luni, 17 mai 2010

Sunt soluții pentru evitarea dezastrului băsescian.

PNL a adus în fața cetățenilor români un program de relansare economică care să asigure nu doar aducerea la buget a unor sume mai mari prin creșterea economică ci și păstrarea veniturilor populației amenințate de Traian Băsescu și Guvernul Boc-Udrea cu înfometarea.


Pe site PNL este prezentat programul promis. Au afirmat că luni, 17 mai, îl vor face public, azi este luni, 17 mai și este public.

De la Varujan Vosganian iau Conferința de presă susținută de Crin Antonescu și Varujan Vosganian la finalul ședințelor organelor de conducere centrale ale PNL.

Sunt tentat să pun în pagină toate textele despre care este vorba. Nu o fac. O să preiau partea socială, partea care arată poziția PNL față de aberațiile așa-numitului program al PD-L+UDMR+trădătorul Gabriel Oprea (generalul „fără vină”, măscăriciul care face de rușine haina militară).

Cine dorește poate citi materialele în integralitatea lor. Cine nu are răbdare, poate citi aici poziția PNL. Din Conferința de presă:

Crin Antonescu, președinte PNL

“Bună ziua,

Astăzi lucrările Biroului Politic și ale Consiliului Național Executiv au avut în principal ca subiect de dezbatere programul de relansare economică, setul de măsuri pe care Partidul Național Liberal le consideră necesare și posibile pentru relansarea economiei românești. Numai relansarea economiei înseamnă, cu adevărat, ieșirea din criză și în sensul acesta, în acest moment, putem spune că Partidul Național Liberal oferă răspunsuri complete, pertinente, plauzibile la marile întrebări ale momentului.

Aș vrea înainte de toate pentru că astăzi este un nou episod din dezbaterea publică și probabil din suita de decizii practice legate de acordul cu Fondul Monetar Internațional și cu ceea ce am putea numi, cu ghilimele desigur, planul Băsescu-Boc, planul pe care Guvernul României, condus în realitate de Traian Băsescu, intenționează să-l adopte. Spun ghilimele pentru că nu e vorba de un plan, nu avem niciun fel de propuneri de măsuri de natură să stimuleze, să relanseze economia, avem doar măsura aberantă, ineficientă și inechitabilă a reducerii tuturor salariilor în sectorul bugetar cu 25%, tuturor pensiilor cu 15%, de asemenea eliminarea tuturor categoriilor de subvenții și alocații, mergând până la cele destinate întreținerii copiilor, foștilor deținuți politici, foștilor veterani de război.

E foarte clar, încă o dată, că poziția noastră este una de respingere categorică a acestor măsuri. Practic, între soluția prezidențială asumată de Guvern, și anume aceste reduceri drastice de venituri care prejudiciază grav situația materială a aproape 9 milioane de cetățeni români pe de-o parte și soluția pe care Partidul Social Democrat o propune, și anume o desființare a cotei unice și o creștere a taxelor și impozitelor, Partidul Național Liberal vine și spune foarte clar: pentru continuarea acordului cu Fondul Monetar Internațional și pentru menținerea țintei de deficit, nu tăieri de pensii și salarii în acest moment, nu reduceri de pensii și salarii, ci reduceri cu 50% tot din cheltuielile bugetare, dar din capitolele privitoare la achiziții, la studii de fezabilitate și prefezabilitate, la deplasări, la detașări, la transferuri, reducere cu 25% a cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat cu bunuri și servicii – protocol, carburanți, telecomunicații, poștă etc.

Încă o dată ne pronunțăm foarte clar pentru reducerea cheltuielilor în zona în care se face cu adevărat risipă și în zona în care afectată ar fi clientela partidului de guvernământ, și nu în zona în care afectate ar fi interesele legitime și elementare, interesele de supraviețuire a aproape 9 milioane de oameni. Dincolo de această poziție care este foarte clară și pe care noi o vom susține și în dialogul de la Consiliul Economic și Social și de bună-seamă în Parlament sub toate formele atunci când cum și când se va pune problema, dincolo de asta Partidul Național Liberal vine astăzi și cu un program cu câteva principii și câteva măsuri pentru relansare economică și pe care am să-i rog să-l schițeze în articulațiile sale principale colegii mei Varujan Vosganian și Daniel Chițoiu, după care vă stăm la dispoziție pentru câteva întrebări, încercăm să ne grăbim pentru a putea să participăm la reuniunea Consiliului Economic și Social.

După Crin a vorbit Vosganian.

Varujan Vosganian, vicepreședinte PNL

Esența acestui program este aceea că el nu este rod al panicii, nu încearcă să găsească măsuri care pe termen scurt să scoată România din impas, ci este primul pas în calea reformei marilor sisteme publice și al modernizării statului. Din acest motiv, obiectivul nostru este nu doar îndeplinirea țintei de deficit pentru 2010, dar și crearea premiselor ca 2011 să fie primul pas în calea consolidării fiscale, reducerii deficitelor și stăpânirii datoriei publice, dar și să fie anul relansării economice.

Programul nostru de urgență pornește de la ideea că axul central trebuie să rămână crearea de avuție și dezvoltarea mediului de afaceri, propunând un set de măsuri care să încurajeze inițiativa privată, crearea de noi locuri de muncă, atragerea investițiilor și, prin toate acestea, sporirea veniturilor la bugetul statului. Pachetul de măsuri are în vedere în primul rând menținerea actualului sistem de impozitare, dar și o seamă de facilități pentru noile afaceri, pentru atragerea șomerilor în piața muncii, pentru stimularea unor direcții sectoriale, pornind de la agricultură și terminând cu infrastructura sau mediul. Așezarea mediului de afaceri ca primul pas în calea reformei, chiar fiind vorba de o perioadă scurtă, arată că soluția noastră este una care se încadrează într-o viziune strategică de ansamblu și nu duce la vlăguirea economică, la creșterea șomajului sau la contracția piețelor, ci dimpotrivă la reîntoarcerea la normalitate și la dezvoltare economică.

A doua componentă este cea care ține de redimensionarea cheltuielilor. Noi nu folosim termenul de reducere mecanică, simplistă și nediferențiată a cheltuielilor, în fapt curbe de sacrificiu despre care învățăm în manualul de istorie că au fost luate în timpul marii crize din 1929-1933. E vorba, în primul rând, de redimensionarea instituțională, reducerea numărului de ministere, reducerea și comasarea agențiilor, restrângerea personalului din prefecturi și accentuarea pe dimensiunea de legalitate a acestor instituții, pe desființarea structurilor deconcentrate și mutarea responsabilității acestora la administrație locală, pe comasarea Caselor Naționale de Sănătate, pe ordonarea și disciplinarea comportamentului fiscal-bugetar al administrației locale. Vorbim și de reduceri, însă, atenție, aceste reduceri nu au în vedere pe oameni ca subiecți ai amputărilor, ci instituțiile. E vorba de reducerea unor cheltuieli cu 50% în domeniile ce țin de achiziționări de imobile, e vorba de reducerea cu 25% în unele domenii funcționale care deja au fost amintite aici.

Un alt capitol extrem de important în ce privește reducerea cheltuielilor este cel ce privește achizițiile publice, în care există o mare dezordine și care pun politicile publice în slujba clientelei politice, ducând la mari pagube financiare și, practic, la deturnarea ori blocarea procesului investițional.

A treia componentă importantă în această privință este transferarea către piață a unor atribuții ale statului. Toate chestiunile ce țin de autorizare sau certificare a calității trebuie să treacă către mediul privat. Direcțiile județene agricole trebuie desființate și transformate în Camere de Comerț, trebuie încurajată privatizarea în domenii tradiționale ale politicilor publice, cum sunt educația, sănătatea sau cercetarea.

A treia componentă după dezvoltarea mediului de afaceri și redimensionarea cheltuielilor este cea care ține de încurajarea veniturilor bugetare și eficientizarea acțiunilor împotriva evaziunii fiscale. Câteva metode le-am anunțat deja, este vorba de bonusul fiscal, de racordarea dobânzilor penalizatoare la dobânda de referință a Băncii Centrale, deci practic reducerea acestora pentru a nu înnăbuși mediul de afaceri, dar și alte acțiuni ce țin de simplificarea și unificarea autorităților care realizează controlul, de utilizarea unor brigăzi multilaterale cu alte țări din Uniunea Europeană pentru importurile intracomunitare de bunuri și chiar utilizarea unor brigăzi specializate din străinătate pentru a supraveghea punctele vamale din zona non-euro.

A patra componentă, și care credem noi că este extrem de importantă, este dedicată fondurilor europene, simplificarea acțiunilor și modalităților de plată, utilizarea acestor fonduri într-un flux care să fie mult mai prietenos pentru mediul de afaceri și pentru administrațiile locale și, de asemenea, asigurarea unui mecanism de prefinanțare care să implice atât Banca Centrală cât și sistemul bancar românesc.

Opinia noastră este că utilizarea acestor patru direcții și nu a uneia singure cum este pachetul guvernamental, lipsit, cum spuneam, de orice viziune și rod al panicii și al confuziei și al lipsei de responsabilitate, utilizarea simultană a tuturor acestor patru domenii, încurajarea mediului investițional, redimensionarea cheltuielilor și a rolului statului în economie, creșterea veniturilor bugetare și accelerarea absorbției fondurilor europene poate, pe termen scurt, în actualul exercițiu bugetar, să asigure, prin reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor, resursele suficiente pentru a nu trebui să lovim gradul de suportabilitate al populației și să mergem către pace socială și nu către dezordine socială. Programul acesta va fi însoțit în foarte scurt timp de unul care va avea în vedere orizontul pe timp mediu, anume 2011, anul relansării economice și reducerii deficitelor.


Față de mascarada de „program” băsescian este evident că suntem în fața unui produs matur și profesional. Propunerile PSD nu pot fi acceptate. Cerând impozitarea diferențiată și creșterea taxelor și impozitelor, PSD arată că tratează disfuncțiile grave ale actualei guvernări cu măsuri care vor avea, pe undeva, același impact economic: sărăcirea populației și descurajarea investițiilor. Bine, trebuie să recunosc că se evită neconstituționalitatea majorității măsurilor preconizate de Băsescu și camarila de mafioți care formează actualul Guvern Boc-Udrea.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Da, este clar. Numai sub presiunea oamenilor disperaţi, supăraţi, amărâţi şi lipsiţi de perspectivă, acest guvern va ceda, se va rupe, se va desfiinţa. Nu altfel. Sunt înfricoşaţi, politic, şi nu prea mai sunt suportaţi, de multă lume. Ei ştiu asta şi, din cauza asta, se vor comporta imprevizibil, chiar disperat, aş spune. Dacă s-ar putea creea, măcar în ultimul ceas, o majoritate de forţă, de răsturnare, de suspendare, de instalare a lui Iohhanis, de sesizare a Curţii Constituţionale că majoritatea impune guvernul, de aşezare a lucrurilor aşa cum trebuie: democratic, intr-un sfârşit constituţional, majoritar, spre binele( cu adevărat) nostru, al oamenilor disperaţi. Şi de ce nu ar schimba "bărcuţa" cei din Minorităţi, U.D.M.R.?, că de " marii" generali-independenţi nevoie mare, de altfel- nu m-aştept la prea multe. Pt. mine, pt. ceea ce sunt, simt şi gândesc, pt. valorile şi principiile pe care le -am îmbrăţişat-ca mod de ghidare şi desfăşurare al propriilor activităţi-un om care trădează, este un Trădător. Fără circumstanţe, motive, motivaţii etc. Ăsta sunt eu şi nu pot accepta, char dacă m-aş strădui. Dacă nu se va-ntâmpla politic această schimbare, atunci se va face sub tensiunea ameninţărilor de tot felul. Dacă aşa suntem învăţaţi. Oare cum ne putem împăca-noi între noi-cu noi înşine? De ce vor atâtea milioane şi milioane de euro( cei care fură, evident)?Să fie o boală, să fie lăcomie, să fie ceva genetic? Cine poate răspunde, oare, la aceste întrebări? cred că sunt retorice, de altfel. Revin şi spun: cât mai durează cu generaţiile de sacrificiu? acum, după noua îndatorare financiară a ţării, răspunsul este înfricoşător: generaţii de sacrificiu pe vecie. Ce destin avem! păcat de "filonul de aur", genial, de excepţie al câtorva dintre semenii noştri. Dacă i-am/ le-am folosi capacitătile, valorile superioare pe care le au, oare unde am ajunge? cu ce ne-am alege? Cu multe, zic eu. Dar, cum să-i aducem în prim-plan, în fruntea deciziilor, al experimentelor, al fructificării potenţialelor propriilor invenţii, inovaţii etc.? doar cu nişte oameni-politicieni, în speţă-care simt româneşte cu adevărat. Nu altfel. Hai să-i găsim!

Crăciun Florin spunea...

Salut Silviu și bine ai venit.

Sunt de acord cu tine în multe privințe însă ... nu cred că se pot realiza dorințele noastre, cel puțin în perioada imediat următoare.

Situația de acum poate, cel mult, întări convingerea celor care au votat cu Băsescu că au aruncat un vot pe „apa sâmbetei”.

Se pare că băsescienii, luați ca persoană, încep să se teamă de reacția populației. Unii parlamentari portocalii și-au golit sediile din teritoriu de obiectele de valoare și nici nu mai calcă pe la ele de frica unor eventuale reacții violente ale cetățenilor. Mare lucru să nu se întâmple așa ceva.

Să sperăm că va fi mai bine.

mos alecu spunea...

"Mare lucru să nu se întâmple așa ceva.

Să sperăm că va fi mai bine."
Daca nu se intimpla 'asa ceva'...geaba sperante de mai bine !

Crăciun Florin spunea...

mos alecu, mos alecu,

Eu sper să se întâmple așa ceva.

Vezi că am pus o nouă postare. Un avocat, reputat, face un apel ca alți 100 de avocați, voluntari, să preia cauzele celor care nu au posibilități dar doresc să dea Guvernul în judecată. Se mișcă țara.

Anonim spunea...

Daca tot esti bun la carcoteli si repeti mai abitir ca un papagal "tezele" noilor tai idoli, de ce nu citezi complet ce propune si Tariceanu ?

veyi in ADEVARUL Masurile_lui_Tariceanu_de_iesire_din_criza
....- eliminarea, pe perioada crizei, a drepturilor salariale în natură primite de personalul din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională având în vedere că ceilalţi bugetari nu beneficiază de astfel de drepturi şi trebuie să-şi asigure hrana din salariul primit (2,4 miliarde lei )...

halal obiectivitate monser....si mai plangi de mila trupetilor fosti ori actuali

Anonim spunea...

revin....

astept cu nerabdare sa vad daca postezi miraculoasele solutii liberale pe blog....