Eu sunt de acord cu Tudor Chiuariu cu observația că este prea elegant în exprimare. Admit, totuși, că nu are cum face altfel. Nu îl lasă educația și condiția de demnitar. Din această cauză „îl iert”.
Agerpres pune informația brută: „Chiuariu (PNL): MCV nu mai este folosit potrivit scopului său iniţial, ci în scopuri politice”.
"MCV începe să devină o poveste fără sfârşit, deoarece văd că de fiecare dată apar noi teme şi în ritmul acesta nu o să ne oprim niciodată şi nicăieri şi mă gândesc cui foloseşte? (...) După mulţi ani, justiţia, din păcate, nu funcţionează mai bine, mai ales având în vedere ce s-a întâmplat între 2009 şi 2012 şi avem aceste rapoarte în jurul cărora unii se isterizează şi aduc prejudicii grave României. (...) Nu ştiu cui foloseşte isteria asta. Probabil că d-lui Băsescu în lupta sa cu Guvernul, dar nouă nu ne foloseşte, ca ţară. În continuare acest mecanism nu mai este folosit potrivit scopului său iniţial şi este folosit în scopuri politice de cine, cui îi convine".
Orbii și cei de rea credință pot avea altă părere. Mă raliez părerii lui Tudor Chiuariu. Realitatea Europei Unite este una însă interesele politice ale Popularilor Europeni o deformează de când au pus mâna pe putere. România suferă de influențele malefice suplimentare ale incompetentului Traian Băsescu și acoliților lui în fruntea cărora se detașează sinistra Monica Macovei și fosila politică Teodor Stolojan.
Reamintesc celor care vor citi pe aici faptul că din punctul de vedere al obiectivelor strategice angajate de Traian Băsescu de la urcarea pe tronul de la Cotroceni nu am realizat nici unul. Aderarea la Convenția Schengen este încă un „obiectiv îndepărtat”, chiar dacă Băsescu „s-a chinuit” să accepte și amplifice șantajul Germaniei lui Merkel, ducând țara de răpâ, plătind, cu banii cetățenilor români, incapacitatea și rapacitatea intereselor private ale băncilor care au provocat criza economică mondială. Ridicarea MCV este alt obiectiv politic al lui Băsescu care rămâne o amintire. Rezolvarea problemelor Justiției nu se cuantifică în conflictul presă/Justiție (conflict inventat de băsescieni) ci de Guvern și Parlament. Iar până anul trecut am avut Guvern și Parlament PDL ! De aceea acest MCV trebuie citit cu mai multe chei. De aceea observațiile (supărător de civilizate) ale lui Chiuariu sunt corecte.
"Nu este nimic dur în raportul acesta. Sunt subiecte inventate de cine a vorbit fără să vadă raportul, cum ar fi cel cu superimunitatea deputaţilor şi senatorilor. Nu se face nicio referire în raport cu privire la faptul că s-ar fi creat o superimunitate, că ar fi ceva în plus faţă de ceea ce era înainte, ceea ce este şi corect din punct de vedere faptic. Raportul nu excelează din punct de vedere al aspectelor tehnice, din păcate, vedem că se aduc în discuţie noi chestiuni şi noi chestiuni, cum ar fi cea legată de reglementarea activităţii presei. Aceasta a rămas până la urmă una dintre problemele principale ale CE - cum funcţionează presa din România, în condiţiile în care nu putem spune că presa funcţionează în 2013 altfel decât funcţiona în 2005".
Fiind un raport pe Justiție, nu aveau ce căuta aici referirile la instituții care nu sunt parte a Justiției, cum sunt ANI și CCR. Din punctul meu de vedere este un abuz și excesul de analiză pe tema procurorilor și a rezultatelor lor în „cercetarea faptelor de corupție”. Din moment ce aceste cercetări nu se lasă cu condamnări, definitive și irevocabile, vorbim vorbe. Cei care au lucrat la raport sunt total aiurea, fără discuție. Fără doar și poate s-a ajuns la situația stupidă că acest MCV, la fel ca și celelalte, nu vede problemele tehnice ale Justiției din România, nu vede subfinanțarea cronică a instanțelor de către sinistrele guvernări Boc, nu vede deformarea drepturilor subiective prin excesul legislativ al fostelor guverne portocalii, nu vede că în România nu mai avem șansa unei stabilități în actul de justiție și că predictibilitatea dreptului a luat-o hai-hui, pe coclauri, nici un român nemaifiind sigur de drepturile sale. Nu vede că ce scriu ei poate fi, foarte bine, dat unui jurnalist de duzină ca o compunere de casă.
Ei bine, colacul pe colivă este pus de o altă sinistră, Viviane Reding, comisara pe Justiție, care face din presa română un risc la adresa Justiției. O fi citit aiurita asta strategia de securitate a lui Băsescu unde presa este un risc la securitatea națională ?
2 comentarii:
Sa fim seriosi . acest MCV este folosit de unii , in speta PDL si Traian Basescu, pentru a pune presiune pe guvern si a discredita Romania international . Modul in care a fost redactat acest raport , tinand cont numai de informatii (uneori rau intentionate) trimise de o parte a clasei politice din Romania, aduce dupa sine decaderea acestuia.Felul in care presa este incriminata pentru greselile din justitie mi se pare cel putin de prost gust.Daca factorii de justitie sunt influentati de unele atacuri din presa, acesti factori NU AU CE CAUTA ACOLO.
regim hotelier bucurești,
Perfect punctat. Dacă judecătorii și procurorii sunt influențați de atacurile din presă, nu mai au ce căuta acolo.
Trimiteți un comentariu