20. G 20 cuprinde țările Grupului G 7 și alte țări cu economii emergente din toată lumea. Ei bine, Grupul G 20 cuprinde și Uniunea Europeană ca subiect de drept internațional de sine stătător. La ședințele Grupului G 20, Uniunea Europeană este reprezentată de statul UE care deține Președinția UE !
Ca să nu mai complic lucrurile pentru cei care nu vor să își stoarcă mintea, toate statele Uniunii Europene fac parte din Grupul G 20 prin intermediul Uniunii Europene. Există „ciudățenia” dublei reprezentări a Germaniei, Franței, Italiei și Regatului Unit (până la ieșirea efectivă a Regatului Unit din Uniunea Europeană). La ședințele G 20, cele mai dezvoltate state europene din G 7 vor avea aceeași poziție cu a Uniunii Europene (de fapt ele vor fi liderii de facto al protejării intereselor globale ale UE !). Nu vă dați ochii peste cap, România este parte a G 20 prin intermediul Uniunii Europene. Nu este exclus ca România să reprezinte UE la o ședință a G 20 care se ține pe timpul cât România deține Președinția semestrială a UE.
Când se vorbește de puterea militară a puterilor economice ale lumii, Uniunea Europeană este văzută ca fiind „soldatul de la bucătărie care curăță cartofii”. Eroare, stimabililor. Sunteți în mare eroare.
Da, Regatul Unit avea cea mai mare putere militară (statistică) în cadrul Uniunii Europene. Se uită cu inconștiență faptul că Franța este una dintre marile puteri militare ale lumii. La fel Italia. Plecarea Regatului Unit din Uniunea Europeană nu presupune plecarea din Europa și părăsirea sistemului de apărare al Uniunii Europene. Regatul Unit nu are intenția de a deveni „adversar militar” al Uniunii Europene pentru că, poate ați uitat, Tratatul NATO cuprinde majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
În TUE (Tratatul Uniunii Europene) se vorbește de obiectivul politic al unei apărări comune europene. Asta înseamnă o armată comună. Un nucleu există deja. Intenția după Brexit este ca statele UE să treacă de la nucleul format la nivelul unei forțe de intervenție rapidă la o armată a Uniunii Europene la care să contribuie toate statele europene membre. Este evident că teritoriul Uniunii Europene devine teritoriul forțelor de apărare ale Uniunii Europene. Statele europene nu își pierd armatele, cum promovează anti-europeniștii. Armatele statelor membre devin părți ale Armatei UE. Marele avantaj al acestei politici îl constituie uniformizarea la cel mai înalt nivel al forțelor armate ale statelor membre ale UE cu folosirea resurselor financiare ale Uniunii Europene și a integrării acestor forțe armate așa cum se întâmplă în oricare alt stat al lumii.
Pentru ciudații care promovează tot felul de teorii, am o veste proastă. Pilonul „putere” al UE va deveni la fel de important ca pilonul „democrație”, ca pilonul „justiție”, ca pilonul „financiar”, ca pilonul „economie”, ca pilonul „comerț” etc. Tot o veste proastă este și faptul că cele 27 de state membre ale UE sunt de acord cu această strategie.
Este evident că Uniunea Europeană nu se va rupe de Regatul Unit. Singura „hibă” a relațiilor de astăzi o constituie „libera circulație a persoanelor”, Regatul Unit reclamând „invazia est-europenilor”. Regatul Unit a fost atenționat că nu poate avea acces la libertățile UE fără a le accepta pe toate. Politicienii insulari au tot bătut șaua ca UE să accepte excluderea „liberei circulații a persoanelor” din relația cu UK, să fie păstrate celelalte libertăți. Nu va fi acceptată propunerea insularilor.
Este evident că Uniunea Europeană a lăsat, mult timp, problema apărării pe seama NATO. Sub acoperișul NATO, mai toate statele europene au scăzut cheltuielile de apărare și au mărit cheltuielile în sistemele proprii de asistență socială. SUA au reclamat constant faptul că o astfel de politică scade capacitatea UE de a se apăra singură până la sosirea sprijinului de peste ocean. Mai grav, unele state membre ale UE au condiționat păstrarea pe teritoriul lor a forțelor NATO. S-a cerut chiar plecarea forțelor NATO de pe teritoriul unor state în condițiile în care forțele militare ale statelor respective erau într-un evident declin.
În aceste condiții, Rusia a profitat și a recurs la ieșirea în forță din starea de nebeligeranță față de statele europene. Știa că marile puteri militare ale Europei sunt nepregătite pentru o intervenție rapidă.
Reacția unor state membre ale UE, de întărire individuală a propriilor forțe prin creșterea cheltuielilor militare și stabilirea unor strategii clare de intervenție, în comun cu SUA, a stimulat gândirea strategică a statelor europene care, până mai ieri, au avut o atitudine favorabilă Rusiei. A fost ca un duș rece pentru Franța, Germania, Italia. De aceea, aceste trei țări sunt la originea Strategiei Globale a Uniunii Europene prezentată la Consiliul European și acceptată de toate celelalte state.
Ba, un consilier pe probleme de apărare a lui Băsescu recomanda ca România să își stabilească relații cu Statul Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse ! Nenorocitul recomandă, nici mai mult și nici mai puțin părăsirea NATO.
Ei bine, Uniunea Europeană a hotărât să devină și mare putere militară a lumii și nu doar economică și financiară. Da, asta înseamnă mai multă integrare. Avem nevoie de ea pentru a nu deveni „firimitura” pe care Rusia o culege completându-și astfel sfera de influență.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
