Scurta anchetă de la spital prezintă „motivul” actului lui: „După ce a fost reţinut, el a declarat că dorea să omoare militari, deoarece militarii ucid oameni”. Mediafax (aici). Agerpres (aici).
Procurorul de caz a scos din cauză, probabil pentru această declarație, motivarea terorismului. După ce au verificat calculatorul atacatorului de acasă, au găsit elemente de propagandă teroristă islamică (Mediafax). Procurorul de caz iar o face „pe mortul” și declară că sunt elemente de propagandă ușor de găsit pe internet. Aici pute ceva. În primul rând în capul procurorului de caz.
Este evident că atacatorul a acționat împotriva militarilor ca urmare a îndemnurilor propagandei islamiste din mai toată lumea (nu doar a SI !) îndreptată împotriva intervențiilor militare în Irak, Afganistan, acum Siria, Libia etc. care au ca scop destrămarea organizațiilor islamiste care prin comportament au devenit factori de risc major pentru statele în care acționează dar și pentru statele din întreaga lume care nu le împărtășește „credința”. Cel mai important sprijin pentru organizațiile islamiste în răspândirea propagandei morții îl dau agențiile de presă și organele de presă din toată lumea. Nu există motivare rațională din partea presei pentru acest sprijin.
Actul agresiv al francezului-tunisian este evident unul de natură teroristă. Propaganda islamică este plină de îndemnuri adresate credincioșilor musulmani de a ataca militarii din statele care participă la acțiunile militare anti-teroriste. Exemple sunt destule. Aproape în mai toată lumea. Nu doar militarii sunt ținte ale atacurilor islamist-teroriste. Preoții creștini din țările arabe sunt la rândul lor ținte predilecte. Comunități creștine din statele arabe sunt victime ale atacurilor asasine. Jurnaliștii aflați în zonele în care acționează islamiștii-teroriști sunt ținte ale execuțiilor. Nu are importanță prea mare confesiunea de care aparține victima, în Franța fiind asasinate persoane de confesiune islamică doar pentru că poartă uniforma de polițiști ! Atacurile sunt îndreptate împotriva statelor în sine, militarii, polițiștii, clericii, jurnaliștii fiind asimilați „puterilor statelor”. Este evident un război împotriva ordinii de drept din fiecare stat în parte.
În timp ce unii dintre jurnaliștii sunt decapitați de islamiștii-teroriști, colegii lor promovează politica islamiștilor prin scoaterea în evidență a acțiunilor violente ale acestora ba, mai mult, susținând cu înfocare „apărarea drepturilor fundamentale ale omului” în cazul în care acțiunile de stat contra teroriștilor au un rezultat oarecare. Am ajuns în situația în care asasinii au mai mari drepturi la viață și „demnitate” decât victimele lor ! Judecata dreaptă, după mintea unor jurnaliști, este ca să fie acceptat faptul împlinit (omorul), să fie condamnat iar asasinul terorist să își primească pedeapsa și să facă pușcărie în ideea de a-i fi îndreptat comportamentul pentru a deveni un cetățean util societății după executarea pedepsei !
Mi se ridică părul pe brațe când citesc știrile cu teroriști și când văd că jurnaliștii fac vinovat statul pentru actul terorist săvârșit. Tot jurnaliștii și „umaniștii” sunt cei care fac scandal și instigă la revoltă când statul vrea să afle mai multe despre pregătirea acțiunilor teroriste, declarând abuzive legile care ar permite controlul comunicațiilor între teroriști, tot ei fac scandal și îndeamnă la revoltă când statul vrea să elimine teroriștii din societate fie prin expulzare (în situația în care aceștia sunt străini), fie prin acuzare și încarcerare după o condamnare. S-a ajuns în situația în care ar trebui să ne punem întrebarea deschis: ce fel de societate vrem ? O societate care să beneficieze de ordine socială și ca urmare de beneficiile democrației sau de o societate a liberului arbitru în care presa să aibă surse inepuizabile de scandal, de moarte sau de alte acte care „iau ochii” ? Mai grav, acțiunile presei duc la comportamente ciudate din partea unor persoane chemate să aplice legea. Polițiști care se feresc să acționeze ferm din cauza posibilelor acțiuni în presă împotriva lor - jigodiile din presă capabile să facă așa ceva sunt mult mai multe decât jurnaliștii care își folosesc creierul când scriu o știre -, procurori și judecători care nu îndrăznesc să meargă cu concluziile până la capăt de teama „divulgărilor” din presă care îi fac vulnerabili în fața nu doar a celorlalți teroriști ci chiar în fața publicului dezinformat de către jurnaliști, public care poate trece, fără să își dea seama, de partea teroriștilor pe considerentul „democrației și al drepturilor omului”. Cel mai grav lucru care se petrece de niște ani de zile este punerea familiilor procurorilor și judecătorilor, a familiilor polițiștilor care au acționat într-o cauză sau alta, a familiilor militarilor care au luptat pe diferite teatre de operațiuni sub lupă. Imagini, adrese, numere de telefon, trasee de deplasare ale soților, ale copiilor, școlile în care învață, imagini mai largi cu împrejurimile școlilor sau grădinițelor etc. Teroriștii sau infractorii nu mai trebuie să depună efort pentru a vedea unde trebuie să atace pentru răzbunare, pentru a crea și mai multă panică. Pentru a crea mai multă teroare. Treaba asta o fac jurnaliștii.
Se pare că este o pâine de mâncat. În Anglia, presa a reușit să impună o organizație care să „cerceteze” actele comise de militarii britanici în războiul din Irak. Repede, repede, un număr de avocați fomiști englezi sau de altă etnie s-au pus la dispoziția victimelor sau a urmașilor acestora pentru a acuza militarii britanici. Din tot tămbălăul au rezultat 6 (șase) cauze, nici unul cert, nu toate ale englezilor, cu puține șanse de a fi probate. Cu cheltuieli imense - milioane de lire sterline -, și cu titluri de presă incalificabile: militarii britanici care au luptat în Irak pot fi judecați pentru crime de război ! Toți, după mintea creață a jurnalistului englez, toți după mintea jurnalistului român care a preluat „știrea” - BBC este unul dintre autori !
Iau știrea din Franța unde teroristul acuză militarii că omoară oameni și o leg cu știrea din Anglia unde militarii englezi sunt acuzați, toți, de crimă pentru că au luptat în război. Este evident faptul că propagarea îndemnului la terorism este un act de voință al jurnaliștilor de pretutindeni. Jurnalismul nu mai este un „câine care apără democrația”, a devenit „o fiară care produce terorism”.
De aceea consider că actul de condamnare a terorismului trebuie să cuprindă și jurnaliștii care au promovat terorismul. Terorismul din Europa dar și din întreaga lume îi are ca autori, uneori direcți, pe jurnaliști. Ar trebui ca infracțiunile penale să îi aibă în vedere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu