marți, 28 mai 2019

Declarațiile președintelui Ludovic Orban de marți, 28.05.2019

DECLARAȚIILE DE PRESĂ ALE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, LA FINALUL BIROULUI EXECUTIV AL PNL – 28 MAI 2019


Bună ziua,

Partidul Național Liberal a câștigat alegerile pentru Parlamentul European cu un scor de 27%, la o diferență de peste 4 procente față de partidul de guvernământ.

Așa cum am anunțat, obiectivul nostru a fost să învingem PSD și să scoatem cel mai bun scor posibil la alegerile pentru Parlamentul European. De asemenea, Partidul Național Liberal a contribuit decisiv la succesul referendumului inițiat de președintele României, Klaus Iohannis, un referendum cu o însemnătate crucială, care a dat un semnal clar că românii nu mai acceptă corupția, că românii nu sunt de acord cu amnistia și grațierea, că românii s-au săturat de OUG, în special în domeniul justiției.

Victoria Partidului Național Liberal ne încarcă de o răspundere  suplimentară, ne face să fim și mai serioși și mai responsabili și mai dedicați servirii interesului cetățeanului român. Înțelegem din aceste alegeri câteva mesaje simple pe care le-a transmis populația României. Primul mesaj este limpede și clar. Românii în majoritate zdrobitoare nu mai vor ca la putere să fie PSD. Scăpați-ne de ei, a fost unul dintre cele mai importante mesaje pe care le-am primit în această campanie. Din acest motiv, Partidul Național Liberal va face toate demersurile constituționale, legale, posibile, pentru a pune punct acestei guvernări.

Repetăm solicitarea noastră către Guvern: Dați-vă demisia! Nu mai aveți nicio legitimitate să vă cramponați de guvernare. Românii nu vă mai vor în fruntea României!  În cazul în care Guvernul nu-și va da demisia, Partidul Național Liberal va depune până la sfârșitul sesiunii parlamentare o moțiune de cenzură împotriva acestui Guvern.

Al doilea mesaj pe care l-am înțeles clar de la români. Românii vor în Europa. Românii vor ca la putere să se afle partide politice care acceptă și slujesc în acțiunea lor politică  valorile, principiile și regulile care stau la baza funcționării Uniunii Europene. Votul dat de români pentru noi este un vot care va fi folosit în interesul României.

Europarlamentarii Partidului Național Liberal, pentru România, vor face tot ce depinde de ei pentru a pune România în primul rând, pentru a asigura României un tratament clar, de egalitate, pentru a garanta faptul că România stă la masa deciziilor și pentru a garanta faptul că toți românii beneficiază de pe urma apartenenței României la Uniunea Europeană.

Al treilea mesaj pe care l-am înțeles este clar și limpede: Românii vor să fie conduși de oameni cinstiți, de oameni corecți, de oameni care respectă legea, de oameni care nu folosesc puterea decât în interesul public. Românii nu mai acceptă să fie conduși de indivizi care folosesc puterea pentru interesul personal, care comit abuzuri în exercitarea puterii sau care săvârșesc acte de corupție. Toleranță zero față de corupție, este mesajul pe care l-au transmis românii cu ocazia scrutinului, mai precis, cu ocazia referendumului convocat de președintele României.

În fine, înțelegem foarte clar din prezența masivă la vot, o prezență fără precedent la alegerile pentru Parlamentul European dar și la referendum, înțelegem că românii vor să fie conduși altfel. Că românii așteaptă din partea celor care fac politică o altă atitudine față de cetățean, o altă modalitate de a acționa în viața publică, așteaptă soluții serioase și așteaptă ca oamenii politici să servească interesul general și să fie dedicați prezentării de soluții serioase, care să ofere o rezolvare problemelor cu care se confruntă societatea românească, problemelor cu care se confruntă economia și fiecare domeniu în parte.

Închei prin a le mulțumi tuturor cetățenilor români, care au venit la vot și și-au exercitat dreptul de vot, prin a le mulțumi tuturor românilor care au votat în favoarea referendumului convocat de președintele României și de asemenea, tuturor românilor care au avut încredere și au votat Partidul Național Liberal.

Celor care nu au venit la vot le transmit același mesaj pe care l-am transmis și în campanie. Oamenii au puterea, poporul este suveran, poporul poate decide atunci când lucrurile nu merg bine într-o societate, o schimbare de direcție. Votul este cea mai puternică armă pe care o are fiecare cetățean într-o democrație, arma prin care poate să decidă asupra marilor probleme din societatea românească.

Chiar dacă Dragnea nu mai este liderul PSD, Partidul Național Liberal continuă lupta pe toate fronturile cu PSD și mai ales cu felul de a face politică al PSD, ca să spunem așa cu pesedismul. Nu a fost retezat decât un cap al balaurului. PSD în continuare este un pericol pentru democrația românească și un pericol pentru destinul euroatlantic al României. Vom continua bătălia până când ne vom asigura că România revine în mâna oamenilor corecți, în mâna oamenilor cinstiți, în mâna oamenilor competenți, în mâna oamenilor care vor binele României. Continuă bătălia în toata perioada care va urma  și în alegerile prezidențiale și în alegerile locale și în alegerile parlamentare.

Partidul Național Liberal este consecvent angajat în această bătălie și are ca obiectiv să pună punct cât mai repede posibil acestei guvernări toxice pentru România, să întoarcă România pe drumul cel bun, să dea României un Guvern, care să poată să aducă civilizație, dezvoltare democrației, respect pentru cetățean și o șansă pentru fiecare cetățean de a reuși în viață în România.

Robert Sighiartău 

Bună ziua!

Încep prin a mulțumi celor 2.450.000 de români, care au ales Partidul Național Liberal. Suntem copleșiți și le mulțumim pentru votul dumnealor, le mulțumim pentru că au ales cu încredere Partidul Național Liberal. Este un scor istoric, cu 1 milion de voturi mai mult decât la alegerile parlamentare din 2016, ceea ce arată că Partidul Național Liberal a câștigat o încredere extraordinar de mare, în România.

Avem mai mult și mai multe voturi decât actuala coaliție de la guvernare, decât PSD și ALDE, ceea ce arată foarte clar că actualul Guvern nu mai este legitim să conducă România.

Partidul Național Liberal a dat Partidului Popular European 10 europarlamentari. Suntem pe locul 3, ca și număr de europarlamentari, în cadrul familiei politice, care va conduce Uniunea Europeană, ceea ce arată foarte clar că Partidul Național Liberal va influența decisiv soarta Uniunii Europene și în special a românilor.

De asemenea, le mulțumim celor aproape 8 milioane de români, care au votat la referendum. Ei au arătat foarte clar că România nu este a PSD și au spălat rușinea pe care PSD a făcut-o în Europa, prin modul în care s-au comportat și prin felul în care au guvernat România și prin oamenii pe care i-au promovat, oameni incorecți, fără frică de Dumnezeu, oameni corupți.

În acest moment, România și românii au dat un semn clar că nu mai vor să fie conduși de oameni corupți, de oameni fără frică de Dumnezeu, de oameni incompetenți și din acest moment consider că Partidul Național Liberal, forța schimbării, a început tăvălugul schimbării în bine a României.

Vă mulțumesc!


Ludovic Orban 

În continuare, îl învit să vi se adreseze pe  Rareș Bogdan, nu înainte de a  vă informa, că astăzi, Biroul Executiv a luat decizia de a-l desemna pe Rareș Bogdan, liderul grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și nu numai al Partidului Național Liberal, ci și al celorlalte formațiuni PPE, care sunt membre PPE în România, liderul de grup Head of the delegation, cum este denumirea oficială. Am încredere în faptul că Rareș Bogdan se va bate pentru interesele României  și că va conduce grupul parlamentar care reprezintă România în Partidul Popular European, pentru a servi interesele românilor.


Rareș Bogdan

Bună ziua! Bună ziua, dragi foști colegi! Bună ziua, dragi români!

Sunt extrem de încântat că am primit această poziție cheie. Practic, voi reprezenta 14 europarlamentari dar, în realitate voi reprezenta România și interesele României în Parlamentul European, în cadrul grupului Partidului Popular European care numără la această oră 185 parlamentari fiind cel mai mare grup din Parlamentul European, în continuare.

Sigur, înainte de a mulțumi, cu toată deschiderea, cu toată încrederea, cu tot sufletul, celor 2 milioane și jumătate de români care ne-au acordat votul, care au avut încredere în noi, îi asigur pe aceștia că nimic din ceea ce am zis în campanie, nu vom uita. Tot ce am promis, vom face și vom începe chiar din această săptămână, din această zi. Dar, înainte de orice, trebuie să se facă dreptate și dreptatea trebuie să vină cât mai curând pentru cei peste 500 de mii de români umiliți în diasporă. În realitate, fiind umiliți peste 4 milioane și jumătate de români. La urne, în diasporă, s-au prezentat 386 de mii de români. În afara secțiilor de vot au rămas 120 de mii de români. Estimările sunt că în cazul în care funcționa cum trebuie procesul electoral, am fi avut între 700 de mii si un milion de voturi. Sigur că rezultatele ne arată extrem de clar că două forțe politice, Partidul Național Liberal și a doua forță politică a opoziției, au luat 85% din voturile diasporei iar acest lucru este cât se poate de clar că a dus la blocarea, cu premeditare, a procesului electoral. Este inadmisibil  ca după 4 ani și jumătate de când am întâmpinat aceleași probleme, pentru 340 de mii de români atunci, să se întâmple exact la fel, acțiunea fiind premeditată de către Guvernul României, condus de același PSD și de către Ministerul Afacerilor Externe, condus, din păcate, de același personaj sinistru, care atunci a blocat votul românilor.

Nu au nicio scuză pentru blocarea votului și le solicităm, revenim cu solicitarea de demisie imediată a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, anunțăm depunerea unei plângeri penale împotriva ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, cel care se face vinovat de boicotarea votului, de blocarea românilor și de o rușine imensă făcută României. Sunt probleme de imagine înfiorătoare în acest moment, toată presa, la nivel mondial, a preluat cozile groazei. Sunt oameni bătuți, oameni umiliți, oameni luați cu carabinieri, cu Poliția Națională, cu Jandarmeria, oameni loviți de către Jandarmeria din Olanda, oameni care au fost, pur și simplu, luați pe sus din secțiile de vot, din Italia, din Franța, din Olanda, din Germania, din Spania sau din Marea Britanie.

Acest lucru nu poate să rămână nepedepsit, românii nu au nicio vină și aceștia ne cer, nu răzbunare, ci pur și simplu să se facă dreptate.

De asemenea, solicit tuturor parlamentarilor responsabili, nu doar din Partidul Național Liberal și celelalte forțe ale opoziției, ci tuturor parlamentarilor responsabili să treacă de urgență la deblocarea inițiativei legislative introdusă de Partidul Național Liberal, cu privire la votul prin corespondență și votul electronic, inițiativă care a fost trântită în Senatul României, în luna martie, și care în acest moment se află blocată în Comisia juridică condusă de Florin Iordache, la Camera Deputaților.
Camera Deputaților este for decizional. În cazul în care cei din PSD, ALDE și UDMR, împreună cu minoritățile naționale, au înțeles ceva din votul de duminică și din prezența la vot într-un număr extrem de mare al românilor, suntem convinși că se vor ralia și că vor trece în 48 de ore, prin Comisia juridică, această inițiativă legislativă și de asemenea, apoi o vor supune la vot în Camera Deputaților, Camera decizională.

Este obligatoriu ca votul electronic și votul prin corespondență să fie introdus în procesul electoral, iar în cazul votului prin corespondență acest lucru trebuie să se întâmple încă de la alegerile prezidențiale. Nu putem să așteptăm încă 6 luni de zile pentru a vedea cum românii vor fi din nou umiliți. Ceea ce s-a întâmplat duminică a depășit în amploare, în umilință și în agresivitatea autorităților ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 4 ani și jumătate.

Deci, solicităm de urgență demisia lui Teodor Meleșcanu, solicităm ca de urgență votul prin corespondență și votul electronic să fie introdus pe această inițiativă care a făcut tot parcursul în Camera Deputaților și a ajuns să fie blocată în Comisia juridică.
Deci, problema votului din diaspora se poate rezolva în câteva zile. Trebuie să existe doar responsabilitate din partea celor care au fost aleși de cetățeni pentru a rezolva această problemă.

Eu vă mulțumesc și dumneavoastră, le mulțumesc foștilor colegi din mass-media, le mulțumesc celor 240.000 de membri ai Partidului Național Liberal, celor 1100 de primari, celor 14.000 de consilieri locali și județeni, care s-au comportat absolut fabulos în această campanie și în ziua de duminică.

Cele 2 milioane și jumătate de voturi obținute de Partidul Național Liberal, ne arată că PNL, după 82 de ani, a ajuns, din nou, principalul partid al României. Exact aceștia sunt anii de când Partidul Național Liberal a câștigat alegerile.

De asemenea, este pentru prima dată în 30 de ani, când Partidul Social Democrat a fost învins de un singur partid politic și nu de o alianță sau coaliție. Este un moment istoric pentru România. Este o victorie istorică pentru Partidul Național Liberal și mă bucur enorm că am făcut acest pas și am putut să îmi aduc contribuția la această victorie, beneficiind  încă de la început  de încrederea președintelui PNL, Ludovic Orban.

Le mulțumesc tuturor și mă înclin în fața celor 2 milioane și jumătate. Îi asigur pe toți cei care nu au votat PNL că îi vom reprezenta în Parlamentul European și tot ceea ce am promis vom face pentru această țară, indiferent de culoarea politică a celor care locuiesc în ea.

Vă mulțumesc!

(Plângerea penală față de Ministrul de Externe, va fi depusă astăzi?)

Mâine dimineața o sa fie depusă plângerea penală, voi fi prezent eu, împreună cu juriștii partidului.

Ludovic Orban


(Ce veți face pentru aplicarea cât mai rapidă a rezultatului referendumului?)

Din punctul meu de vedere, referendumul produce efecte din momentul adoptării. Din momentul adoptării, nimeni nu mai are voie să adopte nicio reglementare împotriva voinței exprimate de cetățenii români. Adoptarea oricărei reglementări contrare voinței exprimate de cetățean este o încălcare grosolană a suveranității poporului român și o încălcare gravă cu aspecte penale ale Constituției României.

Din punctul nostru de vedere, voința exprimată de cetățeni este lege, iar Partidul Național Liberal va transpune în realitate toate deciziile care sunt votate de cetățenii români.

(Este nevoie de modificarea Constituției, de un proiect de lege?)  

Vom stabili cu precizie care este modalitatea, modificarea Constituției, modificarea legislației. La prima întrebare lucrurile sunt clare. Nimeni nu mai are voie să mai emită nicio reglementare, care să ducă că amnistierea și grațierea corupților. În ceea ce privește a doua reglementare este interzisă adoptarea de OUG de către Guvern în domeniul justiției, în domeniul pedepselor, infracțiunilor și a organizării judiciare.

De asemenea, cetățenii români au decis că în cazul OUG și alte entități pot să declanșeze controlul de constituționalitate privitoare la OUG. Vom analiza dacă este necesară modificarea Constituției, vom analiza dacă este necesară modificarea legislației și cu siguranță, împreună cu președintele României, Klaus Iohannis, vom lua cele mai bune decizii.

(Ați făcut o analiză în interiorul Biroului Executiv a rezultatelor alegerilor din 26 mai. Cum vedeți situația votului la nivelul marilor orașe și mai ales la nivelul Capitalei?)

În Biroul Executiv am luat decizia de a face o analiză atât la nivel național cât și o analiză pe fiecare județ în parte, o analiză meticuloasă, o analiză care să evidențieze punctele tari și punctele slabe și care să ducă la un set de măsuri astfel încât să creștem performanța Partidului Național Liberal în fiecare localitate, în fiecare județ și la  nivel național.

(Dar ca primă impresie, care ar fi cauzele eșecului în unele orașe precum Cluj, București?)

Vom analiza situația și vom lua cele mai bune măsuri. Pe de altă parte, pot să vă spun că Partidul Național Liberal a câștigat municipiile reședință de județ, foarte multe municipii reședință de județ, și  acolo unde am avut primari și acolo unde nu am avut primari. De exemplu la Focșani, unde este primar PSD, am câștigat alegerile.

Am câștigat alegerile Deva, la Reșița, la Botoșani, la Bistrița, la Călărași, unde nu avem primari. Probabil, va trebui să vedem în București, Cluj, Timișoara, cam acestea sunt cele mai mari probleme, să vedem legătura care a fost făcută între performanța pe care au avut-o reprezentanții Partidului Național Liberal și Partidul Național Liberal.

(Se putea o implicare mai bună din partea acestor organizații?)

Nu vreau să mă pripesc, să vă prezint vreo concluzie. Vom face această analiză foarte serios, cu picioarele in apă rece, cum se zice, să degajăm cele mai bune măsuri pentru a crește performanța Partidului Național Liberal.

(Principala nemulțumire este legată de scorul obținut la București. Ar trebui să mai rămână Cristian Bușoi în fruntea filialei București?)

Cred că Partidul Național Liberal a câștigat alegerile și datorită spiritului de echipă, datorită bunei comunicări interne, datorită coeziunii și unității partidului. Vom face analize și vom lua decizii. Orice decizie pe care o vom lua, o vom lua de comun acord, după dezbatere și pe baza unor date obiective.

(Se vehiculează și un scenariu, scenariul anticipatelor. Cel mai probabil după alegerile prezidențiale, posibil chiar simultan cu localele.)

Noi am susținut ideea anticipatelor. Constituțional, nu mai este posibil să faci anticipate pentru că în ultimele șase luni de mandat ale președintelui României este interzisă organizarea de alegeri anticipate. În ceea ce ne privește pe noi, punctul de vedere este foarte clar, trebuie să dăm puterea înapoi poporului. Poporul și-a exprimat voința politică, atât la referendum cât și la alegerile pentru Parlamentul European. Voința politică este clară, majoritatea zdrobitoare a oamenilor nu-i mai vor pe cei de la PSD-ALDE la putere, vor o altă guvernare și mai ales, vor un altfel de a face politică.  Vor oameni corecți, oameni care sunt apropiați de cetățean, oameni care folosesc puterea în interesul general, oameni asupra cărora  nu există niciun fel de semn de întrebare privitor la posibila săvârșire de fapte de corupție, vor oameni cinstiți, oameni onești.
Ori, lucrurile acestea sunt clare, noi susținem ca puterea să se întoarcă cât mai repede la popor pentru a reîmprospăta, prin votul cetățeanului, corpul reprezentativ, Parlamentul României.

(Eu v-am întrebat, dacă ar fi viabil scenariul anticipatelor după prezidențiale?)

Cu siguranță.

(Cu președintele Iohannis ați discutat despre anticipate, posibil anul viitor când sunt și localele?)

Nu pot să vă spun tot ce vorbesc cu președintele României.

(Dacă moțiunea de cenzură trece, să presupunem, este PNL pregătit să guverneze alături de USR?)

Partidul Național Liberal este pregătit în orice moment să își asume răspunderea guvernării, după PSD suntem al doilea partid. Dacă reușim căderea acestui Guvern pe care românii nu-l mai vor, Partidul Național Liberal este pregătit să își asume răspunderea guvernării și suntem pregătiți din toate punctele de vedere și de altfel, ar fi perfectă legitimă această asumare a răspunderii, pentru că este conformă cu voința exprimată de români la alegerile pentru Parlamentul European.

(Ținând cont de măsurile sociale luate de către actualul Guvern care a împovărat bugetul, nu vă temeți că viitorul Guvern, dacă va fi un Guvern al actualei opoziții, va fi unul de sacrificu?)

Cel mai bine pentru România, v-am spus, este să ne întoarcem la popor, să dăm din nou în mâna cetățenilor puterea de a decide componența Parlamentului. Strucura  actuală a Parlamentului a fost decisă în decembrie 2016, iar voința românilor exprimată la referendum și la alegerile pentru Parlamentul European este total diferită față de voința exprimată în decembrie 2016.

Decât să guverneze PSD, mai bine își asumă răspunderea să guverneze Partidul Național Liberal, dacă putem crea o majoritate, pentru că, repet, dimensiunea dezastrului provocat de guvernarea PSD-ALDE, încă nu este cunoscută în integralitatea sa.
Sigur că noi am tras semnale de alarmă în mod sistematic privitor la distrugerea totală a marilor echilibre macroeconomice, privitoare la cheltuirea nesăbuită a banului public, privitoare la întârzierea adoptării măsurilor necesare pentru a scoate din criză diferite domenii, privitoare la ritmul inacceptabil de lent de derulare a  marilor proiecte de investiții și de absorbție a fondurilor europene. Am atras atenția asupra calității execrabile a celor trimiși de PSD și ALDE să conducă ministere, agenții, direcții deconcentrate, care au distrus complet capacitatea administrativă a României. Am atras atenția asupra politizării agresive, a umplerii instituțiilor publice cu ageamii puși de PSD pe  bază de carnet politic sau pe bază  de relații de rudenie.

N-avem nicio emoție în ceea ce privește capacitatea Partidului Național Liberal de a readuce România pe drumul bun.

(Întrebare pentru domnul Rareș Bogdan: Au existat niște zvonuri și aș vrea să le lămurim acum, cum că v-ați putea retrage de pe lista de la europarlamentare pentru a candida anul viitor pentru funcția de primar?)

Ludovic Orban:  Aici vă răspund eu. Procedura de desemnare a candidaților Partidului Național Liberal la Primăria Municipiului București, la primăriile de sector și la primăriile capitalelor reședință de județ, este o procedură care a fost votată în cadrul Biroului Politic Național Liberal, care este o procedură care prevede mai mulți pași, mai multe etape. Ca atare,  nu vă putem da în momentul de față nicio informație legată de candidaturi, decât după finalizarea procedurilor stabilite prin hotărârea Biroului Politic Național.

(Totuși, dacă în urma sondajelor, domnul Rareș Bogdan, va avea cel mai mare nivel de încredere în cadrul populației bucureștene, ar putea să fie dânsul un candidat pentru Primăria Capitalei?)

Să nu facem presupuneri. Vom lua toate deciziile în conformitate cu procedurile stabilite.

(Se pare că PSD vrea să introducă în legislație rezultatele referendumului)

Vă repet. Problema PSD-ului este modul antidemocratic în care înțelege exercitarea puteri publice. Inamicul nostru numărul unul este modul în care face politică PSD, ca un avatar al Partidului Comunist, care folosește puterea în mod abuziv, care nu are pic de respect față de cetățean, care folosește puterea ca să amenințe, să intimideze cetățeanul și care are tarele profunde pe care le-au moștenit din partea comunistă. Oamenii ăștia nu sunt capabili să înțeleagă democrația și nu ar fi deloc rău pentru România, ca PSD încetul cu încetul să dispară din peisajul politic din România.

(Domnule președinte, între PNL și USR pare că se duce o luptă a orgoliilor în Parlament de ceva timp. Poate să fie președintele Klaus Iohannis un mediator între PNL și USR?)

Nu înțeleg această întrebarea!

(Nu ați căzut de acord asupra unui candidat comun nici la CCR, nici acum)

Dar suntem obligați? Suntem partide pe propriile picioare. Partide, care au capacitatea și legitimitatea să își depună candidați pentru orice poziție. Avem înțelegeri de sprijin în turul doi, în cazul în care se ajunge în turul doi pe orice poziție de la nivelul Parlamentului. Nu este niciun fel de bătălie de orgolii.

Niciun comentariu: