Băsescu a comis un act de ostilitate împotriva PNL, de fapt. În egală măsură împotriva USL și în particular a lui Victor Ponta. Băsescu s-a erijat în premier. Victor Ponta era cel care, ca o garanție, ar fi putut cere lui Puiu Hașoti o declarație pe propria răspundere că nu a plagiat. La fel cum poate cere și alte garanții celor care sunt desemnați pentru funcțiile ministeriale pentru că răspunderea Guvernului o poartă primul-ministru și nu Președintele României.
Reacția lui Crin Antonescu la cererea lui Traian Băsescu este absolut normală pentru președintele PNL. Da, Crin Antonescu are dreptate. Mare dreptate: "Pentru noi, preşedintele ţării nu este capul unei haite de animale, ci este, sau va învăţa să fie, sau nu va mai fi preşedinte, un preşedinte civilizat". Corect. Aici este vorba despre comportamentul civilizat al unui demnitar. Dacă Băsescu ar putea cere cuiva declarații pe propria răspundere, aceia sunt doar consilierii lui. Iar eu bag seama că acei consilieri se ocupă cu strâmbele pe care Băsescu le bagă oponenților politici. Aceia nu au nevoie să li se dovedească plagiatul lucrărilor științifice pe baza cărora s-au umplut de diplome universitare, ei înșiși sunt niște copii nereușite ale naturii în evoluția omului.
Mediafax dă sintetic reacția lui Antonescu:
Antonescu a adăugat: "Dacă îi plac raporturile de forţă, atunci îi spun clar că nu va primi niciun fel de hârtie şi luni îl va investi pe Puiu Haşotii, şi vă asigur că o va face, fără să comenteze".Dacă Băsescu nu va semna, este clar un abuz de poziție dominantă, este o încălcare a Constituției, este un serios motiv de încălcare gravă a prevederilor constituționale pentru că privește formarea și funcționarea Guvernului, principala forță a administrației publice, una din puterile statului. Indiferent ce va spune Curtea Constituțională, pentru că este o Curte plină de slugi băsesciene, este o încălcare gravă a Constituției. Știu, există o părere, ipocrită spun eu, de un formalism cumplit, care spune că deciziile CCR și ale justiției nu se comentează, însă eu nu sunt de acord. Eu consider că am dreptul și obligația, ca cetățean, să îmi exprim mulțumirea sau nemulțumirea față de ce face CCR și Justiția și dacă pot să îmi exprim această mulțumire sau nemulțumire am obligația să o fac dacă exprimarea mea poate fi comunicată altora. Nu trebuie să mă mulțumesc cu nemulțumirea în fața oglinzii. Trăim într-o lume în care valorile vechi de supunere față de puternicii zilei sunt pe cale de dispariție. Trăim într-o lume în care puternicii zilei sunt mai slabi sau mai puțin educați decât cei care au votat sau nu. Nu poți accepta supremația unei persoane care îți este inferioară. Acestea sunt vremurile și trebuie să le acceptăm.
Preşedintele PNL a menţionat că "nu acceptă din partea lui Traian Băsescu ceea ce alţii, din nefericire, au acceptat", acuzându-l pe şeful statului că a ajuns să facă din România o ţară bananieră.
"Nici noi şi nici premierul Ponta nu suntem dispuşi să îi mai permitem lui Băsescu înjosirea acestor oameni politici", a precizat Antonescu.
De aceea eu consider că însăși cererea lui Băsescu este o încălcare a Constituției. Este o ingerință în atributele primului-ministru la desemnarea miniștrilor, este o insultă adresată ministrului desemnat de PNL și primul-ministru, este o insultă adresată partidelor politice aflate la guvernare. Este un atentat la democrație.
Chiar dacă Puiu Hașoti a formulat o astfel de declarație și a depus-o la Președintele PNL și la Cabinetul premierului, ea nu are ce căuta la Cotroceni, la Traian Băsescu. Băsescu să facă dovada că și-a făcut fără copy-paste lucrarea de sfârșit de Academie navală, pentru că se vede până și de pe lună că este incapabil să formuleze un text întreg fără a apela la alți, nu să ceară altora să fie fără prihană.
2 comentarii:
ma bucur de faptul ca , in cele din urma , cineva se trezeste si spune ca basescu nu are temei legal pentru acest moft .
sa nu trecem cu vederea ca puiu h a "percutat" la fix , fara sa se arate oripilat de cerere . basescu stie sa profite , la nesfarsit , de slabiciunile unor oameni .
vad ca nici ponta nu prea a dat importanta subiectului .
basescu calca constitutia in picioare , in fiecare zi , dar noi ne tot prefacem ca trebuie sa avem un suport legal , pentru demitere .
nu cumva este lene si prostie ? asta ca sa nu spun si blat !
Anonim,
dar dacă este necunoaștere ? Cei care cunosc au reacții. Cel puțin din ce am văzut eu. Cei care nu cunosc nu sunt preocupați să cunoască. Ceea ce este trist și grav, pentru noi, ca popor.
Trimiteți un comentariu