joi, 2 ianuarie 2014

Cursa cu obstacole din 2014 a USL

A trecut anul 2013. De la începutul lui, vocile anti USL au fost active. Foarte active. Băsescu a fost „inima” opoziției politice și cel care a lansat, prin consilierii prezidențiali, campania cu „ruperea iminentă a USL”. Elena Udrea dădea, periodic, termene de rupere. Presa băsistă „documenta” conștiincioasă fenomenul ruperii USL, cum va acționa Ponta, cum va acționa Antonescu, ce va face Voiculescu ... Nu a fost să fie. Chiar dacă o parte a pesediștilor cu lungi perioade de glorie în matrapazlâcuri politicianiste au fost fermi în susținerea ideilor băsesciene (gândesc eu că ei ar fi încercat cumva o alianță cu băsescienii pentru câștigul efemer al unei majorități minime și a unei guvernări monocolore), USL a rămas relativ unit. Au fost, trebuie să recunosc, momente în care USL s-a aflat pe muchie de cuțit. Ultrașii din PSD și PNL au fost mai activi și mult mai prezenți în media decât de obicei. Lumea a perceput acțiunile lor ca pe o stare iminentă de rupere a USL. Urmarea acțiunilor lor este starea de confuzie în rândul cetățenilor cu privire la guvernarea USL din anul care a trecut. Stare de confuzie folosită de toată media pentru a o adânci și pentru a provoca, dacă se va putea, o stare de revoltă directă. Pe lângă „revolta” eco-anarhiștilor lui Mircea Toma, Claudiu Crăciun, Nicușor Vlad, Cernea și alții, „revoltă” cu expunere maximă în București, Cluj și Pungești. Revoltă la care a vrut să fie văzut și Mihai Neamțu „usturoi” de la Noua Republică, la care au fost văzuți consilierii prezidențiali ai lui Băsescu ca exponenți „constituționali” ai Fundației Mișcarea Populară dar și ai partidului cu același nume, la care s-au prezentat și cei din PDL sub „oblăduirea” lui Boc, la Cluj. Nu mai spun de Mihai Răzvan Ungureanu care îl va eclipsa, în curând, pe eternul candidat la Președinția României, Mircea Geoană. Prin prostie, normal.

Anul 2013 a încurajat opozanții USL la acțiuni în stradă. În Parlament, aceștia au ales varianta pedelistă a neparticipării la acțiunile parlamentare. Nu au făcut parte din comisiile parlamentare speciale, au plecat de la votul în plen (să nu care cumva să îi vină vreunui coleg ideea de a fi de acord cu proiectul de lege al USL !), nu au participat la acțiunile cu încărcătură politică semnificativă (vizite politice ale unor demnitari străini) etc. Au ales strada pentru a compensa inacțiunea parlamentară. În speranța că populația doritoare de răzmeriță îi va însoți și astfel vor provoca căderea guvernului USL. Au fost ajutați, cu sârg, de toate posturile Tv și presa care încă mai iese la tarabe. Dacă pot spune că B1 Tv, Nașul Tv, Evenimentul Zilei, România Liberă etc. s-au comportat normal, era de așteptat un astfel de comportament de la ei, nu pot spune același lucru despre Antena 3 și Antena 1, Jurnalul Național sau România Tv. La care adaug Realitatea Tv a lui Gușă. Totuși, o minimă analiză cu privire la cei ai lui Voiculescu nu poate exclude pe Voiculescu însuși. Când Voiculescu a vrut să schimbe macazul, după ce în relația cu PNL s-a comportat ca speculator la bursă, primele acțiuni ale PC împotriva PNL au fost promovate la Antena 3. Langa-balanga, bla-bla-bla și gata minunea. PNL este imoral, își jicnește asociații, este abuziv s.a.m.d. Și dă'i și omoară. Din „cutia cu maimuțe”, Voiculescu îl scoate pe Iosif Buble, purtătorul de bârfe și fantasme al IRL și PNȚ-CD Pavelescu (unde lider este soția bârfitorului, Diana Tușa !). Iar Buble nu se dezminte. Inventează, colportează, denigrează la greu. Antenele îl promovează, în direct, în preluare. Ultimele „știri” bubleiniene dau ca sigure întâlniri de taină ale lui Crin Antonescu cu Traian Băsescu cu scopul de a scoate de la guvernare PSD și spargerea USL ! Nu doar capul începe să te doară ci chiar și aerul care te înconjoară.

Peste toate, vine presa de toate culorile și orientările și „analizează” noul an sub aspectul „taxelor și impozitelor” mărite, complicate și cumplite. Taxe și impozite care vor cântări greu, dar greu de tot, în viața de toate zilele a omului de rând. Totul este prezentat catastrofic. Au sărit în ajutor „analiștii” de la SAR, GDS, 22 și tot felul de ONG-uri care mai de care mai tembele, ca să fiu moderat în exprimare. Cumpănașu evoca la Realitatea tv „o crimă” a guvernării USL în „nevalorificarea clasei de mijloc”, lipsa de ajutor pentru această clasă. Aveam impresia că omul este mai cultivat și mai așezat în vorbă și analiză însă acum m-am lămurit. Este rău intenționat, indiferent de pregătirea ce o are. A mai expus el niște „crime”, toate cu caracter de generalitate și toate, dar absolut toate, imposibil de soluționat de o guvernare. Pentru că toate sunt consecințe ale unui stil de viață și a unei concepții de viață care, în această perioadă, nu se manifestă în România. Totalitarismul băsescian, cel susținut de acest Cumpănașu și social-democrația nu pot genera „clasa de mijloc”. Prima acțiune directă a combinației totalitarism băsescian și social-democrație, în anul 2009, a fost de distrugere a clasei de mijloc pentru că aceasta ar fi devenit principala forță de opoziție a acțiunii guvernamentale. Să ne amintim de forfetarul ministrului Niță din Guvernul Boc ! Să ne amintim de concepția pedelisto-băsesciano-geonistă potrivit căreia investitorii privați sunt evazioniști fiscali și ca atare, acțiunea lor trebuie stopată prin măsuri extreme, închiderea prin efectul legii a afacerilor acestora. Și au dat legi în consecință. Au rămas în viață și pe piață doar cei care au primit „aprobare” de la partid. Să nu uităm cum au înlocuit funcționarii publici din funcțiile publice cu oameni fideli diferiților lideri politici. Nu trebuie să uităm anul 2009, anul care poate semăna, după consecințele avute, cu etatizarea comunistă. A lipsit, este adevărat, cooperativizarea agriculturii însă aceasta se va săvârși prin acapararea suprafețelor agricole de către liderii politici apropiați lui Băsescu dar și a altora după ce „organele statului” cu competențe ciudate fac o oarecare „curățenie”. Este culmea însă, dar am găsit la HotNews analize mai apropiate de realitate decât la Antene sau la Realitatea Tv. Nu vorbesc despre presa băsistă, pentru că acolo este lansată ideea că deficitul bugetar este „o gaură neagră”, ca să dau un exemplu. Nu vorbesc despre postul Nașul Tv aflat în slujba lui Mihail Neamțu, de la Noua Republică care promovează o politică anti-sistem. Vorbesc despre presa care a căpătat, în timp, un oarecare „parfum de credibilitate”. La Antene mă uit cu oarecare „teamă”. Antena 3 excelează în confuzii. Promovează, agresiv, ideea că pensia este un ajutor social. Se inflamează la ideea ajustării retribuirilor în mediul public făcând, ultra-urgent, asocieri cu plus și minus față de ajutoarele sociale sau pensiile aflate în plată. Este de groază. Se promovează un egalitarism la extrem, indiferent de sursa veniturilor fiecărei persoane în parte. Ajutorul social este pus la egalitate cu retribuirea pentru munca depusă și importanța acesteia pentru societate. Ceva de groază. Iar astfel de idei sunt preluate și promovate de toată presa băsistă care se revendică a fi „de dreapta” !

Este evident pentru mine că USL va avea de tras în 2014. La greu. Politicienii USL vor fi ca edecarii. Vor lua parâmele pe umeri și vor trage „nava România” împotriva nu doar a unui curent ci împotriva mai multor curente. Curentele politice pot fi mai ușor învinse, cele provocate de prostie nu vor putea fi învinse. Iar „curentele” generate de ticăloșie au un singur antidot: Justiția. Mie îmi este teamă că prostia va fi majoritară. Ea nu se opune, ea blochează. De aceea USL va trebui să lucreze cu mai multă atenție la „curentul prostiei”. Cu mult mai multă atenție. Pentru că prostia „are darul” de a se „îmbogăți” din curentele politice și din curentul ticăloșiei. Mai are și darul de „a sărăci” pe măsură ce sunt învinse celelalte curente. Va fi un slalom. Pe de o parte, guvernarea va trebui să mențină stabilă starea financiară și fiscalitatea, pe de altă parte va trebui să permită inițiativei private să se manifeste mai liber. Chiar de nu se va putea pe deplin, va trebui să evite ca lupta politică normală cu ocazia alegerilor europarlamentare să aibă efecte în activitatea guvernamentală. Nu ar strica o poziție neutră a Guvernului în relația cu partidele componente pe timpul campaniei pentru europarlamentare. Este nedrept, pe undeva, pentru Victor Ponta care are obligația să își conducă partidul la victorie însă el este și primul-ministru. Iar europarlamentarele nu sunt parlamentare. Nu știu cum vor alege partidele USL să se comporte la nivel reprezentativ cu ocazia acestor alegeri îmi doresc însă să găsească o soluție de compromis. De exemplu, liderii și miniștrii să nu „atace” partenerii de alianță ci doar pe cei din opoziție. Ar fi o soluție. Ar participa toată lumea și s-ar evita „canibalismul” în USL.

USL are niște proiecte care au fost întârziate din varii motive. Unele stupide, politicianiste. Au fost, au trecut, acum gata. Reforma sistemului sanitar este o urgență de grad înalt. Ministerul Sănătății și-a făcut temele. Guvernul și mai apoi Parlamentul vor trebui să își îndeplinească sarcinile ce le revin. Reforma în silvicultură și protecția mediului este finalizată sub toate aspectele tehnice. Codul silvic realizat sub conducerea ministrului liberal Lucia Varga este la Parlament. Este nevoie de el ca de aer, nu pentru a face loc aerului prin tăierea pădurilor ci tocmai pentru a preveni distrugerea pădurilor și a salva astfel mediul în care am trăit până acum. Legea pentru modificarea Constituției va mai fi supusă unor consultări și analize, inclusiv ale unor organisme externe pentru a fi supusă aprobării Parlamentului și aprobării electorilor prin referendum după ce legea referendumul va intra în vigoare. După aprobarea modificărilor la Constituție va trebui, de urgență, obținerea aprobărilor pentru modificările legislative care privesc reorganizarea administrativ-teritorială a țării și realizarea descentralizări efective a administrației publice. Lărgirea bazei de impozitare prim modificările la Codul fiscal din anul 2013 va trebui supravegheată pentru a vedea unde s-a lucrat bine și unde nu, cine sunt cei care practică evazionismul fiscal și de ce, cum să se modifice actualele reglementări pentru a permite oamenilor să se încadreze în prevederile legii. Și, legat de fiscalitate, va trebui să se promoveze ideea de bun simt că un cetățean onorabil este doar acela care respectă legea și contribuie la bugetul de stat. Cel care nu se comportă așa, nu mai este un cetățean onorabil ci este un profitor, un hoț din averea celor care își respectă obligațiile.

În calupul de mai sus sunt suficiente motive care cer un USL unit. Aproape obligatoriu pentru că Băsescu este încă la Cotroceni, Kovesi este încă la DNA, Georgescu este încă la ANI, CSM este încă sub control băsescian, nu mai spun de instanțele de judecată și parchetele de pe lângă acestea care sunt băsesciene „cu clăbuci”. Este evident că Băsescu se va folosi de toate pârghiile la dispoziție pentru a se opune proiecțiilor guvernamentale. Fără unitatea USL, Băsescu ar avea câștig de cauză. Mai mult ca sigur. Spargerea USL în acest an, pe motiv de alegeri europarlamentare și mai apoi de alegeri prezidențiale (prin încălcarea angajamentelor de către PSD !), facilitează renașterea PDL, va permite PMP să spargă „coaja” și să crească, va permite eco-anarhiștilor să se coaguleze și să formeze un partid sau mai multe anti-sistem la fel cum a fost PPDD-ul în curs de dispariție prin absorbție de către PSD, UNPR și PC. Spargerea USL ar provoca delirul lui Chiliman la IRL și a lui Moisescu la PNȚCD, Iosif Buble ar cere să i se dea o distincție de stat pentru contribuția adusă la salvarea băsismului, MRU și Tomac s-ar cere la guvernare, eco-anarhiștii ar provoca „răzmerițe” în toate zonele industriale pentru oprirea activităților economice pe motiv de protecție a mediului, anarhiștii de la Miliția Spirituală ar deveni eroi naționali ... Brrr.

Va fi un an greu pentru USL. Crin Antonescu și Victor Ponta, alți lideri politici recunosc acest lucru. Va fi greu din punct de vedere politic pentru că este aproape imposibil să explici prostului tembelizat ce faci, cum faci și de ce este bine să faci un anumit lucru sau altul. Va fi greu pentru că numărul electorilor cu simțul răspunderii se reduce pe zi ce trece sub influența dobitocilor „culți” care promovează ideea că democratic este să nu participi la viața socială prin exercițiul votului. Va fi greu pentru că omul simplu nu înțelege că democrația este politică. În sensul ei larg, complet în accepțiunea modernă. Noi am avut o politică șchioapă din cauza lipsei democrației. În fine, în acest sens este de discutat. Este de discutat pentru că democrația cere, imperios, ca cei care vin să discute și să hotărască destinele societății trebuie să fie persoane care au ceva de apărat. Proprietatea lor, familia lor, viitorul lor, libertatea lor. Cei care nu vin să exercite actul democratic al deciziei prin vot înseamnă că au obținut prin fraudă ceea ce au și că nu îi interesează prea mult să apere zisa avuție.

Anul 2014 va fi un an politic greu. Eu cred, cu convingere, că indiferent de momentele conflictuale ale anului 2014 USL va rămâne în picioare. Când mai slăbit, când mai întărit. Vor fi momente și momente.

3 comentarii:

ADRIAN spunea...

"Anul 2013 a încurajat opozanții USL la acțiuni în stradă."
Tipul asta de discurs m-a facut sa nu mai comentez aici in ultima vreme. E acelasi tip de atitudine pe care l-as gasi la orice politician, nu la un observator obiectiv. Pentru ca, nu-i asa, si aia care protestau impotriva furtului Anastase erau probabil opozantii PDL si nu indignatii in raport cu hotia.
Nu, protestatarii din strada nu au fost anti USL ci anti mizeria politica a tot ce inseamna prin a face ceea ce ai promis explicit ca nu vei face. Ca-i Rosia Montana sau gazul de sist, ca-i "dreptatea pana la capat" care nu se pupa cu Kovesi promovata samd.
La multi ani!

Crăciun Florin spunea...

Hehehe ! La mulți ani, Adrian !

Nu ai dreptate. Majoritatea celor din stradă au fost opozanții USL. Este adevărat că o minoritate, de bună credință, a demonstrat pentru niște idei, minoritate observată și apreciată de unii politicieni însă grosul a fost asigurat de PDL, FC, NR, PMP, IRL, miliția Spirituală, legionari și ecologiști. Acesta este adevărul pentru că le-am citit îndemnurile și „realizările”, le-am văzut faptele.

Apoi, de la alegeri au trecut abia câteva sute de zile, mai ieri se făcu anul. Ce s-a putut face în 2013 s-a făcut. Se putea mai mult, de acord. Vom vedea ce se va face mai departe.

Cu Roșia Montană s-a rezolvat. Liberalii și-au ținut promisiunea de a se opune schemei RMGC. Se vor face modificări la legea minelor astfel încât orice exploatare a resurselor subsolului să se facă cu respectarea unor valori recunoscute pe plan european. Cu gazele de șist se va rezolva. O exploatare modernă a lor va fi benefică. Cum va fi, iar vom vedea. Chiar la nivelul UE sunt în dezbatere proceduri privind aceste exploatări.

ADRIAN spunea...

Atunci asa o fi, ca cine nu-i cu noi e impotriva noastra. Am mai spus eu ca Barbu e nasol dar ce sa-i faci, era "de-al nostru". Iata ca atunci cand a calcat pe imagine a trebuit schimbat. Din pacate prea tarziu, dupa ce a facut porcarii mai costisitoare pentru natiune decat o afirmatie stupida. Cand spuneam ca trebuie demis probabil eram si eu un opozant USL ... Or mai fi si unii care sunt impotriva koabitarii si a cacaturilor pe care le face PSD si pe care PNL le cam inghite pe nemestecate. O sa vedem cine are dreptate pana la urma.