Se afișează postările cu eticheta Comunicare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Comunicare. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Fascinant

Voyager 1
Agerpres. NASA a reușit să repună în funcțiune patru propulsoare ale sondei Voyager 1 neutilizate timp de 37 de ani

Lansată acum aproape 40 de ani, sonda Voyager 1 este în spațiul interstelar. A ieșit de sub influența gravitațională a Soarelui și merge către un alt sistem solar cu 17 km/secundă. Adică cu 1.020 km/minut, 61.200 km/h! Se află la peste 21 de miliarde de km față de Terra!

Ei bine, specialiștii NASA au „scormonit” în programul învechit în care au fost scrise instrucțiunile sondei și au trimis comenzi către sondă. Semnalul cu comenzile a avut nevoie de 19 ore și 35 de minute pentru a ajunge la sondă și, cam tot, atât pentru a veni la NASA „răspunsul” sondei. Un răspuns bun. Comenzile au fost înțelese iar de la începutul lunii ianuarie anul viitor, sonda va repune în funcțiune propulsoarele. Viața sondei se va prelungi cu 2-3 ani.

Deja, la NASA, specialiștii au pornit la treabă pentru a transmite un semnal asemănător sondei Voyager 2, care are alt traseu interstelar.

Propulsoarele în cauză sunt folosite pentru a reorienta sonda astfel încât să poată transmite semnale către Terra.

Cei care vor, cei care au curajul, toți cei care nu sunt foarte legați de „eternitatea” stării actuale a Pământului au câmp liber pentru a visa.

Soarele ne protejează, cât de cât, de invazia radiațiilor din galaxie sau chiar de mai departe. După ce ieși de sub protecția asigurată de câmpul gravitațional al sistemului solar, în ce fel de „ciorbă stelară” ajungi? În ce „împing” propulsoarele sondei pentru a-i mișca poziția? Vorba aia, nu pot împinge doar într-o parte, trebuie să împingă și în sens contrar. Este ca și cum te-ai „aranja” în apă, în timp ce înoți. Acolo, departe, la miliarde de km distanță, din ce este compusă „apa”?

Și, apropo! Cum se vede universul de acolo?

marți, 1 octombrie 2013

Comunicarea în USL este o problemă, spune Ilie Sârbu

Agerpres. Senatorul PSD Ilie Sârbu o spune cu franchețe. Comunicarea în USL nu este cea dorită. De acord cu el.

Nu este pentru că în USL se exprimă două forțe politice puternice. Cu obiective comune, potrivit protocolului și cu obiective individuale, potrivit doctrinelor pe care le promovează. Nu este pentru că în diferitele funcții de decizie sunt personalități din cele două partide. Nu este pentru că fiecare partid încearcă să obțină mai mult pe domeniul administrativ pe care îl păstorește, mai mult în sens ideologic. Nu este pentru că partidul aliat are, la rândul lui, o anume viziune față de domeniul păstorit de celălalt. Nu este pentru că PSD a promovat și obținut deja niște acte normative fără a consulta aliatul PNL și pentru că PNL, la rândul lui, prin responsabilii de domenii sau prin parlamentari, are inițiative legislative. Nu este pentru că unii dintre liderii PSD sau ai PNL se simt „șifonați” că celălalt partid are inițiative și refuză să se consulte direct cu partenerul, trecând întâi pe la propriul partid ca, mai apoi, discuțiile să devină mai greoaie. Într-un fel, nu este pentru că PNL refuză, ostentativ, să lase PSD prim-planul guvernării. PNL se afirmă ca forță politică care se cere egal la guvernare cu PSD împotriva evidenței mărimii formațiunii politice.

Înclin să cred că independența manifestată de PNL atât în Parlament cât și în Guvern deranjează PSD. Iese din tiparele mioritice. Când a guvernat cu PDL, PSD s-a lăsat copleșit de „puterea” băsistă. A spus da fără nici o jenă tuturor tâmpeniilor cerute de la Cotroceni. A susținut, fără jenă, toate dobitociile emise de Boc și consilierii lui. Acum, când guvernează cu PNL, îi este peste mână să accepte că un partener de guvernare se ține independent. Se ține independent în limitele protocolului încheiat pentru a guverna. Fiecare partid este responsabil de administrația pe care o conduce, o conduce respectând limitele protocolului însă potrivit ideologiei proprii, acceptă aceeași poziție din partea celuilalt partid nu însă fără a se exprima cu privire o politică sau alta, ajungerea la consens fiind obligația principală a tuturor. Și toate astea pentru că PNL afirmă, cu orice ocazie că este solidar cu PSD pentru guvernare și îndeplinirea obiectivelor angajate cu ocazia alegerilor parlamentare.

Sunt de acord cu Ilie Sârbu că USL suferă din cauza slabei comunicări în USL. dacă el vede însă această comunicare în sensul subordonării PNL voinței PSD ... să avem iertare. Nu sunt de acord cu conținutul ideii.

Ilie Sârbu înșiră obiectivele pe care „cetățenii le vor rezolvate”. Da, sunt obiective însă depinde cum le rezolvăm. Dacă le rezolvăm după voința PSD sau dacă, nu cumva, le rezolvăm în limitele proiectului de program comun pentru guvernare ! Înclin să cred că PSD își dorește să sară peste programul comun, peste liniile directoare care au fost stabilite de comun acord atunci când se pregăteau să cucerească puterea politică de la Băsescu și acoliții acestuia. Înclin să cred că cei din PSD au cam vrut să sară peste protocol și programul comun de guvernare și să adopte măsuri create în interiorul PSD. Normal, PNL spune „Stop !”. Nu așa ne-a fost vorba. Revenirea la consensul din protocolul Uniunii este obligatorie.

Ce spune Ilie Sârbu este corect. Ce a cauzat acest deficit de comunicare, nu mai spune. Văd că și Liviu Dragnea apelează la aceeași retorică. La Dragnea se adaugă și proiectul descentralizării, pe care Dragnea îl vede ca operă personală și nu ca operă comună a USL. Cunosc sentimentul. L-au avut și alții. Lui Dragnea îi este teamă că PNL va cere anumite modificări, că nu va înghiți ca pelicanul tot ce mișcă pe sub pânza de apă. Este evident că Dragnea nu dorește, nu doar el, să asocieze PNL la realizarea descentralizării. El vrea, și nu doar el, ca PNL să voteze cuminte după „degetul” lui Dragnea. Dacă se poate, Dragnea și alții din PSD vor să declame mai târziu că PSD este autorul descentralizării. Acum însă, PSD este doar autorul supercentralizării administrative. Până acum s-au împotrivit la toate actele ce prevedeau descentralizarea pe motiv că România nu este încă pregătită să se civilizeze. Acum se chinuie să arate că România este civilizată. Hm !

În PSD sunt multe supărări. Geoană amenință pe Antonescu cu pierderea suportului PSD la alegerile prezidențiale, Băsescu le recomandă (ca să fie recunoscuți ca partid mare) să aibă propriul candidat la președinție, Sârbu vede ruptura, Dragnea are supărările lui și prevede și el ruptura. Cam mulți se chinuie să rupă USL. În special cei din PSD.

Cred că PSD are mari probleme. Nu știe să administreze succesul. Pentru USL este un mare risc. Din cauza umorilor pesediștilor limitați nu este exclusă activarea zicalei: se îneacă ca țiganul la mal.

joi, 23 decembrie 2010

Schengen. Probleme la aderare.

S-a ratat aderarea la Spațiul Schengen la termenul prevăzut. Ideea este anunțată peste tot. Comentarii, păreri, aiureli, tot tacâmul.

În primul rând este vorba despre intenția unor state vest-europene de a întârzia accesul României și Bulgariei la Spațiul Schengen până când aceste state își revin din grava criză politică în care se complac. Nu știu ce este în Bulgaria, însă acolo se pare că este mai mult vorba despre crima organizată și corupție. La noi, pe lângă cele două „probleme”, se adaugă grave aspecte politice. România nu mai respectă, ostentativ, criteriile politice de aderare la Uniunea Europeană. România are un nou dictator, gen Ceaușescu sau Lukașenko, care le știe pe toate și care are alte valori în tărtăcuță, contrare valorilor europene unanim acceptate.

Este corectă afirmația potrivit căreia aderarea la Spațiul Schengen este, în special, o problemă tehnică. Ce nu pricepe Băsescu și gașca lui de mafioți este faptul că rezolvarea tehnică a supravegherii și controlului frontierelor nu rezolvă problema. Organizarea instituțională, dotarea cu tehnică și mijloace moderne trebuie însoțită de eficiența activităților la frontiere. Iar aceasta este „plecată cu sorcova”. Cu privire la regimul frontierelor (supravegherea frontierelor terestre, aeriene, fluviale și maritime și controlul la trecerea frontierei a persoanelor, mărfurilor și bunurilor), s-au făcut pași importanți însă nu suficienți. Dacă suntem în regulă cu supravegherea frontierelor avem probleme la controlul la trecerea frontierei. Iar aici este o problemă serioasă, pentru că migrația, traficul de persoane, contrabanda și corupția sunt prezente azi în evaluările oficialilor europeni cu privire la România atât din datele interne (rezultate ale acțiunilor organelor de ordine publică naționale ale acestor state) cât și în media (în special română).

Prin aderarea României la Spațiul Schengen celelalte țări membre ale Spațiului Schengen transferă o parte din obligația lor față de cetățenii proprii la securitate internă autorităților competente din România. Este foarte important ca noi să înțelegem îngrijorarea legitimă a acestor state cu privire la capacitatea României de a asigura securitatea internă a celorlalte state membre cu privire la migrație, crimă organizată, contrabanda cu droguri, mărfuri și produse, terorism internațional etc. Acesta este conceptul de bază al sistemului Schengen. Iar noi nu suntem capabili, azi, să îl îndeplinim.

Este semnificativ faptul că scrisoarea către Comisie este semnată, în numele Germaniei și Franței, de miniștrii de interne. Aderarea României la Spațiul Schengen a devenit un risc instituțional pentru cele două țări. Unele informații spun că și alte țări europene se alătură acestui demers. Ministrul francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez, a explicat, într-un interviu pentru "Le Figaro", de ce se opune Parisul aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen în martie 2011, interviu preluat în parte de cei de la Adevărul. Printre cauzele care au determinat cele două țări să devine ostile aderării se numără și aceasta "România a redus cu 40 la sută salariile vameşilor: aceasta nu este cea mai bună garanţie că sunt total impermeabili corupţiei". Precizez că formularea „vameși” se referă la întregul personal al autorităților române cu atribuții la controlul la trecerea frontierelor. Dar se poate extinde la întregul personal cu atribuții la securizarea frontierelor, ba și la organele de control din interiorul statului care contribuie la această securizare. În plus, adaug eu aici și personalul din consulatele României din statele terțe care, potrivit acquis-ului Schengen, ar putea emite vize Schengen pentru resortisanții statelor în care reprezintă, azi, România iar după aderarea la Spațiul Schengen chiar Uniunea Europeană.

Pentru că vorbim despre securitatea internă europeană, nu pot trece peste o Comunicare a Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 22.11.2010, COM(2010) 673 final, din care o să preiau unele pasaje care vin să susțină cele de mai sus.

Intitulată „Strategia de securitate internă a UE în acțiune: cinci pași către o Europă mai sigură”, comunicarea ne ajută să înțelegem ce vrea UE să facă și să comparăm cu ce facem noi, în România, sub conducerea aiuritoare a lui Băsescu și găștii care îl înconjoară.

Pentru că documentul este destul de mare pentru o postare, voi selecta doar principiile alese de autori pentru a da valoare celor „cinci pași”.

În primul rând, evidențiez un concept care în România a fost înlăturat de Traian Băsescu atunci când a declarat că statul nu trebuie să răspundă de soarta fiecărui cetățean. Vă mai amintiți ?

Să vedem cum gândește Comisia:

„Strategia de securitate internă a UE în acțiune” propune un program comun pentru statele membre, Parlamentul European, Comisie, Consiliu, agenții și alți actori, inclusiv societatea civilă și autoritățile locale. Acest program ar trebui să fie susținut de o industrie de securitate solidă a UE, în care producătorii și prestatorii de servicii conlucrează cu utilizatorii finali. De asemenea, eforturile noastre comune de a formula răspunsuri la provocările în materie de securitate cu care ne confruntăm în prezent vor contribui la consolidarea și dezvoltarea modelului european de economie socială de piață, prezentat în strategia Europa 2020.”

Se pare că Europa vrea altceva. Auzi la ei, industrie de securitate a UE ! În timp ce noi cumpărăm de la SUA sau alții tehnica și tehnologia necesară instituțiilor publice. Total aiurea. Am distrus cercetarea proprie, producția proprie, nu suntem capabili să ne aliniem la marii producători europeni (de ex. EADS) s.a. Dragostea față de „licuriciul cel mare” a portocaliilor băsescieni se opune însăși aderării noastre la UE. Băsescu, își dovedește incompetența în funcția de demnitate publică în care a fost cocoțat de cei mai nepregătiți români, aducând România cu „curul în două luntre” iar prin acțiunile de politică externă desfășurate a reușit performanța de a îndepărta cele două luntre una de alta. Suntem practic cu „curul” în apă.

Să iau o altă formulare din Comunicare.

„Strategia de securitate internă a UE în acțiune”, precum și instrumentele și acțiunile pentru punerea în aplicare a acesteia, trebuie să se bazeze pe valori comune, inclusiv pe statul de drept și pe respectarea drepturilor fundamentale, astfel cum se prevede în Carta drepturilor fundamentale a UE . Modul în care abordăm gestionarea crizelor trebuie să se caracterizeze prin solidaritate. Politicile noastre de combatere a terorismului ar trebui să fie proporționale cu amploarea provocărilor și să se concentreze asupra prevenirii unor eventuale atacuri. Atunci când aplicarea eficientă a legii în UE este facilitată prin schimbul de informații, trebuie să protejăm, de asemenea, viața privată a persoanelor și dreptul fundamental al acestora la protecția datelor cu caracter personal.”

Noi suntem total aiurea. Pe considerente de buget și de prioritate a principiilor economiei în fața principiilor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, înscrise în Carta drepturilor fundamentale a UE, în celelalte documente internaționale cu privire la drepturile și libertățile fundamentale ale omului actuala guvernare pedelisto-udemeristo-uneperistă plus minoritățile naționale altele decât cea maghiară (de fapt reprezentanții tuturor etniilor minoritare din România) se opune, cu înverșunare, alinierii țării la UE și normele acesteia. Iar aici există mulți „autori”. Mugur Isărescu și mulți, mulți economiști afiliați lui susțin și acum, în media, că actualul Guvern a fost împiedicat în acțiunile economice de CCR prin declararea ca neconstituțională a tăierii cu 15% a pensiilor ! Pensiile și cuantumul lor fiind în jurisprudența internațională un drept de proprietate, modul în care gândesc Isărescu și dobitocii care îl secondează ne arată că indivizii sunt împotriva unui principiu fundamental al statului de drept: dreptul la proprietate. Practic, acești economiști ne propun întoarcerea la socialism.

Undeva, cineva, comentând la o postare pe un blog, a afirmat că Franța și Germania ar fi de acord cu aderarea României în secunda doi după ce Băsescu și gașca de mafioți cu care s-a înconjurat vor părăsi puterea. Înclin să îi dau dreptate. Problema României este Băsescu și Guvernul mafiot care îi pune în aplicare tâmpeniile.

Nu sunt de acord cu Băsescu. România nu este discriminată. România a (re)devenit un stat nesigur pentru UE și, în consecință, pentru fiecare stat membru al Uniunii.