joi, 19 martie 2015

Uniunea Energiei a Uniunii Europene va asigura independența energetică statelor UE.

La Bruxelles are loc Consiliul European de primăvară. Klaus Iohannis ne spune, la plecare, ce obiective are. Foarte, foarte importante.

Integrarea statelor membre în Uniunea Europeană schioapătă. Avem o piață comună, ne-am construit reglementări comune privind comerțul și producția, am eliminat vama între statele membre, am eliminat piedicile la migrația forței de muncă (ce vedem ca fiind în opoziție cu aceste reglementări sunt doar populisme, naționalisme ale unor politicieni fără anvergură, chiar dacă au notorietate) etc. Avem chiar poziții comune în plan internațional, cu excepții ce țin de politica economică a unor state, dependente mai mult sau mai puțin de o sursă de materii prime, în special energetice.

Nu vreau să compar pe Iohannis cu Băsescu sub aspectul comportamentului față de Uniunea Europeană. Observ doar că Iohannis vorbește mai mult despre proiectele strategice majore ale Uniunii Europene și mai puțin despre cele de altă natură. Acum are în vedere proiectele economice majore, proiecte discutate ani și ani în UE însă nefinalizate. O piață comună a energiei, politicile economice pentru ocuparea forței de muncă, comerțul privilegiat cu SUA, conectarea statelor partenere din estul Europei la Uniunea Europeană.

Problema energiei este foarte sensibilă. Unele state europene au resurse energetice însă le comercializează în exteriorul uniunii în timp ce alte state au nevoie de aceste resurse și le-au procurat, tradițional, din Rusia sau din statele arabe. Realizarea unei Uniuni a Energiei în Uniunea Europeană ar înlătura dependența unor state de producătorii externi. Nu mai spun despre faptul că ar fi posibilă înlocuirea, acolo unde se poate, a hidrocarburilor cu resurse regenerabile.

Klaus Iohannis a comunicat succint obiectivul:

România susține crearea unei uniuni a energiei bazate pe cele cinci dimensiuni propuse de Comisia Europeană — securitate energetică, piață internă a energiei, eficiență energetică, protecția mediului, precum și cercetarea, inovarea și competitivitatea în domeniu. În evaluarea noastră, crearea Uniunii Energiei va duce avantaje importante pentru statele membre. Prioritățile care trebuie avute în vedere sunt crearea unei reale piețe interne în domeniul energiei, valorificarea mai eficientă a resurselor energetice indigene, diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu energie, dezvoltarea infrastructurii care să permită o mai bună conectare între statele membre ale Uniunii.

Din moment ce le pomenește, aceste probleme nu sunt rezolvate. În Parlamentul European, reprezentanta PNL, eurodeputatul Adina Vălean, a primit premiul „MEP Awards 2015” la secțiunea „Energie” tocmai pentru activitatea ei intensă în vederea realizării acestei Uniuni a Energiei, o necesitate pentru UE, stringentă, obiectiv strategic al procesului de integrare.

Trebuie să reținem faptul că lipsa acestei uniuni este la originea disensiunilor între statele membre cu privire la atitudinea față de Rusia. Chiar și față de excesele unor state din zona Golfului.

Avem nevoie de această formă integrare. Cum avem nevoie de integrarea comunicațiilor, a rețelelor de transport, a legislației civile, comerciale și penale etc. După ce reușim aceste integrări vom putea vorbi despre uniuni sensibile, cum sunt cele privind politica externă, apărarea, securitatea, ordinea publică etc.

Niciun comentariu: