miercuri, 16 ianuarie 2013

Justiția trebuie să răspundă pentru abuzuri și incompetență

Aseară, la A3, la emisiunea lui Gâdea, au fost discutate condamnările și pedepsele cu închisoarea împotriva unor nevinovați.

Marcel Țundrea, Mihai Moldoveanu și alții.

După 12 și 17 ani de pușcărie s-a dovedit și s-a constatat că sunt nevinovați. Din nefericire, nu sunt singurii. Coșmarul nostru are un catalog plin de nume de nevinovați ținuți în arest preventiv sau condamnați. Nu ne deosebim cu nimic de regimurile totalitare, din moment ce procurorii impun condamnările după cum vor ei, pentru a avea un condamnat iar judecătorii dau dovadă de o crasă incompetență și admit măgăriile procurorilor.

Condamnând pe nevinovați procurorii și judecătorii în cauză au lăsat vinovații în libertate. I-au invitat, de fapt, să comită noi crime, noi abuzuri, noi fărădelegi. După cum au judecat, le-au devenit complici. Prin condamnările unor nevinovați au devenit, cu știință, coautori ai crimelor următoare săvârșite de adevărații vinovați. Indiferent cum se vor fi materializat acele crime.

Dacă A3 va continua cu scoaterea la lumina zilei a acestor crime ale procurorilor și judecătorilor, dacă va continua dezbaterea pe marginea lor și va reuși să le impună dezbaterii publice vom avea șansa să ne reformăm Justiția plecând de la cerințele societății civile. După comportamentul lor de acum, procurorii și judecătorii se comportă ca stăpânii de sclavi care au drept de viață și de moarte asupra sclavilor, adică a noastră. Trebuie să răsturnăm această situație și să le reamintim că ei sunt în slujba noastră, ei exercită un atribut constituțional care se traduce în serviciul public de a face justiție. Unii trebuie să adune probele, potrivit legii, pentru a duce vinovații în fața instanței competente - procurorii - iar ceilalți trebuie să judece și să decidă sancțiunea ce trebuie aplicată acestora pentru faptele comise.

Justiția noastră a condamnat pentru orgoliul profesional al unor incompetenți. Nu au făcut dreptate, rolul Justiției. Au comis nedreptăți mai mari decât criminalii care ar fi trebui să ajungă după gratii. Au încălcat unul din principiile de bază ale Justiției: decât să condamni pe nedrept un nevinovat, mai bine scapă 10 vinovați.

7 comentarii:

ADRIAN spunea...

Asta in cazurile in care te scoate un ADN care e incontestabil. dar probabil ca sunt zeci si sute de cazuri in care poti sa mori cu dreptatea in mana si sa n-ai cum sa tragi la raspundere ticalosii care formeaza varful piramidei "sistemului de justitie" ...
Stiu un caz de abuz grosolan in care pagubitul vrea sa mearga in pasul ultim, al justitiei internationale. Nu poate pentru ca nemernicii nu redacteaza de aproape 4 luni iar intre timp, mafiotii cu care s-a judecat il executa cu un proces civil menit sa-l distruga total.

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Ai dreptate.

ADRIAN spunea...

"Nu redacteaza motivatia sentintei" trebuia sa scriu. N-avem justitie si in tara asta nu cred ca vom avea pana nu va exista un sistem oarecare de alegere a conducerii justitiei si nu de numire. Pana si un stabor cred ca e mai de incredere din cauza asta.

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Înțeleg unde bați. Noi suntem în sistemul de drept „romano-german”, un sistem pozitiv, opus sistemului „anglo-saxon”. Europa, cu excepția Marii Britanii, folosește sistemul de drept pozitiv cu toate consecințele acestuia.

Rochii de club spunea...

Justitia este subordonata politicului si daca asa primeste ordinele, asa executa....intotdeauna se va gasi un tap ispasitor in locul adevaratului vinovat, doar pentru apararea propriilor interese...

Valentin Berceanu spunea...

Adrian, trebuie să te contrazic. O asemenea "alegere" nu ar face decît să ducă sistemul pe mîna unui grup de interese care s-ar întîmpla să fie majoritar în acel moment. Din păcate, tendințele arată că în urmatoarea perioadă acel grup ar tinde să se consolideze oligarhic și să își mențină prin orice mijloace "puterea" astfel conferită, iar justiția nu s-ar vindeca de vechile sale metehne de servilism.
Din păcate, nu pot oferi și o critică constructivă, pentru că nu am o soluție pentru rezolvarea problemelor din justiție.

Anonim spunea...

Wonderful goods from you, man. I have understand your
stuff previous to and you are just extremely excellent. I really like
what you've acquired here, certainly like what you are stating and the way in which you say it. You make it entertaining and you still take care of to keep it smart. I can not wait to read much more from you. This is really a tremendous web site.

Here is my weblog ... new cellulite treatment