Se afișează postările cu eticheta Augustin Zăgrean. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Augustin Zăgrean. Afișați toate postările

marți, 13 septembrie 2016

Cu Zăgrean s-a clarificat. Nu este membru al PNL, nu poate fi parlamentar al PNL.

Sâmbătă am preluat știrea cu intenția lui Augustin Zăgrean de a deveni senator pe lista PNL la Bistrița-Năsăud. Am afirmat că ar fi bun un specialist ca el, în drept constituțional, în grupul parlamentar al PNL la Senat.

Ieri am preluat declarația Alinei Gorghiu privind intenția lui Zăgrean. Și ea a văzut profesionistul și nu altceva.

Lumea „bună”, a sărit de cur în sus. Foștii liberali, fie cei care nu au dorit să se reînscrie în PNL după fuziune, fie au plecat după aceea, fie au fost excluși, au început cu acuzele și bârfele, cu atacurile la persoană și alte alea. Nu i-a interesat tratarea informației ci insultarea foștilor colegi și a prietenilor rămași în PNL.

Alina a specificat faptul că organizația de la Bistrița-Năsăud are dreptul de a decide. Se pare că răspunsul a venit. Clar. Augustin Zăgrean nu este membru al PNL și nu poate candida din partea PNL. Simplu.
Ideea este foarte simplă, dar să știți că a fost un subiect cu totul și cu totul marginal în Biroul Politic domnul Zegrean. (...) Eu am spus că orice om care are experiență la Curtea Constituțională are o plusvaloare la Comisia juridică, accentul pe care am vrut să-l pun a fost pe specializarea oamenilor care intră noi în comisii. Acum, dacă luați un interviu la cel de la Comisia juridică s-ar putea să constatați că este medic, dacă vă duceți la Comisia de agricultură o să vedeți că este inginer și tot așa. Omul nu are legătură cu comisia în care funcționează. Cu domnul Zegrean treaba este foarte simplă: nu-i membru PNL, nu poate fi parlamentar al PNL, ne-a comunicat și filiala. Nu a fost decât o discuție de 30 de secunde
Pot spune că cei care s-au revoltat pe posibila candidatură a lui Zăgrean sunt nesinceri. Nu de alta, dar Zăgrean nu a fost singurul în CCR care a constatat că referendumul de demitere a lui Traian Băsescu nu este valid. Astăzi am văzut o postare pe Facebook care mi-a amintit cum a fost de fapt cu ratarea referendumului:
Brindusa Miron6 ore · De ce venea Blair să vorbeasca pe gratis la acțiunea consultantilor tai de campanie, în condițiile în care era clar de la începutul lui 2014 ca USL câștiga alegerile? Pentru KazMunaiGaz, nu?Singura necunoscuta în martie-aprilie 2012 era cate procente peste 60 la suta obține USL Pentru că asta era prognoza dacă nu te grăbeai la guvernare și nu fortai suspendarea lui Băsescu pentru scandalul cu plagiatul.Și măcar dacă nu boicotai demiterea cu jocul ordonantelor și cu numărarea celor cu drept de vot!Dar ai preferat sa-l resuscitezi pe Băsescu, numai să nu ajungă Crin presedinte!
Aha ! Este bine să ne reamintim cum a fost de fapt. Să ne amintim cum Ioan Rus și infractorul Liviu Dragnea au pus la cale, împreună cu Ponta, normal, pierderea referendumului pentru a nu duce pe Crin Antonescu la Cotroceni. Pentru CCR a fost simplu, mai apoi, să constate ceea ce era de constatat: referendumul nu a întrunit numărul necesare de voturi pentru validare !

Pentru că am ce am cu cei care uită cam repede, care au doar plăcerea de a insulta și de denigra, îi întreb acum: nu cumva ei în PNL erau cârtițele PSD ?! Pentru că ei apără de fapt, acum, prin aceste insulte, măgăriile tripletei Ponta-Dragnea-Rus.

Parcă erau și mari admiratori ai lui Crin Antonescu. ce să-i faci. Te mai înșeli în viață atunci când te întâlnești cu oamenii.

duminică, 11 septembrie 2016

Fără sentimentalisme. În politică, sentimentalismele nu își au locul. Eficiența actului politic este pe primul loc.

Alina Gorghiu la Deva

Ieri am scris despre informația Agerpres privind intenția lui Augustin Zăgrean de a candida la Senat din partea PNL Bistrița-Năsăud.

Astăzi, tot de la Agerpres, iau informația privind declarația co-președintelui PNL Alina Gorghiu cu privire la intenția lui Augustin Zăgrean.

Am intuit bine. Decizia aparține celor de la Bistrița-Năsăud iar venirea lui Augustin Zăgrean în PNL nu poate dăuna partidului. Dimpotrivă, la nivelul grupului parlamentar al PNL de la Senat, prezența lui Zăgrean ar fi benefică.

Cât privește opoziția celor care nu sunt de acord cu primirea lui Zăgrean în PNL și a candidaturii lui din partea PNL, dacă sunt din PNL, au o problemă de cunoaștere a statutului. Ceilalți, în special cei care au alte opțiuni politice, nu trebuie să mire opoziția lor. Este problema lor. Ei au oricum alte opțiuni politice așa că „apa trece, pietrele rămân”. Cât privește unele interpretări scoase din „pălăria vrăjitorului” cu pierderea de electorat să ne calmăm. Cei care emit astfel de păreri nu sunt electoratul. Sunt doar persoane care resimt o anume frustrare. Iar de frustrarea lor nu am timp.
În opinia mea, este o resursă care ar face față unei activități parlamentare pe care eu mi-o doresc eficientă, în viitorul mandat. Nu pot să decid ce va spune filiala (Bistrița-Năsăud, n.r,), dar n-o văd deloc ca o candidatură neinspirată.
Orice om cu expertiză este binevenit în PNL și cred că o îmbinare între oameni proaspeți, care n-au mai fost în Parlament, și oameni care au lucrat în instituții cum este Curtea Constituțională — unde a dobândit o experiență considerabilă, pot fi utili PNL. Ce ne lipsește acum este specializarea Parlamentului. Noi nu mai avem oameni specializați pe comisiile parlamentare. Dacă vă uitați acum în comisiile parlamentare o să descoperiți economiști în comisia de sănătate, ingineri în comisia juridică, medici la politică externă și tot așa.
Alina Gorghiu a gândit foarte bine. Este părerea ei la care mă alătur. Orice resursă adusă PNL de oamenii cu expertiză trebuie primită. La fel cum trebuie primiți, dacă își doresc acest lucru, și membrii cabinetului Cioloș sau cei din eșalonul II al Guvernului care sunt, la rândul lor, purtători ai unor resurse și expertize.

Cât privește gândirea revanșardă a unora, eu o ignor. PNL nu este partidul unui om, nu este partidul unui grup local (chiar al Bucureștiului), este al tuturor organizațiilor din țară. Dacă cei de la BN îl doresc pe Zăgrean pe listele lor, îl vor avea pe Zăgrean și pe liste și în Parlament. Revanșarzii au posibilitatea să voteze cu PSD, ALDE, USR sau altă minune politică.

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Augustin Zăgrean și-a manifestat intenția de a candida pe listele PNL la Senat ! Oau !

Augustin Zăgrean, fost Președinte al CCR
Agerpres. Fostul Președinte al Curții Constituționale a României și-a manifestat dorința de a candida pe lista PNL în circumscripția electorală a jud. Bistrița-Năsăud.

Dilema conducerii PNL Bistrița-Năsăud este poziția lui Zăgrean față de partid. Președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, a prezentat situația:
Vineri și-a depus intenția, scrisoarea. Nu a semnat adeziune la PNL, asta e interesant. Nu a semnat încă adeziunea. Trebuie să verific, a fost suspendat în perioada asta (cât a fost judecător la Curtea Constituțională — n.r.) și devine membru direct... trebuie să verific. Intenția și-a depus-o, dar adeziune nu a semnat. O să am o discuție cu dânsul
Asta este. Toți ceilalți membri ai PNL au depus o adeziune după fuziune. Zăgrean nu poate face excepție. Va trebui să depună o adeziune.

Cât privește punerea lui pe lista PNL, aici este de văzut dacă în Bistrița-Năsăud are o notorietate care să avantajeze partidul.
Nu avem niciun sondaj, niciun studiu sociologic, să vedem dacă ne avantajează sau nu. Și normal că domnul Zegrean are o notorietate mare la nivelul țării, dar încă nu știu dacă ne avantajează sau nu
Eu bănuiesc că va avea. Bănuiesc. Măcar pentru amorul local al bistrițenilor. Este, totuși, fostul Președinte al CCR timp de 9 ani de zile.

Cât privește părerea celor care am avut câte ceva de împărțit cu deciziile CCR de pe timpul președinției lui, avem marea șansă să tăcem. La alegerile parlamentare au prioritate părerile celor care votează lista locală, nu părerile unora de pe alte meleaguri. La fel cum a fost și la locale ! Așa că, ciocul mic și joc de glezne. Să ne uităm cu atenție la lista pe care o vom vota noi, nu la alta.

Pe de altă parte, cu Augustin Zăgrean în formație, grupul parlamentar al PNL din Senat va avea un atu puternic la interpretarea constituțională a legilor. Experiența lui Zăgrean la CCR nu poate fi neglijată. Ar fi o mare prostie. Este foarte bun în materia dreptului constituțional.

Poate că îi vor urma și alți experți exemplul. PSD trebuie împiedicat să preia puterea iar. Guvernarea Cioloș, scurtă și „aprigă”, ne arată că puterea PSD a corupt tot ce a atins. Nu ne mai trebuie corupție !

vineri, 21 noiembrie 2014

CCR a validat, în unanimitate, alegerea lui Klaus Iohannis.

Curtea Constituțională a confirmat la ora 10.40, în unanimitate, rezultatul alegerilor din 16 noiembrie 2014 și a validat alegerea lui Klaus Iohannis ca Președinte al României.

Ceremonia de validare, act formal, va fi la ora 12.00.

Iau de la HotNews (aici) niște detalii cu semnificație.

Zăgrean a refuzat să facă comentarii privind „incompatibilitatea” lui Iohannis și o eventuală decizie în acest sens la ICCJ. Jurnalistul sau jurnaliștii care au formulat întrebarea au probleme cu morala, cel puțin. Antena 3 și România Tv sunt pe „baricade”, lupta lor împotriva „nazistului Iohannis”, a „traficantului de copii pentru prelevarea de organe”, a „afaceristului imobiliar Iohannis”, a „familistului de joasă factură Iohannis” etc. continuă. Ei încă speră că ICCJ îl va găsi incompatibil.

Zăgrean consideră că este o zi importantă pentru țară și că are emoții, ca orice om normal. Ei bine, această stare a lui Zăgrean mă surprinde în mod plăcut. Omul nu va îndeplini doar un act formal de validare a Președintelui României, pune ceva din sufletului lui aici. Și-a dorit acest rezultat ! Are o plăcere personală în rezultatul acesta. Leg de aceasta și „satisfacția” cu care a comentat că a verificat dosarele și nu a constat existența unor date care să infirme rezultatul comunicat de BEC.

Pot merge și mai departe cu interpretările, pot face supoziții, legate de mediul judiciar însă mă opresc.

Dacă ar fi câștigat Ponta, mai era atât de volubil și satisfăcut Zăgrean ?!

luni, 21 mai 2012

De acord Victor Ponta. Ai dreptate.

Mediafax mă ajută cu declarația lui Ponta. Zăgrean a comis o prostie. Nu ar trebui să ne mire. Zăgrean este prost. Dacă nu este așa, atunci este un ticălos. Pentru că declarația lui în privința reprezentării la Consiliul European, în afara deciziei Curții Constituționale a României pentru o cerere dată, pune această instituție apolitică în slujba PDL. Ceea ce ar confirma temerile tuturor românilor privind politizarea excesivă a instituțiilor publice.

Ponta afirmă clar:

"Constituţia României nu prevede nicăieri dreptul absolut nici al preşedintelui, nici al premierului de a merge la Consiliul European. Afirmaţia domnului Zegrean e mincioasă şi nesusţinută de textele Constituţiei. E extrem de grav că preşedintele Curţii Constituţionale nu numai că se antepronunţă, dar mai şi dezinformează. Nu e niciun articol în Constituţie care să prevadă acest lucru, iar domnul Zegrean se presupune că ar trebui să o cunoască".

Cred că habarnistul Zăgrean ar trebui să își dea demisia. Mai cred că pentru a depolitiza, în regim de urgență, Curtea Constituțională ar trebui luate măsuri radicale. Eu cred că este posibil fără însă a modifica Constituția.

În Constituție nu se prevede unde se constituie Curtea Constituțională. Abia în Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale se prevede, la art. 1 alin. (3) se prevede că aceasta „... este independentă față de orice altă autoritate publică ...”. Pentru că organizarea Curții Constituționale într-o instituție independentă este stabilită prin lege, atunci prin lege se poate modifica această state, inclusiv condiția ca membrii Curții Constituționale să fie numiți din rândul judecătorilor cu respectarea prevederilor art. 143 din Constituție. Astfel, prin lege, să se considere că „pregătirea juridică superioară” nu înseamnă terminarea unei facultăți de drept, „înalta competență profesională” să privească profesiile din domeniul dreptului cărora le pot recunoscute astfel de înalte competențe. Este inadmisibil să ajungă președinte al curții un fost consilier juridic care copia contracte, cum este Zăgrean sau altă panaramă cu profesie în domeniul dreptului.

Ar fi bine ca onorata Curte Constituțională să fie constituită prin lege în cadul Inaltei Curți de Casație și Justiție iar membrii ei să fie oameni din rândul judecătorilor, procurorilor sau a profesorilor universitari din domeniul dreptului specializati în dreptul constituțional.

Este doar punctul meu de vedere. Interesele oculte ale politicienilor care au influență în luarea deciziilor majore pot duce la alt punct sau alte puncte de vedere.

joi, 17 mai 2012

Participarea la Consiliul European naște băsescieni.

Cristian Diaconescu s-a făcut de „cacao” prin intervenția în cauza reprezentării României la Consiliul European. Și la aceea din 23 mai și la celelalte. Cu toate referirile lui la Constituție și la Tratatul de la Lisabona a luat-o pe arătură. Intervenția lui o iau de acolo unde o găsesc foarte repede atunci când caut ceva în apărarea lui Traian Băsescu. De la Evenimentul Zilei.

S-a băgat în seamă și Augustin Zăgrean. Președintele CCR fost consilier juridic la o fabrică, pupin al lui Băsescu care, în prima formulare, pronunță corect regula Consiliului, pentru ca după aceea să o ia razna, la fel ca eruditul Cristian Diaconescu. Iau știrea tot de la Evenimentul Zilei.

Treaba este mai clară decât se dezbate acum în presă, în special la Tv.

„Consiliul European are un rol dublu - stabilirea priorităţilor şi direcţiei politice generale şi abordarea problemelor complexe sau sensibile care nu pot fi rezolvate prin cooperare interguvernamentală la un alt nivel” se arată pe site-ul Uniunii Europene. Și acum să fac o mică legătură. Consiliul European are sarcina să rezolve acele probleme care nu se rezolvă la nivelul Consiliului Uniunii Europene, constituit din miniștrii de ramură pentru domeniile de interes ale UE. economie, justiție și afaceri interne, adoptarea legislației UE (împreună cu Parlamentul European), adoptarea bugetului UE ... Pentru că din Consiliul Uniunii Europene fac parte miniștrii de ramură din fiecare stat membru, este logică formularea că din Consiliul European fac parte „șefii de stat sau de guvern din fiecare stat membru”. Formularea este fără echivoc. Șefii sunt cei care fac parte, adică cei care au capacitatea de a decide după interesul național al fiecărui stat.

Să revenim puțin la noi în țară. Noi nu avem „șef de stat”, avem însă „șef de guvern”. Este evident că după problematica Consiliului European nu este vorba despre reprezentarea României în fața unui stat străin ci de reprezentarea unui stat membru în relația cu celelalte state membre în cadrul politicilor comune în domeniul economic, social, ordine publică comunitară, sănătate etc. Nu este vorba despre relațiile internaționale ale statelor membre, nu este vorba despre politicile de apărare, nu este vorba despre cooperarea internațională pentru combaterea terorismului, nu este vorba despre acele instituții ale statului care au legătură directă cu atribuțiile funcționale ale Președintelui României.

Cristian Diaconescu face o curvăsărie pomenind de art. 107 din Constituție care prevede că „Primul-ministru conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia ...” și spunând că  din acest articol nu reiese că Primul-ministru ar reprezenta țara. Da, nu reprezintă țara însă avem un alt articol constituțional care ne spune că „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice”. Este art. 102 alin. (1) din Constituție. Ca să vezi. Primul-ministru conduce Guvernul care asigură realizarea politicii externe a țării ! Adică, mai pe șleau, Primul-ministru este „șeful”. Președintele României nu este șef. Nu are cum. Potrivit Constituției, Primul-ministru exercită conducerea generală a administrației publice. Atunci, ce conduce Traian Băsescu ? Aaaaa, un logan. Da. Conduce ceva.

Dacă legăm prevederile Tratatului de la Lisabona cu privire la Consiliul European, atunci este evident că acolo trebuie să meargă acel demnitar al statului român care este „șef”, adică conduce statul, adică administrația publică cea care în urma deciziilor de la Consiliu ia măsuri de aplicare a lor în sensul convenit de statele membre și devin prin decizia Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European acte normative obligatorii pentru toate statele. Și, pentru a completa competențele celor doi demnitari, dar și a instituțiilor pe care le reprezintă, este bine să ne uităm și la art. 148 alin. (5) din Constituție care prevede că „Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor normative cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii Europene”. Aha. Tot Guvernul, tot Primul-ministru, fără Președintele României. Și, pentru a pune la punct totul, la art. 102 se prevede că totul se face „... potrivit programului de guvernare acceptat de Parlament ...”. Iar la programul de guvernare Traian Băsescu nu are nici o contribuție, nu are ce vorbi, nu are ce cârâi. Este normal că la Consiliul European trebuie să meargă cel care are în responsabilitate un program de guvernare și nu cel care freacă țiparul la Cotroceni.

Este suficient. Dacă Traian Băsescu se încăpățânează să meargă în locul lui Victor Ponta la ședința Consiliului înseamnă că își asumă programul de guvernare al USL ? Sau, nu cumva, va înțelege el altceva de acolo și va veni pentru a faulta guvernul ? Normal, susținătorii handicapați ai băsescului au intrat deja în delir, pur și simplu nu mai știu să citească un text constituțional, nu mai au capacitatea de a pune două texte unul lângă altul și a le compara.

Gata. M-am prin. Traian Băsescu vrea să meargă la ședința Consiliului să îl reprezinte pe Victor Ponta. Nu poate fi altă explicație logică. Iar de va fi nevoie îl va suna pe Ponta să îl întrebe dacă poate adopta o poziție față de o problemă sau alta, dacă nu cumva încalcă programul de guvernare acceptat de Parlament.

vineri, 18 iunie 2010

Înaltă competență profesională ?

Mă uit în Constituție de ceva vreme. Îmi vin în minte momente și situații ale anilor din urmă în care eram surprins de modul în care au fost interpretate diferitele legi ale țării. Nu mai spun de surpriza pe care am avut-o când am aflat cât de „specialist” este așa-zisul profesor universitar Emil Boc în ale Constituției. La individ am o singură concluzie: este cel mai anti-constituționalist om politic din România. Pentru el, prevederile constituționale au alt sens decât îl au pentru majoritatea cetățenilor. Bine, nu este singurul. Are alături alți „constituționaliști” de marcă, tot felul de oportuniști capabili de orice pentru o sinecură. În fine ...

Citesc articolul 143 din Constituție: „Judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competență profesională și o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior”.

Norma este imperativă. Cel care este desemnat să candideze pentru o funcție de judecător la CCR trebuie să îndeplinească, cumulativ, cele trei condiții. Numai că aici, în România, unde ducem în superficialitate totul, condițiile legii sunt încălcate în mod grosolan.

Iau exemplul acestui Augustin Zegrean, ajuns primul judecător al Curții Constituționale când ar fi trebuit ca porțile instituției să îi fi fost, de la început, închise. Interpretarea prevederii constituționale nu lasă loc de dubii. Pentru cei de bună-credință. Pentru cei care nu au probleme cu buna-credință ... se poate și așa. Iar aici acuz pe toți cei care i-au dat vot favorabil acestui Zegrean la prima nominalizare a lui de către Băsescu la Curtea Constituțională. Iar cei care au dat votul sunt din toate formațiunile politice, inclusiv PNL sau PSD. Nu am cercetat cum s-au dat voturile acestora cu ani în urmă dar o să o fac. Îi acuz pe acești parlamentari de rea credință chiar dacă sunt din partidul meu.

Să luăm prima condiție: să aibă pregătire juridică superioară. Din actul de numire al individului, al acestui politruc portocaliu, trag concluzia că s-a considerat că are pregătire juridică superioară prin faptul că a absolvit facultatea de drept. Greșit. Nu există pregătire juridică sub nivelul licenței în drept. Ca atare, un licențiat în drept are o pregătire juridică de bază, în cadrul sistemului fiind pregătire juridică inferioară. Pregătirea juridică medie apare abia după absolvirea unui masterat sau pot-universitar. Probabil că are un post-universitar deși nu îl văd în CV-ul individului. Abia după obținerea unui doctorat în drept putem vorbi despre pregătirea juridică superioară. Nici doctoratul nu apare.

A doua condiție cere ca cel care candidează să aibă „înaltă competență profesională”. Plec de la definiția competenței din DEX pentru a înțelege norma legală:

COMPETÉNȚĂ, competențe, s.f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții.
Se observă că cel competent trebuie să aibă o cunoaștere „adâncă” a problemei asupra căreia se pronunță. Este starea normală a competenței. Cunoașterea „adâncă” se obține de cel care studiază problema în amănunțime. Dar asta nu este suficientă în cazul unui judecător al Curții Constituționale. I se cere mai mult. I se cere o „înaltă competență” care presupune nu doar studiul adânc al problemelor de drept ci și o contribuție în această materie - care se obține prin contribuția proprie la dezvoltarea dreptului prin lucrări doctrinare, studii, expunerea rezultatelor unor cercetări în diferite domenii ale dreptului în care persoana respectivă s-a specializat ( nu este cazul la Zegrean) precum și recunoașterea competenței sale de către alți specialiști în drept - din țară și străinătate - și opinia publică. Nu este cazul la Zegrean. Profesional, individul a activat în calitate de consilier juridic - probabil limitat la emiterea avizelor de legalitate pentru actele administrative ale firmelor la care a lucrat și reprezentarea la instanță a acestor firme în litigiile contractuale sau de muncă -, a activat ca avocat unde a căutat clientela și nu avem cunoștință despre cazuri deosebite soluționate de el pe întreaga sa activitate - bașca faptul că era înscris în baroul local Bistrița Năsăud însă a activat și ca parlamentar. Faptul că a activat în comisiile juridice ale Parlamentului nu îi aduce „înalta competență”. Iar ca tacâmul să fie complet, aici găsesc ceva și din activitatea lui la Curtea Constituțională de până acum, activitate la nivelul „genunchiului broaștei” însă puternic colorată politic (portocaliu): In activitatea sa de pana acum la CCR Zegrean s-a facut remarcat o singura data in argumentatia redactata impreuna cu Nicolae Cochinescu, in care dezaprobau o decizie anterioara a Curtii Constitutionale, despre care acestia au sustinut ca ingradeste atributiile presedintelui tarii. Se pare că este destul de clar care a fost și este rolul lui Zăgrean la Curtea Constituțională.

Este evident, se vede și din marginea galaxiei Calea Lactee, că individul despre care bat tastatura acum nu îndeplinește nici cea de a doua condiție a desemnării lui ca judecător la Curtea Constituțională.

Trec la a treia condiție. Să aibă o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior. Se observă că legiuitorul constituțional permite o condiție alternativă după împlinirea condiției de vechime - care presupune acumularea unei experiențe substanțiale în activitatea juridică, un rodaj îndelungat în evaluarea juridică a diferitelor cauze, căutarea și folosirea unor soluții care să ducă la aplicarea dreptului etc. Dar nu este orice fel de „sau”. Nivelul minim al condiției alternative este o activitate echivalentă cu activitatea didactică în învățământul superior. Dacă aplicăm corect această normă, în echivalentul acestei activități sunt destul de limitate opțiunile. Nu orice avocat sau consilier juridic, nu orice procuror sau judecător, nu orice grefier sau notar, nu orice cadru didactic din învățământul superior poate ajunge judecător al Curții Constituționale. Legiuitorul constituțional a legat condițiile între ele astfel că cel care candidează trebuie să iasă în cei 18 ani de activitate din anonimatul profesiei pe care o practică și să aibă îndeplinite și celelalte condiții: pregătirea juridică superioară și înalta competență profesională (explicate mai sus).

Nici a treia condiție nu este îndeplinita de acest Zegrean. Nu acuz pe Băsescu de nominalizarea lui, nici în 2007 și nici acum. Acuz parlamentarii de atunci și de acum că au dat votul favorabil individului deși este evident faptul că Augustin Zegrean este complet pe lângă condițiile impuse de Constituție. La prima desemnare PNL este vinovat. Aranjamentul politic a bătut Constituția. A aruncat Constituția la gunoi. Nu știu cum au votat pesediștii atunci dar nu îi cred capabili de altceva. Pentru că cei care au început politizarea Curții Constituționale au fost Ion Iliescu și al lui PSD. Iar pentru a exemplifica acest lucru îi dau cuvântul împricinatului (2005):

Augustin Zegrean, deputat PD: Judecatori independenti politic la Curte

Deputatul PD Augustin Zegrean a declarat ieri intr-o conferinta de presa ca in opinia sa, Legea privind Curtea Constitutionala ar trebui schimbata in asa fel incat din aceasta institutie sa faca parte doar oameni independenti politic.

"Sapte dintre cei noua judecatori ai Curtii Constitutionale au ocupat functii de demnitate publica din partea PSD, au fost fie ministri ai Justitiei, fie ministri delegati in relatia cu Parlamentul si, intr-un fel, nu au reusit sa inteleaga ca lucrurile s-au schimbat si au dat o solutie probabil cu tenta politica. Dupa ce vom vedea decizia, vom putea spune mai multe", a declarat Zagrean, citat de Mediafax, referindu-se la decizia Curtii Constitutionale privind admiterea unor exceptii ridicate de instanta suprema, PSD si PRM la prevederile referitoare la reforma justitiei din pachetul legislativ al Guvernului.

In opinia deputatului Zagrean, membru al Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, Legea privind Curtea Constitutionala trebuie sa fie schimbata in asa fel incat ea sa prevada ca "membrii ei sa nu faca parte din nici un partid politic sau sa se fi indepartat cu mult de partidul din care au facut parte pentru ca ei sa poata fi cu adevarat independenti".
Oare cum rămâne mister Zegrean cu convingerile ? Mai jos este CV-ul individului de pe site-ul Curții Constituționale. Lămuritor, nu ?!

Augustin ZEGREAN

Zegrean

Augustin Zegrean, numit judecător de Preşedintele României (2007), pentru un mandat de 9 ani.
Născut la 29 martie 1954, în localitatea Sânmartin, judeţul Cluj.
Căsătorit, un fiu.
Absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca (1980).

Experienţă profesională:
1980-1988 - Consilier juridic;
1980-1984 - Consilier juridic, BJATM Bistriţa (COMAT);
1984-1988 - Consilier juridic, ELECTRICA Bistriţa;
1988-2007 - avocat Baroul Bistriţa - Năsăud, specializat în drept civil şi comercial, preocupări în domeniul privatizări societăţilor comerciale şi în insolvenţă;
1990-1992 - senator, vicepreşedintele Comisiei juridice a Senatului, membru al Comisiei de redactare a Constituţiei României;
2004 - deputat, membru în Comisia juridică de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor;
2007 - arbitru - Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrii a României.

Articole publicate:
"Explicaţii teoretice la legea fondului funciar", Editura Aldo Mar, 1991.