vineri, 8 septembrie 2017

O măsură liberală. Creșterea competitivității pe piața muncii


Pe 6 septembrie, o conferință de presă a liberalilor Ion Ștefan (deputat), Iulian Dumitrescu (liderul senatorilor PNL) și vicepreședintelui Vlad Nistor (PNL) transmite intenția PNL de a depune o inițiativă legislativă pentru a permite societăților comerciale din mediul privat să folosească cota de 20% din profitul care poate fi dedus pentru stimularea angajaților cu al XIII-lea și al XIV-lea „salariu”.
PNL propune pentru angajații din mediul privat posibilitatea acordării a celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu, prin folosirea cotei 20% din impozitul pe profit care poate fi dedus de angajatorul privat. #inițiativăPNL
Tot pe 6 septembrie, deputatul Ion Ștefan vine cu clarificări într-o altă declarație de presă.
Partidul Naţional Liberal vine în sprijinul mediului privat, atât al angajatorilor, cât și al angajaţilor, și va iniţia o propunere legislativă prin care societăţile comerciale cu capital privat vor putea acorda al XIII-lea și al XIV-lea salariu, deducând aceste costuri suplimentare din impozitul pe profit. 
Mediul privat este motorul economiei și acesta trebuie susţinut prin măsuri care motivează și fidelizează angajaţii și cresc competitivitatea pieţei muncii din România, în raport cu piaţa muncii din Europa de Vest.
În urma discuțiilor, în urma controverselor, liderul dreptei politice din România, președintele Ludovic Orban (PNL) vine și face precizări care au ca scop evidențierea avantajelor acestei măsuri cu adevărat liberale.
Ludovic Orban, președintele PNL: "Trebuie sa fac cateva precizari legate de proiectul de lege initiat de PNL, care prevede scutirea cu pana la 20% din impozitul pe profit pentru firmele private care acorda catre angajati al 13- lea si al 14-lea salariu.
1. Firmele nu sunt obligate sa acorde aceste salarii suplimentare, ci o vor putea face optional, doar daca doresc.
2. Aceasta facilitate fiscala nu afecteaza cealalta facilitate fiscala, tot in limita a 20% din impozitul pe profit, acordata companiilor pentru finantarea ONG-urilor.
3. Masura nu este inventata de noi, ci se aplica in mai multe tari din Europa.
4. Masura este o forma prin care incercam sa ajutam companiile sa isi fidelizeze angajatii de care au absoluta nevoie, in conditiile in care multi angajati din privat vor sa se mute la stat (dupa majorarea salariilor) sau pleaca in strainatate pentru un salariu mai mare.
5. Decat sa colectam bani la buget si sa ii risipim pe ajutoare sociale mai bine stimulam crearea de locuri de munca.
6. Este posibil ca masura sa contribuie la reducerea evaziunii fiscale facuta la plata impozitului pe profit. Acest stimulent ar putea determina antreprenorii sa nu mai faca eforturi pentru a reduce profitul pentru a evita plata unui impozit mare.
Consider ca aceasta propunere legislativa este vitala in contextul de pe piata muncii de astazi, in care antreprenorii se plang de lipsa fortei de munca (in special cea calificata), iar foarte multi investitori nu se hotarasc sa investeasca tocmai din acest motiv. In plus, daca guvernantii au marit salariile in sectorul public trebuie solutii pentru cresterea veniturilor in sectorul privat, care este adevaratul motor al economiei.
Ideea este sustenabilă. Acei 20% deductibili din impozitul pe profit pot fi folosiți de firme pentru propria lor dezvoltare și nu pentru finanțarea unor ONG-uri !

Ideea este și foarte importantă. Guvernarea PSD-ALDE și-a luat „libertatea” să își fidelizeze politic personalul bugetar. Le-a mărit salariul brut iar apoi a venit cu „ideea” trecerii în sarcina salariatului a contribuțiilor datorate de angajatori (autoritățile publice sau instituțiile publice). Ideea care „nimicește” pur și simplu mediul privat. Președintele PNL, Ludovic Orban, atrage atenția asupra „mecanismului”:
Ludovic Orban, președintele PNL:
"Transferul contributiilor de la angajator la angajat este o smecherie prin care PSD baga mana in buzunarul romanilor. Cei care lucreaza in sectorul public trebuie sa stie ca, desi li se promite cresterea salariului cu 25 %, in realitate salariul net va creste cu maxim 4%.
Cei care lucreaza in sectorul privat sunt intr-un pericol iminent sa le scada salariul net.
De ce? Simplu. Pentru ca impozitul pe venit se va aplica la un salariu mai mare (in sectorul public) si deoarece cotele platite mai nou de angajat vor fi procentual mai mari si se vor aplica la un salariu brut mai mare (in sectorul public) sau la acelasi salariu brut in sectorul privat. Cine castiga din aceasta alba-neagra fiscala? Guvernul Terente, care va incasa mai multi bani la bugetul de stat si la bugetele de pensii, de sanatate, de somaj. 
Somez PSD-ul sa renunte la aceasta politica de saracire a celor care muncesc, pentru ca altfel iese urat."
Când privim inițiativa PNL pentru facilitarea celui de al XIII-lea și al XIV-lea salariu în mediul privat ar fi bine să ne uităm și la analiza opoziției politice, președintele Ludovic Orban (PNL). Măsură care dacă va fi adoptată (chiar dacă puternicii zilei, PSD-ALDE, strâng din dinți) ar putea constitui un serios stimulent pentru ca o parte a românilor din diaspora să revină și să umple imensele goluri de personal de pe piața muncii precum și pentru tinerii care sunt în fața alegerii: să se încadreze în România sau să își încerce norocul (de cele mai multe ori timp pierdut) în alte țări.

Niciun comentariu: