Dezmățul nociv din contenciosul constituțional.

Curtea Constituțională a României este un eșec. Major. Nu de la înființare. Nu. De la momentul în care cei desemnați și mai puțin aleși să facă parte din ea au pus cinstea și onoarea în coșul de gunoi și au făcut politică măsluind legea supremă cu explicații fanteziste pentru satisfacerea intereselor grupurilor private din politică care le-au oferit sinecura demnității publice.

Au adăugat sau au negat concepte și stări din textele constituționale, au adăugat la legile în vigoare, au făcut interpretări ale normelor de lege nu sub aspectul constituționalității lor ci sub aspectul acțiunii lor în timp și spațiu ca o instanță de judecată - o grosolănie juridică de neacceptat -, s-au implicat în acțiunea administrativă devenind astfel o nouă putere a statului, peste puterile prevăzute în Constituție.

Gândul publică o reacție a lui Victor Ponta cu privire la o ieșire publică a lui Traian Băsescu. Ambele sunt politicianiste. Un adevăr este totuși undeva, în spate. În 2005 când sinistra Monica Macovei a dat o interpretare proprie art. 134 alin. (1) din Constituție, interpretare admisă de CCR cu vot majoritar, Constituția a devenit, deodată, o hârtie igienică. Ponta se sprijină pe interpretarea vădit politică dată de acea Curte Constituțională deși, la vremea respectivă, PSD, iar în PSD deputatul Victor Ponta a lucrat la contestație, susținea altceva.Traian Băsescu neagă, azi, decizia de atunci a CCR care a permis numirile abuzive în funcțiile de șefi ai parchetelor a unor complici ai Monicăi Macovei.

Este comic penibilul situației. Asta nu mă face să nu consider și acum ca fiind inacceptabile acele considerente ale CCR. Pentru că acele considerente au aruncat țara în haos și au permis ingerința politicului în justiție. Mai mult, reforma justiției a fost serios amendată în favoarea acțiunii politicului. Practic, țara a fost dată pe mâna hoților conduși de Traian Băsescu.

Mi-am exprimat punctul de vedere într-un material publicat cu câteva zile înainte, intitulat „Când legea bate Constituția. La noi ca la nimeni”. Îmi voi menține acest punct de vedere chiar dacă este contrazis de o decizie a CCR. O consider abuzivă, inacceptabilă.

De la ajungerea la putere a lui Traian Băsescu nu mai avem o Constituție reală. Ea există formal însă este modificată sever de decizii ale CCR care o duc în neființă. Sper ca prim modificarea Constituției din acest an să intrăm în normalitate. Sper ca modificările să fie clare pentru ca nimeni să nu mai poată să se joace cu soarta unui popor după cum îi dictează aburii alcoolului.

De acord Victor Ponta. Ai dreptate.

Mediafax mă ajută cu declarația lui Ponta. Zăgrean a comis o prostie. Nu ar trebui să ne mire. Zăgrean este prost. Dacă nu este așa, atunci este un ticălos. Pentru că declarația lui în privința reprezentării la Consiliul European, în afara deciziei Curții Constituționale a României pentru o cerere dată, pune această instituție apolitică în slujba PDL. Ceea ce ar confirma temerile tuturor românilor privind politizarea excesivă a instituțiilor publice.

Ponta afirmă clar:

"Constituţia României nu prevede nicăieri dreptul absolut nici al preşedintelui, nici al premierului de a merge la Consiliul European. Afirmaţia domnului Zegrean e mincioasă şi nesusţinută de textele Constituţiei. E extrem de grav că preşedintele Curţii Constituţionale nu numai că se antepronunţă, dar mai şi dezinformează. Nu e niciun articol în Constituţie care să prevadă acest lucru, iar domnul Zegrean se presupune că ar trebui să o cunoască".

Cred că habarnistul Zăgrean ar trebui să își dea demisia. Mai cred că pentru a depolitiza, în regim de urgență, Curtea Constituțională ar trebui luate măsuri radicale. Eu cred că este posibil fără însă a modifica Constituția.

În Constituție nu se prevede unde se constituie Curtea Constituțională. Abia în Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale se prevede, la art. 1 alin. (3) se prevede că aceasta „... este independentă față de orice altă autoritate publică ...”. Pentru că organizarea Curții Constituționale într-o instituție independentă este stabilită prin lege, atunci prin lege se poate modifica această state, inclusiv condiția ca membrii Curții Constituționale să fie numiți din rândul judecătorilor cu respectarea prevederilor art. 143 din Constituție. Astfel, prin lege, să se considere că „pregătirea juridică superioară” nu înseamnă terminarea unei facultăți de drept, „înalta competență profesională” să privească profesiile din domeniul dreptului cărora le pot recunoscute astfel de înalte competențe. Este inadmisibil să ajungă președinte al curții un fost consilier juridic care copia contracte, cum este Zăgrean sau altă panaramă cu profesie în domeniul dreptului.

Ar fi bine ca onorata Curte Constituțională să fie constituită prin lege în cadul Inaltei Curți de Casație și Justiție iar membrii ei să fie oameni din rândul judecătorilor, procurorilor sau a profesorilor universitari din domeniul dreptului specializati în dreptul constituțional.

Este doar punctul meu de vedere. Interesele oculte ale politicienilor care au influență în luarea deciziilor majore pot duce la alt punct sau alte puncte de vedere.

la Comisia pentru Justiție

Marți a fost o nouă ședință la Parlament a Comisiei pentru Justiție a PNL. Am discutat, destul de ordonat, despre ce trebuie să facem, în zilele următoare, pentru a da de un capăt al proiectului pe Justiție al PNL. Urmează să ne scriem comentariile, să tratăm principiile pe care dorim sau ne simțim capabili să le abordăm, să negociem, la un moment dat asupra lor sau asupra motivelor pentru care le dorim introduse în proiectul pe care conducerea PNL și-l va asuma.

De marți până acum m-am gândit serios la problemă. Eu am o problemă, mare spun eu, nu văd nici o definire a Justiției ca instituție publică. De fapt, cine se uită la coana Justiție va observa, cu ușurință, că aceasta este văzută doar sub aspectul ei lucrativ, primele reglementări fiind în Constituție. Chiar dacă în art. 1 alin. (4) din Constituție se prevede că „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale”, mai departe nu avem o definire a Justiției ca putere. Celelalte „puteri” ale statului sunt definite clar:

- art. 61 alin. (1) - Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării;

- executivul are beneficiul organizării ca o struțo-cămilă, pe de o parte Președintele care are beneficiul art. 80 alin. (1) care spune că „Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării”, iar Guvernul are beneficiul art. 102 care spune că „Guvernul ... asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice”.

- Ei bine, știm cine sunt cei care formează puterile legislative și executivă însă când ajungem la Justiție, Constituția ne spune că avem o autoritate judecătorească - ne trimite la partea lucrativă a actului de justiție prin art. 124 -, iar o formulare din alin. (1) al art. 126 ne spune că „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”. Ei bine, știm cum se realizează justiția însă nu este definită ca instituție de drept public.

Dacă la Parlament am forul suprem în organizare pe cele două Camere, care au și ședințe comune, la Președinte și la Guvern am clar definită persoana care conduce - Președintele și primul-ministru -, la Justiție am doar instituția care realizează justiție împreună cu alte instituții subordonate sub aspectul controlului judiciar. Parlamentul, prin parlamentari și Guvernu, prin primul-ministru, au drept de ințiativă legislativă (Guvernul are și beneficiul ordonanțelor cu care ocolește voința Parlamentului, măcar până își îndeplinește scopul), Justiția prin ICCJ este la mâna Guvernului, pentru că inițiativa legislativă are circuitul sinuos al acceptului ministrului Justiției și al Guvernului, celelalte intervenții fiind sub forma unor avize care nu pot controla procesul legislativ. Dacă la Președinte am un buget alocat la cererea acestuia, singurul control fiind al Parlamentului la aprobarea legii bugetului, dacă la Guvern am controlul absolut al bugetului statului la Justiție nu mai am. Justiția este tot la mâna ministerului Justiției, iar acolo, un ministru, indiferent care va fi el, va stabili, potrivit ideilor generate în biroul politic al partidului la guvernare cât va trebui să revină Justiției - aici în sensul instanțelor de judecată - și cât nu. Practic, deși este definită la art. 1 din Constituție ca putere de stat, Justiția este de fapt „fata în casă” a executivului. Anii din urmă au confirmat acest lucru, unele din situațiile cele mai evidente fiind acelea în care, în urma soluționării unor cauze, în special în contencios administrativ, prin hotărâri definitive și executorii, Guvernul în cârdășie cu Parlamentul au adoptat de urgență acte normative prin care drepturile subiective ale justițiabililor recunoscute prin hotărâri judecătorești să fie anulate (pentru viitor, normal) sau să fie întârziate în executarea lor concretă. Nu mai spun de ultima găselniță a Guvernului Boc prin care și formula executorie a hotărârilor judecătorești să fie suspendată până la calendele grecești, astfel încât până și procesul civil, judecata în esența ei să nu mai aibă finalitate. Ce contează că există art. 126 alin. (1) din Constituție care ne spune, imperativ că „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție” ? Nu contează. Guvernul constituționalistului Boc a hotărât și s-a pus în aplicare un principiu nou, potrivit căruia actul de justiție se împlinește dacă este de acord executivul. Așa, ca la noi sau ca în dictaturile de tristă amintire ale secolului trecut.

Ei bine, gândurile arătate mai sus, plus altele, mă îndeamnă să fiu foarte atent cu privire la problema pe care eu o consider de bază: ce este Justiția ? Consider că se poate da o definire a ei prin lege, prin legea de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești. Mai cred că Justiția trebuie să aibă principii instituționale alături de principiile actului de justiție în sine, principii pe care mai toată lumea le cunoaște și dezbate.

Până săptămâna viitoare trebuie să fac ceva. Să văd ce va ieși. Oricum, ieri, participând la o discuție cu privire la rolul monarhiei în România modernă, la selectul Jockey Club, în prima parte a ei, mi-am formulat o serie de întrebări la care simt nevoia să caut răspunsurile cele mai potrivite. Le voi găsi, probabil în curând însă inamicul public pentru mine a devenit timpul. Iar cu timpul nu am cum să mă bat.