Alegerile din turul doi, o șansă a unui nou început.

De la bun început simt nevoia să fac niște comentarii și să mă poziționez cu privire la aceste alegeri însă în mod special cu privire la PNL.

Avem o realitate. Doi candidați reprezentând două curente politice adverse. Victor Ponta reprezintă așa-numita social-democrație românească iar Klaus Iohannis reprezintă liberalismul de centru dreapta.

Vorbim despre două culturi politice. Două culturi care în aceste zile se înfruntă urmând a câștiga una dintre ele. Sau amândouă ? Posibil amândouă, pentru că avem mișcări pe scena politică care mă îndeamnă să judec că se aleg apele. În mod sigur însă scena politică se va limpezi.

Pe de o parte asistăm la o curățire a mediului politic populat de dreapta românească. În același timp, asistăm la o îmbogățire a mediului politic populat de stânga românească. Mulți politicieni care au jucat „pe dreapta” până acum au trecut la stânga. Sunt și politicieni care au părăsit stânga pentru a se alătura dreptei, mai puțini decât ceilalți.

Fuziunea dintre PNL și PDL, PDL fuzionând în prealabil cu IRL-ul lui Chiliman și PFC-ul lui Mihai Răzvan Ungureanu, a forțat coagularea dreptei românești și a provocat stânga să se unească.

Pericolul pentru PSD al unei drepte puternice a determinat forțarea de către PSD a clarificării scenei politice pe stânga. Cu promisiuni, cu demnități și funcții publice oferite ca sinecuri, PSD a atras alături formațiuni politice și personalități politice care, ani la rând, au declarat și au acționat (?!) pe dreapta. Nu trebuie să ne surprindă faptul că alături de PSD s-a dus Călin Popescu Tăriceanu și un grup numeros de foști liberali. Aveau antecedente iar acum au stimulente. Participarea la guvernare fără a mai judeca felul guvernării. Titlurile și onorurile să curgă. Interesul poartă fesul.

După primul tur s-au repezit în curtea PSD oportuniștii. Ar fi bine să îi ținem minte pentru că în cazul în care va câștiga Klaus Iohannis îi vom vedea la poarta PNL cu declarații de dragoste pentru o sinecură publică. Nenăscutul/avortatul PLR condus de Tăriceanu, UNPR condus de Gabriel Oprea, PC condus de Dan Voiculescu (Daniel Constantin este doar marioneta), PRM-ul lui Vadim, UDMR-ul lui Hunor bașca prin intermediul UNPR rromii lui Cioabă.

Victor Ponta și-a negociat susținerea. Lui Tăriceanu i-a promis demnitatea de prim-ministru și intrarea în guvern a PLR (probabil după ce Justiția îi va permite apariția), lui Meleșcanu i-a promis funcția de consilier la Cotroceni pe probleme de securitate națională, UNPR-PC și UDMR sunt, deja, la guvernare iar Hunor este convins că Ponta este singurul care înțelege doleanțele UDMR privind autonomia pe criterii etnice (Iohannis nu o agrează !). Lui Vadim se pare că i-a promis și este în curs de realizare o pomană imobiliară. Nu le știu eu pe toate.

Klaus Iohannis, enervant pentru mulți jurnaliști (!), nu vrea să negocieze susținerea pentru turul II. Sunt de acord cu această poziție.

Este o diferență de abordare, o diferență între concepte. Victor Ponta acceptă ca deciziile să fie luate de „șefii de triburi”, pe când Iohannis duce decizia la persoană. PSD consideră că Președintele este al partidelor care îl susțin și îl aleg iar Iohannis vine și spune că Președintele este al cetățenilor care îl aleg. Nu exclud de aici susținerea pe care o are din partea partidelor politice. PNL și PDL l-au desemnat candidatul lor cu majoritate de voturi. Este candidatul partidelor însă ele sunt doar instrumentele politice cu care Iohannis în calitate de candidat și mai târziu de Președinte lucrează și va lucra pentru realizarea obiectivelor pe care s-a angajat să le realizeze. Decizia însă este a cetățenilor. Vor un viitor pe durata unui mandat prezidențial în care ei să fie centrul preocupărilor Președintelui sau vor un viitor în care partidele care au impus alegerea președintelui să dicteze viața publică ?! Este o responsabilizare a cetățenilor. Iohannis pune cetățenii în fața propriilor decizii. De fapt, este o poziție politică liberală în adevăratul sens al cuvântului.

Turul II este un moment al responsabilității individului. Și pentru cei care merg la vot și pentru cei care stau acasă. Cei care stau acasă, sunt de acord cu câștigătorul, oricare ar fi el. Cei care merg la vot decid ce vor. Cei care merg la vot și provoacă anularea votului o fac împotriva unuia dintre candidați sau împotriva ordinii publice. Ei aleg de fapt pe câștigător. Dacă însă sunt dintre cei care se declară „de dreapta” ei își dau votul pentru Victor Ponta, pentru că voturile vor nu vor mai fi pentru politicianul de dreapta ci împotriva lui.

Deși am resentimente, mă stăpânesc. Cei din conducerea PDL nu îmi plac. Au fost în prim-planul deciziilor și acțiunilor iresponsabile ale cuplului Băsescu-Boc. În ultima perioadă am început să am resentimente și față de mulți liberali. Am asistat, surprins, la cel puțin două trădări majore. La europarlamantare, PNL a fost trădat grosolan de cei din fruntea lui. Tăriceanu, Ghișe și mulți alții care au primit funcții și demnități publice datorită apartenenței la PNL au acționat împotriva PNL pentru a răsturna pe Crin Antonescu de la conducere, pentru a-l îndepărta de candidatura la prezidențiale. Au reușit. PNL a luat sub pragul care îi permitea să devină principalul partid de opoziție care să coaguleze fără mari compromisuri dreapta românească. A doua trădare grosolană s-a manifestat în turul I al prezidențialelor. Sursele vorbesc despre lideri ai PNL care au participat la ședințe oculte în biroul lui Tăriceanu, sursele vorbesc despre inactivitatea unor lideri ai PNL în colegiile lor senatoriale sau de deputat (unii nici nu puteau stimula pe cineva pentru că nu erau oameni ai locului, nu îi cunoșteau pe alegători, ajungând deputați sau senatori pentru că așa a vrut conducerea partidului în 2012 !). Hârtia cu rezultatele alegerilor din turul I ne vorbește despre locurile unde au fost obținute rezultate bune și foarte bune însă ele nu sunt ale liderilor de frunte din PNL ! Culmea, ele sunt, în multe cazuri, în acele zone unde PDL a fost și este puternic ! Sursele ne spun că Vasile Blaga (șeful de campanie la prezidențiale al ACL) este supărat pe unii liberali care sunt suspect de inactivi și a cerut celor din PDL să acționeze singuri dacă cei din PNL nu vor să facă campanie ! Ei bine, simt că mă cuprinde furia. Cine sunt liberalii ăia ? Ce mai caută în PNL ?

Sunt liberali care vor să împiedice (chiar dacă nu au cum !) finalizarea fuziunii dintre PNL și PDL. Iar dacă totuși se realizează, vor ca cele două partide să se separe. Nu sunt mulți, sunt însă vocali. Au în sprijinul lor pe cei de lângă Tăriceanu care declară că vrea să salveze PNL și liberalismul de contaminarea PDL (?!). Haida-haida !

Tăriceanu se prevalează de fosta lui calitate de președinte al PNL. Să îmi fie cu iertare, dar această calitate au avut-o Teodor Stolojan și Valeriu Stoica când au plecat din PNL și au înființat PLD. Practic, Tăriceanu îi copie plecând din PNL pentru a înființa PLR. Dacă PLR este partid liberal, atunci și PLD și prin fuziunea cu PD, PDL sunt tot partide liberale. Între ce face Tăriceanu acum și ce au făcut Stolojan și Stoica atunci este totuși o diferență. Stolojan și Stoica, împreună cu alții din PD, au dus PDL către PPE, l-au dus la dreapta scenei politice pe când Tăriceanu duce bruma de liberali cu care s-a înconjurat la stânga scenei politice, alături de PSD.

Am mai spus că sunt de acord cu fuziunea, o consider benefică. Tăriceanu îmi confirmă faptul că este absolut necesară pentru a exista o forță politică capabilă să se opună PSD și alianțelor create de acesta. Eu sper ca, în timp, persoanele care azi susțin pe Băsescu și Elena Udrea să vină către PNL pentru a-l întări. Sper, fără nici o reținere, ca și cei care o susțin pe Macovei să vină către PNL. Există posibilitatea ca PNL să devină principala forță politică a țării însă pentru asta trebuie să devină mai puternic prin atragerea și asimilarea tuturor cetățenilor țării care au o gândire de dreapta. Indiferent de unde vin ei. Pentru a avea un viitor, PNL trebuie să atragă tinerii și să îi crească în cultura liberalismului. Acum, PNL este deficitar. Are apucături proaste de pe timpul când era confiscat de unii care îl considerau ca fiind proprietatea lor. PNL trebuie să accepte că este al tuturor membrilor săi, că lucrează pentru toți membrii săi, că apartenența la PNL nu naște doar obligații ci aduce și beneficii. PNL trebuie să revină la o tradiție de acum 100 de ani, când liberalii erau considerați ca fiind o mare familie, preocupați de bunăstarea tuturor membrilor lor, nu mai spun de bunăstarea poporului atunci când dețineau puterea și formau Guvernul.

Acum știm cum arată stânga, văzând pe cei care s-au alăturat lui Ponta. Nu îi știm pe toți. De la Udrea a plecat un senator la UNPR. Așa că nu știm câți PMP-vor trece la stânga. Sursele spun că și Udrea ar cam trece lângă Ponta. Nu este exclus. Din proiectele ei de campanie se deduce ușor că are o gândire mai la stânga ca a lui Ponta. Probabil că PMP, de va alege să se alăture lui Ponta, va fi mai la stânga decât PSD, naționalizările în economie fiind o măsură reală de stânga.

Întrezărim cum va arăta dreapta. Vor mai fi frământări, vor mai fi discuții însă dreapta se va cristaliza și se va uni. Este absurdă lupta între formațiunile de dreapta pentru supremație.

Turul II al alegerilor prezidențiale de anul acesta sunt ca o naștere. Chinuitoare însă împlinită. Avem dreapta, clară, avem stânga, clară, putem alege viitorul. Stânga cu Ponta, dreapta cu Iohannis.

Politică, curente, dreapta-stânga și viceversa la români.

Cu imaginea asta luată de pe net, încerc să mă folosesc de wikipedia pentru a lămuri niște confuzii găsite în comentariile din presă, la unii analiști politici, la bloggeri și comentatori pe net.

În primul rând, trebuie clarificată poziția politică a actorilor noștri și, de ce nu, chiar a unora cu care suntem în contact în spațiul european pentru că, vrem sau nu, orientările lor politice duc la decizii ale UE cu caracter politic dominant în domeniul social, economic, al relațiilor internaționale etc.

Politică. Wikipedia ne dă o sinteză a noțiunii în scopul materialului de față:

„Politica este știința și practica de guvernare a unui stat și reprezintă sfera de activitate social-istorică ce însumează relațiile, orientările și manifestările care apar între partidele politice, între diversele categorii și grupuri sociale, între națiuni ș.a.m.d. în vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremație ideologică etc. Politică reprezeintă deasemenea orientarea, activitatea, acțiunea propriu-zisă a unui partid sau a unor grupări exercitată în domeniul guvernării problemelor interne și externe. Totodată, poate fi definită ca ideologie ce reflectă această orientare sau acțiune.[1]

Politica este procesul prin care sunt luate decizii în interiorul unor grupuri. Deși termenul este folosit în general pentru a comportamentul din interiorul guvernelor, se observă existența sa în toate interacțiunile grupurilor umane, inclusiv în cele din cadrul instituțiilor de corporație, academice și religioase.

Știința politică este studiul comportamentului politic și examinează achiziția și aplicarea puterii.

Un teoretician, Harold Lasswell, definea politica drept „cine primește ce primește, când și cum””.

Până aici eu spun că este bine. Eu vreau să mă refer la ipoteza privind „orientarea, activitatea, acțiunea propriu-zisă a unui partid” și la cea privind „ideologia unui partid”. Plec de la considerentul că acestea vor influența, în mare măsură, știința și practica de guvernare. În plus, cum este cazul la noi, când avem la guvernare două formațiuni politice cu ideologii diametral opuse, va trebui să acceptăm ideea că miniștrii fiecărei formațiuni vor promova și desfășura concepte ideologice proprii în măsura în care acestea nu deformează întreaga guvernare. Liberalii se vor opri acolo unde social-democrații nu mai permit a se merge mai departe. La fel, social-democrații se vor opri acolo unde pericolul ruperii alianței de PNL devine evident. Într-un fel, această guvernare va trebui să pună bazele acelei societăți care să permită, în viitor, oricare fel de guvernare. Pe undeva va fi bine. Vor fi valori pe care nici o viitoare guvernare nu le va mai putea transforma radical, nu le va mai modifica.

Rămâne de clarificat ce înseamnă drepata și stânga în politică. O mână de tulburați politici încearcă să inducă ideea că a fi de stânga este o crimă iar ceilalți vin, la rândul lor, cu aceleași acuze. Culmea este că familiile politice la care se declară a aparține sunt, în unele cazuri, din partea politică pe care o critică cu atâta cerbicie.

Eu înclin să simplific, până la durere, în sensul că de dreapta sunt partidele care promovează individualismul, iar de stânga sunt partidele care promovează colectivismul.

Pentru că eu sunt liberal, constat doar că liberalismul este prima ideologie politică în spațiul social, o ideologie care are la bază un drept natural al omului, acela de a fi liber. Ca o contrapondere la liberalism au apărut, mai apoi, conservatorismul și socialismul. Toate au evoluat. Conservatorismul însă, este o ideologie pe cale de dispariție pentru că în urma evoluției societății își pierde rațiunea de a fi. Conservatorismul este înlocuit, încet-încet, de populism și creștin-democrație. Dar este treaba lor. Nu a mea. Având în vedere „condițiile” obligatorii pentru a fi conservator, eu nu o îndeplinesc pe una fundamentală. Nu sunt credicios. Nu cred în existența unei divinități.

Pe scurt, iar uneori pe foarte scurt, să pun definirile curentelor politice identificate la noi, în România și, pe undeva, principalele curente politice din Europa.

Liberalismul.

„Liberalismul (din franceză: libéralisme) este un curent ideologic și social-politic care promovează libertatea și egalitatea în drepturi. Liberali îmbrățișează o gamă largă de opinii, în funcție de modul de înțelegere a acestor principii, majoritatea liberalilor susțin următoarele idei fundamentale: constituționalismul, democrația liberală, alegeri libere și corecte, drepturile omului, comerțul liber, precum și libertatea religioasă. Liberalismul cuprinde mai multe tendințe intelectuale și tradiții, dar curentele dominante sunt liberalismul clasic, care a devenit popular în secolul al XVIII-lea, și liberalismul social, care a devenit popular în secolul al XX-lea.

Într-un sens strict, liberalismul, numit "clasic", este un curent filosofic născut în Europa secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare ființă umană are, prin naștere, drepturi naturale pe care nici o putere nu le poate impieta și anume: dreptul la viață, la libertate și la proprietate. Ca urmare, liberalii vor să limiteze prerogativele statului și ale altor forme de putere, oricare ar fi forma și modul lor de manifestare.

În sens larg, liberalismul proslăvește construirea unei societăți caracterizate prin: libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei, economia de piață pe baza inițiativei private și un sistem transparent de guvernare, în care drepturile minorităților sunt garantate. Există mai multe curente de gândire liberală care se diferențiază într-un mod mai precis prin fundamentele lor filosofice, prin limitele asignate statului și prin domeniul asupra căruia ele aplică principiul libertății.

Liberalism politic este doctrina care vizează reducerea puterilor Statului la protecția drepturilor și libertăților individuale, opunându-se ideii de "Stat providențial". Indivizii sunt liberi să își urmărească propriile interese atât timp cât nu afectează drepturile și libertățile celorlalți.

Liberalism economic este doctrina care proclamă libera concurență pe piață, neintervenția Statului în economie și are ca principiu fundamental proprietatea individuală.

Valorile liberale fundamentale sunt libertatea individuală, creativitatea individuală, responsabilitatea și independența personală, respectul drepturilor indivizilor, egalitatea în fața legii. Liberalismul este definit prin 4 concepte de bază:

 - libertatea individuală
 - proprietatea privată
 - responsabilitatea individuală
 - egalitatea în fața legii

Libertatea individuală este definită ca fiind dreptul de a acționa fără nici o constrângere impusă din exterior, cu condiția să nu afecteze drepturile și libertățile legitime ale celorlalți indivizi.

Proprietatea este dreptul individului de a dispune de rezultatele activităților sale, de bunurile care-i aparțin. Proprietatea include dreptul la viață și cel de a dispune de propriul corp. Dreptul individului la securitate și rezistență la opresiune derivă din acestea.

Principiul responsabilității individuale proclamă individul ca singur răspunzător pentru acțiunile sale proprii.

Egalitatea în fața legii derivă din principiul responsabilității individuale: fiecare individ răspunde pentru propriile fapte, indiferent de avere, sex, naționalitate, profesie sau alte caracteristici individuale sau sociale.

Liberalismul proclamă libertatea individului ca fiind problema centrală a societății umane și subliniază rolul statului în a susține și consolida proprietatea privată văzută ca o condiție fără de care nu se poate dezvolta neângrădit spiritual uman. Liberalismul își are rădăcinile în secolul XIX. O formă a liberalismului classic a fost cunoscut sub numele de idealism. Paradigma liberală susține că pacea reprezintă un obiectiv major pentru menținerea prosperității economice și de aceea creșterea rolului instituțiilor democratice este fundamental. Extinderea regimurilor democratice pe scară planetară va permite menținerii păcii. În anii ‘80 ai secolului trecut liberalismul va trece la o nouă fază intitulată neoliberalism. Această școală de gândire recunoaște caracterul anarhic al sistemului internațional ca urmare a lipsei unei mondiale susceptibile să ordoneze și să conducă sistemul, dar nu exclude existența unor grade diferite de interdependență, în cadrul cărora cooperarea este posibilă”.

Până azi, în mod clar, fără echivoc, avem Partidul Național Liberal cu o orientare evidentă către liberalismul clasic și Partidul Conservator care are o orientare către liberalismul social. Ele formează o alianță, Alianța de Centru Dreapta care este parte a Uniunii Social Liberale, aflată la guvernare.

Socialismul.

Pentru că pe wiki scrie mult, voi lua doar partea care aparține PSD, anume social-democrația. Aceasta este o cale de mijloc în socialism, între marxisti și anarhiști. Avem și din cele două extreme ale socialismului însă nu mă voi referi la ele.

„Socialismul este un concept, o ideologie sau un grup de ideologii, un ansamblu de mișcări politice care au evoluat și s-au ramificat de-a lungul timpului, un sistem economic. La început, s-a bazat pe proletariatul organizat cu scopul de a clădi o societate lipsită de clase sociale. Dar, până la urmă, se concentrează, din ce în ce mai mult, pe reforme sociale în cadrul democrațiilor moderne.

Nu trebuie confundat socialismul cu comunismul. O republică socialistă/stat socialist își propune să instaureze comunismul.

Prin socialism se mai înțelege ansamblul doctrinelor social-politice care combat individualismul, apară noțiunile de egalitate și solidaritate și constituie un proiect atât economic (colectivism economic, autogestiune, economie mixtă), cât și social (egalitate in drepturi, egalitate de șanse) și politic (democrație).

Social-democrația = se revendică de la principiile socialismului democratic, stabilite de partidul social-democrat german la congresul de la Bad-Godesberg (1951) și preluate apoi de alte partide (laburist - în Marea Britanie, socialiste - în țările scandinave și latine). Ele urmăresc o desprindere totală de ideile marxiste și ducerea unei politici zisă realist, de reforme sociale, în cadrul unor partide parlamentare de centru-stânga. Ideile social-democrate se reclamă de la principiile revoluției franceze: libertate, egalitate și fraternitate (termenul actual: solidaritate), vizând o societate bazată pe acțiunea comună a tuturor cetățenilor, care au aceleași drepturi și răspunderi. Interesele economice nu trebuie să pună piedici democrației, aceasta fiind capabilă a stabili cadrul economic și a fixa limite acțiunii factorilor de piață. Fiecare cetățean, în calitate de salariat sau consumator, trebuie să aibă un cuvânt de spus în stabilirea și repartiția producției, în privința organizării și condițiilor de muncă.

Socialismul trebuie privit ca o formă de organizare socială, în care interesul societății primează în fața interesului unui individ sau a unui grup restrâns de indivizi și vine în opoziție cu liberalismul, care reprezintă sistemul social în care primează interesul individului, sau al unui grup restrâns de indivizi, în fața interesului societății. Privit din acest punct de vedere, socialismul are ca atribut democrația, definită ca putere a poporului.

Economia socialistă pune la bază statul, ca administrator al bunurilor societății, bunuri comune, care să stea la baza dezvoltării întregii societăți, având ca prioritate necesitățile acesteia legate de creșterea continuă a nivelului de trai. Inițiativele particulare sunt stimulate în domeniile deficitare ale cerințelor sociale, dar sunt limitate cele dăunătoare societății, prin pârghiile financiare aflate la dispoziția statului.

Acestea sunt câteva principii de bază, care stabilesc un cadru adecvat societății socialiste, menită să aibă la bază omul cu necesitățile lui, pentru a asigura fiecărui individ condiții de trai și de perpetuare a speciei, de recreere și de respect reciproc, pentru a da cetățeanului demnitatea cuvenită ca om, ca membru al societății în care trăiește, muncește, își găsește fericirea și participă activ la bunăstarea întregii națiuni”.

Partidul Social Democrat este, fără nici un dubiu, reprezentantul acestui curent politic. Tot felul de creații politice care se declară socialiste sunt mai apropiate de extremele marxist sau anarhist. Nu le iau în considerare.

Conservatorismul.

„Conservatorismul este o doctrină politică apărută ca o reacție la liberalism.

Avându-și originea în celebrul dicton al lui Lucius Cary, al II-lea Viconte Falkland: „Atunci când nu este necesar să schimbi ceva, este necesar să nu schimbi nimic”, conservatorismul a fost fundamentat ca doctrină politică de către gânditorul Edmund Burke.

Principalele elemente ale gândirii conservatoare sunt:

    1. Omul ca ființă eminamente religioasă, întruchipare a rațiunii, a instinctului și a emoției, iar religia - element fundamental al societății civile.
    2. Comunitatea ca element teleologic anterior individului.
    3. Drepturile ca urmare firească a obligațiilor individuale.
    4. Răul considerat înrădăcinat în ființa umană și nu în instituțiile statale.
    5. Inegalitatea umană (nu și din punct de vedere moral, însă) ca urmare a organizării sociale complexe”.

Ei bine, elementele gândirii conservatoare îmi dau frisoane. Cel puțin mie. Nu știu dacă și altora. În orice caz, atât în comentariile unora sau altora cât și în media am văzut că sunt aprigi susținători ai unor astfel de idei. Caraghioslâcul susținerilor lor constă în acela că ei, ca persoane fizice, indiferent de evoluția lor socială, pe baza ultimului element, ar trebui să fie în clasa socială a „robilor sau servilor”, pentru că familia lor nu își poate depăși poziția într-o „societate organizată complex”, pe straturi sociale. În fine, unii au înțeles altceva. Treaba lor.

Creștin-democrația.

„Creștin-democrația este o doctrină politică ce a evoluat în mod preponderent după cel de-al doilea război mondial.

Apărută ca o reacție la atacurile împotriva bisericii și a catolicismului, creștin-democrația reprezintă expresia politică a creștinismului catolic. Creștin-democrația a reprezentat o mediere între liberalism (individualism) și socialism (colectivism), aducând în politică și elemente noi precum morala creștină și subsidiaritatea. Considerată în multe țări europene drept o formă de neoconservatorism, creștin-democrația se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul față de valorile tradiționale, credința și familia.

Democrația creștină este o ideologie politică, care urmărește să aplice principiile creștine (nm. ale catolicismului) în politica publică. Ea a apărut în Europa secolului al XIX-sub influența conservatorismului și a învățăturii catolice sociale . Ea continuă să fie influenta în Europa și în America Latină, deși într-un număr de țări etosul ei creștin a fost diluat de secularizare.

În practică, democrația creștină este adesea considerata conservatoare pe probleme culturale, sociale și morale (conservatorism social), și pledează pentru o economie socială de piață în domeniul economic (cu economie de trecere peste social-democrate, ci se bazează pe familie). În Europa, în cazul în care adversarii lor au fost în mod tradițional socialiști secularist, partidele democratice, creștine sunt moderat conservatoare de ansamblu, în timp ce în mediul foarte diferit cultural și politic din America Latină au tendința să se încline spre stânga.

Exemple de partide democratice creștine se numără Germania (Uniunea Creștin-Democrată (CDU)), Partidul Creștin Democrat din Chile, Partidul Popular Creștin Democrat din Elveția, recurs Creștin Democrat (CDA), în Țările de Jos, Partidul Popular Crestin Democrat din Moldova si altele”.

Pe fond, creștin-democrația este o combinație între liberalism, conservatorism și social-democrație. Ia de la fiecare câte ceva, astfel că la nivelul Parlamentului European s-au constituit în Partidul Popularilor Europeni. Au acolo toate curentele lor politice. Curente care se contrazic ideologic în însăși fundamentele lor. Dar mulți văd, puțini pricep.

La noi nu există, încă, creștini-democrați. Au vrut, s-au zbătut unii lideri ai PDL să îl transforme în partid creștin-democrat. Nu au reușit. În principal din cauza tartorului PDL, Traian Băsescu, care nu le pricepe cu ideologiile. Din acest motiv s-a afirmat că PDL este un partid fără ideologie. A plecat de la social-democrație, program cu care Traian Băsescu a luat puterea în PD și a trecut la popularii europeni fără a-și defini linia politică. Eu cred că nu trebuiau să se zbată prea mult. Introduceau niște elemente conservatoare și cu asta basta.

UDMR este o asociere de formațiuni politice diferite. Un fel de PPE românesc. Unesc toate curentele politice pe criteriul etnic în opoziție cu cetățenii români. UDMR nu este, din acest motiv, o formațiune politică. Este o organizație anti-statală.

Ca o conlcuzie. La dreapta politicii românești avem doar PNL și PC. La stânga, avem PSD și PDL. PDL este cu sensul giratoriu pe spate, funcție de interese. Ei pot, au această vocație chiar, de a participa fie la o conducere de dreapta a țării fie la una de stânga. La UDMR anormalul este normal. Sunt anti-statul român și participă la guvernarea lui.

În așteptarea Guvernului Ponta II

Am intrat în starea de „așteptare”. Jaloanele sunt cunoscute.

Băsescu și-a salvat onoarea. Nu vrea să îl nominalizeze pe Ponta însă, ca să vezi, liderii UE îl forțează să o facă ba, mai mult, partidele parlamentare au căzut de acord că Victor Ponta trebuie să fie premier. El, săracul, a vrut să dea valoarea Constituției după interpretarea lui Stanomir, Lăzăroiu, Cristian Preda și a altor „specialiști” de înaltă valoare teoretică și practică internațională însă este strâns cu ușa de realitatea crudă din țară. Așa că Ponta va fi nominalizat să formeze Guvernul.

De aici, un șir lung de „succesuri”. Miniștrii vor fi nominalizați de Ponta, Crin și Constantin iar Parlamentul îi va vota cu cel puțin 2/3 din voturi. Nu se poate opune. Nu că nu ar vrea, ci pentru că UE se opune ca el să mai provoace o criză politică. Este clar. Îi va fi abuzată voința. Trist.

La USL se lucrează în draci. Se construiește Guvernul, se finalizează bugetul, se pregătesc legile și HG-urile de care are nevoie viitorul Guvern pentru a funcționa. Evident că vor fi modificate legile de organizare și funcționare ale ministerelor care au astfel de legi și se vor emite HG-urile pentru organizarea și funcționarea ministerelor noi. Vor fi modificate și HG-urile care stau la baza organizării și funcționării unor ministere care se desfac. Sunt legi organice care vor suferi modificări pentru a desface atribuțiile din sarcina unor ministere și transferarea acestora plus completarea lor pentru ministerele nou înființate. Îmi imaginez ce pățesc juriștii din ministere și din agențiile care vor suferi modificări de structură și funcționale. Am trecut prin așa ceva și îmi este milă de cei care sunt implicați. Vai soarta lor de consilieri juridici. Dacă au pornit construcția legislativă din timp, pe măsură ce ideile se coagulau, ar trebui să fie deja gata cu mare parte din construcția legislativă. Pentru că, fără doar și poate, primele ședințe ale noului Guvern vor avea ca finalitatea aprobarea HG-urilor necesare formării noului Guvern și a proiectelor de lege care vor modifica structurile existente. Probabil că procedurile la Parlament pentru aprobarea proiectelor vor dura foarte puțin. Unele legi vor fi modificate prin Ordonanțe sau ordonanțe de urgență.

PDL are și el de lucru. Sunt în faza autocriticii. Din ce s-a auzit la ședința lor de ieri s-a desprins concluzia că au guvernat în forță și prost. Pentru că prostia nu se tratează și nici nu trece, au constatat că și contrucțiile politice au fost făcute aiurea. Dr. Cristian Rădulescu a punctat bine cu „calul puternic care era de fapt o vacă” și gloabele care au tras în jos partidul la alegeri. La Tv, Gheorghe Tinel o ținea langa cu guvernarea lor bună însă greșeala în lipsa de comunicare. Andreea Paul (Vass) guița și ea, atot-cunoscătoare, că măsurile economice au fost bune, că au salvat țara de la dezastru ... Este evident că PDL va continua să își susțină, public, „succesurile” din guvernarea Boc și să guițe oripilați împotriva măsurilor ce se iau de guvernarea USL.

Gloaba Forța Civică, partidul lui Nati Meir condus acum de Mihai Răzvan Ungureanu, are obiective politice clare. Vor să formeze „dreapta europeană”, să propună premierul la consultările de la Cotroceni, să câștige alegerile europarlamentare și pe cele prezidențiale. Și toate acestea cu 4 (patru) parlamentari. Unul la Senat și 3 la Cameră, toți declarați câștigători prin redistribuire. Politic, este un mare succes, declară MRU, pentru un partid care a ieșit la rampă în luna septembrie. La naiba. Nu câștigi nimic dar obții succesul ! Dracu mai înțelege.

PPDD este în vervă. Îl vor propune pe Ponta ca premier însă nu cred că îl vor vota în Parlament. Ca la balamuc sau ca la OTV. Aseară se desfășura la OTV teribila Liliana Mincă, alături de idiotul ăla care a fost milițian și DD. Am fugit. Piei drace !

Ăla mic cu capul mare guiță și el pe undeva însă nu am dat de el. Se pare că și PNȚ-CD Pavelescu are ceva parlamentari. Unul-doi, dracu știe. Nici ei nu își pot forma un grup parlamentar. La fel ca forțoșii lui MRU. PDL îi invită la ei, în grupurile lor. Treabă complicată.

ARD, adică adunătura politico-ideologică de mântuială care a participat la alegeri, are, de toți, 80 de parlamentari. Li se adaugă, cam pretențioasă exprimarea, 67 de parlamentari PPDD pentru a forma opoziția. ARD singur nu poate face mai nimic în Parlament. Fără PPDD sunt nula-nula. Ambele grupări au probleme. Nu este sigur că vor colabora. Nici una nu poate oferi celeilalte ceva. Ca atare, opoziția la guvernare va avea doar rolul de a le evidenția că există. Dacă însă unii dintre parlamentarii lor vor cocheta cu puterea, opoziția nu va avea posibilitatea să introducă moțiuni de cenzură împotriva Guvernului și nici să sesizeze Curtea Constituțională.

Pragmatic, fără sentimentalisme aiurea, o convenție cu UDMR a USL va distruge opoziția. Cel puțin până la alegerile prezidențiale, USL va avea puterea absolută. După ... se vor manifesta, din ce în ce mai mult, punctele de vedere divergente între PSD și PNL. Până atunci însă, traseismul politic va fi activ. În cazul în care USL va câștiga prezidențialele, pe scena politică putem vorbi doar de două forțe: PSD - stânga politică -, PNL - dreapta politică -. Fără putere, fără posibilitatea de a exercita o putere oarecare, PDL se va micșora din ce în ce mai mult. Actuala opoziție va asista la actele de putere ale PSD și PNL. Între cele două formațiuni politice aliate vor exista controverse politice și în actul de guvernare. Chiar de vor ajunge la consens, în interesul guvernării comune, semnalele publice date vor confirma că ele reprezintă, de fapt, forțele politice potente în România. Românii vor observa că PNL și PSD sunt adversare politice chiar dacă guvernează împreună. Anarhia politică actuală se va stinge încet-încet și se va forma acea bipolaritate pe care o clamăm de ceva timp.

O parte din electoratul activ este atras de ideea de dreapta politică. Până acum, s-au declarat de dreapta PNL, PDL, UDMR, PNȚ-CD și mai nou, FC. Curat, alegerile actuale au dat câștig de cauză doar PNL. Toate celelalte formațiuni politice auto-proclamate de dreapta s-au încadrat, cu chiu cu vai, într-un procentaj de abia 17%. UDMR a luat, la sacrificiu, puțin peste 5%. Dar UDMR nu vrea să fie asociat cu loserii din PDL, PNȚ-CD și FC. Ei au alte obiective politice și alte aspirații. Nici nu pot spera la mai mult în viitorul previzibil. Așa că rămân să cucerească electoratul de dreapta doar PNL, PDL și FC (cu foarte mari rezerve). PDL și FC nu pot proba că sunt de dreapta. Vorba lungă și îmbârligată, un fel de copy-paste după ideile înșirate în cărțile unor ideologi din străinătate nu convinge. PNL în schimb, are marea șansă de a continua să probeze că este un partid de dreapta prin măsurile ce vor fi luate în cadrul viitoarei guvernări. Sunt sigur că PNL își va impune politicile de dreapta în cadrul alianței cu PSD pentru că proiectul de guvernare comun conține aceste direcții. De fapt, PSD și PNL au, ca scop politic secundar, definirea lor ideologică în fața electoratului pentru ca în viitor lupta politică dreapta-stânga să se ducă între ele. Totul pe un fundament al organizării de stat acceptat de ambele ideologii.

Până la nominalizarea lui Ponta avem posibilitatea să ne distrăm cu PDL, FC și PPDD. Un circ politic grețos, de cele mai multe ori. Dacă suntem atenți, vom observa și dorințele mărturisite, cu jumătate de gură, a unora dintre parlamentarii redistribuiți, ai celor trei partide, de a activa în viitor, în PNL. Interesant.