Sauron Băsescu încearcă, așa cum știe el, prin trafic de influență, să obțină acceptul și acordul membrilor Curții Constituționale pentru încălcarea mai multor articole din Constituție:
După cum se vede, cu ușurință, potrivit prevederilor constituționale, măsurile anunțate de Guvernul Băsescu-Boc-Udrea nu sunt constituționale. Nu mai spun de pensii, proprietăți private și ca atare inviolabile potrivit Constituției, ci vorbim de celelalte măsuri de tăiere a unor drepturi stabilite prin lege. Este evident că se face, cu intenție, o discriminare între cetățenii țării. Unii sunt obligați la un efort inuman iar alții sunt „protejați”. Au fost protejate băncile, anul trecut, prin împrumutul luat de la FMI (băncile sau mai bine zis lăcomia patronilor de bănci sunt la originea și amploarea crizei mondiale !), apoi au fost protejați investitorii cotizanți la campania prezidențială dar și la cea parlamentară a PD-L (rezultatul a fost devalizarea bugetului statului) iar acum suntem anunțați că va fi protejat mediul de afaceri și lucrătorii acestuia care, vezi doamne, au dus greul în anul anterior. An în care Guvernul Băsescu-Boc-Udrea a desființat afacerile mici și mijlocii prin introducerea forfetarului și mărirea impozitelor.
Art. 15 - Universalitate -, paragraful (2) „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Art. 16 - Egalitatea în drepturi -, paragraful (1) „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”.
Art. 44 - Dreptul de proprietate privată
(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular...
(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase sau de altă natură discriminatorie a titularilor.
Art. 47 - Nivelul de trai
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.
Sunt curios cum va motiva Ioan Vida constituționalitatea măsurilor anunțate de Sauron Băsescu și puse în pagină de consilierii lui alături de hahalerele Guvernului Boc.
Și dacă este să se întâmple nenorocirea, bănuiesc că handicapații cu pretenții de „constituționaliști” ai lui Sauron Băsescu apelează, în motivarea legii de prevederile
art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți:
(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru:
- apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor;
- desfășurarea instrucției penale;
- prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertăților.
Art. 136 - Proprietatea
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice.
Una peste alta, Guvernul Băsescu-Boc-Udrea nu va putea să motiveze măsurile luate în limitele prevederilor constituționale în condițiile în care, din punct de vedere economic și administrativ sunt posibile alte măsuri care să permite echilibrarea bugetului și scăderea cheltuielilor bugetare, fără a afecta drepturile cetățenilor români.
Dacă însă Curtea Constituțională va da un aviz de constituționalitate care va stopa obținerea dreptului în instanțele românești ne rămâne CEDO. Trebuie să iau foarte serios în calcul această variantă acum, după ce am aflat că Președintele Curții Constituționale a pus de o mânărie cu Președintele României, Traian Băsescu de tristă amintire.
Actualizare
Era să uit. Cu niște zile în urmă am tratat subiectul atentatului băsescian asupra pensiilor noastre făcând trimitere la o postare a judecătorului Cristi Danileț pe blogul său „Scăderea pensiilor este ilegală”. FMI s-a temut de această acțiune a Curții Constituționale române ! În postarea sa, Cristi Danileț ne informa:
„in Letonia Curtea Constitutionala a infirmat legalitatea masurilor de scadere a pensiilor ca masura de austeritate, argumentand ca se incalca dreptul la securitate sociala si principiul suprematiei legii”.
2 comentarii:
Nu cred ca vor fi probleme la Curtea Constitutionala. Cred ca BAsescu stie deja ca totul va trece. Altfel, nu ar fi regizat atat de dramatic...
Eu sper, din tot sufletul, ca Ioan Vida să nu pună în aplicare o înţelegere cu Traian Băsescu. Ar fi prea trist. Va trebui să muncesc mai mult pentru a-mi afla dreptatea.
Trimiteți un comentariu