duminică, 16 septembrie 2018

Recomandarea lui Ludovic Orban

Cartolină de Rica Nesu
Aflat la Râmnicu Vâlcea, la întâlnirea cu activul regional Oltenia al PNL, Ludovic Orban a făcut o recomandare care îmi merge la inimă. De fapt, ideea de a promova în funcții publice doar oameni din partid este veche la el. Aici se deosebește de alți competitori la președinția PNL și, cred eu, a stat la baza succesului lui. Activul PNL participant la Congres a apreciat faptul că viitorul președinte a pus problema tranșant și a garantat faptul că promovarea liberalilor în funcții publice este o opțiune de bază a partidului în viitor.


Să fim inteligenți și să ne promovăm oameni de calitate din partid, iar acolo unde nu avem candidat de primar, să avem capacitatea să găsim oameni buni, nu neapărat de la alte partide. Hai să nu mai căutăm pe la alte partide candidați de primar sau alte lucruri. Hai să căutăm în societate, pentru că sunt foarte mulți oameni care au reușit în viaţă, sunt povești de succes în România, oameni care au ceva de dat pentru că ei au reușit în cariera lor, trebuie să atragem astfel de oameni"

Absolut de acord. PNL a fost victima ideii de a căuta „oameni capabili din afara partidului”. Liderii locali ai PNL, unii dintre ei, desigur, stimulați de unii lideri de la nivel central cu anumite interese, au căutat în afara partidului candidații pentru primării și consilii locale în loc să atragă în partid personalități locale capabile dacă în organizații nu au avut persoane capabile, disponibile să candideze.

Problema pe care mi-am pus-o mereu a fost aceea a organizațiilor în sine. Cum este posibil să existe o organizație a PNL, cu oameni care au venit în partid din proprie convingere, care să nu fie capabilă să își promoveze proprii membri? Ce criterii ar fi trebuit să îndeplinească noii membri, în plus față de nivelul de pregătire și apartenența la partidul liberal pentru a fi promovați în funcții și demnități publice accesibile partidului? De ce erau mai buni membrii PSD, PDL, PMP, USR sau ai altor formațiuni politice decât membrii PNL? Pentru că unii de prin alte partide momiți să vină la PNL pentru a ocupa aceste funcții publice aveau vechime în acele funcții sau aveau mai multă notorietate? O tâmpenie! Pentru că în acest caz îmi pun întrebarea: cu ce naiba s-a ocupat conducerea locală a acelei organizații PNL până atunci? De ce nu și-a stabilit o listă de candidați din propria organizație din timp, de ce nu i-a trimis pe stradă să fie cunoscuți de oameni, de ce nu le-a asigurat (în baza unor programe ale PNL) pregătirea necesară pentru cunoașterea modului cum este organizată și cum trebuie condusă administrația publică etc. ? De ce? Ca să nu mai spun de faptul că în cele mai multe cazuri a fost vorba și de rea credință, de ranchiună sau chiar prostie.

Atragerea unor personalități din comunitate capabile, recunoscute ca atare de societate, nu trebuie să se facă la momentul desemnării candidaților partidului pentru respectivele funcții publice. Indiferent de nivelul de apreciere pe care îl au în societate. Atragerea lor către PNL trebuie să se facă cu mult înainte, dacă se poate imediat ce se termină alegerile locale, deci cu 4 ani înainte de viitoarele alegeri locale. Acei oameni trebuie să se pregătească din timp ca viitori candidați, trebuie să devină liberali, trebuie să cunoască membrii organizației și să îi accepte ca membri ai familiei politice la care s-a alăturat, trebuie să vadă în membrii organizației pe cei pe care se va sprijini în momentul în care accede în funcția publică pentru care candidează. Viitoarele demnități și funcții publice ce pot fi ocupate politic trebuie să fie asigurate cu membrii organizației respective a PNL! Pot fi și excepții dar acestea pot avea la bază doar strica specializare a ocupantului demnității sau funcției respective. Aceste excepții pot apare doar în situația în care organizația locală a PNL nu a avut inspirația sau bunul simț să caute personalități cu astfel de specializări excepționale între membrii comunității pe care să îi aducă din timp între membrii partidului. Întotdeauna se găsește o rezolvare dacă conducerea organizației locale a PNL are o gândire coerentă asupra viitorului.

Nu pot uita campania de la locale din 2016 din București. O campanie absolut mizerabilă a PNL. O campanie în care influența unor grupuri de interese a distrus capacitatea organizațiilor PNL de a concura pentru demnitățile și funcțiile publice de la sectoarele capitalei ca să nu mai spun de primăria generală. Concubinajul pervers al unor lideri PNL cu USR, PSD sau PMP condimentat cu aspirații personale care i-a dus alături de „grupurile intelectuale” susținătoare a dacă nu inițiatoare a USR cum ar fi GDS (ca să dau doar un exemplu!), a dus la pierderea pentru 4 ani de zile a Capitalei, câștigarea de către PSD a tuturor funcțiilor posibile și imposibile având o concretă contribuție a acestor lideri ai PNL. Nu mai spun de ingerințele unor lideri de la nivel central care au sprijinit harababura!

Rețin și susțin ideea lui Ludovic Orban.

Hai să nu mai căutăm pe la alte partide candidați de primar sau alte lucruri

Niciun comentariu: