BOR propune o modificare constituțională a articolului 48 alineat 1 din Constituţie: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor", prin eliminarea termenului „soți” pe care îl găsește „neclar” - în contextul internațional din ultimul timp ! Hm ! Ei propun ca în prima ipoteză să fie făcută precizarea „între un bărbat și o femeie” în locul termenului „soți”. Popimea și cei care îi însoțesc în demers sunt puțin duși cu pluta.
Înțeleg că acest demers ciudat este o formă de apărare împotriva demersului reușit în diferite state, din nefericire, al unor grupuri care au avut ideea de a obține recunoașterea legală ca „familie” prin „căsătorie” a asocierii sexuale între persoane de același sex. Este o idioțenie care putea fi acceptată doar printr-un act normativ (care nu se supune legii divine !). Dovadă a faptului că „divinitatea” nu are nici o treabă aici este chiar intervenția bisericii care solicită statului și cetățenilor acelui stat (în cazul nostru România) să stabilească ordinea socială prin actul normativ suprem, Constituția.
Care este problema de fapt ? Familia sau căsătoria ? Familia iese din discuție, chiar dacă pompos se axează toți pe termenul „familie”. Rămâne „căsătoria”.
Toate legile din România folosesc cuvintele cu care sunt construite normele în sensul pe care îl au în Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX). Dicționar actualizat mereu de către Academia Română, forul științific cel mai înalt, singura autoritate din România care poate interveni asupra conținutului „cuvântului” prezentat în DEX.
Cu privire la „soți”, DEX este mai mult decât clar:
SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat. ♦ (La pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (Înv.) Soție, nevastă. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; asociat. 3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Lat. socius.
Am subliniat pluralul. Este evident că demersul BOR, al popimii „revoluționare”, al ONG-urilor asociate demersului populist își pierde consistența. Termenul „soți” va fi interpretat în fața societății și a oricărei instanțe de judecată în sensul la plural: „unirea prin căsătorie a două persoane de sex opus”. Fără unirea prin căsătorie, acestea, chiar dacă au copii, nu sunt soți ! Însă vor forma o familie ! Aici este problema ! Și pentru popime și pentru alții. Dar doar în anumite condiții. Prima și cea mai importantă este aceea a procreării.
Să rămânem puțin la procreare. Este elementul de bază al identificării ca „familie” a unei asocieri prin „căsătorie”. Fără procreare, nu există familie. Căsătoria este, conform DEX, o asociere în vederea întemeierii unei familii:
CĂSĂTORÍE, căsătorii, s. f. Uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii. ♦ Trai comun între soți, viață conjugală; căsnicie. – Căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător) + suf. -ie.
Se cuvine acum să pun și termenul „familie” din DEX pentru a permite formarea imaginii complete a reglementării constituționale puse în pericol.
FAMÍLIE, familii, s. f. 1. Formă socială de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora (copiii necăsătoriți). ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristică, ansamblu de trăsături comune unui grup de persoane înrudite prin sânge. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun; neam, descendență.
A se observa condiția cumulativă a stărilor: soții - persoane de sex opus -, se unesc legal prin căsătorie pentru a forma o familie prin procrearea copiilor. Noțiunea de „familie” include, obligatoriu, pe descendenți. Chiar și în articolul constituțional există finalitatea procreării, prin introducerea noțiunii de „părinți” care au obligații față de copiii lor.
Nu familia este în pericol aici, în „pericol” este actul formal al „căsătoriei”, al acceptării asocierii între persoane de același sex care își doresc să le fie recunoscută de societate orientarea sexuală. Din moment ce le este acceptată „uniunea legală, liber consimțită” aceste persoane vor să aibă parte de ritualurile și formalismele care însoțesc, deobicei, întemeierea unei familii: „căsătoria” în fața ofițerului stării civile - ei pretind a forma „o celulă de bază a societății” -, „căsătoria” în fața unui preot, vor să aibă parte de toate drepturile care sunt recunoscute de stat unei familii. Vor, cu disperare, să fie văzuți de ceilalți ca membri „normali” ai societății. Numai că acest lucru nu se poate face prin lege. O astfel de lege ar fi abuzivă. Poate fi interpretată ca o ingerință a statului în viața personală a altor oameni.
Se obișnuiește, ceea ce nu este bine, a se accepta sintagma „familie incompletă”, acea familie care nu are copii. Aceea nu este o familie, pentru că finalitatea unei familii sunt copiii. Copiii născuți prin actul de procreare al soților. Dacă unul din soți are copiii din altă relație, fie o altă căsătorie fie o relație liberă, acei copii fac parte din familie pentru că unul din părinți, cel biologic, face parte din ea. Cât timp trăiește acel părinte. Dacă soții care nu au copii adoptă alt copil nu formează o familie, în adevăratul sens al cuvântului, pentru că între ei și copiii adoptați nu există legăturile biologice pe care le presupune descendența. Ei pot fi cel mult niște „tutori”: „TUTÉLĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie”.
Marea campanie populistă a popimii și a celor care nu au timp să citească văd că prinde și la parlamentari, la partidele politice. Oare nu citește vreunul și DEX-ul ? Tipul acesta de reacții și mai ales comportamentul parlamentarilor pune în pericol predictibilitatea comportamentului social. Suntem fragili social din moment ce imediat ce îi trece cuiva prin cap o tâmpenie se găsește o majoritate parlamentară care să vină cu modificarea legii.
Are mare dreptate Iohannis că învățământul trebuie să fie prioritate națională. Țara este plină de tâmpiți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu