joi, 13 mai 2010

Dementul.

Citesc un interviu luat dementului Stolojan de cei de la „Adevărul”. Individul este blocat într-un tip de gândire ce are ca finalitate existența bugetului. Moară țara, bugetul să trăiască. Din păcate, nu este singurul. Am văzut că și la liberali sunt unii care consideră bugetul statului un scop și nu un instrument. Nu mai spun de „analiștii economici” care și-au pus bugetul în icoană și nu mai văd nimic altceva în față. Niște cretini.

„Ce şanse există, în opinia dvs., ca în faţa unor proteste de stradă de amploare, Guvernul să renunţe la măsurile de austeritate şi să asistăm până la urmă la o creştere a TVA şi a cotei unice?
Guvernul nu va renunţa la aceste măsuri de austeritate pe care le-a decis pentru că pur şi simplu, într-un astfel de moment, practic Guvernul nu şi-ar mai avea sensul. Din moment ce a căzut de acord cu aceste măsuri, le-a anunţat deja, a nu le aplica ar fi un lucru foarte grav.
Înainte de a trece la interviul trogloditului, arăt faptul că eu consider bugetul de stat doar un instrument prin care guvernantul își aplică politica din programul de guvernare. Consider că bugetul poate fi mai mare sau mai mic funcție de resursele țării la un moment dat și că principalele funcții ale acestuia sunt plata salariilor și pensiilor, cheltuielile de administrare (care pot fi mari, mijlocii și mici) și datoria publică. Singurele componente ale bugetului de care un guvernamental nu are dreptul să se atingă sunt cele referitoare la salarii și pensii și datoria publică. Componentele care pot fi micșorate, drastic, sunt investițiile și cheltuielile materiale. Mai mult, componenta investiții poate fi redusă la minim, mai ales în vremuri de criză, un guvernant deștept creind condiții mediului privat să investească în obiective de interes național prin politici care să încurajeze acest lucru. Mă refer aici la autostrăzile care ne mănâncă zilele de ani buni, drumurile și șoselele de interes local (inclusiv celebrele „ocolitoare” din jurul marilor localități plătite azi din banii bugetului central în loc să fie plătite din banii bugetelor locale - adică, din banii celui de la Botoșani și Vaslui s-au plătit „ocolitoarele” de la Cluj, Constanța, Sibiu, Pitești sau mai știu eu pe unde iar în acele zone sărăcia joacă tontoroiul !), bisericile lui Daniel și alte minuni și minunății investiționale care au mâncat banii de pensii și salarii.

Idioțeniile debitate de Stolojan susțin și încurajează Guvernul portocaliu să meargă până la capăt indiferent de protestele din stradă. Și toate astea pe fondul celor mai aberante politici economice și administrative luate de actualul Guvern până acum, politici care au distrus mediul investițional privat, care au umflat aparatul administrativ portocaliu cu amatori de chilipiruri funcționărești, politici care au dezechilibrat grav relațiile sociale învrăjbind cetățenii între ei și categoriile socio-profesionale care au ajuns să se întrebe, total aiurea, care este cel mai cel și cel mai hăis din țară ! Ei bine, rațiunea este în comă, dezbinarea ducând până la negări stupide a funcțiilor statului și ale societății civile, mai mult, s-a ajuns, în aceste zile la negarea dreptului la viață. A copiilor, a bătrânilor, a femeilor, a șomerilor, a bugetarilor, a veteranilor de război și văduvelor acestora (vorba lui Diana Tușa - mai sunt 5.000 dintre ei ?) etc.

Este copleșitor să vezi până unde poate merge disprețul trogloditului finanțist, profitor al tuturor guvernărilor de când a ieșit de pe băncile facultății. În regimul comunist, la o vârstă destul de imatură, a lucrat direct în Ministerul Finanțelor, ajungând directorul sinistrei Direcții valutare, acea direcție care dădea Securității indicatorii care duceau către „evazioniștii valutari”. Consecințele au fost triste. După '90, ajuns premier, a confiscat valuta și a produs, în mod real, cele mai mari pagube în bugetele importatorilor și exportatorilor români, un adevărat sabotaj asupra economiei naționale. A susținut pe Iliescu, a fost preluat de Stoica (pe atunci Președinte al PNL, aflat pe topogan) și adus Președinte al PNL , s-a înhăitat cu Băsescu și a încercat să distrugă PNL, să îl desființeze pentru a asigura lui Băsescu împlinirea visului acestuia de a nu mai avea partide istorice „în viață”, a rupt din PNL o bună bucată și a întărit PD-L. Toată viața lui a primit. Nu a dat. A luat. A luat cu ambele mâini, a profitat la fel ca oricare dintre troglodiții portocalii care azi se îmbogățesc din jaful banului public. Este un cameleon care are, chipurile, culoare liberală. Pe dracu liberal. Ia uitați ce spune trogloditul:
Am putea să asistăm deci, în cele din urmă, şi la aşa ceva?
Nu. Eu nu pot să cred aşa ceva. Cred că Guvernul a înţeles despre ce este vorba, la fel FMI şi Comisia Europeana. Şi cred că acest Guvern, şi indiferent ce Guvern ar fi fost în locul lui şi-ar putea permite să nu respecte acest acord.
Sindicatele n-au decât să iasă în stradă, dar nu trebui să ajungem la violenţe ca în Grecia.
Măsurile de austeritate s-ar putea prelungi şi după finele acestui an?
În mod normal ar trebui să închidem şi noi această etapă proastă la sfârşitul anului, deci în 2010. Mai ales că economia din zona euro prevede totuşi o creştere de 0,8% în acest, deci şi exportul nostru ar primi un punct de sprijin. Dacă Guvernul împlineşte acest program la care s-a angajat, câştigă un lucru şi mai important: încredere, credibilitate, iar credibilitatea aduce după sine investiţii.
Încrederea cui ? A investitorilor ? Ce fel de investitori ? Păi nu mai înțeleg. Dacă nu mai am piață, nu mai am cerere, distrusă prin măsurile pe care criminalul Băsescu încearcă să le impună, de ce să mai vină cineva să învestească în România ? Gândirea asta suferă sever de logică. Trogloditul vorbește în paradigme, are prea puțin de a face cu realitatea. Păi, să ne mai mire că Boc și gașca acționează în acest fel ? Nu ar trebui. Ce mă miră pe mine este că unii reprezentanți ai oamenilor de afaceri s-au raliat ideilor băsesciene. Bănuiesc eu că sunt contribuabilii serioși ai campaniei electorale băsesciene și își dau seama că fără jefuirea românilor nu au prea multe șanse să își recupereze cheltuielile (în special cele ascunse) și nici să înmulțească profiturile din dividende. Dacă ne uităm la propunerile din proiectul de OUG pitrocit la Ministerul Muncii, unde se prevede impozitarea dobânzilor la depozitele bancare, a dividendelor și a tuturor veniturilor indiferent de proveniență (inclusiv a celor reparatorii), chiar că nu îi mai înțeleg. Ăștia își doresc revenirea la comunismul înfloritor la orașe si sate !

Soluții pentru ieșirea din dezastrul pregătit de Băsescu sunt. Pe blogul său, Mihai Voicu vorbește despre întâlnirea conducerii PNL cu reprezentanții patronatelor. Dar pentru asta trebuie să gândești la viitor și nu la costul împrumuturilor de stat pentru guvernarea portocalie, așa cum gândește, criminal, trogloditul Stolojan.

Cu inflaţie foarte mare, cu recalibrarea economiei, pentru că în lipsa acestor măsuri, România nu s-ar mai putea împrumuta. Nici pe piaţa internă, nici pe piaţa externă, la nişte costuri rezonabile. Aţi văzut ce s-a întâmplat cu Grecia. A sărit costul împrumutului la nişte niveluri inacceptabile. Ori dacă se întâmplă şi la noi, şi nu ne mai putem împrumuta, începe deprecierea leului, începe inflaţia şi economia se recalibrează ca în 97-2000, cu o sărăcire masivă a populaţiei.
Este sinistru să gândești că „uciderea” unor cetățeni de către guvernanți are ca finalitate posibilitatea de a împrumuta niște bani (indiferent de scop) cu dobânzi mai mici ! Pentru că morțile ce se vor produce în rândurile pensionarilor și a bugetarilor din cauza stresului provocat de astfel de decizii prezidențiale și guvernamentale pot fi catalogate ca acțiuni de omor, cu premeditare.

Nu trec mai departe fără a pomeni de propunerea lui Varujan Vosganian de a se face un nou buget. Un buget care să respecte realitatea. Bugetul actual de care se cramponează Guvernul Boc-Udrea condus de Băsescu este sursa tuturor acestor dezastre sociale. Are obiective imposibil de atins fără masacrarea populației !

Auzi dementule Stolojan ? Ia fă bine și ajută, dacă ești capabil, incompetenții guvernanți din partidul tău să facă un buget pe realitățile economice și sociale ale țării și nu unul care să umple conturile lui Băsescu, ale tale, ale lui Videanu, Udrea, Blaga, Berceanu, Hoară și alți șmecheri și șmecherași portocalii.

Când te gândești că totul este doar pentru a accesa o tranșă din împrumutul de la FMI te apucă toate cele.

8 comentarii:

Donkeypapuas spunea...

Acest Stolojan, reprezentanat fiind al Băncii Mondiale la Chişinăuo, a pus basarabia pe butuci. Urmarea? A fost oferită pe tavă lui Voronin.
Individul pur şi simplu este unealta de înrobire globală a naţiunilor.
TĂRICEANU ar trebui să iasă pe sticlă şi să ceară guvernarea. Condiţia absolută pe care s-o pună: NEACCEPTAREA NICI UNUI ACORD CU FMI.

IULIA HUIU spunea...

Stolojan este pentru mine tipul omului incapabil sa duca la bun sfarsit nimic, acela care isi ia jucariile si pleaca, care nu-si asuma niciodata nimic, care nu risca nimic. Este o forma de lasitate ascunsa. Stolojan este intruchiparea "renuntarii" si "razgandirii." Sa ne amintim de cate ori a renuntat, si-a incalcat angajamentele, a tradat asteptarile si sperantele? Prin 1991 si-a dat demisia din functia de ministru, apoi, dupa ce a fost premier o perioada, a plecat din tara, s-a intors pe un val de asteptare si speranta. In 2000 a renuntat la mandatul de deputat,desi avea sansa de a deveni liderul opozitiei. In 2004 a renuntat la candidatura la presedintie, in plansetele lui Basescu. Apoi a renuntat la PNL, in 2006. In 2009 a renuntat la nominalizarea de premier. Cum mai are tupeul sa vorbeasca? Orice om cu o limita de bun-simt si ratiune ar intra in pamant de rusine...

Crăciun Florin spunea...

Cam târziu pentru a mai nega acordul cu FMI. Cel mult înghețarea lui, renunțarea la tranșa pentru care Băsescu este în stare să nenorocească o țară și luarea acelor măsuri care într-un timp rezonabil să permită revenirea la o viată normală.

Tăriceanu nu poate ieși pe sticlă. Vosganian spunea la o întâlnire cu bloggerii liberali că ne trebuie un premier gen Tăriceanu fără însă ca Tăriceanu însuși să fie ținta ! Iar mai nou, liberalii vor guvern de tehnocrați. Ca să vezi !

Crăciun Florin spunea...

Corect Iulia. L-ai descris perfect. Individul nu este în stare să ducă la bun sfârșit ceva.

Donkeypapuas spunea...

Niciodată nu e târziu. De fapt cu cât îl rupem mai repede 8acordul cu FMI-ul) cu atât tragediile vor fi mai mici în viitor. Dacă lupii au intrat în stână ciobanul nu stă să zică: "E prea târziu. Au intrat deja". Sare şi salvează oile rămase.
Cred că acum este într-adevăr vremea sloganului "ALUNGAŢI LUPII". Îl mai ştiţi? ;-)

Crăciun Florin spunea...

Of, Donkey, cât îmi doresc să ai dreptate. Știu sloganul, dar lupii nu mai sunt cei de la FMI, sunt mioritici, portocalii de culoare. Să-i alungăm pe ăștia și să ne plătim datoria către FMI (aia de o păpară portocalii de nu mai au bani). După aia ... la dracu cu FMI.

sandman spunea...

Din pacate nici PNTCD sau PNL n-au prea avut ministrii de valoare. In ultima vreme ma enerveaza Vosganian cae e tot mai agresiv la TV, cind i se pun intrebari incomode.

Crăciun Florin spunea...

sandman,

Așa este Vosganian. Este mai direct. Tipul are însă dreptate când vorbește despre finanțele publice. Așa consider eu. Chiar dacă mie, unul, unele dintre ideile lui nu mă conving.