DECLARAȚIILE DE PRESĂ ALE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN - 22 FEBRUARIE 2019

Partidul Național Liberal salută decizia președintelui Klaus Iohannis de a ataca la CCR Legea bugetului de stat. Considerăm demersul președintelui un demers legitim perfect fundamentat și indispensabil pentru a readuce bugetul de stat în realitatea economică a României și pentru a  readuce bugetul de stat la adevărurile care există în economia româneasca.

Timp de 3 luni, liderii PSD-ALDE, au întârziat să vină cu o Lege a bugetului de stat și cu o Lege a bugetului asigurărilor sociale de stat. Atunci când Partidul Național Liberal a cerut în ianuarie convocarea unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea acestor două legi fundamentale pentru România, domnul Dragnea și cu domnul Tăriceanu au preferat să plece în concedii, în destinații exotice, unu la soare și unul la schi.

Timp de 3 luni, Guvernul, și-a încălcat obligația legală de a da României un buget serios, un buget care să ofere minime garanții de dezvoltare economică a României și de îmbunătățire a vieții fiecărui român.

Pe toată perioada dezbaterii Legii bugetului, am avertizat coaliția guvernamentală că acest buget este un buget mincinos, care se bazează pe date false, un buget care nu are la bază realități economice. Am avertizat că este încălcat Tratatul la care România este parte și pe care l-a ratificat prin Legea 82. Pactul de stabilitate și creștere, pentru că este încălcată prevederea de asigurare a unui deficit structural de maxim 1%. Am avertizat că la baza bugetului de stat nu se ține cont de prevederile legii privind Legea care reglementează obligațiile fiscale în ceea ce privește alcătuirea Legii bugetului de stat, de asemenea că nu există un aviz din partea Consiliului Fiscal în baza legii responsabilității fiscal-bugetare. De asemenea, am avertizat că acest buget încalcă autonomia locală și duce la al doilea an consecutiv în care comunitățile locale sunt jefuite de către Guvern și sunt lăsate fără resursele financiare indispensabile pentru realizarea programelor de investiții și pentru asigurarea calității servicilor publice, care le furnizează autoritățile locale către cetățenii din comunitățile locale.

De asemenea, Partidul Național Liberal a atras atenția că acest buget lovește în cetățenii români care se află în cea mai dificilă situație. Toate aceste avertismente ale Partidului Național Liberal au fost ignorate de către coaliția guvernamentală care are majoritatea în Parlament.  Au făcut o Lege a bugetului de stat care nu oferă nicio garanție pentru dezvoltarea României și care riscă să arunce România în criză. Iată că președintele Iohannis a atacat Legea Bugetului de Stat la Curtea Constituțională, în mare parte, argumentele, temeiurile de neconstituționalitate pe care și noi ca partid le-am relevat pe toată perioada dezbaterilor, fiind incluse în acest atac la Curtea Constituțională.

Solicităm CCR să judece cu celeritate și să se aplece cu maximă seriozitate asupra obiecțiilor de neconstituționalitate formulate de Președinte, pentru că nu putem accepta o Lege a Bugetului de Stat atâta timp cât previziunile care stau la baza acestei legi, care sunt scoase din burtă de Guvernul PSD-ALDE sunt în flagrantă contradicție cu previziunile Comisiei Europene . Fără ca Guvernul să furnizeze vreun argument solid pentru a justifica această diferență majoră între previziunile Comisiei Europene și indicatorii economici care au stat la baza elaborării bugetului. Am să dau o singură cifră. Guvernul a construit bugetul pe o previziune de creștere economică de 5,5% ,în condițiile în care previziunea de creștere economică formulată de Comisia Europeană este de maxim 3,8%. Este o diferență de aproape 2 procente în ceea ce privește creșterea economică, iar Guvernul nu a justificat în niciun fel de unde apare această diferență pentru că nu are de unde să justifice, pentru că nu are niciun fel de fundament pentru această creștere economică umflată artificial care, de fapt, nu duce la altceva decât la generarea unor cheltuieli mai mari pentru care nu există resursele financiare necesare.

Un alt lucru extrem de important care arată iresponsabilitatea guvernanților este cel legat de faptul că ministrul Finanțelor, deși i s-a solicitat în plenul Camerelor reunite să semneze declarația pe propria răspundere privind veridicitatea datelor care stau la baza alcătuirii bugetului, a refuzat să facă acest lucru.

De asemenea, considerăm că legea bugetului de stat este o lege care nu asigură suportul necesar pentru susținerea investițiilor atât la nivel național cât și la nivelul localităților. Ca și în anii trecuți, deși sunt trecute fictiv sume de bani importante alocate investițiilor, dacă te uiți la lista obiectivelor de investiții, dacă analizezi stadiul real în care se găsesc aceste obiective de investiții, se vede cu ochiul liber că resursele financiare alocate pentru investiții nu vor depăși un procent mai mare de 3,5 -3,6% din PIB și că de fiecare dată Guvernul, așa cum a făcut în anii anteriori, pentru a reduce în mod artificial deficitul bugetar, va tăia din cheltuielile pentru investiții.

Prin acest buget nu se oferă nicio garanție că se va realiza vreun tronson important de autostradă cum este tronsonul Sibiu-Pitești, tronsonul Târgu Mureș-Iași-Ungheni, Autostrada Unirii, Autostrada de Centură a Bucureștiului, drumul expres Craiova- Pitești sau finalizarea tronsoanelor de pe Autostrada Transilvania care să facă legătura între Târgu Mureș și Borș. Actualul buget nu oferă resursele financiare necesare pentru realizarea spitalelor regionale pentru care, culmea, avem la dispoziție sute de milioane de euro din bugetul Uniunii Europene, bani pe care actuala guvernare riscă să-i piardă pentru că avem convingerea că, de fapt, nu vor să construiască aceste spitale regionale, să îmbunătățească calitatea serviciilor de sănătate pe care le furnizează către  cetățenii români.

Considerăm că, pe lângă temeiurile de neconstituționalitate care au stat la baza sesizării Președintelui, mai există extrem de multe alte vicii de fond ale actualului buget și că actualul buget, cu siguranță, nu răspunde așteptărilor și nevoilor societății românești și orice modalitate prin care această Lege a Bugetului de Stat poate fi îndreptată, Partidul Național Liberal o va susține.


(PNL a sesizat, de asemenea, bugetul la CCR?)

În mare parte, temeiurile de neconstituționalitate identificate de specialiștii noștri sunt cuprinse în sesizarea depusă de președinte și ca atare, nu mai are practic nici un rost să mai atacăm și noi la CCR.

( Ce se întâmplă cu alocațiile pentru copii pentru care au tot fost discuții în ultima perioadă?)

Alocațiile pentru copii vor crește de la 1 martie. Dacă Guvernul nu va crește alocațiile pentru copii de la 1 martie, va fi singurul vinovat. Nimeni nu a obligat Guvernul ca în momentul în care a emis OUG să lege majorarea alocațiilor pentru copii de intrarea în vigoare a bugetului de stat.

De altfel, după cum bine știți, se află  în dezbaterea Camerei Deputaților și urmează să intre la vot final și se poate ajunge la vot final în cursul săptămânii viitoare, proiectul de lege inițiat de PNL privind creșterea alocațiilor pentru copii. Nu există nicio scuză pentru actuala guvernare să nu majoreze alocațiile pentru copii de la 1 martie.

( Ordonanța dată de Guvern spune că începând cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a bugetului de stat pe 2019)

Așa cum au dat OUG pot să modifice OUG, să nu creeze nicio legătură între intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat și majorarea alocațiilor pentru copii. Pentru că vă repet, bani să crească indemnizațiile pentru parlamentari, fără să fie în vigoare noua Lege a bugetului de stat au avut. Ca atare, nu pot să motiveze că nu majorează alocațiile pentru copii pentru că nu au în vigoare Legea bugetului de stat.

Resursele financiare există, cu siguranță atacul la CCR inițiat de președintele României nu afectează articolul referitor la majorarea alocațiilor pentru copii. Așa cum au dat OUG pot să mai dea o OUG și pur și simplu să spună că de la 1 martie se majorează alocațiile pentru copii iar dacă nu mai vor să de o  ordonanță de modificare  a OUG atunci, să susțină proiectul de lege inițiat de PNL, să fie adoptat în cursul săptămânii viitoare pentru că în cazul în care este adoptat în cursul săptămânii viitoare el poate intra în vigoare astfel încât de la 1 martie să se majoreze alocațiile pentru copii.

( Vă așteptați ca judecătorii CCR să se ocupe de acest dosar repede?)

În mod normal trebuie să judece cu celeritate fiind vorba de o lege fundamentală cum este Legea bugetului de stat dar în același timp le solicităm să nu judece numai cu celeritate ci să judece cu obiectivitate, în litera și în spiritul Constituției pentru că în această sesizare sunt lucruri extrem de clare care ne indică neconstituționalitatea. V-am explicat, România alături de alte 23 de țări europene a aderat la acest Tratat privind stabilitatea, guvernanța. Conform Constituției, în momentul în care România ratifică un Tratat, prevederile Tratatului respectiv la care România este parte fac parte din dreptul intern, ca atare, toate prevederile Tratatului trebuie respectate. Ori Legea bugetului de stat nu a respectat Tratatul. Este clar din Legea responsabilității fiscal-bugetare că exista obligația ca la baza proiectului bugetului de stat să existe această declarație pe proprie răspundere a celor care au făcut bugetul, că datele care stau la baza alcătuirii bugetului sunt reale, sunt adevărate. Ori, vă readuc aminte, chiar în plenul Camerelor reunite, ministrul Finanțelor a refuzat să semneze declarația respectivă și la baza bugetului nu există această declarație.  Nu mai vorbim de autonomie locală, încălcarea evidentă a  autonomiei locale, nemaivorbind de punerea în pericol a unor categorii vulnerabile cum sunt persoanele cu dizabilități, pentru că este pusă sub semnul întrebării capacitatea  autorităților locale de a putea susține financiar indemnizațiile persoanelor cu dizabilități și salariile asistenților personali care se ocupă de persoanele cu dizabilități pentru că foarte multe localități nu au resursele financiare necesare pentru a asigura aceste cheltuieli.

( Am văzut proteste ale magistraților prin toată țara pe OUG privind Legile justiției. Îi cer președintelui  să sesizeze CCR cu privire la un conflict instituțional între Guvern și Parlament. Aveți aceeași solicitare către președinte?)

Magistrații cer lucrul acesta?

( Da!)

Mă îndoiesc că magistrații pot să ceară lucrul acesta. Există un precedent care este bine-cunoscut pentru aceia care într-adevăr vor să cunoască realitatea într-un domeniu, și anume, precedentul legat de OUG13 în care a fost declanșat un conflict de natură constituțională, a fost soluționat de CCR care a decis că nu poate exista un conflict de natură constituțională atunci când Guvernul emite OUG.

Deci, cine îi solicită președintelui să inițieze acest demers înseamnă că fie nu cunoaște această decizie a CCR, fie se face că nu cunoaște această decizie a CCR.

În ceea ce privește magistrații, considerăm perfect legitimă manifestarea opoziției magistraților față de ultimele ordonanțe emise de Guvern și în general față de toate modificările ticăloase ale Legilor justiției ale Codurilor și ale altor legi care afectează Justiția, care au fost realizate de actuala guvernare. Este din ce în ce mai evident prin ultimele ordonanțe că PSD-ALDE vor să controleze politic procurorii și judecătorii. Este clar că acea secție specială pentru magistrați se va transforma într-un pluton de execuție la comandă politică a magistraților curajoși care îndrăznesc să efectueze anchete penale privitoare la ilegalitățile și infracțiunile săvârșite de potentații zilei.

Există riscul de pierdere a independenței Justiției, de subordonare drastică a Justiției de către politic, de către cei care se află astăzi la guvernare. Există clar riscul ca magistrații, procurorii și judecătorii, să nu-și poată exercita profesia în condiții de deplină independență și legalitate.

Ca atare, orice protest al magistraților este un protest legitim pe care PNL îl sprijină și după cum bine știți, am solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR ordonanțele.

Am pregătit sesizarea pe care o vom adopta luni și o vom trimite Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru a sesiza Comisia de la Veneția privind aceste ultime două ordonanțe și OUG 90 și OUG 92. Considerăm că orice demers care poate să ducă la împiedicarea aplicării acestor prevederi din OUG este un demers legitim.

( Cum ați văzut reacția domnului Ciorbea care spune că încă așteaptă niște argumente, niște motivări venite din partea celor care cer sesizarea CCR? Nu se știe când va sesiza CCR sau dacă va mai face acest lucru, iar mandatul dumnealui expiră în două luni.)

Domnul Ciorbea nu are în cap decât un singur lucru, să execute toate comenzile politice ale lui Liviu Dragnea și ale lui Tăriceanu pentru a fi sprijinit pentru un nou mandat. Ca atare, Victor Ciorbea nu mai este de mult Avocatul Poporului și este sluga lui Dragnea și a lui Tăriceanu. Știți foarte bine că la Parlament am demarat procedura de demitere a lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului și de asemenea, suntem pe cale să generăm o procedură juridică care să ne ducă la excepție de neconstituționalitate, care să permită CCR să judece solicitarea noastră care spune că Acocatul Poporului nu are dreptul, ci este obligat ca atunci când există temeiuri solide de neconstituționalitate, care sunt semnalate de societate privitor la OUG, Avocatul Poporului trebuie să aibă obligația de a ataca la CCR pentru declanșarea controlului constituțional privitor la OUG. Știți, de asemenea, că Partidul Național Liberal a inițiat un Proiect de Lege în cadrul constituțional, destul de restrâns pe care îl avem, prin care urmărim să declanșăm controlul de constituționalitatea, prealabil, în cazul OUG și altfel decât prin intermediul Avocatului Poporului, astfel încât CCR să poată pronunța asupra constituționalități OUG.

(As vrea să revin la buget și să vă întreb dacă aveți semnale sau daca ați vorbit cu primarii PNL, autoritățile locale vor avea de suferit pentru că bugetul nu este încă în vigoare?)

Autoritățile locale au avut de suferit în primul rând, datorită acestui buget care pentru 75% din localități a însemnat un jaf nou făcut resurselor locale. Întârzierea bugetului de 3 luni se datorează nesimțirii, indolenței Guvernului, pentru că Guvernul în loc să dea României un buget a preferat să dea OUG în speranța de al scăpa pe Dragnea și pe acoliții lui de pușcărie. Ca atare, nu există nemulțumire din partea autorităților locale privitoare la acest buget, pentru că majoritatea autorităților locale vor modificarea prevederilor din actualul buget care se referă la finanțarea autorităților locale. Vă readuc aminte că, din 2012 de când a revenit PSD la guvernare, ponderea alocărilor bugetare către autoritățile locale raportat la PIB a scăzut constant, iar cel mai mult a scăzut în 2018 și acum conform Legii Bugetului de Stat în 2019. De la 9,1% din PIB au ajuns la 7,5% din PIB alocările către bugetele locale.

(Ați găsit candidatul pentru primul loc? Mă refer la alegerile europarlamentare.)

După cum bine știți acum consultpm candidații ca să stabilim o dată care sa permită fiecărui candidat să vină in fața Biroului Executiv să își susțină candidatura, vom anunța data când vom stabili și la data respectivă vom decide lista si o vom face publică.

(Partidele politice vor primi mai mulți bani anul acesta și îi vor putea folosi și în campaniile electorale. Cum vă ajută această modificare a legislației?)

Știți foarte bine că Partidul Național Liberal a formulat un amendament la Legea Bugetului de Stat, așa cum am anunțat, în care am solicitat scăderea sumelor alocate către partidele politice. Mi se pare, cu adevărat, o nesimțire din partea PSD-ALDE, în condițiile în care se plâng că nu au resurse financiare să facă creșteri de venituri pentru cetățeni, să crească alocațiile către partidele politice la niște sume, după parerea mea mult prea mari față de nevoile reale ale partidului și mie imi este clar că, de fapt, Dragnea își dorește să folosească banii publici în campania electorală. Acesta este motivul pentru care au permis utilizarea subvenției de la buget pentru finanțarea cheltuielilor de campanie. Partidul Național Liberal nu este de acord cu această propunere.

Partidul Național Liberal nu este de acord cu această prevedere legală. Subvenția pentru partidele politice trebuie să fie folosită în exclusivitate pentru asigurarea funcționării partidelor politice și nu pentru a susține cheltuieli de campanie electorală. Nu întâmplător, vedeți, Liviu Dragnea, îl propune șef la AEP tocmai pe acela care este subiectul unei cercetări penale la DNA, pentru cheltuirea banilor din subvenția publică, pentru bolizi de lux și pentru alte cheltuieli care nu au nicio legătură cu nevoile reale ale partidelor politice.

De asemenea, mă miră faptul că Tăriceanu, care se dă om de afaceri și om cu un nivel cu un standing peste medie, să susțină o asemenea aberație și anume majorarea cheltuielilor subvenției pentru partidele politice, în condițiile în care este evident pentru orice om care este implicat în politică că partidele politice nu au nici ce să facă cu atâția bani. Dacă sunt corecte și cinstite și dacă consumă resursele efectiv pe cheltuielile care țin de buna funcționare a partidului politic.

(În legătură cu domnul Călin Popescu Tăriceanu, ce veți face cu acea solicitare de urmărire penală?)

Liderul grupului parlamentar din Senat, Florin Cîțu, a solicitat finalizarea în Comisia juridică a raportului și înaintarea către plen până săptămâna viitoare. Este clar că PSD-ALDE, amână în mod deliberat pronunțarea Senatului pe această cerere de urmărire penală formulată în privința lui Tăriceanu și continuă să facă scut în jurul liderilor suspectați pentru fapte de corupție din cadrul coaliției majoritare, folosind Parlamentul și majoritatea guvernamentală ca un paravan care să împiedice anchetele penale care îi vizează.

(V-aș mai întreba cum vedeți faptul că ministrul Justiției a declanșat procedura de numire a viitorului Procuror General și încă nu i-a expirat mandatul lui Augustin Lazăr?)

Nu există atribut, adjectiv care să mai poată să fie folosit pe lângă ce s-a folosit în privința lui Tudorel Toader. Deci e dovadă de idioțenie din partea ministrului Justiției, de o rupere totală de realitatea legii. Nu poți să inițiezi procedura de numire pe o funcție care nu este vacantată.

De asemenea, în OUG sunt niște aberații cu termenul maxim pentru numirea unui procuror-șef de 45 de zile, cu interzicerea delegărilor. Păi, în condițiile acestei OUG există posibilitatea ca Parchete să rămână fără șefi pentru că s-au interzis delegările. Pot apărea foarte multe situații în care e necesară delegarea pe o anumită perioadă a unui procuror până la derularea procedurilor legale de numire.

Spre exemplu, să ne imaginăm o situație că este numit un procuror, procuror șef la DNA, este atacată decizia de numire în instanță și instanța suspendă, pe o perioadă nelimitată până la judecarea în fond, actul administrativ de numire. Într-o condiție de genul asta, practic, un Parchet ar rămâne fără șef, dar de altfel nu ne miră, pentru că scopul real al PSD în doi pași, este în primă fază să rupă dinții procurorilor, să îi lase fără conducători care să le dea curajul de a face anchetele în cazul potentaților zilei, iar pasul doi este să controleze ei Parchetele, pentru a folosi Parchetele împotriva oponenților.

(Duminică, protest USR și  Plus, cred că au spus că participă. Veți participa si dv?)

Ca la toate protestele care s-au făcut împotriva aberațiilor actualei guvernări, ca lider de partid i-am încurajat pe toți membri și simpatizanții noștri să participe la aceste proteste. Pe de altă parte, nici nu cred că este utilă o politizare a acestor proteste, pentru că ar putea furniza muniția adversarilor politici. Sunt convins că orice formă de protest împotriva acestor acte normative emise în domeniul justiției este legitimă și orice român are tot dreptul să participe la proteste împotriva acestor două OUG.

Vă mulțumesc!

Sesizarea Curții Constituționale pentru o nouă „bombă cu ceas” a PSD-ALDE - legea pensiilor

Comunicat de presă: 
Partidul Național Liberal a sesizat Curtea Constituțională cu noi motive de neconstituționalitate a Legii pensiilor care încalcă grav drepturile pensionarilor

Legea pensiilor în forma adoptată de majoritatea PSD – ALDE reprezintă o adevărată ”bombă cu ceas” pentru pensionari care trebuie oprită de către Curtea Constituțională pentru că afectează numeroase drepturile fundamentale ale mai multor categorii de pensionari și introduce inechități majore în sistemul public de pensii.

Cea mai mare nedreptate adusă pensionarilor de noua Lege a pensiilor este înghețarea pensiilor în 2019 pentru că indexarea punctului de pensie cu rata inflației și 50% din creșterea reală a salariului mediu brut se amână de la 1 ianuarie la 1 septembrie în acest an.

Potrivit formulei în vigoare de indexare anuală pensiilor, pensionarii ar fi trebuit să beneficieze de o creștere a pensiilor de 9% de la începutul anului, în schimb guvernarea PSD – ALDE promite o majorare de 15% doar pentru ultimele 4 luni ale anului. Asta înseamnă că PSD și ALDE taie pensia medie a românilor de cca. 1100 de lei/lună cu aproape 100 de lei pe lună în 2019.

În plus, față această nedreptate majoră făcută pensionarilor actuali de către majoritatea PSD – ALDE în 2019, noua Lege a pensiilor aduce noi inechități pentru salariații și pensionarii din România încălcând grav Constituția.

În sesizarea înaintată de Partidul Național Liberal alături colegii din USR către Curtea Constituțională au fost evidențiate mai multe încălcări flagrante ale drepturilor fundamentale.

Una dintre cele mai aberante și lipsite de orice temei constituțional prevederi din Legea pensiilor condiționează dreptul la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligației fiscale de achitare a contribuțiilor reținute angajatului prin stopaj la sursă. O astfel de prevedere afectează grav dreptul la pensie al angajatului căruia fără a i se reține vreo culpă i se impută neplata contribuțiilor sociale datorate de către angajator și riscă să rămână fără pensie.

Potrivit datelor disponibile în prezent, aproape 2 milioane de salariați, cei mai mulți angajați ai unor companii de stat, sunt în situația în care de-a lungul timpului le-au fost reținute contribuțiile sociale pentru sistemul public de pensii de către angajator dar nu au fost virate la bugetul asigurărilor sociale de stat. În aceste condiții, aceștia vor avea de suferit pentru că la finalul stagiului de cotizare vor avea o pensie mai mică din cauza faptului că angajatorii lor nu au plătit contribuțiile sociale reținute salariatului.

O altă discriminare nejustificată prevăzută în noua Lege a pensiilor este între persoanele cu dizabilități care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane și nu pentru toți cetățenii cu nevoi speciale.

În același timp, este instituită o condiție obligatorie pentru persoanele care urmează să beneficieze de pensie de invaliditate de a îndeplini un stagiu minim de cotizare de minimum 15 ani, fapt care generează situații în care persoanele în cauză se pot regăsi în această condiție nedorită înainte de îndeplinirea stagiului minim de cotizare și să nu poată beneficia de dreptul la pensie de invaliditate.

În plus, față de aceste inechități absurde, în urma analizei privind respectarea drepturilor fundamentale prevăzute de Constituție, deputații Partidului Național Liberal și ai USR au solicitat Curții Constituționale completarea sesizării inițiale cu noi motive de neconstituționalitate a Legii pensiilor.

Astfel, angajații care lucrează în condiții speciale de muncă sunt supuși unor noi discriminări inacceptabile prin precizarea limitativă într-una dintre anexele Legii pensiilor a unei liste cu 75 de unități vizate. Practic, printr-o astfel de prevedere limitativă se încalcă drepturile altor salariați care lucrează în condiții speciale de muncă similare dar care nu sunt angajați în cadrul unităților enumerate în această Lege.

De asemenea, în ceea ce privește procedura de contestare a deciziei de pensionare se instituie un termen de contestare după 3 ani de la intrarea în vigoare a Legii pentru cauzele nesoluționate în prezent și se modifică tratamentul juridic al contestației în sensul asimilării acesteia unei petiții care să fie judecată de o instanță de contencios administrativ și nu de către instanțele judecătorești competente în materia litigiilor de asigurări sociale.

În aceste condiții, potrivit noilor prevederi din Legea pensiilor, cei care în acest moment au făcut contestații împotriva deciziilor de pensionare vor putea ataca în justiție soluțiile date de Comisia Centrală de Contestații abia după 3 ani de la intrarea în vigoare a acestei legi. Această prevedere a legii este un abuz și o încălcare grosolană a accesului la justiție pentru pensionarii care sunt nedreptățiți de o decizie de pensionare.

Instituirea unei perioade de 3 ani după care un pensionar se poate îndrepta în instanță împotriva unei decizii de pensionare și asimilarea acestei acțiuni juridice unei petiții care să fie judecată de o instanță de contencios administrativ fără celeritatea impusă de judecarea unor litigii privind drepturile de asigurări sociale va prelungi în mod inacceptabil și nepermis un astfel de proces. O astfel de prevedere poate duce la situații nefericite și dramatice în care titularului dreptului de pensie să nu i facă dreptate în timpul vieții sale.

De asemenea, în textul sesizării Legii pensiilor la Curtea Constituțională se regăsesc și alte motive de neconstituționalitate precum cele legate de lipsa de claritate a unor prevederi sau de încălcare a unor norme de tehnică legislativă.

Departamentul de Comunicare al PNL

Deputații PNL sesizează Curtea Constituțională

COMUNICAT DE PRESĂ AL PNL PRIVIND SESIZAREA CCR ASUPRA PACHETULUI DE LEGI PRIVIND CONTRACTELE DE CREDIT, OPERAȚIUNI DE LEASING ȘI RELAȚIILE FINANCIARE ÎN DOMENIUL BANCAR

Deputații Partidului Național Liberal au sesizat astăzi Curtea Constituțională asupra pachetului de legi adoptat recent de Parlament care operează modificări asupra condițiilor de creditare și de desfășurare a operațiunilor de leasing, precum și asupra relațiilor financiare în domeniul bancar.

Cele trei legi sunt în mod vădit neconstituționale, în ansamblul lor, întrucât au fost adoptate prin încălcarea procedurii legislative, respectiv fără consultarea obligatorie a Consiliului Economic și Social și obținerea avizului acestui for. În același timp, au fost încălcate rigori elementare de reglementare în privința justificării normelor propuse spre adoptare ori corelarea acestora cu reglementări aflate deja în legislația în vigoare, în mod deosebit cu cele aflate în contradicție.

Punctual, între argumentele de neconstituționalitate se numără cele referitoare la plafonarea dobânzilor pentru credite ipotecare sau imobiliare, fără a se putea distinge la ce bază se raportează procentul de plafonare a dobânzii.

Totodată, reglementarea propusă înfrânge principiile constituționale referitoare la libertatea economică, libertatea contractuală, libera concurență, dreptul la proprietate privată și economia liberă de piață. În mod efectiv este încălcată Directiva UE 1993/13 în materia protecției consumatorilor, care sancționează clauzele abuzive în contractele dintre consumatori și profesioniști.

De asemenea, soluțiile juridice promovate sunt de natură a genera situații absurde în care chiar consumatorii creditelor riscă să fie prejudiciați în urma mecanismului financiar introdus prin modificările legislative, respectiv de a fi puși în situația de a rambursa integral valoarea creditului înainte de scadență.

În cazul contractelor de leasing este afectat dreptul de proprietate al persoanei care deține bunul dat în folosință unei alte persoane, întrucât este eliminat caracterul executoriu al contractului încheiat și, implicit, posibilitatea recuperării bunului asupra căruia deține dreptul de proprietate.

În plus, este instituit un regim discriminatoriu, împotriva reglementărilor constituționale, în cadrul aceleiași categorii de persoane fizice/juridice care sunt titulari ai unor creanțe. Astfel, este restrâns fără nicio rațiune dreptul de a recupera creanța dobândită prin cesiune de la o instituție de credit cedentă, fiind impus un regim juridic al proprietății asupra creanței diferit de la un titular la altul, în funcție de modul de dobândire a respectivei creanțe.

Regăsiți mai jos textul integral al sesizărilor de neconstituționalitate:
• Legii pentru completarea OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar (P.L.x nr.84/2018) - http://s.go.ro/defy9bux
• Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, precum și pentru completarea art.120 din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului (P.L.x nr.164/2018) - http://s.go.ro/v9wlh1h2
• Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (PL-x nr.85/2018) - http://s.go.ro/nddr77pq

În acelasi context, reamintim că Partidul Național Liberal, alături de alți colegi din Opozitie, a sesizat Curtea Constituțională împotriva mai multor acte normative antidemocratice și antieconomice adoptate de majoritatea PSD – ALDE la finalul acestei sesiuni parlamentare cum sunt aceste legi care reglementează activitatea de creditare bancară, dar și altele precum Legea pensiilor, Legea de adoptare a Ordonanței Guvernului 4/2017 privind suprataxarea contractelor part-time, Legea de adoptare a Ordonanței Guvernului 90/2018 din domeniul Justiției, Legea privind combaterea evaziunii fiscale în forma propusă de un deputat PSD și Legea privind anularea unor infracțiuni din domeniul construcțiilor (http://s.go.ro/diwpvzis).

Departamentul de Comunicare al PNL

Sesizare CCR privind modificările aduse sistemului public de pensii

COMUNICAT DE PRESĂ AL PNL PRIVIND SESIZAREA CCR ASUPRA MODIFICĂRILOR ADUSE SISTEMULUI PUBLIC DE PENSII (DOCUMENT)

Deputații Partidului Național Liberal au înaintat Curții Constituționale, alături de deputați ai USR, sesizarea de neconstituționalitate asupra Legii privind sistemul public de pensii, care modifică Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale privesc condiționarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligației fiscale de achitare a contribuțiilor reținute angajatului prin stopaj la sursă. Astfel, este deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituțional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligații aflată în sarcina angajatului.

De asemenea, este instituită o discriminare nejustificată între persoanele cu dizabilități care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane și nu pentru toți cetățenii cu nevoi speciale.

În plus, este instituită o condiție obligatorie pentru persoanele care urmează să beneficieze de pensie de invaliditate de a îndeplini un stagiu minim de cotizare de minimum 15 ani, fapt care generează situații în care persoanele în cauză sunt discriminate și supuse unui dublu standard.

Vă transmitem în continuare textul sesizării înaintate Curții Constituționale:

SESIZARE DE NECONSTITUȚIONALITATE

referitoare la Legea privind sistemul public de pensii (PL-x 725/2018), adoptată de Camera Deputaților în ședința din data de 19 decembrie 2018, pentru că încalcă dispozițiile art.1 alin.(5), art.16, art. 47 alin. (2), și ale art.50 din Constituția României.


Situația de fapt
Guvernul României adoptă, în data de 10 octombrie 2018, Proiectul de lege privind sistemul public de pensii.

Proiectul a primit avize favorabile, cu observații, de la: Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Economic şi Social și de la Consiliul Legislativ.

În data de 19 octombrie a.c., proiectul a fost înregistrat la Senat, ca primă cameră sesizată, iar în data de 22 octombrie a.c., a fost prezentat cu indicativul L629/2018, fiind trimis pentru raport la Comisia pentru muncă, familie şi protecție socială. Această comisie a dat raport favorabil în data de 16 noiembrie a.c., iar în data de 19 noiembrie a.c. a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului.

Proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost adoptat de Senat în data de 26 noiembrie a.c. (nr. voturi: DA= 81 NU=12 abțineri=8).

În 28.11.2018, proiectul a fost prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, cu indicativul PL-x nr. 725/2018, și s-a aprobat procedura de urgență. Proiectul a fost trimis pentru raport la Comisia pentru muncă și protecție socială.

În data de 17.12.2018, proiectul de lege a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, iar în data de 19.12.2018, a fost adoptat de Camera Deputaților în calitatea de cameră decizională (rezultat vot pentru=193, contra=1, abțineri=14, nu au votat=4)

Conform raportului Comisiei pentru muncă și protecție socială,  Proiectul de lege are ca obiect de reglementare adoptarea unui nou act normativ în domeniul sistemului public de pensii, care îşi propune eliminarea, din sistemul de pensii din România, a inechităţilor dintre beneficiarii sistemului, respectiv atât între genuri cât şi pentru fiecare tip de gen, precum şi dintre categorii de persoane care au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii de muncă si cu un nivel de salarizare relativ similar, indiferent de anul pensionării. Elementele de noutate introduse prin noua lege se referă la:  extinderea sferei perioadelor necontributive asimilate stagiilor de cotizare prin valorificarea perioadei de master și doctorat în plus față de studiile universitare la zi;  reglementarea unei noi formule de calcul a pensiei menită să elimine inechitățile dintre bărbați și femei, respectiv, atât între genuri cât și pentru fiecare tip de gen, precum și dintre categorii de persoane care au desfășurat activitatea în aceleași condiții de muncă și cu un nivel de salarizare relativ similar, determinate de anul pensionării și stagiile complete de cotizare prevăzute de lege la data deschiderii de drepturi; utilizarea, la calculul punctajelor aferente perioadelor lucrate anterior datei de 1 aprilie 2001, a venitului brut realizat lunar, asupra căruia s-a datorat contribuția de asigurări sociale reglementarea acordării unei majorări a punctajelor lunare, în cazul nedovedirii veniturilor brute realizate în perioada 01.02.1975 – 01.04.2001, etc.; instituirea unui cuantum minim al pensiei contributive în situația persoanelor care au realizat cel puțin stagiul minim de cotizare de 15 ani;  introducerea unei noi prestații, ajutorul pentru soțul supraviețuitor, care reprezintă 25% din pensia soțului decedat. Acest ajutor poate fi cumulat cu propria pensie, fără a depăși 80% din valoarea salariului minim brut pe țară.


MOTIVE INTRINSECI DE NECONSTITUȚIONALITATE

1. Dispozițiile art. 25 din Legea privind sistemul public de pensii sunt neconstituționale pentru că încalcă dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituția României referitor la principiul legalității, întrucât norma criticată nu respectă dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a, și ale art.52 din Legea nr.263/2010 privind sistemul public de pensii care asigură condiții superioare privind stabilirea dreptului la pensie unor categorii sociale de cetățeni români raportat la dispozițiile legale criticate cât și dispozițiile art. 80 alin.(1) din Legea nr.227/2010 privind Codul Fiscal.

Conform art.3 alin.(1) lit. a) din Legea nr.263/2010 privind sistemul public de pensii prin „asigurat se înțelege persoana fizică pentru care angajatorul/entitatea asimilată angajatorului este obligat/ă să rețină și să plătească contribuția de asigurări sociale, persoana fizică care realizează venituri din activități independente sau drepturi de proprietate intelectuală și care, pe baza declarației individuale de asigurare, datorează contribuția de asigurări sociale, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoana fizică ce achită contribuția de asigurări sociale pe baza contractului de asigurare socială, potrivit prezentei legi; iar potrivit art.52 din aceeași lege „pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege.”

Dispoziția criticată prin prezenta sesizare de neconstituționalitate cuprinsă în dispozițiile art. 25 alin.(1) din Legea privind sistemul public de pensii adoptată de Camera Deputaților la data de 20 decembrie 2018, este următoarea: „contribuabilii la sistemul public de pensii, sunt cei care datorează şi plătesc, după caz, contribuţia de asigurări sociale, conform Codului fiscal.”

Plata contribuțiilor către bugetul de asigurări sociale nu este în sarcina salariatului, viitor titular al dreptului la pensie, ci este o sarcină fiscală ce incumbă strict angajatorului, iar instituția care verifică corectitudinea și îndeplinirea sarcinii fiscale prin efectuarea plăților pentru contribuțiile reținute de la angajat, de către angajator, este Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Practic salariatul, titular al dreptului la pensie, nu are nicio obligație de colectare fiscală, sarcina de efectuare a plății contribuției de asigurări sociale revenind angajatorului, în consecință, efectuarea plății acestor contribuții de asigurări sociale nu poate fi o condiție în nașterea și exercițiul dreptului constituțional la pensie. Impunerea unei noi condiții de validitate a dreptului la pensie, în afara celor existente în legea în vigoare, respectiv îndeplinirea unui stagiu de cotizare minim și împlinirea vârstei de pensionare constituie o încălcare a principiului legalității prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituție care prevede că „în România supremația Constituției și respectarea legii sunt obligatorii”. În temeiul  acestei norme cu caracter de principiu deducem că orice reglementare adoptă Parlamentul României, în aplicarea marjei sale de apreciere, în domeniul sistemului public de pensii,  trebuie să respecte dispozițiile legale aflate în vigoare în care includem  cele două condiții menționate, respectiv îndeplinirea unui stagiu minim de cotizare și împlinirea vârstei de pensionare. Introducerea unui criteriu suplimentar, referitor la obligativitatea salariatului, titular al dreptului la pensie, să îndeplinească o condiție care nu depinde de voința sa, respectiv aceea de a realiza plata efectivă a contribuțiilor sociale, sarcină care potrivit legii revine angajatorului, constituie, pe lângă cauza sa imorală, o încălcare flagrantă a dreptului fundamental la pensie reglementat de art.47 alin.(2) teza I din Constituția României care dispune „cetăţenii au dreptul la pensie”. Introducerea condiției de plată efectivă a contribuțiilor sociale, în sarcina angajatului, deși legea în vigoare stabilește această sarcină este a angajatorului reprezintă și o încălcare a dispozițiilor legale în vigoare, prevăzute de art.7 pct.10, pct.46  și art.80 alin.(1) din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal care stabilesc următoarele:

„Contribuțiile sociale obligatorii  reprezintă  prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecția persoanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul cărora aceste persoane beneficiază de drepturile acoperite de respectiva prelevare iar contribuții sociale prin reținere la sursă numită și reținere prin stopaj la sursă - metodă de colectare a impozitelor și contribuțiilor sociale obligatorii prin care plătitorii de venituri au obligația, potrivit legii, de a le calcula, reține, declara și plăti.
[...]Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.”

Prin urmare, cei care au obligația de a calcula, reține, declara și plăti contribuțiile de asigurări sociale sunt plătitorii de venituri, angajatorii, conform legii nr.227/2015 privind Codul fiscal și nu salariatul, titular al dreptului la pensie.

Pentru motivele expuse mai sus vă solicităm să constatați că dispozițiile art.25 alin.(1) din Legea privind sistemul public de pensii sunt neconstituționale pentru că încalcă dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituția României.

2. Dispozițiile art.53 din Legea privind sistemul public de pensii sunt neconstituționale deoarece încalcă dispozițiile art.16 și ale art.50 din Constituția României

În conformitate cu dispozițiile art.50 din Constituția României toate persoanele cu dizabilități se bucură de protecție specială din partea statului român. Acest drept fundamental are eficiență juridică dacă protecția este acordată tuturor cetățenilor aflați într-o situație specială din punct de vedere al capacității lor de a se integra în societate și de a-și folosi abilitățile în scopul realizării acestei integrări. Protecția specială este instituită și în scopul compensării prin mecanisme legale a imposibilității sau posibilității reduse de integrare pe piața muncii, în scopul asigurării mijloacelor materiale necesare realizării nivelului de trai decent, drept garantat de art.47 din Constituția României.

Dreptul la un nivel de trai decent obligă statul român să asigure egalitate de tratament în realizarea dreptului la muncă dar și al dreptului la pensie tuturor categoriilor de persoane cu nevoi speciale incluse în dispozițiile art.50 din Constituția României. Prin urmare, dispozițiile art.50 din Constituție sunt în legătură directă cu garanția egalității în drepturi instituită prin art.16 din Constituție, conform căruia: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.” În acest context constituțional apare ca fiind contrară dispozițiilor precitate, norma instituită prin dispozițiile art.53 din Legea privind sistemul public de pensii care dispune „Persoanele cu deficienţă vizuală gravă beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat în aceste condiţii cel puţin 1/3 din stagiul complet de cotizare.” Norma instituită de art.53 din legea criticată constituie, din perspectivă constituțională, un privilegiu acordat de legiuitor unei singure categorii de cetățeni cu nevoi speciale, fără o justificare cu caracter obiectiv. Considerăm că acest privilegiu poate intra sub umbrela dispozițiilor privind protecția specială a persoanelor cu dizabilități numai în măsura în care este acordat tuturor categoriilor de persoane cu nevoi speciale, dintre care enumerăm fără caracter exhaustiv, persoanele cu dizabilitate auditivă gravă, persoanele cu dizabilități locomotorii grave, persoanele cu dizabilități mentale grave, etc. Din acesta punct de vedere legiuitorul nu a adus niciun argument obiectiv care să justifice excluderea acestor persoane de la dreptul de a li se reduce stagiul de cotizare cu cel puțin o treime atât timp cât această reducere poate fi aplicată persoanelor cu deficiență vizuală gravă.

Considerăm că protecția specială acordată prin dispozițiile art.50 din Constituție conform cărora „statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor” este efectivă numai prin respectarea dispozițiilor art.16 din Constituția României ceea ce nu se realizează prin modul în care legiuitorul a ales să reglementeze prin conținutul art.53 din Legea privind sistemul public de pensii. Mai mult decât atât observăm că prin modalitatea de reglementare, art.53 din legea supusă criticii de neconstituționalitate încalcă și dispozițiile art.50 paragraful 2 care se referă în mod explicit la faptul că statul asigură protecția specială a persoanelor cu nevoi speciale „prin realizarea unei politici de egalitate a șanselor”.

Vă rugăm să constatați că dispoziția care formează conținutul art.53 din Legea privind sistemul public de pensii este neconstituțională deoarece încalcă art.16 și ale art.50 din Constituția României.

3. Art. 63 lit. a) contravine art. 47 alin. (2) din Constituție privind dreptul la pensie

Potrivit primei teze a textului constituțional încălcat, "Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege."

Conform textului de lege criticat, una dintre condițiile pe care persoanele îndreptățite trebuie să le îndeplinească în mod cumulativ pentru a beneficia de pensia de invaliditate este aceea ca la data solicitării pensiei de invaliditate să fi realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani, celelalte fiind să nu fi împlinit vârsta standard de pensionare și să aibă capacitatea de muncă diminuată din cauza unor accidente și boli, cu sau fără legătură cu munca.

Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale, pensia este o formă de prestaţie de asigurări sociale plătită lunar în baza legii, inerentă şi indisolubil legată de calitatea de pensionar, obţinută în baza unei decizii de pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor.

Conform art. 1 din Legea nr. 263/2010, aflată încă în vigoare, dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile legii menţionate, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Acesta se organizează şi funcţionează, printre altele, pe principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.

Principiul contributivităţii stă la baza întregului sistem public de pensii, dreptul la pensie, precum şi cuantumul pensiei fiind acordat, respectiv determinat ca urmare a contribuţiilor realizate la bugetul asigurărilor sociale de stat. Contribuţiile astfel realizate nu se circumscriu numai pensiilor pentru limită de vârstă, ci şi tuturor celorlalte pensii. Prin urmare, pentru obținerea dreptului la pensie, legea impune necesitatea îndeplinirii cumulative a două condiții, respectiv întrunirea unui stagiu de cotizare minim sau complet, precum şi împlinirea unei vârste standard de pensionare, iar această regulă se aplică, cu anumite particularități, pensiei pentru limită de vârstă, anticipate, anticipate parţiale, de invaliditate și de urmaş.

Cu toate că stabilirea de către legiuitor a unei vârste standard de pensionare şi a unui stagiu de cotizare minim sau complet nu contravine Legii fundamentale, prin Decizia nr. 680/2012 Curtea Constituțională a reținut că în privinţa pensiei de invaliditate, "aplicarea strictă a celor două elemente pentru deschiderea dreptului la pensie încalcă principiul contributivităţii, ca element esenţial al dreptului la pensie", întrucât "raţiunile care stau la baza reglementării unei vârste standard de pensionare sau a unui stagiu de cotizare minim ori complet nu mai subzistă".

În accepțiunea instanței de contencios constituțional, "Pierderea totală sau cel puţin a jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obişnuite şi a accidentelor care nu au legătură cu munca este un eveniment aleatoriu ce nu poate fi controlat de persoana în cauză, astfel încât stabilirea unei vârste şi a unui stagiu minim de cotizare de la care poate fi acordată pensia de invaliditate nu se justifică," deoarece "În caz contrar, persoana asigurată, de principiu, ar ajunge în situaţia în care, deşi şi-a pierdut total capacitatea de muncă, deci nu mai poate fi încadrată în muncă, să nu beneficieze de contribuţiile deja realizate decât la împlinirea vârstei standard de pensionare, odată cu acordarea pensiei pentru limită de vârstă."

În speță, prin condiționarea acordării dreptului la pensia de invaliditate de realizarea stagiului minim de cotizare de 15 ani, se poate ajunge la situația discriminatorie în care o persoană care și-a pierdut capacitatea de muncă cu o lună înaintea îndeplinirii acestei condiții, din motive ce nu-i sunt imputabile, să nu mai beneficieze de pensia de invaliditate și nici măcar de pensia pentru limită de vârstă, la împlinirea vârstei standard de pensionare.

Vă rugăm să constatați că dispoziția care formează conținutul art.63 lit. a) din Legea privind sistemul public de pensii este neconstituțională deoarece încalcă art. 47 alin. (2) din Constituție privind dreptul la pensie.

În drept, ne întemeiem sesizarea atât pe dispozițiile art. 133, alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, cât și pe dispozițiile art. 15 , alin (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Sesizare CCR asupra modificărilor la Legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

COMUNICAT DE PRESĂ AL PNL PRIVIND SESIZAREA CCR ASUPRA MODIFICĂRILOR ADUSE LEGII 241/2005 PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE (DOCUMENT) 

Deputații Partidului Național Liberal au sesizat Curtea Constituțională, alături de deputați USR, asupra modificării aduse Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Considerentele avute în vedere privesc cadrul juridic privilegiat stabilit în cazul persoanelor care săvârșesc infracțiuni de evaziune fiscală, de natură a încuraja astfel de fapte antisociale și nu de a descuraja evaziunea fiscală, respectiv prejudicierea statului și, implicit, a contribuabililor.

Totodată, reglementarea confuză adoptată oferă posibilitatea făptuitorului de a interpreta legea în sensul a patru posibile cazuri de evaziune fiscale, descoperite, în care beneficiază de clemență prin înlăturarea cercetării penale/judecătorești. În acest mod este înlăturată pedeapsa pentru acest tip de fapte penale de o gravitate aparte și echivalentă cu cea a altor tipuri de infracțiuni în care nu este aplicat același regim juridic.

Vă transmitem în continuare textul sesizării adresate CCR:


SESIZARE DE NECONSTITUȚIONALITATE
a Legii pentru modificarea și completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (PL-x nr. 354/2018), pe care o considerăm neconformă cu o serie de prevederi din Constituția României, pentru motivele expuse în continuare.

I.) SITUAȚIA DE FAPT

Legea care face obiectul prezentei sesizări a fost inițiată în 7 decembrie 2017, sub denumirea „Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale”, de către 16 deputați ai PSD și a fost adoptată de către Senatul României (L130/2018), în calitate de cameră de reflecție, în ședința din data de 29.05.2018, și de către Camera Deputaților (PLx 354/2018), în calitate de cameră decizională, în ședința din data de 19.12.2018, potrivit art. 76 alin. (1) din Constituția României, în procedură ordinară.

Potrivit expunerii de motive, inițiatorii au avut în vedere, la elaborarea propunerii legislative, următoarele argumente:

„Având în vedere starea sistemului judiciar românesc în ce privește condițiile de detenție și gradul de aglomerare cât și numeroasele cauze în care România a fost condamnată de instanțele internaționale pentru aceste condiții, dar și faptul că, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, cel mai important este recuperarea prejudiciului suferit de stat, inițiatorii propun o motivare a celor care comit astfel de fapte pentru a acoperi prejudicial creat.

În plus trebuie avut în vedere că scopul pedepselor este prevenția, reeducarea dar și recuperarea prejudiciilor și nu menținerea unei persoane în detenție, fapt ce atrage și mai multe cheltuieli din partea statului.

Dacă inculpatul acoperă în totalitate prejudiciul și nu mai execută pedeapsa efectivă cu închisoarea, statul va avea de câștigat de două ori: va recupera prejudiciul creat integral, într-un timp relativ scurt și nu va mai efectua cheltuieli cu detenția condamnatului. Astfel se vor Evita situațiile actuale în care statul nu recuperează prejudicial ori îl recuperează foarte greu și într-un timp îndelungat.”

În raport cu obiectul si conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice

II.) MOTIVE DE NECONSTITUȚIONALITATE

1. ÎNCĂLCAREA ART. 1 ALIN. (3) DIN CONSTITUȚIE

Potrivit art 1 alin. (3) din Constituție, „România este stat de drept, (…), în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor (…) reprezintă valori supreme, (…) şi sunt garantate.”

În jurisprudența sa, referitor la art. 1 alin. (3) din Constituție, Curtea Constituțională a reținut că prevederile acestuia „impun legiuitorului obligația de a lua măsuri în vederea apărării ordinii şi siguranței publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracțional (…) cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen.” (Decizia nr. 44/2016)
         
            În aceeași decizie, referindu-se la tratamentul penal al minorilor, Curtea a constatat că „atunci când stabilește regulile referitoare la tragerea la răspundere penală a minorului, legiuitorul trebuie să asigure un just echilibru între interesul individual al minorului şi interesul general al societății de a-i găsi şi a-i trage la răspundere penală pe autorii infracțiunilor şi de a preveni atingerile ce pot fi aduse ordinii şi siguranței publice, echilibru care este absolut necesar în scopul apărării valorilor constituționale.” Din identitate de rațiune, apreciem că aceste considerente sunt pe deplin aplicabile și în privința legislației penale, în general.

            Raportat la cauza de față, apreciem că Legea pentru modificarea și completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale  (PL-x nr. 354/2018), prin soluțiile legislative propuse, înlătură efectul disuasiv al pedepselor și, prin aceasta, aduce atingere rolului de prevenție generală atașat normelor de de incriminare cuprinse la art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005, în condițiile în care infracțiunile de evaziune fiscală  au un pericol social foarte ridicat, întrucât privesc relaţiile sociale referitoare la circuitul financiar şi fiscal şi protejarea bugetului general consolidat, în vederea asigurării resurselor necesare statului pentru îndeplinirea funcțiilor sale.
         
            Considerăm că reglementarea va duce la încurajarea săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, în condițiile în care făptuitorul aflat la prima abatere, indiferent de cuantumul prejudiciului produs, în condițiile dispozițiilor art. unic pct. I din Lege, referitoare la 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu va fi sancționat, practic, în niciun fel, în condițiile dispozițiilor art. unic pct. 2 din Lege, referitoare la 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, va fi condamnat doar la achitarea amenzii penale, iar, în condițiile dispozițiilor art. unic pct. 2 din Lege, referitoare la art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, va beneficia de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Or, după cum a reținut și Curtea în considerentele Deciziei nr. 3/2014, aplicabile mutatis mutandis și în cauza de față, „dacă asemenea fapte nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului penal, ele ar conduce la încălcarea valorilor fundamentale, ocrotite de Codul penal, valori de rang constituţional, precum statul de drept, democraţia, respectarea Constituţiei şi a legilor, care sunt consacrate prin art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală printre valorile supreme.”

        Prin urmare, Legea pentru modificarea și completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale  (PL-x nr. 354/2018) încalcă art. 1 alin. (3) din Constituție privind statul de drept, în componentele sale referitoare la apărarea ordinii publice și a siguranței publice, prin crearea unei stări de pericol pentru o serie de valori constituționale.


2. ÎNCĂLCAREA ART. 1 ALIN. (5) DIN CONSTITUȚIE

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. Această obligație, care revine atât persoanelor fizice cât și persoanelor juridice, se aplică în egală măsură și Parlamentului, inclusiv în privința modului de exercitare a atribuției sale principale și esențiale, respectiv aceea de unică autoritate legiuitoare a tării, care constă în elaborarea proiectelor de lege și adoptarea acestora ca legi ale statului român.

Curtea Constituțională, a reținut, în jurisprudența sa constantă, că respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative constituie un veritabil criteriu de constituționalitate prin raportare la aplicarea art. 1 alin. (5) din Constituție.

În acest sens, prin Decizia nr. 26/2012, Curtea Constituțională a reținut următoarele:

„Deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, Curtea constată că prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară.

Totodată, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei", şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, "în România, respectarea [...] legilor este obligatorie". Astfel, Curtea constată că reglementarea criticată prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.”

Raportat la prezenta cauză, învederăm că reglementarea se află în contradicție cu numeroase dintre dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură penală, după cum vom arăta în continuare.

1. Art. unic pct. I din Lege, referitor la 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, este în contradicție cu dispozițiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei”, întrucât pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005 prevăd limite ale pedepselor mai mari decât maximul special prevăzut de art. 318 C. proc. pen. drept condiție pentru a se renunța la urmărirea penală.

2. La art. unic pct. 2 din Lege, dispozițiile referitoare la 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 contravin principiului nulla poena sine lege, întrucât normele de incriminare cuprinse la art. 8 și 9 prevăd exclusiv drept sancțiune pedeapsa închisorii.

3. La art. unic pct. 2, dispozițiile referitoare la art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005 contravin art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, potrvit căruia „instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani”, întrucât obligă instanța să aplice suspendarea executării sub supravegere chiar dacă cuantumul pedepsei, stabilit potrivit limitelor de pedeapsă prevăzute la art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005, este mai mare de 3 ani.

4. Terminologia folosită în teza finală a dispozițiilor referitoare la art. 10 alin. (12) din Legea nr. 254/2005, de la art. unic pct. 2 din Lege, potrivit cărora „în situația în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, suspendarea executării sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare”, este improprie, non-juridică, întrucât în dreptul penal românesc nu există instituția „transformării suspendării executării sub supraveghere în pedeapsa închisorii cu executare”, ci doar revocarea și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, aplicabile, după caz, în condițiile prevăzute la art. 96 și 97 Cod penal.

5. Natura juridică a suplimentului de 20% din baza de calcul nu este stabilită cu claritate. În măsura în care acesta ar avea natura juridică de amendă penală, reglementarea contravine Secțiunii a 3-a din Capitolul II al Codului penal, referitoare la condițiile generale de stabilire a pedepsei amenzii.

Apreciem că necorelarea dispozițiilor legii care face obiectul prezentei sesizări cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură penală este de natură să genereze confuzii, incertitudine şi dificultăţi în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea acestuia.

Pe cale de consecință, Legea pentru modificarea și completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale  (PL-x nr. 354/2018) contravine principiului securității juridice, consacrat la art. 1 alin. (5) din Constituție.


3. ÎNCĂLCAREA ART. 16 DIN CONSTITUȚIE

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, „principiul egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații în care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite” (a se vedea Decizia nr. 2/2017, Decizia nr. 117/2018 ș.a.), astfel că „situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional” (a se vedea Decizia nr. 573/2011, Decizia nr. 366/2014 ș.a.).

În cauza de faţă, tratamentul juridic de clemenţă constând în oferirea inculpaţilor care, ca urmare a achitării prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile [art. 10 alin. (1) și (11) din Legea nr. 241/2005, în forma modificată] sau ca urmare a angajamentului luat în acest sens [art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, în forma modificată], beneficiază de renunțarea la urmărirea penală, stabilirea unei pedepse cu amendă sau, după caz, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, este distinct în funcție de un criteriu aleatoriu și exterior conduitei persoanei, respectiv de celeritatea procedurii. După cum a reținut și Curtea, în Decizia nr. 573/2011, „durata procesului şi finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului şi alte împrejurări care pot să întârzie sau nu soluţionarea cauzei. De asemenea, în numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde numai de atitudinea părţilor care pot formula sau nu cereri diverse sau se pot afla în situaţii de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanţe, care ţin de organizarea justiţiei şi de gradul de încărcare a rolurilor instanţelor judecătoreşti.”

În concret, reglementarea crează premisele existenţei unui tratament distinct aplicat inculpaţilor cercetaţi pentru aceleaşi infracţiuni, care se încadrează în ipoteza normei în funcţie faza procesuală în care se află. Astfel, dacă la momentul intrării în vigoare a prezentei legi, procesul penal a depășit primul termen de judecată, inculpatul nu va putea beneficia de renunțarea la urmărirea penală, potrivit art. 10 alin. (1)¬, iar, dacă procesul a depășit etapa cercetării judecătorești, nu va mai beneficia de acordarea amenzii penale, potrivit art. 10 alin. (11), fiind discriminat în raport cu cei care se află în faza de urmărire penală, respectiv în etapa cercetării judecătorești, cu toate că ambele categorii se află în aceeaşi situaţie juridică fiind cercetaţi pentru infracţiuni de prejudiciu identice, comise în aceeaşi perioadă.

Prin urmare, dispozițiile art. unic. pct. 1 și 2 referitoare la art. 10 alin. (1) și (11) din Legea nr. 241/2005 contravin principiului egalității în fața legii, consacrat la art. 16 din Constituție.

De asemenea, considerăm că instituirea unui regim juridic aplicabil exclusiv persoanelor care comit infracțiuni de evaziune fiscală, prin derogare de la regimul de drept comun stabilit de Codul penal și Codul de procedură penală, după cum am arătat la punctul 2 al prezentei sesizări, are natura unui privilegiu.

 Or, potrivit Curții Constituționale „sintagma „fără privilegii şi fără discriminări” din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau a alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015). Astfel, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia; discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau favoare nejustificată acordată unei persoane/ categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat” (a se vedea Decizia nr. 387/2017).

Astfel, considerăm Legea pentru modificarea și completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale  (PL-x nr. 354/2018), în ansamblul său, contravine art. 16 alin. (1) din Constituție.

4. ÎNCĂLCAREA ART. 124 DIN CONSTITUȚIE

Principiul independeței judecătorului, statuat de art. 124 alin. (3) din Constituție, conform căruia „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, presupune ca aprecierea stării de fapt şi opţiunea privind modul de aplicare a legii în fiecare caz concret să constituie expresia convingerii intime a judecătorului.

Or, eliminarea dreptului acestora de a realiza o veritabilă individualizare judiciară a pedepsei, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, privitoare la faptă și la făptuitor, constituie o evidentă încălcare a acestuia.

Raportat la prezenta cauză, învederăm că, potrivit art. 10 alin. (1) [art. unic pct. 1 din Lege], în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de normă, respectiv acoperirea integrală a prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, până la primul termen de judecată, soluția renunțării la urmărirea penală este obligatorie, indiferent de cuantumul prejudiciului sau de alte circumstanțe ale cauzei.

Similar, potrivit art. 10 alin. (11) [art. unic pct. 2 din Lege], în cazul acoperirii prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, în cursul judecății, până la terminarea cercetării judecătorești, judecătorul este obligat să condamne inculpatul la pedeapsa amenzii penale, iar, potrivit art. 10 alin. (12) [art. unic pct. 2 din Lege], luarea angajamentul de a acoperi această sumă în termen de 1 an de la pronunțarea sentinței obligă instanța la dispunerea suspendării executării sub supraveghere, indiferent de cuantumul prejudiciului sau de alte circumstanțe privitoare la faptă sau la făptuitor.

Prin urmare, dispozițiile art. unic pct. 1 și 2 din Lege referitoare la art. 10 alin. (1)-(12) din Legea nr. 241/2005 încalcă principiul independenței judecătorilor, prevăzut la art. 124 alin. (3) din Constituție, prin eliminarea dreptului acestora de a realiza o veritabilă individualizare judiciară a pedepsei, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, privitoare la faptă și la făptuitor.

În plus, după cum am arătat anterior, achitarea prejudiciului majorat determină fie renunțarea la urmărirea penală, fie aplicarea unor pedepse blânde (amendă penală ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere) unor fapte care prezintă un accentuat pericol social, împrejurare ce este de natură a deturna în mod vădit scopul legii penale, acela de a descuraja săvârşirea de infracţiuni prin aplicarea unor pedepse corespunzătoare atât naturii, cât şi pericolului faptei incriminate.

În acest context, considerăm pe deplin aplicabile următoarele considerente reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 3/2014:

„Curtea reţine că scopul urmărit de legiuitor prin acordarea beneficiului reducerii sau înlocuirii pedepsei a fost acela de a încuraja recuperarea integrală a prejudiciilor produse prin săvârşirea unor fapte penale, însă această finalitate nu poate substitui obligaţia statului de a asigura, prin politica sa penală, siguranţa şi securitatea cetăţenilor săi, pedepsind acele persoane care se abat în mod grav de la normele de convieţuire prin sancţiuni penale corespunzătoare pericolului social relevat.

Or, mărirea valorii prejudiciului creat prin săvârşirea unei fapte penale nu face altceva decât să lipsească de fermitate atitudinea statului în ceea ce priveşte combaterea fenomenului infracţional şi tragerea la răspundere penală a persoanelor care se fac culpabile de producerea unor prejudicii atât de grave şi, implicit, să îngreuneze înfăptuirea actului de justiţie, care, potrivit art. 21 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, trebuie să se facă pentru toţi justiţiabilii în cadrul unui real proces echitabil şi într-o manieră unică, imparţială şi egală.”

5. ÎNCĂLCAREA ART. 1 ALIN. (5) DIN CONSTITUȚIE

Curtea Constituțională, a reținut, în jurisprudența sa constantă, că respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative constituie un veritabil criteriu de constituționalitate prin raportare la aplicarea art. 1 alin. (5) din Constituție.

În acest sens, prin Decizia nr. 26/2012, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
 „Deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, Curtea constată că prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară.

Totodată, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei", şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, "în România, respectarea [...] legilor este obligatorie". Astfel, Curtea constată că reglementarea criticată prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.”

a. Punctele 1 și 2 ale Articolului unic, în ceea ce privește art.10 alin.1 modificat precum și aliniatele nou introduse alin.1indice1-alin.1 indice 3, conțin un text normativ redactat neglijent, neclar, așadar întreg Articolul unic este imprevizibil în interpretarea sa ulterioară și generează o aplicare viitoare impredictibilă.

 Astfel, deși scopul urmărit de către legiuitor a fost acela ca actul de clemență prevăzut în aliniatele nr.1, alin.1indice 1- alin.1 indice 3, să se aplice o singură dată pentru o persoană care săvârșește infracțiunea prevăzută art.8 sau art.9 din Legea nr.241/2005, în condițiile în care ,,... inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile,” – astfel încât inculpatul să nu mai poată invoca beneficiile prevăzute în alin.1, alin.1.indice1-alin.1 indice 3 pentru nici o altă infracțiune de acest fel săvârșită ulterior -   prevederile Articolului unic permit și o interpretare (în dezacord cu voința legiuitorului!) că pentru infracțiuni săvârșite ulterior, inculpatul va fi îndreptățit pentru fiecare etapă diferită ale viitoarelor procese penale  să beneficieze de câte un astfel de tratament juridic!

Altfel spus, prin interpretarea literală a întregului text al Articolului unic, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.10 alin.1 modificat, precum și a alineatelor 1 indice1- indice 3 nou introduse, deși dorința  legiuitorului a fost aceea de a nu încuraja evaziunea fiscală, deși dorința a fost aceea ca inculpatul să beneficieze o singură dată de efectele produse de recuperarea prejudiciului în condițiile legii, deoarece textele normative au fost neglijent, neclar redactate - acest Articol unic ar putea permite și  o altă interpretare ulterioară, aceea că pentru fapte diferite, procese penale diferite inculpatul ar beneficia pentru fiecare etapă a proceselor penale ,, o singură dată” de prevederile acestei legi. În 4 etape procesuale și condiții identificate în textele normative, în patru procese penale distincte, de 4 ori (în mod ipotetic) inculpatul care încalcă în mod repetat legea privitoare la combaterea evaziunii fiscale  ar beneficia de prevederile acestei legi!?

„(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală.”  2. După alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1¹) – (14 ), cu următorul cuprins: „(11 ) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale. (1²) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă este stabilită prin hotărâre judecătorească obligaţia inculpatului de a acoperi în termen de un an de la pronunţarea sentinţei, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa poate dispune, o singură dată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare. (1indice3 ) În cazul în care mărimea evaziunii fiscale prevăzută la art. 8 şi 9 justifică o astfel de măsură instanţa poate dispune acoperirea sumelor prevăzute la alineatele precedente într-un interval de 1-3 ani, neplata acestora având urmările prevăzute în alineatul precedent. (1indice4 ) Dispoziţiile articolului 10 alin. (1) se aplică tuturor inculpaţilor care au săvârşit împreună una dintre faptele prevăzute de art. 8 şi art. 9, indiferent dacă plata prejudiciului a fost efectuată doar de către unul sau de către o parte dintre aceştia.” 

b. De asemenea, textul normativ prevazut la art. 1 indice 3 este neclar, imprecis, primitor de mai multe înțelesuri, unul fiind chiar inaplicabil!

Acoperirea sumelor,, prevăzute la alineatele precedente”, ipoteza fiind stabilită prin identificarea prin forma de plural a substantivului alineat(e) care este acordat la plural cu forma adjectivului (precedente) se referă inclusiv la alineatul 1 indice 1 și alineatul 1 indice 2 – adică la sumele achitate în etapele procesuale identificate în textul criticat drept urmărire penală și cercetare judecătorească, precum și la  momentele  procesuale   : primul termen de judecată și terminarea cercetării judecătorești.
,,(1indice3 ) În cazul în care mărimea evaziunii fiscale prevăzută la art. 8 şi 9 justifică o astfel de măsură instanţa poate dispune acoperirea sumelor prevăzute la alineatele precedente într-un interval de 1-3 ani, neplata acestora având urmările prevăzute în alineatul precedent.”

Dacă s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, respectiv condamnarea la plata unei amenzi penale cum s-ar mai putea aplica prevederile art.1 indice 2 : transformarea în pedeapsa închisorii cu executare?

,,...În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare.”

Este evidentă superficialitatea redactării acestor texte normative, este evidentă neclaritatea acestora, impredictibilitatea în aplicare este o consecință a acestor lacune ale textului normativ. Aceste texte normative vor fi primitoare a unor înțelesuri diferite ca urmare a interpretării lor, interpretare necesară în vederea aplicării lor,  ceea ce va genera o viitoare aplicare impredictibilă.

Principiul securității juridice este încălcat ca urmare a nerespectării de către legiuitor a obligațiilor de a se conforma prevederile art. 36  alin.1 din Legea nr.24/2000 !

Invocăm conținutul Deciziei nr.33/2018, decizie pronunțată de CCR ca urmare a sesizării de neconstituționalitate formulată de către 29 senatori ai PNL, precum și de către Inalta Curte de Casație și Justiție.

,,102. Noua reglementare pare să înlăture derogarea pe care dispoziţiile art. 9 o prevăd în prezent, sub aspectul accesului la o instanţă judecătorească de drept comun, şi să transfere competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în altă materie decât cea disciplinară, de la plenul Consiliului către o instanţă judecătorească, respectiv curtea de apel - secţia de contencios administrativ. Însă, în condiţiile în care conţinutul normei modificate vorbeşte despre „hotărârile secţiilor“, care pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără ca norma să fie integrată într-un ansamblu de dispoziţii din care să rezulte care sunt „secţiile“ care pronunţă respectivele hotărâri, redactarea textului legal este viciată de echivoc şi imprevizibilitate. Reglementarea ar avea înţeles numai din analiza evoluţiei conţinutului normativ al art. 9, deci exclusiv din interpretarea istorică a normei, însă o atare posibilitate este de neconceput din perspectiva exigenţelor de calitate pe care Constituţia le stabileşte cu privire la o lege în vigoare. Astfel, Curtea constată că norma, în noua redactare, creează incertitudine cu privire la emitentul hotărârilor ce pot fi atacate potrivit dispoziţiilor acestui articol, nefiind clar dacă este vorba despre secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii, secţii ale unor instanţe de judecată sau secţii ale altor organisme sau autorităţi. 103. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reţine că dispoziţiile art. I pct. 4 aduc atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva lipsei de claritate şi previzibilitate a legii.”

Invocăm, de asemenea, Decizia nr.447/2013 a CCR :

,,2. Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 348 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă care prevăd aplicarea imediată a acestor dispoziţii şi pentru procedurile de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare (cu excepţia celor prevăzute de art. 183-203) şi, implicit, pentru situaţia descrisă de art. 81 alin. (3) lipsesc norma legală de previzibilitate. Or, art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita.În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezultă dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţîn, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Aşadar, pe lângă neclaritate, dispoziţiile legale criticate sunt lipsite şi de previzibilitate, ca o condiţie esenţială a calităţii şi constituţionalităţii normei juridice. 3. Prin urmare, dispoziţiile criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie,…”

Articolul unic  din Legea de modificare a Legii nr.241/2005 este adoptat cu încălcarea prevederilor L 24/2000, respectiv art.36 alin.(1) :  ,,(1) Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie.”

Legea criticată încalcă prevederile art. 1 alineatul (5) din Constituția României, republicată.

În drept, ne întemeiem sesizarea atât pe dispozițiile art. 133, alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, cât și pe dispozițiile art. 15 , alin (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Acțiune comună, PNL și USR, sesizarea CCR

Document - Sesizarea PNL și USR adresată CCR ref Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului

PNL și USR au depus la Parlament o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului. Mai jos se găsește textul sesizării:

C ă t r e,

Secretariatul General al Camerei Deputaţilor

Doamnei Silvia-Claudia MIHALCEA

Doamnă Secretar General,

          În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituție şi în baza art. 15 alin. (1) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcționarea Curții Constituționale, în numele semnatarilor, vă înaintăm Sesizarea la Curtea Constituțională cu privire la Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x nr.483/2018) , adoptată în data de 24 octombrie a.c. de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, solicitându-vă să o înaintați Curții Constituționale a României, la data depunerii.

Lider Grup PNL                                                                       Lider Grup USR

Raluca TURCAN                                                                            Dan BARNA

Domnului Valer DORNEANU,

Președintele Curții Constituționale 

Stimate domnule Preşedinte,

În conformitate cu prevederile art. 146 lit. c) din Constituția României și art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deputații menționați în tabelul anexat formulăm prezenta

SESIZARE DE NECONSTITUȚIONALITATE 

a Legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative pe care o considerăm neconformă cu prevederile art. 1 alin. (3) și alin.(5), art.16, art.26, art. 40 alin. (1) și art.148 alin.(2) din Constituția României, pentru motivele expuse în continuare. 

Situația de fapt,

          Proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost adoptat de Guvern în data de 31.05.2018.

          Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare „instituirea sistemului național de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanțării terorismului, urmând a fi abrogată actuala reglementare în domeniu, respectiv Legea nr.656/2002. Proiectul transpune Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr.648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L, nr.141 din 05 iunie 2015.”(conform fișei proiectului de lege: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=17322.)

          Consiliul Legislativ, prin adresa înregistrată cu nr.543 din 6 iunie 2018, a avizat favorabil proiectul de lege, cu observații și propuneri. Acest proiect de lege, care face parte din categoria legilor organice, fost înregistrat la Senat cu indicativul L390/25.06.2018, în procedură de urgență, și adoptat în data de 24.09.2018, cu respectarea prevederilor art.76 alin.(1) din Constituția României.

          La Camera Deputaților, proiectul de lege a fost înregistrat, în 26.09.2018, cu indicativul PL-x nr. 483/2018.

          Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranță națională, în data de 3 octombrie 2018, a avizat favorabil proiectul de lege, iar Comisia pentru muncă şi protecție socială, în data de 3 octombrie 2018, a avizat favorabil proiectul de lege cu un amendament admis.

           În data de 22 octombrie a.c., Comisia pentru buget, finanțe şi bănci împreună cu Comisia juridică, de disciplină şi imunități au adoptat un raport favorabil referitor la Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, iar în data de 24 octombrie a.c. acest proiect de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională.

Motiv extrinsec de neconstituționalitate

Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art.127  din Regulamentul Camerei Deputaților referitoare la procedura de vot asupra legilor, ca urmare a repetării votului deschis electronic, fără motive temeinice, asupra Legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care nu a întrunit majoritatea absolută din numărul deputaților necesară din punct de vedere constituțional pentru adoptarea unei legi organice, nefiind astfel respectat principiul securității juridice derivat din dispozițiile art.1 alin.(3) din Constituția României.

          În conformitate cu dispozițiile art.1 alin.(3) din legea fundamentală „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluției din decembrie 1989, şi sunt garantate.”

          Statul de drept are ca fundament respectarea legii în accepțiunea sa cea mai largă. Includem în această categorie și normele infraconstituționale, cum sunt Regulamentele de organizare și funcționare ale celor două camere parlamentare. În opinia semnatarilor sesizării de neconstituționalitate, unele dintre cele mai importante norme ale Regulamentului Camerei Deputaților sunt normele care reglementează procedura de vot în privința adoptării actelor normative. Conform articolelor 123-131 din Regulamentul Camerei Deputaților există mai multe modalități (proceduri) de vot, prima distincție, largo sensu, fiind referitoare la votul deschis și cel secret.

          Stricto sensu, în cadrul procedurii de vot deschis este precizată procedura votului electronic [art. 123 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților], procedura de vot prin ridicare de mână [art. 123 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaților] sau procedura de vot nominal [art. 125 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților].

          În materia exprimării votului pentru adoptarea actelor normative regula este aplicarea procedurii votului deschis electronic. În situația în care procedura (modalitatea) de vot deschis electronic nu funcționează, președintele de ședință din oficiu, după consultarea celor doi secretari, sau la solicitarea unui lider de grup, supune aprobării Camerei Deputaților decizia reluării votului asupra unei legi prin aplicarea unei alte proceduri (modalități) de vot deschis, respectiv procedura de vot prin ridicarea mâinii sau procedura de vot prin apel nominal. Această normă este prevăzută de art.127 din Regulamentul Camerei Deputaților pentru situația excepțională în care sistemul electronic vot nu mai poate fi utilizat în vederea continuării procedurii de adoptare a legilor aflate pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Prin urmare, reluarea votului asupra unei legi prin aceeași procedură (modalitate) de vot deschis în sistem electronic este neregulamentară și pe cale de consecință neconstituțională pentru că ea contravine scopului pentru care a fost instituită norma de excepție, aceea de a oferi legiuitorului posibilitatea de a continua procesul de adoptare a legilor printr-o procedură (modalitate) alternativă în situația în care sistemul de vot electronic este în incapacitate de funcționare. Reluarea votului prin aceeași procedură de vot deschis electronic demonstrează că sistemul este funcțional, iar prin interpretare logică deducem că primul vot este exprimat în condiții regulamentare, reluarea acestuia neputând fi motivată prin faptul că sistemul electronic de vot nu a funcționat.

          În raport cu demonstrația de mai sus expunem procedura neregulamentară aplicată în cadrul ședinței de vot final a Camerei Deputaților din data de  24 octombrie a.c. când, exprimându-și voința asupra Proiectului de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x nr.483/2018), care face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaților nu a adoptat actul normativ, acesta neîntrunind numărul necesar de voturi  pentru o lege organică (au fost înregistrate 163 de voturi pentru adoptarea actului normativ, necesarul fiind de 165 voturi pentru îndeplinirea majorității calificate necesare adoptării unei legi organice).

          Contestația liderului Grupului Parlamentar PSD, domnul deputat Vasile Suciu, privind faptul că doi deputați, membri ai Grupului Parlamentar PSD, și-ar fi exprimat votul însă acesta nu a fost înregistrat de sistemul de vot electronic ar fi trebuit să determine președintele de ședință să aplice o altă procedură (modalitate) de vot, conform dispozițiilor art.127 din Regulamentul Camerei Deputaților. În contra dispozițiilor regulamentare președintele de ședință a reluat votul asupra Proiectului de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x nr.483/2018) prin aceeași procedură (modalitate) de vot deschis electronic, legea întrunind, după reluarea procedurii, 170 voturi pentru adoptarea sa, fiind înregistrate, la ora 12. 47, și voturile celor doi deputați despre care liderul Grupului Parlamentar PSD afirmase că în cazul primului vot, exprimat la ora 12.33 (conform înregistrării video a ședinței de plen a Camerei Deputaților http://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.video?sursa=1&idl=1), opțiunea acestora nu a fost înregistrată. Prin interpretare logică, deducem că sistemul electronic de vot a funcționat și în cazul primului vot asupra Proiectului de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x nr.483/2018), exprimat la ora 12.33, cât și în cazul celui de-al doilea vot asupra proiectului de lege la care ne-am referit anterior, exprimat la ora 12.47, singura diferență fiind că în cazul votului exprimat la ora 12.32 cei doi deputați (dl. deputat Alexandru Rotaru și dl. deputat Marcel Ciolacu) nu și-au exprimat votul prin apăsarea uneia dintre tastele aparatului de vot ( „prezent”, „pentru”, „contra” sau „abținere”).

          Încălcarea dispozițiilor art.127 din Regulamentul Camerei Deputaților determină și încălcarea dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituția României, deoarece reluarea votului în mod arbitrar, fără existența unei situații excepționale, prin aceeași procedură (modalitate) de vot anulează voința exprimată prin vot a membrilor Camerei Deputaților, transformând excepția în regulă, ceea ce afectează, evident, principiul securității juridice a sistemului legislativ, deoarece normele juridice necesită predictibilitate și trebuie aplicate conform scopului pentru care au fost adoptate, cu atât mai mult cu cât în discuție sunt norme referitoare la adoptarea unui act normativ.

          Pe cale de consecință, pentru încălcarea dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituția României determinată de încălcarea art.127 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă rugăm să constatați că Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x nr.483/2018) este neconstituțională în ansamblul său.

III. Motive intrinseci de neconstituționalitate

III.1 Dispozițiile art. 4 alin. (2) pct. 4 și art.5 alin.(1) lit.i) din legea supusă controlului de constituționalitate sunt neconstituționale deoarece încalcă dispozițiile art.288 din TFUE (Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene), referitor la scopul urmărit prin adoptarea Directivei nr. 2015/849, cu consecința încălcării dispozițiilor art. art. 148 alin. (2) din Constituția României

          În cadrul procedurii legislative interne de transpunere a Directivei nr. 2015/849 legiuitorul național a ignorat faptul că Directiva instituie un cadru legal mai favorabil asociațiilor și fundațiilor față de dispozițiile legale în vigoare, în dreptul național, la data transpunerii. În acest sens, scopul urmărit de legiuitorul european (Consiliul și Parlamentul Uniunii Europene) a fost acela de a institui obligația de raportare a tranzacțiilor suspecte de spălare a banilor cât și raportarea beneficiarilor reali ai operațiunilor supuse normelor de combatere a spălării banilor numai de către persoanele juridice neguvernamentale, fără scop patrimonial, care se constituie în legătură directă cu instituția fiduciei [art. 2 alin. (1) pct. 3 lit. b) și lit. c) și art. 3 pct. 6 din Directivă].

          Prevederile legii cu privire la obligația asociațiilor și fundațiilor de a raporta beneficiarii reali ai serviciilor pe care le oferă, și anume art. 4 alin. (2) pct. 4 și art.5 alin.(1) lit.i), vin în  contradicție cu art. 148 alin. (2) din Constituție: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”

          În expunerea de motive a Directivei 2015/849 se menționează faptul că: „este necesar să se identifice orice persoană fizică ce își exercită dreptul de proprietate sau de control asupra unei entități juridice” al tuturor subiecților de drept prevăzuți de prezenta directiva și nu beneficiarii finali.(paragraful 12)

          Scopul prezentei directive, prezentat în preambul, este: „identificarea și verificarea beneficiarilor reali ar trebui extinsă, acolo unde este cazul, la entitățile juridice care dețin alte entități juridice, iar entitățile obligate ar trebui să identifice persoana fizică (persoanele fizice) care exercită în ultimă în stanță, prin dreptul său (lor) de proprietate sau prin alte mijloace, controlul asupra entității juridice care este client. Controlul prin alte mijloace poate include, printre altele, criteriile de control utilizate în scopul pregătirii situațiilor financiare consolidate, cum ar fi prin intermediul acordului acționarilor, exercitarea unei în fluențe dominante sau competența de a numi conducerea de rang superior. Pot exista cazuri în care nu poate fi identificată nicio persoană fizică ce deține, în ultimă în stanță, o entitate juridică sau exercită controlul asupra acesteia. în astfel de cazuri excepționale, entitățile obligate, după ce au epuizat toate celelalte mijloace de identificare și cu condiția să nu existe motive de suspiciune, pot considera conducerea de rang superior ca fiind beneficiarul real”. (paragraful 13)

          Acesta a fost scopul urmărit prin nomele art.2 alin.(1) pct.3 lit. b) și lit. c) și art.3 pct.6 din Directiva nr. 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei.

          În acest sens, legiuitorul național din Franța, Suedia, Austria, Croația, Danemarca, Germania, Finlanda, Ungaria, Polonia, membre ale Uniunii Europene, a procedat la transpunerea normelor antecitate în sensul scopului precizat mai sus urmărit de legiuitorul european (Consiliul și Parlamentul Uniunii Europene), după cum urmează:

1.       Franța. În legislația franceză, declararea beneficiarilor efectivi în RBE (Registrul beneficiarilor efectivi) se aplică doar entităților juridice care sunt obligate, conform legii, să se înregistreze în Registrul comerțului al societăților, ceea ce acoperă categorii largi de persoane juridice, cum ar fi societățile comerciale, societățile civile (ex. Societatea civilă a avocaților), societățile cooperative sau alte structuri de interes economic. Beneficiarii efectivi sunt doar persoanele fizice care:

a) dețin direct sau în direct mai mult de 25% din capital/active,

b) care beneficiază de drepturi de vot în cadrul entității juridice

și/sau c) care exercită prin alte orice mijloace un control asupra organelor financiare ori de conducere. în ceea ce privește asociațiile ori fundațiile, singurele excepții sunt acelea care au emis obligații, rambursabile ori nu, adică titluri asociative nominale care pot conferi drepturi de creanță 2 sau ale căror activități definitorii sunt operațiunile de schimb valutar. Chiar și în această situație, există un singur beneficiar efectiv de declarat, anume reprezentantul legal al organizației.

2.       Suedia. Deși fundațiile sunt enumerate printre persoanele juridice obligate de a raporta, înregistrarea este limitată la persoanele care exercită controlul asupra entității la beneficiarul sau cercul de beneficiari cu condiția ca aceștia să fi fost identificați și declarați ca recipienți unici ai activităților fundației încă din momentul constituirii ei. În ceea ce privește asociațiile non-profit, acestea sunt scutite de obligația de raportare.

3.       Austria. Folosind înțelesul adecvat al termenului de "beneficial owner", prin '*Wirtschaftliche Eigentümer", adică "proprietar economic", legislația austriacă exclude beneficiarii asociațiilor și fundațiilor, păstrând în obligația de raportare membrii organelor de conducere sau persoanele care exercită un control asupra resurselor financiare ale acestora.

4.       Croația. Similar Austriei, în cazul asociațiilor și fundațiilor, dacă existența unor beneficiari direcți, în sensul juridic de proprietari economici care dețin mai mult de 25% din capitalul ori acțiunile acelei entități juridice, nu este clară, obligația de raportare va cădea asupra membrilor organelor de reprezentare ori de conducere. Dată fiind cerința precizării, la înregistrarea identității, a conținutului valorii interesului economic deținut de persoana vizată pentru înregistrare, este evidentă imposibilitatea aplicării măsurii la beneficiarii sociali ai asociațiilor ori fundațiilor.

5.       Danemarca. Asociațiile care nu desfășoară activități economice nu sunt vizate de legislația de transpunere a Directivei  2015/849. Beneficiarul este doar persoana care deține mai mult de 25% din capitalul ori drepturile de vot ale companiei ori care exercită un control asupra activităților ei,

6.       Germania. Legislația germană precizează că, în cazurile în care nu a fost desemnat în mod expres unul sau mai mulți beneficiari economici, astfel încât natura și cuantumul beneficiului economic să poată fi precizate la înregistrare, asociațiile și fundațiile vor raporta doar datele de identitate ale membrilor organelor de conducere.

7.       Finlanda. Asociațiile, cultele religioase și fundațiile sunt obligate să înregistreze doar membrii organelor de conducere de reprezentare.

8.       Ungaria. în cazul fundațiilor, persoanele care intră în categoria beneficiarilor sunt persoanele care dețin 25% sau mai mult din fondul alocat, persoanele care reprezintă sau controlează mai mult de 25% din fond. Dacă beneficiarii nu au fost identificați, se menționează doar categoria de persoane în al căror interes funcționează fundația. Asociațiile nu sunt vizate de actele normative de transpunere a Directive 2015/849.

9.       Polonia. în determinarea beneficiarului, legislația poloneză solicită luarea în considerarea a următoarelor aspecte: participarea persoanei fizice cu mai mult de 20% din acțiuni și voturi, ocuparea unei funcții de management financiar operațional în cadrul entității, îndeplinirea criteriilor de control conform reglementărilor legale, jar în lipsa situațiilor de mai sus, ocuparea poziției de director, președinte ori reprezentant legal al persoanei juridice respective.

          Reiterăm că, în opinia noastră, scopul urmărit de legiuitorul european (Consiliul și Parlamentul Uniunii Europene) a fost acela de a institui obligația de raportare a tranzacțiilor suspecte de spălare a banilor cât și raportarea beneficiarilor reali ai operațiunilor supuse normelor de combatere a spălării banilor numai de către persoanele juridice neguvernamentale, fără scop patrimonial, care se constituie în legătură directă cu instituția fiduciei. În dreptul pozitiv al României, instituția fiduciei este reglementată stricto sensu în Codul Civil, titlul IV (art.773- art.791) din Cartea a-III-a Despre bunuri.

          Din analiza dispozițiilor art.773 – art.791 din Codul Civil referitoare la fiducie, deducem că în România nu este posibilă constituirea unei persoane juridice neguvernamentale, fără scop patrimonial, care să realizeze scopul fiduciei, ci doar încheierea unui contract de fiducie în condițiile specificate de normele civile precitate. De aceea considerăm soluția aleasă de Parlamentul României ca fiind excesivă și în contradicție cu Directiva 2015/849 din perspectiva art.1 alin.(5) fiind suficientă reglementarea cuprinsă în dispozițiile art.4 alin.(2) lit. b) din legea supusă criticii de neconstituționalitate.

          Față de cele arătate mai sus, vă rugăm să constatați că dispozițiile art.4 alin.(2) pct.4 și art.5 alin.(1) lit. i) sunt neconstituționale deoarece încalcă dispozițiile art. 1 alin.(5) și ale art.148 alin. (2) din Constituția României.

III.2. Dispozițiile art. art. 4 alin. (2) lit. c), art. 5 alin. (1) lit. i), art. 53 pct. 17 din Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative încalcă dispozițiile ART. 26 DIN CONSTITUȚIE

Potrivit art. 26 din Constituție, referitor la viața intimă, familială și privată, „Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intima, familială și privată”, iar „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”.

Întrucât Constituția nu definește noțiunea de viață intimă, familială și privată, aceasta a fost clarificată pe cale jurisprudențială de către Curtea Constituțională, în principal prin raportare la practica Curții Europene a Drepturilor Omului. Amintim, în acest sens, următoarele aspecte reținute de Curte:

În Decizia nr. 239/2005, instanța de contencios constituțional a reținut că „în jurisprundența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Niemietz c. Germaniei, 1992) s-a decis că protecția vieții private nu acoperă doar sfera intimă a relațiilor personale, ci și „dreptul individului de a lega și dezvolta relații cu semenii săi”, deoarece „ar fi prea restrictivă limitarea noțiunii de viață private la un cerc interior în care individual își trăiește viața personală așa cum crede de cuviință”. Prin urmare, în sensul jurisprudenței Curții Europene, elementul definitoriu al dreptului la viață intima, familială și privată se referă la sfera relațiilor interumane.”

 În Decizia nr. 80/2014, Curtea a statuat că „libertatea, ca principiu fundamental al statului de drept, este temelia tuturor principiilor morale și presupune elaborarea unor asemenea norme de drept care să garanteze tuturor persoanelor să se manifeste potrivit propriilor opțiuni în relațiile cu ceilalți membri ai colectivității. O atare concepție decurge din latura active a liberei dezvoltări a personalității umane, fiind expresia libertății de acțiune a persoanei fizice. Totuși, libertatea de acțiune a acesteia în privința vieții sale intime, familiale și private nu poate fi și nu este una absolută, ea trebuie să se integreze și să respecte valorile societății, ale colectivității; de aceea, persoana fizică nu poate folosi abuziv și antisocial dreptul său de a dispune de ea însăși, ceea ce justifică stabilirea anumitor limite în privința acestui drept, printre care și bunele moravuri”.

Prin Decizia nr. 1429/2010, Curtea a stabilit că informațiile privind sănătatea persoanei intră în noțiunea de viață privată, intrând sub incidența protecției conferite de art. 26 din Constituție, precum și a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În acest context, a fost amintită Hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în caza Z. c Finlandei (25 februarie 1997), în care s-a arătat că „protecția datelor personale, nu în ultimul rând a datelor cu caracter medical, este de o importanță fundamentală pentru ca o persoană să se poată bucura de dreptul său la respectarea vieții private și a vieții de familie așa cum este acesta garantat de art. 8 din Convenție. (…) În lipsa unei asemenea protecții, persoanele care necesită îngrijire medical nu ar mai fi dispuse să furnizeze informații cu caracter personal și intim, necesare prescrierii tratamentului apropiat pentru boala de care suferă sau să consulte un medic, ceea ce ar fi de natură să le pună viața în pericol, iar, în caz de boli transmisibile, un asemenea pericol poate exista pentru colectivitate. (…) De aceea, legislația internă a statelor trebuie să cuprindă garanții adecvate pentru a împiedica orice comunicare sau divulgare de date cu caracter personal privitoare la sănătatea persoanei, în conformitate cu dispozițiile art. 8 parag. 1 din Convenție”.

            De asemenea, amintim următoarele considerente reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 4 decembrie 2008, în cauza S și Marper c. Marii Britanii:

„66. Curtea reamintește că noțiunea de „viață privată” este o noțiune vastă, care nu poate fi definită în mod exhaustiv. Ea cuprinde integritatea fizică şi psihologică a persoanei. Prin urmare, pot fi incluse multiple aspecte ale identității fizice şi sociale ale unui individ. Elemente cum ar fi, spre exemplu, identificarea sexului, numele, orientarea sexuală şi viaţa sexuală intră în sfera personală protejată de articolul 8. În afară de nume, viaţa privată şi de familie poate include şi alte mijloace de identificare personală şi de apartenenţă la o familie. Informaţiile referitoare la sănătatea unei persoane constituie un element important al vieţii sale private. Curtea mai consideră că identitatea etnică a unui individ de asemenea trebuie să fie considerată ca un element important al vieţii sale private (a se vedea, în special, articolul 6 din Convenţia cu privire la protecţia datelor, citată la alineatul 41 de mai sus, care include datele cu caracter personal privind originea rasială, împreună cu alte informaţii individuale sensibile, printre categoriile particulare de date care nu pot fi stocate decât prin intermediul garanțiilor corespunzătoare). Articolul 8 mai protejează dreptul la dezvoltare personală şi cel de a stabili şi a dezvolta relaţii cu semenii şi cu lumea exterioară. Noţiunea de viaţă privată conţine şi elemente care se referă la dreptul la imagine.

67. Simpla păstrare a datelor cu privire la viaţa personală a unui individ constituie o ingerinţă în sensul articolului 8. Puţin contează dacă informaţiile memorate vor fi sau nu utilizate ulterior. Totodată, pentru a determina dacă informaţiile cu caracter personal păstrate de o autoritate implică vreunul dintre aspectele vieţii private menţionate mai sus, Curtea va examina minuţios contextul specific în care au fost colectate şi stocate aceste informaţii, natura datelor înregistrate, modalitatea în care ele sunt utilizate şi prelucrate şi rezultatele care pot fi obţinute.”

 Prin urmare, legislația trebuie să conțină garanții care să asigure respectarea dreptului la viață privată, orice ingerință a autorităților publice trebuind să respecte principiul necesității și proporționalității.

Raportat la cauza de față, apreciem că Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x nr. 483/2018) conține o serie de prevederi care încalcă dreptul la viață intimă, familială și privată, consacrat în art. 26 din Constituție, respectiv art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În concret, ne referim la prevederile  art. 4 alin. (2) lit. c), art. 5 alin. (1) lit. i), art. 53 pct. 17 având următorul cuprins:

„Art.4.- (2) Noţiunea de beneficiar real include cel puţin:

[…]

c) în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor, cu exceptia organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, membre ale Consiliului Minoritatilor Nationale:

1. membrii în consiliul director pentru asociaţii;

2. fondatorii şi membrii în consiliul director pentru fundaţii;

3. persoanele cu funcţii executive împuternicite de consiliul director al asociaţiei sau fundaţiei, în temeiul art.26 şi, respectiv, art.29 alin.(7) din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.246/2005, cu modificările şi completările ulterioare;

4. persoanele fizice sau, în cazul în care acestea nu au fost identificate, categoria de persoane fizice în al căror interes principal asociaţia sau fundaţia a fost înfiinţată sau funcţionează;

5. oricare altă persoană fizică ce exercită controlul în ultimă instanţă, prin orice mijloace, asupra asociaţiei sau fundaţiei;

Art.5.- (1) Intră sub incidenţa prezentei legi următoarele entităţi raportoare:

[…]

i) fundaţiile şi asociaţiile, cu exceptia organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, membre ale Consiliului Minoritatilor Nationale, federaţiile, precum şi orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial;

[…]

 „Art. 53

[…]

17. După articolul 343 se introduc două noi articole, articolele 344 şi 345 , cu următorul cuprins:

„Art. 344 . – (1) Anual sau ori de câte ori intervine o modificare privind datele de identificare a beneficiarului real, asociaţia sau fundaţia are obligaţia de a comunica Ministerului Justiţiei, datele de identificare ale beneficiarului real, în vederea înregistrării actualizării evidenţei privind beneficiarii reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor.

(2) În acest scop, consiliul director al asociaţiei sau fundaţiei împuterniceşte o persoana fizică pentru a comunica, printr-o declaraţie pe propria răspundere, încheiată în formă autentică, datele de identificare ale beneficiarului real.

 (3) Declaraţia anuală prevăzută la alin. (1) se comunică Ministerului Justiţiei până la data de 15 ianuarie.

(4) Dacă intervine o modificare privind datele de identificare a beneficiarului real, declaraţia prevăzută la alin. (1) se depune în 30 zile de la data la care aceasta a intervenit.

 Art. 345 . – (1) Nerespectarea de către o asociaţie sau fundaţie a obligaţiei prevăzute de art. 344 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 2.500 lei.

(2) Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (1) se face de către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor prin agenţi constatatori proprii.

(3) Contravenientul are obligaţia ca în termen de 30 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei prevăzută la alin. (1) să comunice datele de identificare ale beneficiarului real.

(4) În procesul-verbal de constatare a contravenţiei se înscrie o menţiune privind obligaţia prevăzută de alin. (3).

(5) Procesul-verbal se comunică contravenientei, precum şi Ministerului Justiţiei în vederea înregistrării în evidenţa privind beneficiarii reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor.

(6) Necomunicarea de către o asociaţie sau fundaţie a datelor de identificare ale beneficiarului real, în vederea înregistrării actualizării evidenţei privind beneficiarii reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor, dacă aceasta a fost anterior sancţionată pentru nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 344 , constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei.

(7) Contravenientul sancţionat potrivit alin. (6) are obligaţia ca în termen de 30 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei prevăzută la alin. (6) să comunice datele de identificare ale beneficiarului real.

(8) În procesul-verbal de constatare a contravenţiei prevăzute la alin. (6) se înscrie o menţiune privind obligaţia prevăzută de alin. (7), cât şi sancţiunea aplicabilă în cazul necomunicării datelor de identificare ale beneficiarului real, în termen de 30 zile de la momentul comunicării acestuia, respectiv dizolvarea asociaţiei sau fundaţiei potrivit art. 56 alin. (11 ) sau, după caz, art. 59. Dispoziţiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

(9) Contravenţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul 62 juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.”       

          Reiterăm următoarele aspecte: asociațiile și fundațiile nu fac obiectul Directivei (UE) 2015/849, neregăsindu-se printre „entitățile obligate”, enumerate limitativ la art. 2 din actul normativ European; includerea în definiția „beneficiarului real” a „persoanelor fizice sau, în cazul în care acestea nu au fost identificate, categoria de persoane fizice în al căror interes principal asociaţia sau fundaţia a fost înfiinţată sau funcţionează” excedează textului Directivei și introduce în sarcina asociațiilor și fundațiilor obligația de a raporta inclusiv beneficiarul final al activității desfășurate, precum persoanele fizice care beneficiază de asistenţă, consiliere, ajutor, activităţi socio-medicale, educaţionale sau culturale, inclusiv copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi ș.a.. De asemenea, prin includerea asociațiilor și fundațiilor în rândul „entităților raportoare”, acestea vor fi supuse la aceleași obligații de raportare precum instituțiile de credit, instituțiile financiare, furnizorii de servicii de jocuri de noroc etc.

În privința conținutului obligațiilor de raportare ale organizațiilor non-guvernamentale, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) și Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) au reținut în Opinia comună nr. 914 / 2017 referitoare la Proiectul de Lege nr. 140/2017 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, următoarele aspecte, aplicabile mutatis mutandis și în cauza de față:

 „În plus, întregul proces de raportare trebuie să asigure respectarea drepturilor membrilor, fondatorilor, donatorilor, beneficiarilor și personalului, precum și a dreptului asociațiilor de a proteja datele confidențiale legitime în afaceri. Obligațiile de raportare trebuie să fie temperate prin alte obligații, raportate la dreptul la securitate al beneficiarilor, precum și la respectarea dreptului acestora la viață privată și păstrarea datelor confidențiale; orice ingerință în dreptul la respectarea vieții private și confidențialității trebuie să fie în corespundere cu principiile necesității și proporționalității. (…) În conformitate cu Avizul Explicativ la Principiile Fundamentale, ”[…] cerințele de raportare trebuie să fie echilibrate prin existența altor obligații privitoare la respectarea vieții private și a confidențialității. În particular, se va respecta cererea donatorului de a rămâne anonim. Totuși, respectul pentru dreptul la viața privată și confidențialitate nu este nelimitat. În cazuri excepționale, interesele generale pot servi ca justificare pentru accesul autorităților la informații ce țin de viața privată și la date confidențiale, de exemplu pentru a combate transferurile de mijloace bănești pe piețele negre. În cazul oricărei excepții de la principiul confidențialității în afaceri sau de la respectarea dreptului la viața privată și păstrarea confidențialității donatorilor, beneficiarilor și personalului, se va aplica principiul necesității și proporționalității.”

Modalitatea prin care aceste datele cu caracter personal trebuie colectate de către asociații și fundații, precum și modalitatea în care autoritățile statului vor prelucra aceste date, nu sunt reglementate de lege generând încălcarea art. 26 coroborat cu Art. 1(5) din Constituție. Or, Curtea Constituțională consacră în  decizia nr.498/2018 faptul că : « Trimiterea la acte administrative, cu o forţă juridică inferioară legii, într-un domeniu critic pentru securitatea naţională, cu impact asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(5) referitoare la principiul legalităţii. O dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. De asemenea, norma trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi. » (paragraful 75). » De altfel, tot prin decizia nr.498/2018 Curtea menționează că : « Nu este îndeajuns ca protejarea datelor medicale să fie realizată printr-o legislație infralegală, Curtea, în numeroase cazuri, avertizând că actele de reglementare secundară, exempli gratia, hotărâri ale Guvernului, sunt oricum caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate. Se observă că garanții pentru asigurarea dreptului constituțional prevăzut de art. 26 sunt cuprinse într-o hotărâre a Guvernului, însă o asemenea manieră de reglementare este total neadecvată, fragilizând, în mod nepermis, protecția constituțională a vieții intime, familiale și private. Practic, autoritatea administrativă poate oricând modifica standardele de garanții asociate acestui drept, prin emiterea unor acte administrative normative, cetățeanul/pacientul fiind astfel la bunul plac al autorității administrative. Or, o protecție adecvată a acestui drept este cea stabilită printr-o lege. » În  cazul legii pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, nu există un cadru legal care să stabilească, în mod clar și previzibil, modalitatea protejării informațiilor cu caracter personal, modalitatea prin care asociațiile și fundațiile trebuie să declare beneficiarul real și ce informații trebuie ca acestea să furnizeze despre persoanele pe care le ajută pentru a fi în legalitate în relația cu autoritățile statului. În  același sens, nu există garanții suficiente dispuse prin legea pentru combaterea și prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului în  ceea ce privește modalitatea de stocare și păstrare a acestor informații, fapt ce intră în  contradicție cu Regulamentul UE 679/2016. În art.9 din Regulamentul menționat se precizează faptul că : ”se interzice prelucrarea de date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenența la sindicate şi prelucrarea de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, de date privind sănătatea sau de date privind viaţa sexuală sau orientarea sexuală ale unei persoane fizice.”

          În același context normativ, arătăm că art. 4 alin.(2) pct.4 din Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative încalcă dispozițiile art.8 din REGULAMENTUL Uniunii Europene nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) deoarece, în mod nelegal,  sunt incluse pentru prelucrare datele cu caracter personal ale copiilor deși există o obligație legală de excludere stipulată de art.8 din Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) care dispune:

          În preambul, la paragraful (38), se arată „Copiii au nevoie de o protecţie specifică a datelor lor cu caracter personal, întrucât pot fi mai puţin conştienţi de riscurile, consecinţele, garanţiile în cauză şi drepturile lor în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal. Această protecţie specifică ar trebui să se aplice în special utilizării datelor cu caracter personal ale copiilor în scopuri de marketing sau pentru crearea de profiluri de personalitate sau de utilizator şi la colectarea datelor cu caracter personal privind copiii în momentul utilizării serviciilor oferite direct copiilor. Consimțământul titularului răspunderii părintești nu ar trebui să fie necesar în contextul serviciilor de prevenire sau consiliere oferite direct copiilor”, iar la art.8 din Regulament se arată: „condiții aplicabile în  ceea ce privește consimțământul copiilor în  legătură cu serviciile societății informaționale:

(1) în cazul în  care se aplica articolul 6 alineatul (1) litera (a), în  ceea ce privește oferirea de servicii ale societății informaționale în  mod direct unui copil, prelucrarea datelor cu caracter personal ale unui copil este legala daca copilul are cel puțin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectiva prelucrare este legală numai dacă și în  măsura în  care consimțământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părintești asupra copilului. Statele membre pot prevedea prin lege o vârstă inferioară în  aceste scopuri, cu condiția ca acea vârsta inferioară să nu fie mai mica de 13 ani.

(2) Operatorul depune toate eforturile rezonabile pentru a verifica în astfel de cazuri ca titularul răspunderii părintești a acordat sau a autorizat consimțământul, ținând seama de tehnologiile disponibile.

(3) Alineatul (1) nu afectează dreptul general al contractelor aplicabil în  statele membre, cum ar fi normele privind valabilitatea, încheierea sau efectele unui contract în  legătură cu un copil.”

          În conformitate cu dispozițiile art.288 alin.(2) din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, Regulamentele sunt acte legislative direct aplicabile în dreptul național, de la data intrării în vigoare a acesteia. Regulamentul Uniunii Europene nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulație a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) a intrat în vigoare la data de 25 mai 2018, pe cale de consecință legiuitorul avea obligația, la data adoptării legii criticate, să prevadă în mod expres exceptarea de la operațiunea de prelucrare a datelor personale ale copiilor, în special datele medicale ale acestora care fac obiectul serviciilor informaționale aplicate direct acestei categorii de persoane cu caracter vulnerabil. Observăm că normele art.4 alin.(1), art.4 alin.(2) pct.4 și ale art.18 din Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative au caracter imperativ fiind de strictă interpretare consecința fiind aplicarea acestora în privința tuturor persoanelor fizice, fără a fi exceptată de la prelucrare sau de la comunicarea  publică acea categorie ocrotită, sub aspectul drepturilor fundamentale, de dispozițiile art.8 din Regulamentul antecitat.

          Așadar, prin art. 4 alin. (2) lit. c), art. 5 alin. (1) lit. i), respectiv art. 53 pct. 17 din Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x nr. 483/2018) se introduc o serie de obligații de raportare a unor date cu caracter personal, cu încălcarea dreptului la viață privată, consacrat la art. 26 din Constituție.

III.3. Art. 4 alin. (2) lit. c), art. 5 alin. (1) lit. i), art.53 pct. 17 și art. 53 pct. 21 din  Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt neconstituționale pentru că sunt adoptate cu ÎNCĂLCAREA ART. 40 ALIN. (1) DIN CONSTITUȚIE

Potrivit art. 40 alin. (1) din Constituție, referitor la dreptul la asociere, „Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere.”

În materia libertății de asociere, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „dreptul consacrat prin art. 11 din Convenție include și dreptul de a constitui o asociația pentru a acționa în mod colectiv într-un domeniu de interes reciproc (cauza Gorzelik și alții c. Poloniei, 2004).” S-a arătat, de asemenea, că „modul în care legislația națională consfințește această libertate și aplicarea sa practică de către autorități arată starea democrației în statul în cauză. Curtea s-a referit în mod repetat la relația directă dintre democrație, pluralism și libertatea de asociere și a stabilit principiul potrivit căruia doar motive întemeiate și obligatorii pot justifica restricții aduse libertății de asociere. Astfel de restricții sunt toate subiectul unei supravegheri riguroase (cauza Refah Partisi > și alții c. Turciei, 2003)”.

În același sens, Comisia de la Veneția și ODIHR au reținut, în Opinia comună nr. 914/ 2017, că „Statele trebuie să se abțină de la impunerea unor cerințe administrative care ar avea ca rezultat împovărarea ONG-urilor și trebuie întotdeauna să limiteze ingerințele în dreptul la liberă asociere, respectând criteriile necesității și proporționalității”, iar „sancțiunile trebuie să fie proporționale cu gravitatea încălcării comise, și la dizolvarea unei asociații se va recurge doar ca măsură de ultimă instanță în caz de încălcări extrem de grave ale obligațiilor prevăzute în legislație. Restricționările aplicate nu trebuie niciodată să rezulte în desființarea dreptului la asociere, și nici să afecteze însăși esența acestui drept”.

Or, includerea asociațiilor și fundațiilor în sfera de aplicare a Legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative [art. 5 alin. (1) lit. i)] nu s-a bazat pe o analiză concretă a riscurilor, care să indice implicarea segmentului societății civile în activități de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului. După cum se arată în Opinia nr. 914/2017 precitată, și „chiar în cazul când există semne că ar fi comise acte de spălarea banilor în cazul unor ONG-uri individuale, răspunsul corect la această situație este inițierea cercetării penale împotriva acestor asociații în mod individualizat, și nu impunerea unor norme juridice de caracter generalizator, care să afecteze funcționarea altor numeroase organizații ce desfășoară activități absolut legale.”

          De asemenea, semnalăm că potrivit art. 53 pct. 21 din Lege, „în cazul necomunicării datelor de identificare ale beneficiarului real în termenul prevăzut de art.345 alin. (7), asociaţia se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea Ministerului Public sau a Oficiului National de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.”

          Apreciem că asimilarea asociațiilor și fundațiilor unor entități precum instituțiile de credit, instituțiile financiare, furnizorii de servicii de jocuri de noroc etc., duce la impunerea unor cerințe administrative disproporționate. Spre exemplu, conform raportului anual 2017 Salvați Copiii, printr-un singur program « Școală după Școală, A Doua Șansa și Grădinițe estivale », prin care acesteia au dezvoltat programe de educație și training privind drepturile copilului, au avut ca beneficiari reali 195.208 de copii. Nu exista o « nevoie socială imperioasă » și rezonabilă prin care Salvați Copiii, după adoptarea legii în  cauza sa declare ca beneficiari reali 195.208 de copii și nici suportul material și logistic nu va permite acest lucru.

          Cerințele administrative disproporționate sunt generate, în principal de necesitatea alinierii la obligațiile de raportare cuprinse în Capitolul III din Lege, precum și la măsurile de cunoaștere a clientelei cuprinse la Capitolul IV din Lege, aplicabile indiferent de dimensiunea organizațiilor sau de activitatea desfășurată. În plus, sancțiunile aplicabile în caz de încălcare a obligației de raportare sunt vădit disproporționate, nerespectând standardele internaționale în materie amintite anterior, conform cărora „restricționările aplicate nu trebuie niciodată să rezulte în desființarea dreptului la asociere, și nici să afecteze însăși esența acestui drept”.

Prin urmare, art. 4 alin. (2) lit. c), art. 5 alin. (1) lit. i), art. 53 pct. 17 și art. 53 pct. 21 din Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x nr. 483/2018) contravin art. 40 alin. (1), care consacră dreptul la liberă asociere.

III.4. Dispozițiile art.4 alin.(2) lit.c) și ale art.5 alin.(1) lit.i) din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ  încalcă ART. 16 DIN CONSTITUȚIE

În conformitate cu dispozițiile art.16 alin.(1) din Constituția României „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. În raport cu norma constituțională antecitată, legiuitorul are obligația de a reglementa relațiile sociale de asemenea manieră, încât orice privilegiu legal pe criterii etnice, de naționalitate, rasă, gen sau religie să fie excluse.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, „principiul egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații în care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite” (a se vedea Decizia nr. 2/2017, Decizia nr. 117/2018 ș.a.), astfel că „situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional” (a se vedea Decizia nr. 573/2011, Decizia nr. 366/2014 ș.a.).

În același sens, Curtea a mai reţinut că „sintagma „fără privilegii şi fără discriminări” din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau a alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015). Astfel, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia; discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau favoare nejustificată acordată unei persoane/ categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat” (a se vedea Decizia nr. 387/2017).

          Raportat la cauza de față, apreciem că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) consacră un privilegiu, în sensul considerentelor Curții Constituționale precitate, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, membre ale Consiliului Minorităților Naționale, care sunt exceptate de la aplicarea legii.

          Instituirea unui cadru normativ mai favorabil, prin dispozițiile art.4 alin.(2) lit.c) și ale art.5 alin.(1) lit.i) din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ pentru cetățenii români care sunt membri ai organizațiilor aparținând minorităților naționale cu privire la obligația de a raporta tranzacțiile suspecte de spălare de bani sau cu privire la beneficiarul real al tranzacțiilor efectuate de organizațiile ale căror membri sunt aceștia constituie un tratament legal discriminatoriu în raport cu cetățenii români care nu sunt membri ai acestor organizații, însă au calitatea de membri ai unor asociații sau fundații constituite pentru realizarea altui scop social (educativ, social, artistic, sportiv, etc.) decât cel de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale unei minorități naționale. Nu există niciun argument juridic pentru care se instituie o excepție de la regula raportării unei tranzacții suspecte sau comunicării beneficiarului real, din perspectiva obiectului de reglementare al legii criticate, respectiv protejarea valorilor sociale de natură financiară față de acțiunea ilicită constând în spălarea banilor pentru organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale.

          Organizațiile minorităților naționale sunt asociații și fundații constituite în scopul protejării drepturilor și libertăților legitime ale membrilor în vederea păstrării și protejării identității etnice și culturale ale acestora, asigurării diversității culturale alături de majoritatea etnică, pe teritoriul național. Niciunul dintre scopurile declarate la înființarea asociației sau fundației nu justifică existența unei discriminări din perspectiva competenței materiale a autorităților publice specializate în prevenirea și combaterea spălării banilor în raport cu celelalte structuri juridice fără scop patrimonial care funcționează pe teritoriul României și care nu sunt incluse în excepția criticată, prevăzute de art.4 alin.(2) lit.c) și ale art.5 alin.(1) lit. i). Instituirea unui cadru legal, în conformitate cu dispozițiile directivei, trebuie să vizeze toate structurile juridice cu scop nepatrimonial, fără privilegii și fără discriminări.

          Or, în cauza de față, nu există un principiu obiectiv, pentru care organizațiile cetățenilor, aparținând minorităților naționale, membre ale Consiliului Minorităților Naționale ar fi exceptate de la declararea beneficiarilor reali, în  timp ce asociațiilor, din domeniul social, precum „Salvați Copiii”, „Salvamont”, etc. le-ar fi greu, dacă nu chiar imposibil, să declare toate persoanele care beneficiază de serviciile sale sau unor asociații ale acelorași minorități care nu sunt însă membre ale Consiliului Minorităților Naționale.

          În contextul juridic expus mai sus învederăm că preambulul Directivei nr. 2015/849 prevede : «În conformitate cu articolul 21 din Cartă, care interzice orice discriminare pe baza oricărui motiv, statele membre trebuie să se asigure că prezenta directivă este pusă în aplicare, în ceea ce privește evaluările riscurilor în contextul precauției privind clientela, fără discriminări. »

          Prin urmare, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x nr. 483/2018), sunt neconstituționale deoarece introduc un tratament juridic diferit unor categorii de persoane aflate în situații similare, contrar principiului egalității în fața legii, consacrat la art. 16 din Constituție.

III.5. Încălcarea dispozițiilor art.36 alin.(1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normativ cu consecința nerespectării art.1 alin.(5) din Constituția României

          În cadrul procedurii legislative, Camera Deputaților a procedat la modificarea formei adoptată de Senatul României a dispozițiilor art.4 alin.(2) lit. c) și ale art.5 alin.(1) lit. i) din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ în sensul introducerii ca  excepție de la noțiunea de beneficiar real cât și de la noțiunea de entitate raportoare a unei tranzacții suspecte de spălare a banilor, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale. Normele precitate, după completarea adoptată de Camera Deputaților au următorul conținut:

Art.4 alin.(2)
„lit.c): în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor, cu excepţia organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale:
membrii în consiliul director pentru asociaţii;
fondatorii şi membrii în consiliul director pentru fundaţii;
persoanele cu funcţii executive împuternicite de consiliul
director al asociaţiei sau fundaţiei, în temeiul art. 26 şi, respectiv, art. 29  alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
persoanele fizice sau, în cazul în care acestea nu au fost identificate, categoria de persoane fizice în al căror interes principal asociaţia sau fundaţia a fost înfiinţată sau funcţionează;
oricare altă persoană fizică ce exercită controlul în ultimă instanţă, prin orice mijloace, asupra asociaţiei sau fundaţiei; ”.

Art.5 alin.(1)
„ lit.i). fundaţiile şi asociaţiile, cu excepţia organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale, federaţiile, precum şi orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial; ”

          Dispozițiile normative, în forma modificată în Camera Deputaților, sunt neclare, lipsite de fluență și conțin pasaje echivoce, fiind imposibil de stabilit conduita legală căreia cetățenii aparținând organizațiilor minorităților naționale urmează să se conformeze, fiind de asemenea norme discriminatorii în raport cu cetățenii români, membri ai altor structuri cu scop nepatrimonial, diferit de cel menționat mai sus, încălcând  dispozițiile art.36 (1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ceea ce afectează principiul legalității dedus din dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituția României.

          Textul art.4 alin.(2) lit.c) este neclar raportat la persoanele juridice care fac obiectul excepției de la regula raportării beneficiarului real al tranzacțiilor efectuate de acestea în sensul în care nu se poate distinge dacă sunt incluse în norma de exceptare numai asociațiile și fundațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, membre ale Consiliului Minorităților Naționale sau și alte forme de organizare ale structurilor juridice nepatrimoniale cum ar fi federațiile, membre ale aceluiași Consiliu al Minorităților Naționale.

          Cu privire la dispozițiile art.5 alin.(1) lit. i) acestea conțin pasaje echivoce, textul fiind contradictoriu și neclar pentru că, în prima teză a articolului, se stabilește că sunt entități raportoare asociațiile și fundațiile, după care se instituie excepția referitoare la organizațiile aparținând minorităților naționale, iar enumerarea continuă norma stabilind, în teza finală, că sunt exceptate de la calitatea de entități raportoare „orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial” ceea ce anulează prima teză a art.5 alin.(1) lit.i). Deducem, prin interpretare gramaticală și prin interpretare logică, că nicio asociație sau fundație NU ARE calitatea de entitate raportoare și prin urmare nu este supusă obligației de raportare,  textul de lege fiind impredictibil. În această situație legiuitorul ar fi trebuit să procedeze la eliminarea textului art.5 alin.(1) lit.i) în forma adoptată de Senatul României.

          Dispozițiile art.4 alin.(2) lit.c) și ale art.5 alin.(1) lit.i) sunt imprecise și, pe cale de consecință, neclare raportat la dispozițiile art.63 din lege, în sensul că, potrivit acestuia din urmă, toate asociațiile și fundațiile, inclusiv organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, au obligația, sub sancțiunea dizolvării ca „în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, asociaţiile şi fundaţiile au obligaţia completării documentelor conform cerinţelor prevăzute la art. 6, 7, art. 16 şi 17 din Ordonanţa Guvernului  nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, prevederile art. 7 aplicându-se în mod corespunzător. La expirarea termenului, asociaţiile şi fundaţiile care nu s-au conformat obligaţiei se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea Ministerului Public sau a oricărei alte persoane interesate în condiţiile prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.” ( art.63)

          Chiar dacă sunt exceptate de la normele referitoare la entitatea raportoare [art.5 alin.(1) lit.i)] organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale sunt obligate, în temeiul art.63, să desfășoare activitățile de entitate raportoare, prevăzute de lege, sub sancțiunea dizolvării, ceea ce face inutilă excepția prevăzută de art.5 alin.1 lit. i). Prin urmare este imposibil de realizat adecvarea conduitei sociale a cetățenilor membri ai organizațiilor aparținând minorităților naționale la normele legale criticate, aceștia fiind supuși unei posibile sancțiuni legale din cauze exterioare voinței lor, determinate de modul defectuos în care legiuitorul a înțeles să legifereze.

          Față de argumentele prezentate, constatăm că art.4 alin.(2) lit. c), art.5 alin.(1) lit. i) și art.63 din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt contrare art.36 alin. (1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, fiind încălcat principiul legalității dedus din art.1 alin.(5) din Constituție, fapt pentru care vă rugăm să constatați că acestea sunt neconstituționale.

          În concluzie, vă solicităm să constatați că Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x nr. 483/2018), este neconstituțională în ansamblul său pentru încălcarea procedurii regulamentare de adoptare a acestui act normativ iar art.4 alin.(2) lit. c), art.5 alin.(1) lit. i) și art.18 din legea suspusă controlului de constituționalitate sunt neconstituționale pentru motivele intrinseci invocate mai sus care determină încălcarea dispozițiilor art. 1 alin.(3) și alin.(5), art.16, art.26, art. 40 alin. (1) și art.148 alin.(2) din Constituția României.

          În drept, ne întemeiem sesizarea pe dispozițiile art. 146 lit. a) din Constituția României și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.