sâmbătă, 6 iunie 2009

PD-L şi "independenta" EBA

Hotnews.ro aduce în atenţia noastră o mostră de nepotism basescian de cel mai înalt rang în articolul dedicat modului în care va fi aleasă EBA.

Să o luăm cu încetinitorul.

PD-L are o listă cu candidaţii partidului la europarlamentare. În afara aşa-zişilor reprezentanţi ai Societăţii civile desemnaţi de Băsescu în persoana - TRU, Monica Macovei, Cristian Preda -, restul sunt candidaţii desemnaţi de structurile teritoriale, puşi pe listă într-o ordine care, spun ei, reprezintă ordinea competenţei şi eficienţei organizaţiilor la alegerile locale. Fie şi aşa, deşi pute.

Pe cine reprezintă EBA ? Pusă pe listă de conducerea centrala, ca un tribut adus "stăpânului", a provocat reacţia adversă a intelectualilor Societăţii civile, in speţa a Alinei Mungiu Pippidi. Nu a fost singura care a făcut declaraţii de respingere a candidaturii "osului" domnesc. Reacţia a fost una pe măsura basesciana. EBA şi-a dat demisia din PD-L şi şi-a depus candidatura ca independentă. Dacă evenimentele işi urmau cursul potrivit mersului normal al unor astfel de lucruri, EBA nu aduna prea multe voturi. Însă nu trăim într-o ţară a normalităţii şi avem astfel ocazia să asistăm la cea mai penibilă acţiune de "nepotism" politic de dupa 1990. O astfel de promovare a avut şi Nicu Ceauşescu din partea aparatului de politruci servi ai clanului dictatorial Ceauşescu. Repetăm figura "nepotismului" de partid şi de stat.

Formal, EBA este, la aceste alegeri, adversarul politic al PD-L, precum şi a tuturor celorlalţi candidaţi înscrişi în cursă. Informal, EBA este, în realitate, adversarul politic al candidaţilor PD-L de pe poziţiile eligibile de pe lista partidului, având în vedere faptul că PD-L îi asigură numărul necesar de voturi pentru accederea în PE renunţând la o parte din voturile susţinătorilor pentru partid !

Cui va lua locul EBA ? Vom vedea după alegeri când, cu listele în faţă, vom socoti câte voturi s-au dus de la PD-L la EBA. Sunt curios ce reacţie vor avea pedeliştii care vor fi afectaţi de acest comportament vicios al partidului prezidenţial. Cât pot decade oamenii din PD-L. Mai au ei demnitate ? Mai au ei onoare ? Sau, nu cumva, au acceptat cea mai cruntă formă a sclaviei politicie ! Dar, uneori, şi sclavii se revoltă. Posibil ca la PD-L să nu exista posibilitatea revoltei. Iar noi criticăm pe Voronin şi metodele lui de a impune dictatura personală în viata politică a R. Moldova !

Niciun comentariu: