sâmbătă, 7 martie 2015

NATO începe să se trezească la realitate. A „dormit” destul.

Mediafax (aici). NATO va accelera procedurile de mobilizare colectivă împotriva unei agresiuni.

De acord, este cea mai directă abordare a rolului și locului NATO în Europa după terminarea războiului rece. O Rusie foarte, foarte activă și o degringoladă cumplită în lumea islamică sunt ingredientele suficiente, azi, pentru un nou război mondial.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a punctat curajos și bine:

Potrivit lui Stoltenberg, NATO încearcă să se asigure că eventualele disensiuni politice nu vor întârzia mobilizarea Forţei de reacţie rapidă. "Nu ne-ar ajuta să avem o forţă disponibilă în 48 de ore dacă ne trebuie 48 de zile pentru a lua decizia de mobilizare", a precizat secretarul general NATO, oferind ca exemplu intervenţia aeriană în Libia, în 2011, decisă în şapte zile. "Istoria recentă arată că NATO are capacitatea de a lua decizii rapide"”.

Corect. Am capacitatea de a mobiliza forțele în 48 de ore dar nu am capacitatea de a decide să le folosesc.

Se pune întrebarea: când iau decizia ? Care sunt condițiile pentru luarea unei decizii de apărare a statului membru NATO atacat de un agresor extern ? Câtă valoare are art. 5 din Tratatul NATO ? Este o normă imperativă pentru toate statele, acceptul statelor membre fiind prezumat, sau stăm la mâna liderilor politici din statele membre NATO „prietene” cu agresorul ? Iar aici avem iar de împărțit necazul. Pe de o parte este posibilitatea de a împiedica luarea deciziei politice de apărare a statului sau statelor membre atacate (o fi așa ?!), pe de altă parte este refuzul de a participa la apărarea comună având în vedere alte înțelegeri oculte cu statul agresor. Nu este exclusă nici ipoteza „întoarcerii armelor”, state membre NATO trecând, pentru varii interese, de partea agresorului.

Să luăm cazul intervenției în Libia, în 2011. Dacă decizia NATO în cazul unui atac al Rusiei asupra unui stat membru NATO se ia după 7 zile, statul atacat poate suferi pierderi majore datorită unui raport de forțe profund distorsionat. În timp ce statele membre NATO din Europa sunt ținute să respecte acordul de la Viena privind dezarmarea și reducerea armatelor naționale, Rusia, agresorul evident al acestui secol în Europa a denunțat acordul, s-a înarmat în draci și și-a sporit tehnica de luptă ofensivă. Normal că prima țintă a Rusiei este Europa întrunită în UE și NATO. Ba, mai mult, unele state europene puternice au oferit rușilor armament și tehnică de luptă ultramodernă. Franța, Germania și Cehia (am citit că cehii vând rușilor într-o veselie armament ușor sub licență germană și americană folosit cu mult succes atât la vânătoarea animalelor mari dar și a oamenilor pe câmpul de luptă !). O navă franceză de asalt de tip Mistral va sta în Marea Neagră. Contra cui ? Contra României, Bulgariei, Turciei și Georgiei. Ar trebui să mulțumim cumva Franței pentru sprijinul acordat Rusiei să ne trimită mai multe bombe în cap ?! Întreb și eu, nu dau cu parul.

Sunt curios ce se va reuși aici. NATO va defini agresorul în mod clar. Rusia este acesta. Pentru spațiul european, agresorul este Rusia. Vor fi de acord Ungaria, Cehia, Slovacia, Austria, Franța și Germania, Italia și Spania că Rusia este agresorul posibil împotriva statelor europene membre NATO ? În mod sigur statele baltice, România și Polonia, Anglia și SUA vor fi de acord. Tare sunt curios ce rezultat va avea această intenție. Mare lucru să nu ne trezim cu cea mai mare trădare pro-Rusia din Europa tuturor timpurilor.

Niciun comentariu: