Nu cred că voi relua ce mai toată presa prezintă din conținutul Rezoluției PE.
Rezoluția Parlamentului European critică acțiunile coaliției de guvernare PSD-ALDE, este dedicată exclusiv conducerii politice de la București, nu este îndreptată împotriva României ca stat, nu este îndreptată împotriva poporului român ci, dimpotrivă, atât din textul Rezoluției cât și din luările de cuvânt ale parlamentarilor europeni poporul român și România, ca stat membru al Uniunii Europene, sunt cele apărate împotriva unei conduceri politice nedemne, ostile viitorului țării și cetățenilor ei.
Foarte bună a fost observația unui jurnalist care a constatat că Rezoluția va ajunge în cancelariile statelor membre ale UE, că este asumată de partidele politice din statele membre care prin reprezentanții lor la Bruxelles au votat în favoarea Rezoluției, că va ajunge la companiile care fac investiții în statele membre, deci și în România și că în fapt, statele membre ale UE, guvernele acestor state și marile companii și fonduri de investiții europene izolează puterea politică de la București! Este absolut normal din moment ce politica coaliției de guvernare PSD-ALDE este îndreptată împotriva „companiilor străine”, împotriva „fondurile străine”, împotriva unor state membre ale UE și caută fonduri în Turcia, Israel sau alte state terțe! Prin „străini”, coaliția de guvernare PSD-ALDE îi desemnează pe europeni, o aberație imensă, iar la prieteni intră Turcia lui Erdogan și țările arabe pe unde umblă Viorica Dăncilă sau Israelul. Aceste lucruri se văd și reacția statelor europene este absolut normală. Fondurile structurale și contribuția europenilor la dezvoltarea României pentru a ajunge la nivelul celorlalte state europene dezvoltate sunt date la spate pentru a face loc fondurilor arabe și turcești, fondurilor israeliene etc. Nu poți fi cu curul în două luntre!
Raportul MCV al Comisiei Europene nu este îndreptat împotriva României ci constată, iar, că România nu a respectat recomandările anterioare de reformă ale Justiției ba, mai grav, a revenit, prin noile modificări legislative, la perioada de dinaintea aderării când Justiția era sub control politic. Foarte gravă situația! Problema sau problemele pot fi remediate fie de actuala coaliție de guvernare PSD-ALDE fie de o viitoare guvernare care va prelua punct cu punct recomandările din Rapoartele MCV și le va face noi reglementări pentru a pune Justiția pe baze sănătoase.
Rezoluția Parlamentului European va duce la izolare. Puterea politică care conduce România va ține cont sau nu de recomandările Rezoluției. Consecințele vor fi în izolarea României și în voturile împotriva pe care statele membre le vor da în diferitele organisme ale Uniunii Europene. Ne va arde buza iar miniștrii statelor membre ale UE vor vota împotriva dorințelor noastre în consiliile europene pe domenii de activitate. Devenim niște paria ai societății europene. Pentru că așa vor niște politicieni care au devenit dăunători, inutili societății pe care au înșelat-o să le dea votul la alegerile din 2016.
Cu raportul MCV treaba stă altfel. Există o decizie a CCR care va fi folosită pentru a impune revenirea la normalitate. Preiau o captură realizată de judecătorul Cristi Danileț.
Ultimul raport MCV este complet. Având ca bază decizia de mai sus a CCR, legile care se referă la Justiție, legile penale, alte acte normative ale guvernului pot fi atacate în contencios constituțional de către PNL și președintele Klaus Iohannis când este vorba despre legile în procedura de ratificare dar și legile care deja au fost adoptate cu acordul CCR, în procedura de aplicare a lor de către persoanele interesate aflate într-un demers litigios sau de către instanțele de judecată competente.
Culmea ar fi ca CCR să constate că Decizia nr. 2/2012 ar trebui să fie înlocuită pentru că nu mai corespunde intereselor puterii politice PSD-ALDE.
Am vorbit despre PSD-ALDE. Dar, nu trebuie să uităm și celelalte formațiuni politice care au susținut aberațiile legislative criticate de Parlamentul European prin Rezoluție și Comisia Europeană prin Raportul MCV: UDMR, PMP și, uneori, alte partide prezente în Parlamentul României. Unele din interes, altele din „neatenție” (ultima găselniță a celor de la USR pentru votul lor dat aiurea!).
Schimbarea atitudinii puterii politice PSD-ALDE sau schimbarea puterii politice la București, revenirea la normalitate, transformă cele două documente în simple „fotografii” ale stării României după cei doi ani de la alegerile din 2016 când lipsa de cultură civică, lipsa patriotismului, interesele meschine, ranchiuna au determinat o parte a cetățenilor să stea acasă în loc să meargă la vot astfel PSD devenind cea mai puternică forță politică a României iar infractorul Liviu Dragnea a devenit „cel mai puternic” om al țării. Votanții PSD sunt votanții PSD. Ei au alegerea lor, este dreptul lor. Ceilalți sunt însă vinovații! Cei care au îndemnat cetățenii să nu iasă la vot dacă nu îi votează pe ei - cazul USR, cazul PMP -, așa zisa intelectualitate care și-a dat poalele peste cap și au inundat televiziunile cu mesaje anti-vot. Ei sunt vinovații de bază ai stării în care a ajuns România. Fără campania lor din 2016, România nu ajungea în starea de acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu