joi, 7 septembrie 2017

Antenista Oana Florea, șefa comisiei parlamentare de agresiune asupra justiției o face lată

Comisia de anchetă parlamentară care tocmai și-a încheiat lucrările, cu mare nemulțumire că nu a reușit să „bumbăcească” procurorii, în special pe Augustin Lazăr, procurorul general al Ministerului Public și pe Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, trebuie să aibă sprijinul presei pentru a lămuri populația că munca sinistrei comisii nu a fost o lungă frecție la  picioare de lemn.

A trimis un SMS jurnaliștilor cu „direcțiile de acțiune” în media pentru promovarea raportului comisiei, primit de ea de la un consilier. Pentru că SMS-ul buclucaș a ajuns și la jurnaliștii care nu trebuiau implicați, a dat o declarație prin care încearcă să dreagă busuiocul. Iau de la Digi24.

Este un mesaj absolut privat, în zăpăceala zile de astăzi, fără să vreau, l-am lipit de sinteza raportului pe care l-am trimis. Este vina mea, este un mesaj de la un consilier care m-a încurajat, îmi dădea ultimele sfaturi înainte să intru în conferinţă de presă. E bine să pui mai mult accentul pe treaba aia că aia ar fi de interes, aia nu e aşa de mare interes, o poți da în concluzii scrise şi să le citească cine are nevoie. Nu consider că e nimic acolo de care să mă ruşinez sau să mă feresc. E un consilier care a lucrat şi el aici, la comisia de anchetă, la redactarea raportului, la sinteză. Am observat că l-am trimis din greşeală, chiar m-am gândit că este un mesaj privat şi teoretic nu ar trebui să fie publicat, dar şi dacă ar fi publicat, este perfect în regulă. M-am gândit că e posibil ca cei care l-au primit, în dorinţa lor de a face lucrurile de senzaţie, să nu inducă lumea în eroare că cineva mai de sus îmi spune mie ce să fac în conferinţă de presă, că nu e cazul”, a explicat Oana Florea.

Nu, nu este nimic acolo de care să te rușinezi. Acolo este infinit mai puțin decât ai făcut în sinistra Comisie alături de Pleșoianu (care vrea o altă Comisie pentru a continua unele „cercetări” ale defunctei și nedemnei comisii) și Nicolicea, cel mai mare inginer-jurist din toate timpurile, cel care găsește înțelepciunea acolo unde nici cu gândul nu ajungi.

Pe de altă parte, pentru că încrederea în acțiunile Oanei Florea, antenista de la Grivco, este sub nivelul mării, nu este exclus ca trimiterea către anumiți jurnaliști a recomandărilor primite de ea să fie făcută cu intenție. Nu a mai prelucrat SMS-ul, l-a trimis de-a dreptul, pentru că, nu este exclus, acei jurnaliști să fi fost și ei, cumva, niște „consilieri” pe timpul lucrărilor sinistrei comisii. Mai ales dacă sunt jurnaliști de la Antena 3 și România Tv.

Punctul de interes al raportului pentru ziariști va fi la „constatări”. De refuzul procurorilor s-a tot discutat, propunerile legislative nu sunt interesante pentru public, breaking news va fi că Băsescu&Co au fraudat alegerile. Tu îți faci datoria să prezinți activitatea, să detaliezi din raport, că așa trebuie. Dar nu te atașa prea mult de propuneri în fața presei, astea sunt detalii de bucătărie parlamentară. Finalitatea și utilitatea muncii tale și a comisiei pe care o conduci stă în constatările anchetei. Trebuie să pui accent pe aceste „rezultate”, pentru că refuzurile lui Kovesi v-au dat o aură de „incapacitate” și „inutilitate.

Scopul ascuns al comisiei parlamentare nu a fost atins: demiterea Laurei Codruța Kovesi. De aceea îi atrage atenția consilierul „ascuns” că presei trebuie să îi indice altă țintă ! Ultima frază din SMS este elocventă !

Ținta să fie Băsescu și guvernul Boc. Acuzele de fraudare a alegerilor prezidențiale din 2009 curg pe bandă rulantă. Băsescu și Boc au profitat de poziția dominantă ca deținători ai puterii politice și administrative și au scos PSD-iștii din toate funcțiile publice care ar fi avut tangență cu alegerile, nu doar pe miniștri, secretari de stat sau prefecți. Au ras tot. Modelul este preluat „cuvânt cu cuvânt” din „manualul de fraudare a alegerilor” existent la PSD. PSD și fostul PDL au fost frați de cruce, ce naiba ! Le curgea în vene același sânge ! Tâlhari și unii și alții ! Practic, PSD recomandă continuarea ideii că Băsescu și compania au fraudat alegerile din 2009 chiar dacă există deja un dosar penal clasat de procurori pentru că faptele ilegale prevăzute de legea în materie nu există. Concluziile sinistrei comisii privind existența fraudei sunt, deja, subiect de glume în media care nu este aservită infractorului Liviu Dragnea și inculpatului CAP Tăriceanu !

La fel ca mulți alții am bănuit că scopul principal al acestei comisii parlamentare este atacul asupra Justiției, a fost unul dintre instrumentele puterii politice PSD-ALDE și a aliaților lor PMP și UDMR de a ataca și subordona politic Justiția. Rezultatul este unul deziluzionant. O spune consilierul „de taină”: „refuzurile lui Kovesi v-au dat o aură de „incapacitate” și „inutilitate””.

Consilierul are mare dreptate. Comisia PSD-ALDE a fost incapabilă și inutilă ! De fapt, această confirmare este singura lor realizare ! Vorba aia: ce naște din pisică, șoareci mănâncă !

Un comentariu:

zoli spunea...

Se vede ca este o "flautista" al uriasei haite de infractori corupti din PSD si executa ordinele primate de la infractorul recidivist condamnat Liviu Dragnea pe cre le respecta cu strictete dupa "interviurile orale".In fond la ce altceva te astepti de la PSD unde,femeile sunt promovate dupa abilitatile de "interviuri orale" pe sub masa.