Despre folosirea unor cuvinte și idei.

Recunosc, fără a fi spășit, că ideea mi-a venit după ce am citit următoarea formulare: „consultantul fiscal are rolul să te ajute să plătești taxe cât mai mici”. Completarea a fost că în toată lumea asta face consultantul fiscal.

Consider formularea greșită. Din mai multe puncte de vedere.

Legislația fiscală este adoptată de Parlament.  În mai toate statele. În parlament sunt reprezentanții noștri, aleși la termenele prevăzute de lege. Toate legile sunt emanații ale voinței noastre, reprezentanții noștri în Parlament fiind cei care ne poartă voința în forul legiuitor al țării. Ca atare, mărimea taxelor și impozitelor pe care le plătim sau pe care trebuie să le plătim reprezintă voința noastră. Prin adoptare, legea devine obligatorie pentru toți, indiferent dacă unii nu sunt de acord cu ea. Practic, eu am decis care sunt taxele și impozitele pe care vreau să le plătesc și care este întinderea răspunderilor mele. De aceea afirmații ca cea de sus devin un nonsens.

Ca atare, formularea „taxe cât mai mici” are o conotație ... infracțională. Are pe undeva sensul de evitare a plății unor taxe. Corect ar fi să se spună că acel consultant fiscal te ajută să plătești doar taxele datorate și nu alte taxe. Nu are ce căuta aici sintagma „mai mici”. Se poate înțelege că îți propui să faci evaziune fiscală.

Am mai găsit formulări de genul „avocatul te scapă de pedeapsă”. Iar o gravă eroare. Avocatul nu te poate scăpa de pedeapsă, termenul „pedeapsă” presupune, automat, existența unei fapte cu caracter contravențional sau infracțional. Avocatul are însă rolul de a înțelege fapta săvârșită și de a o prezenta în fața instanței așa cum s-a săvârșit ea prevenind o pedeapsă exagerată. Avocatul are rolul de a căuta și găsi circumstanțele atenuante care să reducă pedeapsa, să evite pedepsele complementare, să ușureze, de este posibil, regimul pedepsei, să obțină, de se poate, executarea pedepsei cu suspendare etc. De pedeapsă te scapă inexistența faptei. Da, este mai mult decât posibil ca analiza avocatului asupra faptei și a condițiilor în care fapta incriminată a fost săvârșită să ducă la dubiu asupra rechizitoriului procurorului. Instanța va cere procurorului continuarea urmăririi penale iar avocatul va sprijini procurorul pentru completarea dosarului în sensul respectării adevărului. Avocatul nu te scapă de pedeapsă, te ajută, te apără în fața instanței de eventualele exagerări (nu prea există !), clarifică aspectele săvârșirii infracțiunii, ajută la identificarea corectă a autorului/autorilor infracțiunii însă nu te scapă de pedeapsă. Nici avocatul și nici procurorul nu au puterea de a te scăpa de pedeapsă sau de a te condamna. Ei conlucrează, de fapt (recunosc, de multe ori de pe poziții de adversitate) la clarificarea aspectelor ce țin de fapta incriminată, de autor, de modul de producere, de întindere a pagubelor etc.

Se folosește, pe larg, ideea că „judecătorul/judecătorii au condamnat”, ducând la nivelul persoanei fizice actul de condamnare într-un proces. Din punctul meu de vedere este o mare porcărie. Jurnaliștii comit des astfel de porcării. Duc conceptul de condamnare în derizoriu, îl pun în actul de voință al unei persoane fizice, un profesionist, judecătorul. Condamnarea este însă o instituție dată de Constituție și lege numai legii care prevede fapta penală, Justiția ca putere a statului, instanța de judecată constată doar existența faptei și încadrarea ei în norma de lege aplicând, cu respectarea strictă a legii, acea pedeapsă (condamnare) prevăzută de lege. Nu persoana care intră în compunerea instanței de judecată te condamnă, nici chiar completul de judecată ci legea. Legea și numai legea. Judecătorul din completul de judecată pune față în față fapta incriminată cu toate ce țin de ea și legea care o prevede. Dacă probele administrate în fața completului de judecată se încadrează în dispozițiile legii, atunci completul de judecată constată îndeplinirea condițiilor imperative ale legii și pronunță sancțiunea dispusă de lege. Judecătorii din completul de judecată nu fac nimic de capul lor. Sistemul de drept românesc nu le permite să iasă „din litera și spiritul legii”.

Mai sunt ele câteva. Hm ! Este posibil să fiu dezinformat. Să fie mai multe, mai puține în nici un caz. Mă opresc totuși aici.

A cui este vina ? „Criminalii” sunt în ceea ce numim „presă”. Oameni cu pretenții intelectuale însă repetenți la cunoașterea fenomenelor, conceptelor și termenilor folosiți. Mai pe șleau, oamenii cu pretenții care însă au denaturat această profesie. Mai grav, am văzut la Tv oameni care ar fi trebuit să arate ce am spus eu mai sus având pregătirea necesară însă au acceptat jocul mizerabil al unor jurnaliști ducând totul în derizoriu.