Anul trecut m-am lovit de un comportament ciudat al unor interlocutori. Eu vorbeam despre lucruri concrete - viața de zi cu zi a unui cetățean oarecare -, ei nu și nu, îmi dădeau imagini. Normal, imaginile erau luate din clișeele politicianiste, clișee construite de economiști interesați să deformeze o realitate economică ce nu le mai acoperea modelul pe baza căruia și-au construit cariera profesională și/sau academică, clișee construite de politologi plecați cu sorcova care au încercat să impună propriile idei în politică (unii au reușit să își promoveze ideile la nivel de vârf, de ex. Băsescu a fost „beneficiarul” unor astfel de idei care au dus România la catastrofă), clișee construite de sociologi ciudați ajunși în funcții de consilieri (prezidențiali sau guvernamentali), clișee construite de corporatiști vrăjiți de globalizare etc.
În loc să vedem ce este în curtea noastră și alături de noi, interlocutorii cu pricina îmi dădeau exemple din alte țări, din alte culturi politice și sociale, din alte medii. De ce nu facem ca ăia ? De ce nu facem ca ceilalți ? Cum să poți răspunde unor întrebări aiurea ? De ce ? De aia. Pentru că noi nu suntem nici „ăia” și nici „ceilalți”. Interlocutorii, superficiali fiind, nu au văzut că „ăia” nu copiau de la „ceilalți”. Nu au văzut că fiecare națiune are propriul model de viață, propriul comportament iar în țările cu o mai mare întindere există modele și comportamente diferite funcție de populația majoritară. Dintre interlocutorii ciudați cu care am avut de a face au fost unii foarte determinați susținători ai regimului băsescian. Ei au preluat conceptul băsescian al „maimuței”. Să copiem de la Germania și să impunem în România. A fost un eșec. Eșecul era previzibil, chiar dacă niște ONG-uri interesate - SAR, GDS etc. - garantau o minimă rezistență a populației (obișnuită să fie condusă cu parul, slab organizată social și dispusă la compromisuri pentru o găleată politică umplută cu pâine, ulei, niște cârnați și un cozonac) și o capacitate de adaptare la noi condiții impuse de la nivel înalt destul de ridicată.
După intrarea la guvernare a USL observ o reorientare în politica națională. Mai mult naționalism - nu strică -, mai multă determinare în alegerea căilor proprii (deși încă insuficientă), mai mult pragmatism. Programul USL și programul de guvernare al USL sunt construite pe baza unui numitor comun între principalele curente politice ale alianței: social-democrație și liberalism. Există acest numitor comun însă există și diferențe doctrinare care pot pleca de la numitorul comun abia atunci când social-democrații sau liberalii vor avea puterea (fie singuri, fie prin alianțe). Principalele diferențe sunt cele care privesc economia și finanțele. În timp ce social-democrații vor să aplice modelul bazat pe intervenția statului în economie și finanțe, liberalii vor să reducă rolul statului în viața economică. Cumva, social-democrații vor un model keynesian - o continuare a modelului aplicat de Traian Băsescu și PDL -, pe când liberalii vor să aplice un model ajustat după Hayek. SUA au ales modelul keynesian, aleg în funcția de guvernator al băncii centrale pe Janet Yellen, adeptă a intervenției statului în economie. Japonia are de ani buni un keynesian în calitate de coordonator al politicilor economice (Koichi Hamada, consilier al primului-ministru). PSD-iștii au astfel modele de urmat, modele puternice. Marea Britanie, sub Margaret Thatcher a aplicat modelul Hayek, cu „modificări”, astfel că Marea Britanie a căpătat stabilitate și are și azi rezultate bune. Până la aplicarea unui model sau altul, este obligatorie o fundație solidă a statului, o fundație care să poată permite trecerea, temporară, de la un model economic la altul fără a provoca probleme existențiale populației, așa cum s-a întâmplat pe timpul sinistrei guvernări băsesciene.
Până una alta, noi trebuie să îndeplinim niște angajamente luate odată cu aderarea la UE. Angajamente care nu țin cont de gradul de sărăcie al populației, nu țin cont de veniturile fiecărui cetățean în parte. Suntem într-o piață comună, funcționăm după regulile generale și speciale ale acestei piețe și trebuie să le respectăm. Nu putem prin politici ale statului să generăm concurență neloială. Agenții economici din România nu pot trăi pe banii statului, având acces la utilități mai ieftine decât agenții economici din celelalte state europene. De aceea, România va trebui ca prin taxele și impozitele impuse să se apropie de nivelul celorlalte state membre ale UE. Place sau nu, este o obligație de care trebuie să ne achităm. Nivelul de salarizare mizer din România este o consecință a productivității scăzute, pe de o parte dar și a lăcomiei investitorilor români și străini. Majoritatea agenților economici care și-au propus să rămână cu marfa în țară sau să o ducă în state terțe dau salarii de mizerie. Au prețuri scumpe la produse însă au salarii mici la lucrători. Agenții economici din România care ies cu produsele pe piața liberă, care au intrat în competiție cu agenții economici de pe aceeași piață din spațiul economic european dau salarii bune și foarte bune, comparabile cu salariile/veniturile corespondenților lor din alte state. Din nefericire, ei sunt puțini. Liberalizările la prețul energiei și nu numai au consecințe neplăcute, pe termen scurt, asupra populației însă pe termen mediu și lung forțează agenții economici să își stimuleze angajații și să își protejeze afacerile prin creșterea productivității și o salarizare comparabilă cu cea din statele vest-europene. Cineva observa, pe bună dreptate, că avem o mulțime de programe de pregătire în management însă ducem lipsă de manageri. Este o mare ciudățenie.
M-am săturat de clișee. Rar, foarte rar, văd emisiuni sau citesc articole despre mici investitori de succes. De la sate, din localități mai mici, oameni cu har și gospodari care fac din „rahat bici ba chiar îl fac să și plesnească”. Imaginea nu este completă. Sunt convins că oamenii de ispravă sunt mai mulți, sunt convins că reporterii care au avut bunul simț să îi aducă în atenția publicului puteau să mai arate și alții însă nu este timpul pierdut. Dacă media românească ar aloca mai mult spațiu oamenilor de succes, am vorbi mai mult despre ei și mai puțin despre politicieni și amantele sau viețile lor paralele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu