Se afișează postările cu eticheta Horia Roman Patapievici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Horia Roman Patapievici. Afișați toate postările

marți, 22 decembrie 2015

Redefinirea „poziției centrale”.

Am surprinderea să văd apărând pe pagina mea de facebook un articol mai vechi al lui Patapievici (din septembrie 2007, publicat în Revista Idei în Dialog), preluat de site-ul „În linie dreaptă” - autointitulați „conservatori români” (aici). Site-ul îl publică anul trecut, în septembrie 2014.

Ca să fiu sincer, abia acum am citit întregul articol. În afara unor tehnici de analiză și mișcare a tabloului pentru a crea impresia dorită, pe care le pot doar aplauda, restul este un fals, imens. Fundamentul demersului presupus filozofic este fals.

Falsitatea lui apare din momentul în care iese din sfera creștinismului ortodox, îi depășește granițele și intră cu ciubotele în viața altor persoane, le încalcă grosolan dreptul la conștiință, dreptul la propriile valori. Falsitatea apare din momentul în care fiecare judecată de valoare emisă de Patapievici este o încălcare a prevederilor constituționale, este un îndemn la negarea unui consens social care ține o țară unită.

Criticând acțiunile unei asociații - Solidaritatea pentru libertatea conștiință -, care a cerut scoaterea icoanelor din școli și scoaterea rugăciunii „Tatăl nostru” din programele radio și Tv, criticând acțiunea profesorului de filosofie din Buzău care a cerut ca icoana din clasa în care învață copilul lui să fie scoasă de pe perete, Patapievici face exact ce critică. Redefinește poziția centrală în opoziție cu ce prevede Constituția !

„Cum poți să faci niște oameni normali să priceapă intoleranța ca fiind neutralitate? Într-un singur fel: redefinind poziția centrală. Adică deplasînd sistemul de referință în așa fel încît atitudinea de excludere a creștinismului să ajungă centrală în raport cu valorile spațiului public, iar intoleranța față de creștinism să poată apărea ca fiind o veritabilă neutralitate. Consecința imediată a aceste „deplasări de sistem de referință” va fi ca simpla prezență a simbolurilor creștine în spațiul public să apară ca fiind un abuz. În acest mod, apărătorii păstrării în spațiul public a simbolurilor care în mod normal, potrivit tradiției, se află deja acolo vor putea fi prezenați ca extremiști, fanatici, adversari ai egalității de tratament și dușmani au drepturilor omului. Adică o mistificare de proporții.” - Horia-Roman Patapievici.

Ce face Patapievici în exemplul dat este o mârlănie. Creștinismul nu este singur în centrul spațiului public. În centrul valorilor spațiului public sunt și alte confesiuni, musulmană, budistă, sau chiar lipsa confesiunii. Dreptul la confesiune sau absența confesiunii este unul dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor români, mai mult, toate confesiunile fiind considerate ca fiind egale în drepturi, indiferent de numărul persoanelor care le practică.

Mai mult, Patapievici folosește o noțiune generală „creștinism” în interiorul căreia se regăsesc atât ortodoxismul cât și catolicismul, cultele protestante și mai știu eu ce. Fiecare cult creștin are propriile însemne sau chiar nu acceptă însemne. Criticând pe profesorul din Buzău care a cerut scoaterea unui însemn creștin ortodox din școală Patapievici susține doar un cult creștin, negând drepturile celorlalte culte de a se manifesta. Pentru copiii ai căror părinți au altă confesiune, pentru părinții acelor copii, prezentarea însemnelor unui cult în spațiul public poate fi considerată o formă de agresiune. Filosoful Patapievici nu vede acest lucru. Mă mir.

Prin articolul său, Patapievici vrea să redefinească poziția centrală a valorilor din spațiul public după cum au fost ele aranjate în convenția socială numită Constituție cu alte valori. Mai mult, induce termenul „anticreștinism” ca atribut al opoziției față de însemnele și actele de impunere ale unei confesiuni în spațiul public. Culmea, Constituția impune instituțiilor publice „neutralitatea”, tratamentul egal al tuturor cetățenilor indiferent de religie. Patapievici susține, nici mai mult și nici mai puțin, tratamentul discriminatoriu.

Am citit dimineață un articol interesant (aici) unde Valeriu Stoica răspunde întrebărilor unui interviu și susține un concept (îmi place mult): „spațiul juridic în care trăim este măsura libertății noastre”. Nu pot să nu mă leg de tema intervenției mele. Constituția României este „spațiul juridic” pe care noi, românii, l-am acceptat cu scopul de a fi egali între noi, cu scopul de a ne apăra valorile, cu scopul de a avea o lume mai bună și mai dreaptă. Valeriu Stoica spune în interviu că scopul de bază este „mai binele” pentru fiecare dintre noi, dreptatea fiind subordonată (sub aspect administrativ, juridic și judiciar) obținerii binelui (și această idee îmi place !).

Cei care au promovat acum articolul lui Patapievici au scopuri perverse. Criticile aduse BOR și liderilor religioși ortodocși au sensibilizat aparatul de propagandă religios și încearcă să impună ideea „anticreștinismului” din opoziția la agresiunile BOR și ale preoților ortodocși față de diferitele manifestări sociale. Să nu uităm reacțiile BOR și ale unor preoți (doar cele ajunse în media, pentru că în mod sigur au fost mai multe !) față de concertele de tipul celui de la „Colectiv”, să nu uităm refuzul preoților de sluji în memoria ortodocșilor morți la „Colectiv” pe motiv de „satanism” etc.

Mult mai devreme, cel care poartă titulatura de „patriarh” a definit ateii ca fiind „anticreștini”, o minciună uriașă, o încercare disperată de a aduce în stare de beligeranță oamenii care au confesiuni diferite sau nu sunt susținătorii unei confesiuni.

Toate confesiunile sunt pro-active. Caută să „cucerească” noi teritorii, sunt mereu în ofensivă. Creștinismul s-a impus cu forța, peste tot unde a ajuns. Creștinismul s-a impus cu sabia. Cu tortura. Cu crima. La fel ca iudaismul, la fel ca islamismul, la fel ca oricare altă confesiune. Încep să ajung la concluzia că articolele de genul celui scris de Patapievici au rolul de a incita la ură, de a provoca scânteia care să aprindă „focul” înfruntării între oameni. Pentru mine, acest articol este o agresiune asupra „spațiului juridic” pe care am convenit să îl respectăm pentru ca între noi să ne simțim egali.

miercuri, 30 octombrie 2013

Marga răspunde unui Patapievici mahalagiu

Cotidianul. Publică o scrisoare a lui Andrei Marga intitulată „Patapievici se bagă în seamă”. Din conținutul scrisorii, reiese clar faptul că Andrei Marga nu a pomenit numele lui Patapievici atunci când a acuzat că la ICR s-au comis abuzuri imense în perioada anterioară directoratului său. Arată și cu această ocazie că ICR s-a axat în activitatea anterioară pe alte obiective decât cele de promovare a culturii românești peste hotare. Textual, Marga spune: „Nu îmi pot reprima constatarea că, pe măsura scurgerii timpului, devine tot mai limpede cine se afla efectiv în spatele cheltuirii enorme de energii şi de bani – cum observau ziarişti foarte informaţi – nu pentru a construi ceva, ci pentru a măslui date şi a doborî persoane care au cu totul altă concepţie. Altfel nu se poate explica recursul cuiva, care se prezintă drept cugetător sapienţial, la sofisme elementare, precum derivarea de concluzii din premise preluate după ureche sau desfigurarea prealabilă a opiniei altuia spre a putea fi combătută cu uşurinţă”.

Punct pe „i”. Am căutat să văd de unde această reacție, echilibrată și intelectual dezvoltată, a lui Marga. Am găsit repede. În EvZ este redată, succint, intervenția lui Patapievici la o manifestare de la Cluj. Nu este o intervenție intelectuală, este o intervenție de mahala, de „poarta curții”, vorbe de clacă. Mai corect, bârfă în public.

În afara demolării lui Marga, Patapievici se remarcă printr-o aberație. El afirmă că a așteptat ca ICR să fie apărat de public. Public care însă nu a făcut-o. În linia modului în care și-a prezentat expunerea acuzatoare, publicul se face vinovat că „Marga a distrus ICR”. Cred, cu putere, că Patapievici este bolnav cu capul. Este o aberație constatarea lui.

Înțeleg comportamentul egocentrist al omului de cultură, al filosofului, al omului de știință. Dacă nimeni nu îl laudă, trebuie să își facă loc în conștiința publică cu „laudă-mă gură, că ți-oi da friptură”. Dar individul este peste acest nivel. Este la nivelul superior al bolii, la nivelul demenței, aproape. Că îl critică pe „adversarul” lui este una, că îi critici pe beneficiarii acțiunii tale publice că nu te apără, este alta. Dacă avea minte și nu tărâțe în tărtăcuță, Patapievici trebuia să observe că munca lui la ICR este defectă din moment ce populația țării nu o recunoaște ca fiind bună. Faptul că în susținerea lui au venit doar un număr mic de persoane, unii în stradă, cu papioane la gât, trebuia să îi dea de gândit. La fel cum trebuia să îi dea de gândit și faptul că majoritatea susținerilor lui au venit pe filieră politică și nu culturală ! A devenit victima propriului orgoliu și a interpretării greșite a valorilor. A luat-o razna. Dacă mă gândesc mai bine, este în linia scrierilor lui care abundă în „aprecieri” denigratoare cu privire la poporul pe care îl aștepta în apărare. Chiar din povestirile lui cu privire la experiențele din piața publică poate trage concluzia că una este imaginea pe care o vede în oglindă și alta este imaginea în ochiul poporului „prost”. De aceea a fost scuipat pe stradă. Pentru că imginea lui publică, reală, este a unui rău-făcător cultural, a unui politruc băsescian care a distrus imaginea culturii române în străinătate promovând tot felul de tâmpenii când avea de ales și promovat valori pe care populația le acceptă și le apreciază. Patapievici nu poate înțelege, din cauza unui orgoliu deformat (cancerigen) și a vanității care îi însoțesc viața, că a ratat și că va fi ținut minte ca un ratat.

Scrisoarea lui Andrei Marga din Cotidianul arată diferența dintre un intelectual și un mahalagiu cu pretenții intelectuale.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Chinurile ICR-iștilor

Institutul Cultural Român, constituit din dragoste de comunism, când totul pleca de la voința de stat (a conducătorilor zilei), de la apa caldă la poezia de calitate, de la brânza de vaci planificată cu cincinalul la proza, teatrul și reprezentația artistică, a fost luat de sub „înaltul patronaj” al primului incompetent al țării (evident, Traian Băsescu) și dus sub autoritatea Senatului României. A fost luat de la politicianismul băsescian și dus la una din Camerele Parlamentului care reprezintă, că vrem sau nu, poporul român. Jale mare. Au luat foc sinecuriștii.

La Lilick sunt detaliile de bază ale mișcării. Pe rețelele de socializare se discută aprins.

De pe fb am găsit această trimitere la subiect. Sărmanul ICR între zgomotul și furia proletară. Ceva pute. Dar pute rău de tot. Se pleacă de la acuza sinistră că demersul a fost politic. Eu trag concluzia că demersul a fost prost făcut. Nu trebuia trecut la Senat, trebuia desființat. Pentru că ICR este un produs al gândirii comuniste, al gândirii totalitariste, este o instituție creată pentru a răsplăti pe cei care laudă conducătorii. Este un bugetofag. Printre puținele instituții care consumă fără să producă. Este printre instituțiile care deformează ideea de cultură și valoare a culturii.

Cultura unui popor nu stă în creația intelectuală a unui individ sau a unui grup de indivizi, aleși pe sprânceană de un colectiv de persoane care s-au autodeclarat oameni de cultură reprezentativi pentru țară. Iar când în demersul lor indivizii în cauză acționează de pe poziția de funcționari ai statului sau stipendiați ai statului, demersul lor este cu atât mai penibil și nociv. Iar banii mei de contribuabil se duc aiurea. ICR a promovat „valori” despre care nu prea a auzit masa largă a populației. Le-a promovat, le-a tradus în limbi străine, le-a prezentat în cadrul evenimentelor din străinătate în care România era parte. Imaginea străinilor despre cultura română a fost profund deformată, rezultând, din câte am citit, că noi, românii, suntem de fapt creatori și consumatori de „artă kitsch”. Că suntem ca maimuțele, copiind de la alții sau încercând să imităm cu ardoare pe alții. Este o crimă. Pentru această crimă ar fi trebuit ca acum ICR să fie desființat. A fost prost gândit la înființare, este prost gândit la păstrare.

Normal că incompetenții și superficialii care se doresc oameni de cultură, plătiți de la stat sau promovați de stat au sărit în aer de supărare. Li se ia „vaca cu lapte”. Dulcele lapte al patriei. Dar nu li se ia complet. Practic vor fi înlocuiți unii cu alții. Cei care pleacă sunt supărați pe cei care vin, mai ales pe cei care i-au înlocuit.

ICR trebuie desființat. Este o problemă de igienă culturală a unei întregi țări. Cultura românilor se vinde mai bine acolo unde ea este reală, este prezentă, este respectată. Străinii care nu au orbul găinilor văd și apreciază cultura care se evidențiază în comunitățile de români. În sate, în teatrele din orașe (și acolo sunt excese însă actorii români sunt chiar de excepție), în anticariate. Trebuie să lăsăm pe creatori să învingă prin propriile forțe. Ai valoare, ești căutat, ești vândut, ești tradus și răspândit, ești dorit de cei care te-au văzut sau te-au ascultat, fie din propria țară fie din străinătate.

Este stupid să vorbești despre cultura română cu reprezentanți care nu mai trăiesc în România, nu mai crează în România, nu mai gândesc la România. Cu oameni care nu mai au rădăcina culturii române, oameni care își desconsideră propria origine, oameni care nu știu mare lucru despre cântecul și jocul românesc, despre arta grafică populară, despre port și obiceiuri.

ICR a promovat, vorba vine, „oameni de cultură” care s-au priceput să ridice osanale „conducătorului iubit”. Premiul Nobel cere pupincurism băsescian, potrivit normelor ICR.

ICR a fost și este o mare eroare a istoriei și a unui act de guvernare. Singura îndreptare a situației impune desființarea ICR. Să scădem pierderile cauzate de funcționarea acestei instituții ca fiind cheltuieli voluptorii nereușite și să eliminăm această gaură neagră a bugetului național.

duminică, 22 mai 2011

Societatea civilă trăieste ! Există !

Azi am văzut o emisiune la Antena 3. Autorul și o parte din actorii controversatei piese „Blonda, chiorul și piticul” și pictorița Marilena Murariu. Imaginea de sus este un tablou expus la Galeria Simeza, de pe Magheru.

Sincer, sunt plăcut impresionat de modul în care a decurs discuția. Cei din platou reprezentau adevărata societate civilă. Nu Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu, Macovei și alții. Reacțiile oamenilor de artă și cultură este semnul cel bun. România se deșteaptă. Pentru Băsescu și gașca lui urmează apocalipsa.

Știu, unii mă pot acuza de perversitate pentru alegerea acestei imagini. Ea însă spune multe. După Lupeasca a urmat Ceaușeasca iar acum este Udrea. În spate, își așteaptă timpul, Băseasca. Artista a reușit performanța de a aduce, la un loc, toate otrăvurile politichiei românești. A pus împreună trecutul, prezentul și ... viitorul. Iar viitorul se poate întâmpla dacă mai ținem în „viața politică” pedeleprele portocalii.

Cei care doresc, pot urmări expoziția aici.

Nu mă lasă inima să nu mai pun un tablou.

luni, 7 septembrie 2009

Stai ca sunt prea multe. Deja !

Cand stai prea mult "in admiratie" fata de circul politic romanesc, daca ai si obligatia unui blog, ai toate sansele sa "o comiti". Iar eu tocmai ce am comis-o. Am uitat sa mai scriu. Ma cert cu tembelii de pe sticla desi trebuie sa-i huidui pe blog. Imi fac autocritica si imi iau angajamentul solemn sa implinesc cincinalul in 4 ani si jumatate. Ca sa ma invat minte. Ba mai mult, o sa intrec si recordul lui Stahanov la scos carbuni din mina. El in tone eu in articole.

Sa incerc sa le iau pe rand.

Cazul Udrea & Patapievici

Horia Roman Patapievici si Elena Udrea. Au astia ceva in comun ? Probabil ca au foarte multe de au ajuns sa formeze o echipa in praduirea bugetului public. Amandoi isi promoveaza pe banii nostri propriile afaceri. Iar motivul l-a constituit facatura platita cu 45.000 euro numita "Figaroscope", un supliment de duminica pentru parizienii care doresc sa mearga in weekend. Adica, respectivii parizieni sa viziteze Delta Dunarii, bisericile arhaice de lemn de prin toata tara ba si pe cele din Bucovina, sa se dea cu telegondola la Petrosani sau sa viziteze, intens, litoralul romanesc, basca sa urce pe Fagaras si asa mai departe. Da se poate ? De ce nu. Se poate. Daca vrei, pot, spunea o reclama Adidas. Problema este ca suplimentul se adreseaza doar parizienilor nu si celorlalti francezi. 45.000 euro ! Nu este cam mult pentru atat de putin ? In mod sigur.

Facatura udrista are mai multe componente. Prima dintre ele se refera la Elena Udrea, cea care a pus botul la tarasenie si a marlanit banii platiti de noi prin taxe si impozite. A doua componenta este ca HRP isi baga in supliment reclama la Volvo de unde a primit o masinuta cadou. Pentru detalii rog sa mergeti la Auftakt unde @Lilik semnaleaza facatura, apoi la Andrei Badin care adauga si, nu in ultimul rand la Asociatia Civic Media care are si alte amanunte, inclusiv o plangere penala. Legatura este indestructibila. Basescu garanteaza, Boc executa, Udrea dispune iar Patapievici profita. Cloaca. Pute. Vidanja nu este chemata iar vidanjorii se ocupa cu alte alea, mai banoase si mai sigure la vreme nesigura. Daca se baga, nu este exclus sa o ia pe cocoasa in caz ca marinarul ramane pe tron. Asa ca, stau baietii cuminti. Cel mult, pentru o masura de siguranta, s-a inceput o cercetare in rem pe motiv de plangere penala (aia de la Civic Media). La nevoie se trece rapid la faza "in personam" iar daca marinarul este pe val, la NUP.

Monica Iacob Ridzi in ofensiva

La Antena 3 emisiune, "Editie speciala", Florin Chilian invitat. Florin a compus melodia aia prin care i se cerea lui Ridzi demisia. Surpriza surprizelor. Chilian are o plangere penala de la Ridzi iar procurorii l-au incadrat la "traficul de persoane" ?!



Andrei Badin, participant la emisiune, ofera mai multe amanunte pe blogul sau. Te crucesti, nu alta.

Sinistra Monica Macovei sare in ajutorul basescienilor pentru subordonarea Justitiei

Monica Macovei: “Ce se numeste protest este in realitate o greva”
7 Septembrie 2009 - Juridice.ro

"Fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei a declarat duminica, 6 septembrie 2009, la Scoala de vara a PDL de la Costinesti:

“Daca la 1 ianuarie 2007 credeam ca justitia din Romania e pe drumul spre Europa, astazi cred ca nici nu vrea si nici nu poate sa ajunga in Europa. In Romania justitia se autoguverneaza. Dupa un Executiv ce afecta independenta justitiei, din 2005 s-a trecut in extrema cealalta.

Unui ministru i se pot da anumite puteri, pentru ca am vazut in ultimii cinci ani ca un ministru care greseste peste un anumit nivel, pleaca acasa, in timp ce membrii CSM care gresesc, nu pleaca. Independenta justitiei este un drept al nostru, al justitiabililor. Independenta nu inseamna ca un judecator poate face ce vrea, fara sa-l controleze nimeni.

Ce se numeste protest este in realitate o greva si reamintesc ca greva magistratilor este interzisa. Vedem cum se incalca legea prin decizii unanime de catre oameni din justitie. Foarte neonorabila si jenanta pentru ei este incercarea de a schimba numele a ceea ce fac in realitate. M-a amuzat sa vad reactiile politicienilor fata de greva magistratilor. Dacă PDL spune ca nu e legal, ca nu e moral, cei din PSD spun ca sunt de partea magistratilor. Avocatii parlamentari la fel, pentru ca vor sa castige bani de pe urma clientilor, sa castige bunavointa judecatorilor din interese personale.”
Sinistra creatura. Ea este cea care a distrus, pe timpul cat a condus Ministerul Justitiei, posibilitatea de a se ajunge la o reforma reala in Justitie. Ea este cea care i-a dat lui Basescu controlul absolut asupra procurorilor si tot ea este cea care a inceput campania impotriva judecatorilor. Ea, procuroarea stalinista Monica Macovei.

Actualizare

Procurorul are o parere chiar mai buna ca a mea.