URSS bastionul păcii e !

Aflat la Atena, alături de prietenul Alexis Tsipras, Vladimir Putin întărește o amenințare care, de mult mai mult timp decât se crede a intrat în tipul de comunicate privind politica externă a Federației Ruse. O politică externă care excelează prin amenințarea militară ca argument pentru calmarea unor relații mai încordate, pentru forțarea unor convenții care să avantajeze Rusia sau pentru ocuparea unor teritorii.

„Dacă ieri în aceste zone din România oamenii pur și simplu nu știau ce înseamnă să fii în raza de acțiune, de astăzi suntem forțați să luăm anumite măsuri pentru a ne asigura securitatea. În aceeași situație se află și Polonia”. Comunică cei de la Reuters preluați de Agerpres.

Ce înseamnă să fii „în raza de acțiune” ? A cui rază de acțiune ? Agerpres titrează că a „rachetelor ruse”. Păi, să îmi fie cu iertare, însă informația Agerpres este puțin cam șchioapă. Este mai mult o spaimă transmisă populației pentru ceva necunoscut, nemaipomenit, îngrozitor care nu poate fi evitat. Incorect.

Cumva îi înțeleg pe civilii jurnaliști. Își dau cu părerea deși ar trebui să se limiteze strict la informația pe care o transmit.

România a fost mereu „în raza de acțiune” a Rusiei. Rază de acțiune determinată de ambițiile geopolitice ale Rusiei. Ambiții militare, ambiții teritoriale, ambiții economice, ambiții politice etc. Forțele militare ale Rusiei reprezintă „argumentul forte” în politica sa- externă.

Rachetele la care se referă Agerpres sunt și ele de mai multe feluri. Nu se folosesc la întâmplare, mai ales cele care au încărcături nucleare. Mai ales rachetele cu rază medie și lungă de acțiune, rachetele intercontinentale. Dacă ar fi avut cunoștințe minime privind „politica rachetelor”, jurnaliștii nu ar mai fi vorbit aiurea.

Sistemul de la Deveselu este strict defensiv. Bătaia rachetelor de la Deveselu nu depășește 500 km. Punând compasul pe Deveselu, oricare jurnalist ar fi văzut zona de protecție pe care sistemul o acoperă. România și Bulgaria (cu părțile ce le revin la Marea Neagră), puțin din Turcia, Serbia, Ungaria. La Ungaria, sistemul de la Deveselu se va „pupa”, „la cald”, cu sistemul care se construiește în Polonia care, va încerca să acopere și Țările Baltice. Dacă ar fi fost atenți jurnaliștii, ar fi observat că sistemul de la Deveselu este legat de sistemul de alertă timpurie care se va construi în Turcia.

Putin și militarii ruși se tem însă de altceva. Au găsit ei că sistemul de la Deveselu este multifuncțional, că ar permite lansarea și altor tipuri de rachete, în special a celor cu rază medie de acțiune astfel că raza de acțiune ar acoperi zona Crimeei, teritoriul Ucrainei și al R. Moldova, ar ajunge până aproape de teritoriul Georgiei. În veste, și sud-vest ar ajunge să protejeze și Flota a VI-a americană, ar acoperi în sud Turcia, Siria și chiar Azerbaidjanul. Asta este durerea rușilor. Din acest motiv fac atâta scandal.

Dacă ne referim la sistemul care se construiește la polonezi, acela va prezenta un pericol și mai mare dacă va fi perfecționat pentru ar avea o rază de acțiune ce va bloca orice lansare de avion sau rachetă din bazele existente acum pe teritoriul Belarusiei sau al Rusiei europene.

Putin amenință dar dă asigurări că ei, rușii, nu vor face primul pas. Poate că această afirmație a rușilor ar trebui reținută de jurnaliști și de unii analiști. Rușii nu au capacitatea de a contracara astăzi acțiunile SUA și ale NATO. Amenințarea lor este o modalitate prin care își varsă năduful. Statele europene se întăresc militar. Este o reacție la comportamentul agresiv al Rusiei față de Ucraina. Germania, campiona reducerilor cheltuielilor militare, ajunsă de râsul curcilor prin folosirea cozilor de mătură pe post de țevi ale mitralierelor (am râs să leșin la citirea știrii), a programat modernizarea componentelor militare pentru apărarea antiaeriană. Nu mai spun de componentele de tehnică militară de blindate. Plus mărirea efectivelor. Toate acestea în „interiorul” condiționalităților impuse Germaniei după al doilea război mondial, țara fiind încă sub atenta supraveghere a statelor câștigătoare ale războiului (așa cum au convenit ele). Formal, puterile câștigătoare au încă un cuvânt de spus cu privire la mărimea și puterea armatei germane, au încă un format de supraveghere la care participă SUA, Rusia, Marea Britanie și Franța. Suedia a semnat acordul care permite NATO folosirea teritoriului Suediei pentru desfășurarea efectivelor și a tehnicii de luptă, la cererea Suediei.

România și Polonia au fost mereu „în raza de acțiune” a Rusiei. Lumea nu știe însă aceasta este cruda realitate. Cât timp nu am avut un sistem de protecție aeriană, cât timp Rusia a fost „marea prietenă” a Ucrainei, nu a fost nici o problemă pentru ruși. Situația este alta acum. România are un sistem de protecție aeriană performant și urmează a ridica nivelul de performanță al altor sisteme de protecție aeriană (inclusiv modernizarea flotei aerului), granițele României nu mai sunt la îndemâna Rusiei prin intermediul Ucrainei, Ucraina devenind o pavăză naturală împotriva aspirațiilor imperiale ale Rusiei, R. Moldova se apropie din ce în ce mai mult de România, procesul devenind ireversibil ș.a.m.d.

Cu cât amenință mai mult, cu atât devine Putin mai caraghios. O singură rachetă ajunsă pe teritoriul României sau Poloniei declanșează reacția NATO pe baza articolului 5. Să fim serioși, Rusia nu are capacitatea de a se înfrunta cu NATO. Mai mult, Rusia nu își permite să aibă pe teritoriul rus rezultate ale rachetelor pe care NATO este capabil să le trimită.

De la vorbă la faptă este cale lungă.

Rămâne, pentru noi, un semn de întrebare cu privire la Grecia devenită prietenă a Rusie. La fel cum trebuie să fim atenți și la alte state care pot defecta în favoarea Rusiei din considerente diverse și, uneori, puțin explicabile.

Poziția României este clară. Foarte clară. UE, SUA, NATO. Fără Rusia.

Agerpres (aici).

La un forum organizat de Institutul Aspen România, Bogdan Aurescu, ministrul nostru de externe, a formulat clar poziția României într-o problemă sensibilă sau care devine sensibilă în cadrul UE:

„Cooperarea transatlantică este crucială. Prezența Statelor Unite în Europa reprezintă un angajament puternic pentru securitatea noastră comună și pentru securitatea mondială, fundamentală pentru securitatea comună. Numai o comunitate euroatlantică unită poate face față amenințărilor și poate proiecta stabilitate. România poate depune mărturie în acest sens. Parteneriatul strategic cu Statele Unite este una dintre dimensiunile fundamentale ale politicii externe românești. Prezența Statelor Unite în România este un factor de reasigurare”.

Mai zilele trecute, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a emis niște aprecieri cu privire la Rusia care nu concordă cu părerile pe care le au statele membre ale UE.

Hotnews (aici):

„Trebuie, o spun deschis, sa ii tratam pe rusi corect. Stiu din conversatiile mele cu Putin ca nu accepta fraze ca cea in care Barack Obama a spus ca Rusia este o putere regionala. Ce vrea sa insemna asta! Nu vorbim asa de Rusia!

Rusii vor sa fie tratati de la egal la egal si aici rusii au dreptate, nu trebuie impinsi in spatele scenei pentru ca, asa cum am vazut, fac sa se vorbeasca despre ei foarte repede”.

Președintele Iohannis a avut o reacție foarte civilizată însă fermă:

„Aceasta pozitie e una surprinzatoare si voi afla mai multe detalii cu ocazia intalnirilor de la Consiliul European.  E neobisnuit ca presedintele CE sa faca declaratii in chestiuni cheie fara sa armonizeze aceste declaratii cu statele membre.  Prefer sa aflu ce a dorit sa spuna si dupa aceea sa comentam”.

Am câteva observații de făcut.

Juncker a comis-o. Problema lui. Așa cum bine observă Iohannis, este neobișnuit ca președintele CE să facă declarații de politică externă care privesc statele membre fără să aibă acceptul acestor state. Sunt probleme care țin de securitatea statelor membre, probleme care nu sunt de competența UE. Țin de competența NATO iar CE nu are ce căuta în această zonă.

Cu toată înțelegerea de care statele membre vor da dovadă, declarațiile lui Juncker vor fi taxate, în continuare, sever. În PE au fost deja exprimate critici severe la adresa lui Juncker. Tocmai din partea popularilor europeni, cei care l-au pus în funcția de astăzi. Bine, probabil că socialiștii și aldiștii din PE aplaudă. Ei sunt susținătorii Rusiei în spațiul UE. Socialiștii sunt și oponenții severi ai colaborării cu SUA.

La forumul despre care fac vorbire, Bogdan Aurescu pune punctul pe „i”. România nu este de acord cu Juncker și consideră colaborarea și cooperarea cu SUA, chiar și în afara cadrului NATO însă cu sprijin pe această organizație militară ca fiind vitală pentru securitatea României.

Păi cum altfel ?!

Germania a transferat tehnologie militară înaltă Rusiei, Franța era să îi vândă două nave ultra-moderne de desant și sprijin aerian al trupelor care debarcă, nave care ajung astăzi în Egipt. Doar din ce am aflat din presă. Dacă ne uităm la hartă, vom vedea că în partea europeană a granițelor Rusiei sunt Ucraina, Georgia, Turcia, România, Polonia, țările baltice, Finlanda, Norvegia. Împotriva căror state ar fi urmat Rusia să folosească tehnica și tehnologia preluată de la Germania și Franța ? Împotriva noastră, în mod sigur. Pe cine apără Juncker acum, vorbind „frumos” despre Rusia ? Pe cei care i-au vândut Rusiei tehnologia cu care aceasta iese în evidență în teatrele de operațiuni militare,  în aplicațiile desfășurate până acum. Tehnologie care este „parte” a amenințărilor proferate de oficialii ruși la adresa statelor din vecinătatea lor, inclusiv a noastră.

UE nu are o poziție de politică externă fermă. O băltește. Când așa, când invers. După cum dictează interesele economice și financiare ale statelor mai dezvoltate. Juncker își depășește sfera de competență și lucrează în numele unor interese private. Se pare că sancțiunile impuse Rusiei a golit niște pușculite europene obișnuite cu abundența. Practic, Juncker nu mai este credibil. De când cu imigranții o dă în baltă continuu.

Noi trebuie să ne apărăm interesele. Ca țară. Este sigur că nu avem interese de politică externă comune cu a altor state europene. Nu putem dormi „în papuci” când există un al doilea stat românesc cu teritoriul ocupat de armata rusă, unde Moscova își impune deciziile de politică externă. Nu putem sta nepăsători când Rusia ocupă, prin folosirea forței armate, teritorii din statul vecin Ucraina - după peninsula Crimeea au ajuns să ocupe o parte a regiunii Donbas, regiunea cea mai industrializată din Ucraina -, nu putem sta liniștiți când Rusia menține și distruge suveranitatea Georgiei. Nu putem pentru că după aceste state putem fi următorii pe listă. Avem încă ambasadă la Damasc, avem ambasade și în alte părți de unde „fermii” europeni din vest s-au retras „cu indignare”. Avem nevoie de SUA ca partener strategic, împotriva părerii lui Juncker și a celor din spatele lui care își doresc o mai mare „independență” față de SUA. O „independență” care capătă luciditate abia când pericolul este cât casa.

Pot înțelege grija patronilor din industria auto din Europa după ce s-a descoperit că Volkswagen a furat, a mințit și a poluat - acum s-a mai descoperit o înșelăciune, încă un program ascuns -, pot înțelege grija lor față de pierderea unor piețe de desfacere însă nu pot fi de acord cu afectarea siguranței statelor care sunt în relații strategice cu SUA. Înțeleg faptul că Germania va avea de suferit în urma acestei crize a mediului și a reputației industriei auto germane, înțeleg că investițiile private în Germania vor fi sever amputate, înțeleg că bugetul de stat al Germania va suferi niște pierderi (la nivelul bugetelor locale, în special), înțeleg că se pun serioase probleme privind evoluția unor localități germane dependente de industria auto însă nu am de gând să înțeleg și să fiu de acord cu ruperea relațiilor cu SUA doar pentru a „răzbuna” onoarea pierdută a unor „lăcomilă”. Mai mult, nu pot fi de acord cu „reevaluarea” Rusiei ca urmare a problemelor pe care produsele auto germane le au pe piața SUA. Să fin serioși !

La summit-ul de azi, Iohannis va spune ce ne-a comunicat la plecare dar, trebuie să înțelegem că va spune și în cazuri particulare ceea ce Bogdan Aurescu a spus la forumul Institutului Aspen din România. Uniunea Europeană nu are atribuții în asigurarea securității statelor membre, Franța și Germania, Austria mai aproape de noi, precum și alte state fondatoare au fost împotriva unei politici comune privind securitatea și apărarea comună. Mai grav, au fost foarte vocale în susținerea cerințelor Moscovei de reducere a armatelor și a armamentelor, de reducere a cheltuielilor pentru apărare. Moscova rămânând cu tehnologia scoasă din Europa în spațiul asiatic, azi nu face decât să o aducă câteva mii de km cu trenul punând Europa în fața faptului împlinit. Ei au, noi nu. Încercăm să modernizăm și imediat sare Rusia de fund în sus. De ce modernizăm ? Împotriva cui modernizăm ? Ca un făcut, în anumite capitale europene apar oficiali care cer să „negociem” cu Rusia câtă apărare să ne asigurăm. Ca să nu îi supărăm pe ruși.

Așa cum face Juncker în aceste zile.