Am asistat cu stupoare la așa-zisul bilanț la 6 luni prezentat de premierul Dăncilă. Pot să spun doar atât. Doamna Dăncilă este cel mai prost prim-ministru din istoria României, iar actualul Guvern este cel mai prost din istoria României.
Doamna Dăncilă nu înțelege nimic. Doamna Dăncilă nu este altceva decât un executant al comenzilor primite de Dragnea. Doamna Dăncilă nu se pricepe la nimic. De fapt, se pricepe la ceva. Să facă gafă după gafă. Actualul Guvern, practic, este un dezastru pentru România. Nu știu dacă la fel de mare sau mai mare decât guvernele anterioare pe care le-a produs această coaliție toxică pentru România, PSD-ALDE.
Contraperformanțele acestui Guvern sunt evidente pentru toată lumea și fiecare dintre români le simte în viața de zi cu zi. Cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Guvernul Dăncilă a reușit ca în primul trimestru al anului 2018 să realizeze contraperformanța de a nu mai avea creștere economică în raport cu trimestrul IV al anului 2017. Acest Guvern este de asemenea autorul unor contraperformanțe care fac extrem de mult rău României. Avem cea mai mică rata a absorbției fondurilor europene, avem cele mai mici investiții.
Guvernul Dăncilă are cel mai mare deficit bugetar de la criză încoace din toate guvernele care s-au succedat, ajungând la un deficit bugetar la 5 luni de 9 milioane de ron. Guvernul Dăncilă a reușit în domeniul pensionarilor o contraperformanță neașteptată, și anume aceea ca pe primul trimestru al anului 2018, pensia să scadă cu 0,98%, adică cu aproape un procent. Guvernul Dancilă a tăiat pensiile pensionarilor în anul 2018, deoarece a refuzat să aplice formula de creștere a pensiilor de la 1 ianuarie, formulă de creștere prevăzută în legea pensiilor, preferând să crească pensiile de la 1 iulie majorând cu 10% punctul de pensie, în loc să majoreze punctul de pensie cu 8% de la 1 ianuarie 2018. Guvernul Dăncila a reușit să atace puterea de cumpărare a românilor, ducând la o putere de cumpărare mai mica pentru pensii și salarii în primele 6 luni ale anului. Eu în locul doamnei Dăncila mi-aș fi prezentat demisia, că oricum mandatul de 6 luni al guvernelor PSD-ALDE, sub conducerea lui Dragnea si Tăriceanu, a expirat. Sigur că nu este lăsată doamna Dăncilă să facă ce vrea și este ținută cu forța la Palatul Victoria, în condițiile în care se vede clar că nu are nicio legătura cu poziția de premier.
Biroul executiv al Partidului Național Liberal a mai luat câteva decizii pe care vă rog să îmi permiteți să vi le prezint. Partidul Național Liberal este categoric împotriva proiectului de amnistie fiscală pe care l-a lansat domnul Vâlcov, nu știu dacă și ministrul Finanțelor, domnul Teodorovici, îl va susține. Se pare că adevăratul slogan al PSD este nedreptate până la capăt. După ce a modificat Legile Justiției și Codul Penal, nu pentru cei 99% dintre cetățenii românii care sunt corecți, care respectă legea, făcând un cod penal și niște legi ale justiției pentru infractori sau pentru posibili infractori, expunând populația unui risc de creștere a infracționalității, iată că și în domeniul fiscal actualul Guvern îi premiază tot pe cei răi, tot pe răi platnici dând un semnal îngrozitor către societate, că cine își plătește taxele și impozitele la timp este un fraier și că nu beneficiază de niciun fel de recunoaștere și de recompensă din partea Guvernului. Beneficiază de recompensă și de susținere din partea Guvernului aceia care sunt rău platinici. Atât pentru persoane fizice, cât și pentru firme, peste 80% dintre contribuabili, sunt contribuabili care își plătesc taxele și impozitele. Sunt contribuabili corecți care respectă legea, care trebuie apreciați și susținuți.
Partidul Național Liberal a inițiat un proiect de lege de a bonifica bunii platnici, bunii contribuabili care își plătesc taxele și impozitele la timp și susținem că asta este atitudinea corectă din partea statului, nicidecum atitudinea PSD-ului care vrea să îi premieze pe aceia care nu au respectat legea, care nu și-au plătit taxele și impozitele. Nu contează din ce motive, fie că sunt prost administrate, ori fie că pur și simplu au vrut să își crească artificial profiturile neplătind la timp taxele si impozitele la stat.
Cert este că această măsură este un atac grav la adresa liberei concurențe, la adresa competiției oneste de pe piață între companii și între cetățeni, în care este evident că sunt dezavantajate acele companii care respectă regulile de pe piață, care își plătesc taxele și impozitele și care sunt supuse unei concurențe neloiale din partea acelor companii care nu-și plătesc taxele și impozitele și care își fac o concurență neloaială în mediul concurențial. Și iată că Guvernul PSD-ALDE în loc să îi aprecieze, să îi recunoască, să îi recompenseze pe aceia care sunt corecți, pe aceia care respectă legea, pe aceia care își plătesc taxele și impozitele la vreme, îi premiază pe aceia care încalcă legea și care nu sunt contribuabili corecți încălcând astfel grav regimul liberei concurențe din caracteristicul unei economii capitaliste.
O altă decizie a Biroului executiv este aceea de a trimite către Avocatul Poporului o scrisoare în care îi solicităm să își exercite atribuțiile neconstituționale și anume atributul de invocare a excepțiilor de neconstituționalitate în ceea ce privește modificarea prin OUG a regimului ariilor protejate.
Se știe foarte bine că a fost înființata o agenție pentru arii protejate acum aproximativ un an de zile. Se știe că această agenție a reînnoit practic contractele cu custozii care administrau cele aproape 300 de arii protejate din cele 970 de arii protejate existente. De asemenea, această agenție a fost incapabilă să asigure o corectă administrare și o conservare a mediului în restul de arii protejate în care nu există custozi, organizații neguvernamentale, companii sau alte categorii de custozi.
Ce face Guvernul? Practic, desființează acești custozi, îi scot practic din munca pe care o depun și anume aceea de asigurare a conservării mediului înconjurător, elimină toate organizațiile neguvernamentale care s-au ocupat de această activitate fără niciun fel de dezbatere publică, fără niciun fel de anunț anterior OUG. Mai mult decât atât, pe lângă faptul că lasă 400 de oameni pricepuți care au căpătat experiență și care știu despre ce e vorba, care cunosc foarte bine ariile protejate, nici măcar nu dezvoltă capacitatea administrării acestor arii protejate de către agenția înființată acum un an care s-a demonstrat incapabilă să asigure în vreun fel obligațiile de protejare a mediului înconjurător în ariile protejate în care nu există custozi desemnați.
De asemenea sunt alte prevederi. Reduc de la cinci ani la un an de zile perioada de valabilitate a avizelor de mediu. Vă dați seama la cheremul acestei agenții, toți cei care vor să facă investiții, toți cei care vor să construiască ceva, întârziind foarte mult proiectele de infrastructură deoarece reduc la cinci ani de la un an de zile valabilitatea acestor avize de mediu. Sunt și o serie de alte prevederi cu care nu putem fi de acord. Din acest motiv singura cale posibilă pentru Partidul Național Liberal de a putea să sesizeze Curtea Constituțională este aceea de a se adresa Avocatului Poporului.
Dați-mi voie să mai spun câteva cuvinte despre ultimele declarații ale domnului Vâlcov, ale domnului Dragnea. Văd că nu mai există ministrul al Muncii și Protecției Sociale și în ultima vreme alții fac anunțuri în numele ministrului Muncii și Protecției Sociale. Văd din declarațiile domnului Vâlcov și ale domnului Dragnea că ei în continuare se comportă ca și cum ar fi în campania electorală promițând creșteri de pensii, care sunt niște creșteri de pensii care nu ar trebui să fie pomenite în aceste circumstanțe. PSD este la putere de un an jumate. Obligația PSD este să își îndeplinească programul de guvernare, nicidecum să facă iarăși promisiuni la adresa pensionarilor.
Partidul Național Liberal susține orice creștere a pensiilor, dar în același timp susține că această creștere a pensiilor să nu fie afectată de creșterea inflației. Partidul Național Liberal susține orice creștere a pensiilor, dar a pensiilor în special a pensionarilor în regim de contributivitate și în special a pensiilor mici, nicidecum a pensiilor nesimțite așa cum face PSD astăzi.
Partidul Național Liberal solicită PSD să îndrepte toate nedreptățile care există în sistemul de pensii. În continuare, pensionarii din grupa 1 și grupa 2 de muncă care s-au pensionate înainte de 1 ianuarie 2012 nu beneficiază în mod real de creșterea pensiilor conform legii, în timp ce aceia care s-au pensionat după data respectivă au beneficiat de creșterea pensiilor în conformitate cu legea, cu 50% pentru cei din grupa 1 și cu 25% pentru cei din grupa a doua de muncă. Se menține în continuare nedreptăți strigătoare la cer în care un om care nu am muncit în viața lui o zi primește aceeși pensie egală cu un om care a muncit 35 de ani, 40 de ani, la CAP. Neexistând absolut nici un fel de diferențiere în ceea ce privește tratarea multor categorii de pensionari. Treaba PSD era să vină cu noua lege a pensiilor conform programului de guvernare și promisiunilor electorale, trebuiau să adopte noua lege a pensiilor la data de 1 octombrie 2017. Nici astăzi PSD-ALDE nu au venit cu acest proiect de lege și în continuare îi zăpăcesc pe părinții și pe bunicii noștri cu tot felul de promisiuni care mai de care mai ciudate în loc să se uite să citească cu foarte mare atenție programul lor de guvernare și să încerce să aplice promisiunile pe care le-au făcut în programul de guvernare. Vă stau la dispoziție cu răspunsuri la întrebări.
(Domnul Petrache a cerut un congres. Cum ați văzut dv. solicitarea lui? )
Partidul Național Liberal a avut un congres în urmă cu un an. La acest congres a fost aleasă o conducere. La acest congres a fost adoptată o moțiune care este programul politic al partidului conform statutului. Aceasta cerere este o cerere individuală a unui coleg de-al meu care nu este împărtășita de colegii mei. Partidul Național Liberal conform moțiunii câștigătoare care a dat programul politic este adeptul unei ideologii liberal conservatoare, care pe lângă valorile tradiționale ale liberalismului și anume libertatea, proprietatea privată, libera competiție între indivizi și toate celelalte valori și principii specifice liberalismului, susține familia, susține valorile naționale și de asemenea este un partid care apăra valorile creștine.
Partidul Național Liberal, așa cum am declarat public, este un partid care acționează în conformitate cu mandatul care a fost dat actualei conduceri de congres, care și-a atins până acum obiectivele, care practic este partidul care a realizat cea mai mare creștere în sondajele de opinie și care are marea șansă de a putea să învingă partidul de guvernământ în viitoarele alegeri.
În sondajele de opinie din ianuarie 2017, PSD avea 54-55%, în timp ce Partidul Național Liberal avea 16-17%. Astăzi între Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat este o diferență de câteva procente, iar acest lucru se datorează în cea mai mare parte conducerii legitime alese la congres, poziției corecte politice pe care a adoptat-o Partidul Național Liberal în urma acestui congres și anume de adversar total al actualei guvernări, poziției corecte de reprezentare a tuturor categoriilor sociale care sunt afectate negativ de guvernare. De asemenea, poziției corecte pe care a avut-o în ceea ce privește susținerea valorilor europene, susținerea apartenenței noastre la NATO, la Uniunea Europeană, și mai ales respectarea în acțiunea politică a partidului acestor valori fundamentale.
(Cum vedeți ieșirea domnului Vasile Blaga și întâlnirea lui cu democrat liberalii, în contextul în care dl. Petrache spunea că fuziunea PDL-PNL nu s-a produs cu adevărat?)
Suntem împreună de 4 ani. Partidul Național Liberal este un partid format din membri ai Partidului Național Liberal. În ceea ce mă privește pe mine și conducerea partidului am tratat toți membri la fel, nu a existat niciun fel de discriminare între membrii Partidului Național Liberal și această atitudine va fi o constantă (..) Partidul este unul singur și orice membru al Partidului Național Liberal este obligat prin statut să respecte deciziile partidului , să pună în practică toate planurile și toate programele Partidului Național Liberal. Ați văzut că au existat cazuri și aceste cazuri au fost tratate tot în conformitate cu prevederile statutare.
(Ce ați înțeles din întâlnirea pe care a avut-o dl. Blaga cu susținătorii săi?)
Ceea ce am avut de spus legat de acest subiect este ceea ce am spus data trecută. Această întâlnire nu a afectat în niciun fel funcționarea partidului.
(Înțeleg că în ședința de astăzi, dl. Falcă a spus că au fost niște probleme, după care colegii domnului Falcă, dl. Bălan și dl. Hava au spus că nici gând)
Nu comentez pozițiile individuale ale colegilor mei.
(De ce v-a deranjat acea întâlnire din moment ce acum spuneți că fuziunea este realizată complet? )
Nu știu de unde trageți asemenea concluzii. Ceea ce am avut de spus am spus, iar în ceea ce mă privește pe mine ca președinte, eu vă comunic deciziile luate de Partidul Național Liberal .Astăzi toate deciziile Partidului Național Liberal au fost luate cu un sprijin larg ceea ce înseamnă că la ora actuală conducerea partidului este foarte coerentă și punctele de vedere ale partidului sunt îmbrățișate de marea majoritate a colegilor mei.
(Domnul Blaga, în declarație, a pronunțat cuvântul “sunt probleme și multe lucruri de corectat”)
Întrebați-l pe dânsul , nu mă întrebați pe mine.
Preocuparea mea de bază este ca Partidul Național Liberal să simtă foarte bine care sunt nevoile oamenilor, să aibă capacitatea să identifice cele mai bune soluții pt. rezolvarea acestor probleme.
(Nemulțumiri sunt legate și de candidaturile la alegerile europarlamentare )
V-am dat declarații si pe această temă. Deocamdată nu există niciun candidat la europarlamentare. Partidul Național Liberal nu a adoptat documentul privitor la criteriile, procedura și calendarul de desemnare a candidaților Partidului Național Liberal în alegerile europarlamentare. Pe 4 august în cadrul Consiliului Național adoptăm aceste criterii.
(Vă reproșați ceva în materie de comunicare?)
Sunt unul dintre cei mai comunicativi președinți pe care i-a avut Partidul Național Liberal. Un om care oricând răspunde la telefon, un om care este deschis la orice fel de discuție.
(La Consiliul Național intenționați să veniți cu propuneri de modificare a statutului PNL și care ar fi acelea?)
Dacă voi propune modificări ale statutului le voi anunța public. Eu cred că este mult mai important faptul că un clan toxic își bate joc de România. E mult mai important faptul că avem un premier care nu înțelege ce i se întâmplă. Cred că altele sunt problemele.
Partidul Național Liberal este puternic. Este un partid care are forță să se bată cu PSD și care va învinge PSD.
(Există colegi liberali în momentul de față care mai mult acționează tocmai pentru a provoca disensiuni în partid în loc să se lupte cu PSD? )
Știți foarte bine că de fiecare dată când cineva s-a manifestat mai degrabă ca prieten al PSD și nu ca un reprezentant al Partidului Național Liberal am luat toate măsurile pe care le impune statutul.
(Ați avut vreo discuție cu dl. Blaga?)
Dacă am discuții cu dl. Blaga le țin pentru mine.
(Vă întrebam dacă ați stabilit să nu mai existe astfel de întâlniri care despart partidul)
Am comunicat public acest lucru. Mesajul meu a fost auzit de toți membri Partidului Național Liberal. Sunt convins ca a fost înțeles așa cum trebuie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu