Bună ziua,
Biroul Executiv al Partidului Național Liberal a aprobat mai multe acțiuni politice ale Partidului Național Liberal, pe care le vom declanșa la începutul sesiunii parlamentare.
În primul rând, am depus în cursul săptămânii trecute solicitarea de constituire a comisiei de anchetă privind stabilirea responsabililor din zona guvernamentală pentru scăparea de sub control a pestei porcine.
În cursul zilei de astăzi vom depune a doua solicitare privind constituirea unei comisii de anchetă. Este vorba de depunerea unei solicitări alături de colegii noștri de la USR, privitor la înființarea comisiei de anchetă privind reprimarea brutală a manifestației pașnice care a avut loc în data de 10 august.
De asemenea, am depus în cadrul procedurii Ora Guvernului, solicitarea din partea grupului Partidului Național Liberal de audiere a premierului Vasilica Viorica Dăncilă în Camera Deputaților, pentru a da seamă de responsabilitățile subordonaților săi din cadrul Guvernului și din cadrul Prefecturii, Jandarmeriei și a celorlalte instituții de forță, ca urmare a intervenției brutale în reprimarea manifestației din 10 august.
Nu în ultimul rând, am luat decizia de a depune o moțiune simplă împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan, în care solicităm demiterea ministrului de Interne ca urmare a modului dezastruos în care a comandat forțele de ordine și ca urmare a faptului că forțele de ordine au încălcat grav legea si au reprimat cu brutalitate o manifestație pașnică în data 10 august.
Nu în ultimul rând, am stabilit astăzi poziția Partidului Național Liberal privitoare la Legea offshore. Ne interesează mai puțin chestiunile legate de taxare. Sigur, trebuie folosit sistemul de taxare care este folosit la nivelul celorlalte țări. Ceea ce ne interesează pe noi, este ca banii pe care îi câștigă statul român să fie folosiți în beneficiul cetățeanului, pentru ca cetățenii să beneficieze de pe urma acestor resurse de gaz pe care le are România.
Din acest motiv vom propune un amendament de utilizare a acestor resurse financiare pe care le obține statul român de pe urma exploatării, pentru două tipuri de obiective. În primul rând pentru finanțarea constituirii de rețele de distribuție a gazului în toate localitățile unde nu există distribuții de rețele a gazului și, de asemenea, asigurarea finanțării pentru a conecta localitățile la rețelele de gaz natural, astfel încât să beneficieze cei 65% dintre cetățenii români care astăzi nu beneficiază de utilizarea gazului natural în gospodării, ca urmare a resurselor financiare pe care le câștigă statul român din această exploatație . De asemenea, al doilea obiectiv pentru acest fond pe care poate fi constituit din veniturile obținute din exploatarea zăcămintelor de gaz natural offshore de la Marea Neagră, să poată fi folosit pentru investiții pentru companii care utilizează gazul natural pentru realizarea de produse cu valoare adăugată. De asemenea, să putem să folosim resursele financiare pentru diferite investiții, inclusiv în CET-uri care să poată să își asigure ca și combustibil utilizat gazul natural în integralitate.
(Ce se întâmplă cu acea plângere penală împotriva domnului Liviu Dragnea?)
Am discutat acest subiect. Am luat decizia ca plângerea să fie depusă de deputați, lăsând la latitudinea fiecărui deputat dacă semnează sau nu semnează această sesizare contra lui Liviu Dragnea. Nu putem accepta să toleram acest precedent grav care a dus la realizarea de disfuncționalități majore în funcționarea Parlamentului, o instituție fundamentală în statul român, de către Liviu Dragnea, mai ales în momente extrem de importante pentru România, pentru că motivația solicitării de convocare a sesiunii extraordinare era determinată de evenimentele din 10 august și nevoia de a descoperi, de a identifica vinovații pentru reprimarea brutală a manifestațiilor și, de asemenea, comisia de anchetă pentru stabilirea responsabililor pentru scăparea de sub control a virusului pestei porcine africane care a afectat extrem de grav societăți, ferme si gospodarii ale românilor.
(Despre moțiunea ce cenzură, pentru că ați discutat astăzi despre comisia de negociere. Cu cine negociați?)
Vom forma o echipa de lucru, astfel încât să fie implicați mai mulți colegi în derularea acestor negocieri. Încă nu am stabilit componența acestei echipe de lucru. Am lăsat un timp de evaluare și vom stabili la reuniunea de săptămâna viitoare componența acestei echipe, evident ținând cont de afinitățile și de posibilitățile reale pe care le au diferiții colegi din grupurile parlamentare sau din conducerea partidului de a avea discuții și negocieri eficiente la nivelul grupurilor parlamentare și de asemenea în discuțiile individuale pe care le vom purta cu fiecare parlamentar din majoritate.
(Domnul Tăriceanu spunea ceva mai devreme că este doar un exercițiu și că este cert că nu are nicio șansă această moțiune de cenzură)
Om trai și om vedea!
(Voiam să vă întreb și despre chestiuni punctuale la Senat, de exemplu. Ce se întâmplă cu comisia de apărare? Rămâne la PNL sau merge la PSD, în contextul în care vin legile siguranței naționale, vor urma acele audieri pe proteste, și cât e de importantă șefia comisei?)
Nu poate să decidă PSD ce comisie are Partidul Național Liberal. Dacă este să ne ia o comisie, noi hotărâm care comisie o vacantăm, pe care nu o revendicăm și care comisii le păstrăm. În ceea ce ne privește considerăm extrem de importante comisia de apărare, comisia economică, comisia pentru cetățenii români din diaspora și, de asemenea, comisia împotriva abuzurilor datorită comportamentului abuziv a actualului Guvern, prin care putem cât de cât să avem o reacție la abuzurile pe care le săvârșesc instituțiile din subordinea Guvernului împotriva cetățenilor români.
(PSD vrea și comisia economică)
PSD poate să vrea ce vrea. Nu hotărăsc ei care este comisia. Din punctul meu de vedere a existat o negociere la începutul legislaturii, în această negociere Partidul Național Liberal a obținut 5 comisii. Este dreptul Partidului Național Liberal de a decide care sunt cele 4 comisii pe care le păstrează și în care deține președinția comisiilor. Eu v-am spus care este punctul de vedere al conducerii PNL.
(Primarul General a făcut aseară noi precizări în legătură cu spionajul pe care l-ar fi instrumentat colegii săi. Este nevoie de audieri în Parlament și pe acest subiect în momentul de față?
Cu siguranță. Deja am discutat în Biroul Executiv, am solicitat reprezentanților noștri din comisia pentru apărare , ordine publică și siguranță națională atât din Senat, cât și din Camera Deputaților, să solicite clarificări din partea ministrului de Interne, care a anunțat că va veni să facă clarificări în fața comisiei. Deci, am mandatat colegii noștri din comisii, atât de la Senat, cât și de la Camera, să solicite clarificări pe această temă. Este o dovadă care este furnizată de un membru al partidului de guvernământ că PSD, Dragnea și Carmen Dan violează corespondențe private, și că de fapt fac poliție politică și că realizează înscenări chiar împotriva unor reprezentanți ai Guvernului. Lucruri extrem de grave. Eu stau și mă întreb de ce Primarul General al capitalei numai vorbește și nu a sesizat organele competente pentru a dispune demararea unor anchete pe această temă.
(Conducerea DGPI ar trebui să vină să dea explicații pentru ceea ce s-a întâmplat?)
Acest caz trebuie cercetat. Dacă aș fi fost în locul primului ministru imediat chemam la raport pe ministrul de Interne. De asemenea, premierul are la dispoziție un corp de control pe care poate oricând să îl pună la treabă atunci când există disfuncționalități majore sau suspiciuni grave privitoare la încălcarea legii de către subordonații domniei sale. Până acum nu a folosit niciodată aceste instrumente și nici nu mă aștept să le folosească pentru că am convingerea că atât pe Dăncilă și pe Carmen Dan le apără Dragnea cu orice preț.
(Din câte știu eu președintele Iohannis la întâlnirea pe care ați avut-o la Sibiu v-a spus că regretă că nu v-ați văzut mai des și că de acum încolo va ține o legătură mai strânsă cu partidul. Mai aveți stabilită vreo întâlnire cu domnia sa? )
Nu. Deocamdată nu. Am avut două evenimente la care ați văzut, a fost prezent președintele Când va mai fi necesar și va considera domnul președinte că este utilă și benefică pentru agenda publică, pentru atingerea obiectivelor că este necesară o întâlnire cu Partidul Național Liberal, noi suntem într-un parteneriat cu președintele pe care îl respectăm cu strictețe.
(Când veți depune acea moțiune simplă împotriva ministrului de Interne?)
La primul plen de lucru, cel mai probabil marți sau miercuri. Noi am aprobat textul moțiunii. De principiu el urmează să fie semnat de toți deputații și îl vom înainta la primul plen de lucru.
Mulțumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu