joi, 27 mai 2010

Caracterul temporar al măsurilor

Limitarea unor drepturi și libertăți civile este condiționată de termen. Ele sunt temporare și nu pot atinge/elimina existența dreptului sau a libertății - art. 53 alin. (2) a doua ipoteză: „Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului sau a libertății”.

În proiectul de lege pentru „echilibrul bugetar” caracterul temporar al măsurilor este dat pe după gard, deoarece termenul lor dat la 31.12.2010 va fi permanentizat prin acte normative care vor intra în vigoare de la 01.01.2011 ! Ia citiți și vă minunați :

Art. XXI – (1) Prevederilor art. I –III, V, VI (1), VII (3) şi (4), IX, X, XII, XIII (2), XIV (1) şi (2),, XV şi XVI se aplică până la 31 decembrie 2010.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale şi de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condiţile Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi a bugetului general consolidat.
Este clar, nu ?

3 comentarii:

Anonim spunea...

ACESTA ESTE CEL MAI IMPORTANT MESAJ TRIMIS VREODATA MULTI VOR FI INDATORATI PENTRU PUBLICARE. EL ANUNTA IMCEPUTUL SFARSITULUI……



SEFUL CIA LEON PANETTA LA BUCURESTI
CINEASTUL ROBERT HORVATH AI ANMANEAZA UN DOCUMENT TERMINAL
PENTRU REGIMUL BASESCU.

From: valentin_vasilescu
Subject: FILMUL ...BASESCU SI TERORISMUL INTERNATIONAL
Date: May 27, 2010 11:25:17 AM EDT
www.myspace.com/val2002

Fragmente din declaratia lui Valentin Vasilescu, fostul comandant al aeroportului Otopeni si fost deputat de Bucuresti, data recent intr-o baza aeriana secreta de la periferia New York-ului in fata unor ofiteri de rang inalt ai FBI.
Robert Horvath raspunde : Am remis ultimul document cu clarificarile cerute
domnului Brian Lutz Attaché, U.S. Secret Service ( AMBASADA SUA -BUCURESTI ) cu rugamintea de a fi predat de urgenta lui L. Panetta directorul CIA inaintea intalnirii cu Presedintele Romaniei Traian Basescu. Inceputul filmarilor depinde de desfasurarea celor doua anchete- Cea americana si cea a serviciului Interpol de la ONU.
Intrebarille pentru interviu vi le trimit curand. Interviul va fi remis presei internationale si va fi postat la Clubul Presei Straine New York.
Pana atunci va rog raspundeti pe scurt ( maximul 3 randuri ) la doua intrebari
1 Presedintele Basescu a fost involvat in tranporturi ilegal de arme catre organizatii sau
regiunilor aflate sub embargou ONU. ?( precizati aprox numarul transporturilor )
VASILESCU Iata declaratia mea :Bout business was to illegal transfer of Romanian Governement weapons loaded on Bucharest-Otopeni military apron for almost HUNDRED flights with destination DR Congo, Angola, Iran, Liberia, Sudan, Rwanda, Uganda etc……… Bout airplane registred in Moldova ER-75929 operated 73 flights of Romanian build smuglling weapons for Africa at military apron of Otopeni-Bucharest airport under Air Acvila ( RRM code ), a Romanian Department of Defense company.” Am inregistrat in secret pe Presedintele Romaniei confirmand ca acesta avea cunostinta de uriasul trafic ilegal de arme.
2 S-au trimis rachete romanesti teroristilor columbieni FARC?


"Catre FARC au fost trimise rachete sol-aer IGLA-S24 fabricate in Romania. Transportul rachetelor romanesti a fost facut cu avioane provenite din Romania si asigurata de piloti romani."
Raspunsul la intrebarea doua este deosebit de importanta. Exportul rachetelor sol-aer duce automat la pedeapsa de 30 de ani puscarie conform legislatiei americane, iar moartea a pilotilor sau a soldatilor americani poate duce pe Basescu pe scaunul electric.
Trimit urgent raspunsul catre Departamentul de Stat ( Romanian Desk ). El trebue sa ajunga inainte de plecarea lui Panetta de la Bucureti.

 Vom face treaba buna impreuna in interesul general.
URMARITI ZILNIC BLOGUL MEU- FAC MEREU REFERIRI LA DUMNEAVOATRA. ( Vezi interviul cu BOUT )
Cu respectuasa prietenie
Robert Horvath DEVA - cineast USA
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/

Hendrix spunea...

Este evident ca ei vor sa permanentizeze masurile luate de ei, adica sa fie SINE DIE! Legal adopta masuri pana in decembrie 2010 dar in 2011 masurile luate RAMAN VALABILE gratie incadrarii in bugetele stabilite in 2010. In mod normal, la finalul aplicarii unor masuri ,,speciale'' se revine la situatia dinainte. In viziunea basesciana nu se mai revine la normal, ramanem tot in stare de necesitate.
Draga Cepeca, stiu ca esti un om inteligent, atasat principiilor democratice, inclusiv cele de exprimare. N-ai totusi impresia ca unii pot sa abuzeze de libertatea de exprimare si sa-ti spurce blogul? Ma refer la dementul asta de horvath care scrie TAMPENII doar pe blogurile liberale. Este extrem de clar ce urmareste bravul tovaras securist diversionist. Intrebare: pana cand vei tolera aparitia li pe blogul tau? De ce il tolerezi? Doar in numele unor principii?

Crăciun Florin spunea...

Ai ghicit prietene Hendrix. Cât timp nu depășește limitele dialogului civilizat nu am cum șterge comentariile lui. Știu că spamează blogurile liberale, dar intervine și pe site-urile televiziunilor.

Acum lucrez la o altă postare pe marginea expunerii de motive la legea reducerilor cheltuielilor.