joi, 20 mai 2010

A împlinit un an și am uitat !

Cu un an și câteva zile în urmă, era ziua de 15 mai 2009, mi-am făcut blogul. Se numea altfel. Fiul meu a fost cel care m-a împins în lumea aceasta, a celor care comunică prin intermediul jurnalelor personale puse la vedere pe internet.

Nu știam cum voi acționa în viitor. Mi-am propus teme însă nu mi-am îndeplinit obiectivul, în totalitate. Sunt dator frontierelor României cu postări despre ele și frontieriștilor cu postări despre ei și munca lor. Urmează să aderăm, ca țară, la spațiul Schengen, încă un pas important în direcția integrării europene cu consecințe severe asupra unor instituții cu atribuții la frontierele țării dar și politice. Următorul pas va fi adoptarea euro ca monedă. Complicat și, așa cum ne arată viața de zi cu zi, cumplit pentru cei care nu sunt pregătiți, cultural, să facă parte dintr-o mare comunitate europeană.

Dragilor am un blog tânăr. Am format o echipă. Eu major și el minor. Îi urez și îmi urez să avem timpul necesar, răbdarea și inteligența de a comunica cu toți cei care apreciază valorile liberalismului și ale culturii europene, ale respectului față de om și libertăților acestuia. Nu în ultimul rând, doresc să comunic cu cei care iubesc România așa cum este ea, o țară minunată locuită de oameni minunați, și nu cum o descriu handicapații politici sau idioții cu pretenții de oameni de cultură.

Asta a fost prima postare:

„Trăim în "era blogurilor" şi ne supunem regulilor comunicării. Ne place sau nu, viitorul nostru, ca oameni civilizaţi, este condiţionat de comunicare. Dacă vrem să trăim bine, trebuie să comunicăm.

Încep acest blog cu încredere. Am încredere în dorinţa oamenilor de a comunica şi în capacitatea lor de a comunica corect.

Voi pune pe blog de toate, aşa cum este şi titlul. În afara postărilor care se vor referi la domeniile juridic si frontiere, în care am specializarea, voi posta parerea mea, ca om si cetăţean, cu privire la celelalte informaţii ce ne umplu timpul. Din presă, în principal, din alte surse, în secundar”.

Într-un an s-au întâmplat multe. Blogul are prieteni, are cititori, are și dușmani (fără dușmani nu ar fi întreg !), este membru al unor comunități civice - mișcarea violet, clubul bloggerilor liberali s.a. -, mă reprezintă și îl reprezint. Cel mai important însă este faptul că mi-am făcut prieteni mulți, că i-am cunoscut pe prietenii cu care am comunicat pe site Adevărul și Cotidianul, că mereu, mereu și mereu cunosc oameni noi, oameni deosebiți, oameni care cred și susțin valorile democrației, ale respectului față de om și valorilor pe care fiecare om le reprezintă. Este minunat.


29 de comentarii:

Constantin Ioan BRINCUS spunea...

La multi ani, .... BLOGULE !!!! :)

Daniel Mălăelea spunea...

La multi ani, tie si blogului tau!

Crăciun Florin spunea...

Mulțumesc de urare Costi, mulțumesc și ție Daniel. Și vouă vi se cuvin urări de bine alături de blogurile ce le păstoriți.

A spunea...

La multe postări în continuare! :)

Lilick Auftakt spunea...

La multi ani bloguletului! :)

Crăciun Florin spunea...

Așa voi face Andrada. Cât mai pot. Mulțumesc de urare.

Crăciun Florin spunea...

Blogulețul îți mulțumește cu adâncă plecăciune, Lilick. Să fie, să se adune.

Shadow spunea...

La multi ani nea Florin. Si sa-ti traiasca si baiatul. Mai rar asa spirit de echipa intre generatii. Imi doresc sa pot si eu (mai incolo cand or mai creste baietii) sa pot sa formez si eu o astfel de echipa.

PS. Pot sa te intreb care este "istoricul" nick name-ului matale? Din pura curiozitate.

Unknown spunea...

La mulți ani și la multe postări!

Crăciun Florin spunea...

Mulțumesc pentru urare dnă Zoe Petre. Vă urez, la rându'mi, mulți ani și postări cât mai multe. Este o plăcere să vă citesc.

Crăciun Florin spunea...

Prietene @Shadow,

Istoricul nick name-ului meu este acesta.

Postam la Adevărul. Inițial, din cauză de liberalism și liberali, am susținut Alianța D.A. Normal, și pe Băsescu. Unul dintre adversarii internauți de pe atunci, un pesedist trăitor pe alte tărâmuri, mă acuza, printre altele, că am un stil de politruc comunist școlit la CPC (Centrul de Perfecționare al Cadrelor), instituție pendinte de celebra „Ștefan Gheorghiu”. Am negat dar nu am fost crezut. Așa că m-am hotărât să îmi iau „acuza” drept pseudonim. I-am promis un miel și am anunțat că nu voi mai semna cu numele propriu ci cu pseudonimul „Cepeca”. De atunci semnez cu „Cepeca”. Nu am legătură cu instituția respectivă. Nu puteam avea o astfel de legătură pentru că am fost ofițer de front (stat major) în mai toată activitatea mea de militar iar la CPC ajungeau, dintre militari, doar cei care ar fi condus intreprinderi cu producție pentru apărare și ordine publică.

Pe scurt, acesta este istoricul pseudonimului meu.

Anonim spunea...

Da, este minunat. Observ, cu plăcere, cum prietenii tăi, cititorii-bloggeri şi ei, de altfel-îşi afişează poza şi îţi transmit gânduri dintre cele mai bune. Şi ei, ca şi tine, sunt oameni deosebiţi. De aceea, îţi urez- bucuros că te cunosc fiind-La mulţi ani, blogule!

Shadow spunea...

Nea Florine(zic Nea Florine pt ca esti mai in varsta decat mine, din repect nu din bascalie)

multumesc. Stiu ca nu ai avut legatura cu institutia respectiva din descrierea matale de pe sit cat si mai ales din modul de argumentare care iti e caracteristic. Eram doar curios de unde alegerea nikului.

PS. Stiu ce a insemnat cepeca. Si stiu si ce putea sa insemne cand a existat o "pseudo deschidere" spre vest a Romaniei lui ceausescu. Atunci a facut bani buni pt partid.

Anonim spunea...

Esti mai mare decat mine. Eu implinescu un an in septembrie. :)
La multi ani si multe vizionari!

Crăciun Florin spunea...

Mulțumesc Silviu pentru urări dar și pentru cuvintele frumoase despre prietenii mei.

Crăciun Florin spunea...

Dragă @Shadow,

Din câte am înțeles eu, citind pe ici-colo, CPC a fost gândită ca o instituție deschisă către vest, din dorința unor activiști ai PCR de a crește performanța intreprinderilor românești în raporturile comerciale cu vestul. Se pare că veneau, ca invitați, profesori reputați din universitățile europene și americane ce predau cursanților managementul întreprinderii. Poate mai mult ... știu eu. Am mai înțeles că un anume „cabinet” a fost deranjat de „învățătura capitalistă„ primită de directorii de intreprinderi români și a dispus politizarea instituției. Obicei păstrat și azi de unele partide politice (PSD și PD-L).

Deduc că tu știi mai bine ca mine ce a fost CPC și, mai ales, ce putea să fie.

Crăciun Florin spunea...

Mulțumesc Theodora. Te aștept cu anunțul zilei pentru a fi alături de tine când „crești mare” !

Anonim spunea...

Doamne, Florine, ai auzit?! minune! să mai fie posibil? Klaus, Ponta, Antonescu, diseară, la Realitatea-21.30. Poate mi-au auzit nemţii dorinţa şi, ca să nu mai sufăr, mi-o îndeplinesc. Să fie adevărat?!

Nicu spunea...

La mulţi ani, dragă Blogule! Să ştii că dacă tu ai ajuns aici, acum, meritul este şi al tatălui tău, @Cepeca. Să mai ştii că tu ai crescut într-un an cât alte bloguri în trei ani...
Salut, Florine! La multi ani, la mai multe postări tot aşa de bine scrise!

Crăciun Florin spunea...

Știu Silviule de emisiune. O voi urmări. Este bine să nu ne facem speranțe. Klaus nu va accepta să conducă un Guvern cu actuala majoritate parlamentară, cu actualele resurse (venituri) la buget - în scădere severă ca urmare a măsurilor total aiurea luate împotriva mediului de afaceri de Băsescu și Boc în 2009 (!). La fel, PNL și PSD nu vor dori să participe la o guvernare cu PD-L și nici să formeze un Guvern minoritar. Vom auzi doar punctele de vedere ale invitaților fără însă a avea o soluție de la ei în actualele condiții.

Totuși, singura soluție corectă sunt alegerile anticipate. După ... vom vedea ce va ieși.

Crăciun Florin spunea...

Mulțumesc Nicule pentru aprecieri și pentru urări. Ca doi fosști colegi de liceu și ca bloggeri prieteni vom ține aproape.

Anonim spunea...

L-am cunoscut odata de mult copil fiind pe nenea Johny Niculescu :-)

http://www.marketwatch.ro/articol/4130/Remember_CEPECA_-_CEntrul__de_PErfectionare_a_Cadrelor_de_Conducere_din_Intreprinderi/pagina/1

Crăciun Florin spunea...

Mulțumesc @Anonim pentru adresă. Am citit cu mare plăcere materialul pr.dr.ing. Ion Niculescu.

Mi se confirmă informația căpătată de mine din alte surse. CEPECA a fost un centru de excelență distrus de orgoliile unei clase politice (comuniste) incompetente.

Cred că am obligația de a onora pseudonimul sub care scriu din 2004. Mai mult decât până acum.

nicole spunea...

La multi ani amandurora!

Crăciun Florin spunea...

Mulțumesc pentru urări, nicole.

Anonim spunea...

Florin, majoritatea care va dărâma guvernul, îl va suspenda pe Băsescu. Apoi, decretul pt. desemnarea lui Klaus va fi semnat de Geoană. Odată instalat guvernul Iohhanis, restul va fi istorie. Îţi dai seama ce înseamnă să-şi facă,iar, Băse' campanie pt. anularea suspendării? Pe vremurile astea, cu ura asta? Cred că se poate. Ceva negocieri prin Parlament şi, cu puţin ajutor civil, vom scăpa de el. de la el se întâmplă toate astea. Din păcate! Cam asta sper, dar nu sunt convins că aşa va fi.

George Serban spunea...

Incep prin a-ti spune ca ma bucur ca te-am cunoscut, mai intai, in lumea reala, intr-un moment care sper sa se repete pana cand lucrurile vor intra cumva intr-o normalitate. Sunt sigur ca ne vom regasi in astfel de imprejurari. Cei care cred ca suntem buni doar sa facem "galagie" pe net, indiferent de care parte a baricadei s-ar afla, trebuie sa stie ca trebuie sa se teama de noi sau sa conteze pe noi. Inchei cu un La multi ani! blogului, sanatate si putere tie!

Crăciun Florin spunea...

Silviule,

Ăsta este un scenariu posibil dar greu realizabil. În primul rând nu ai majoritatea care să dărâme Guvernul. Fii sigur că UDMR și trădătorii lui Oprea, Sârbu și Diaconescu nu pleacă de la „ciolan”. Pentru ciolan, maghiarii au pus în cui democrația pe care au purtat-o în vorbe până acum. Nu mai spun de trădătorii din PSD și PNL.

Nu cred. Sincer.

Crăciun Florin spunea...

George Șerban,

Și eu m-am bucurat să te cunosc în viața reală. Iți mulțumesc pentru urări. Sigur ne vom mai întâlni.