joi, 28 ianuarie 2016

Proiectul Legii privind securitatea cibernetică este la consultare.

Site „Juridice.ro” mă informează că proiectul legii este la dispoziția publicului, pe site-ul MCSI. Am scormonit pe acolo și am găsit o mulțime de alte informații interesante dar nu despre ele este vorba aici.

Voi trimite la site-ul de specialitate juridică pe cei care vor să citească, în tihnă, atât proiectul de lege cât și expunerea de motive.

Le-am citit. După mine sunt în regulă. Au ținut cont de decizia Curții Constituționale și au adaptat acele prevederi care fac referiri la persoane potrivit cerințelor CCR.

Proiectul de lege - aici.

Expunerea de motive - aici.

Sunt de acord cu ce am citit. Plec de la considerentul că „apărarea cibernetică” este inițiată atunci când apare un „agresor” care se manifestă în spațiul informațional de așa manieră încât la un moment dat poate produce un prejudiciu. Nu accesarea paginii destinate publicului este problema ci alte acțiuni care depășesc cadrul curiozității în scopul informării.

Sunt curios să văd ce „abuzuri” mai scot la iveală cei care au alte scopuri - aplicarea strictă a legii închide multe portițe -, dar mai ales să văd care sunt „postacii” și „răspândacii” potențialilor agresori cibernetici. Bag seama, eu, că de la un timp, cam mulți jurnaliști „rupți în cur” și ONG-iști fac jocul unor agresori cibernetici sau ei înșiși pot fi agresori cibernetici. Dorința „de informare” pentru a câștiga un ban a devenit un risc la securitatea națională.

Voi fi de partea legii. Asta, fără nici un fel de discuție.

Niciun comentariu: