Am urmărit o emisiune la TVR în această seară, cu un fel de „masă rotundă” la care au evoluat Șeitan, Frunda, Mitrea și Vosganian.
Interesantă. Chiar foarte interesantă.
S-a ajuns și la motivarea constituțională anunțată de Boc: aplicarea prevederilor Art. 53 - Restrângerea unor drepturi sau al unor libertăți, din Constituție.
Boc a spus că temeiul va fi pe „ordine publică și siguranță națională”. Numai că textul constituțional are mai multe situații, în paragraful respectiv:
- apărarea securității naționale, (deci este o virgulă și se referă la apărarea acesteia !)
- a ordinii publice, (tot apărarea !)
- a sănătății ori a moralei publice, (tot apărarea !)
- a drepturilor și libertăților cetățenilor (tot apărarea !).
Nu mai continui cu celelalte situații, pentru că nu se pot motiva în această situație.
A intervenit o doamnă, secretar de stat la Justiție, care a exemplificat cu o hotărâre a CEDO care ar fi inclus în domeniul siguranței naționale și „securitatea economică”. Voi vedea cum justifică Guvernul de handicapați această acțiune. Mă voi documenta asupra hotărârii CEDO pentru a vedea despre ce anume este vorba.
Până voi ajunge la ce am nevoie pentru o analiză corectă, constat că se desfășoară o acțiune de descurajare a eventualelor acțiuni în justiție și la Curtea Constituțională și chiar la CEDO împotriva măsurilor Guvernului. Cu mine au greșit.
Însuși tâlharul de la Cotroceni a declarat că au avut, după mintea lui și a consilierilor de doi bani bucata pe care i-a consultat, două soluții. Fie taie pensii, salarii și ajutoare de tot felul fie măresc taxele și impozitele. De la început dispare caracterul excepțional al măsurilor ! Nu mai este o problemă de securitate națională. Este o problemă de politici economice ale unui Guvern care a prăduit banii de la buget pentru clientela politică și pentru că este incapabil să recunoască că a greșit grav de la instalarea în decembrie 2008, faultând grosolan mediul economic încearcă să fure din proprietățile românilor (salarii, pensii, ajutoare sociale) pentru a acoperi găurile produse.
Mai mult, Vosganian a arătat că mai sunt și alte căi pentru acoperirea deficitului creat de guvernarea insonștientă a PD-L. Deci, există și alte căi de rezolvare a situației. Acum îmi dau seama că ieșirile lui Isărescu (lăudat de Frunda) au drept scop acoperirea măsurilor aiuritoare cu recomandarea „expertului” Isărescu. Jalnic personaj al unui teatru ieftin. Când mă gândesc că ginerele era să ne devină premier parcă înclin a crede că s-a stricat și Isărescu.
Fără a avea materialele necesare la dispoziție constat că nu există urgența care să justifice aplicarea prevederilor art. 53 din Constituție.
Mai mult, dar o să mă ocup mâine, dementul Boc a început să latre comunistoid în sensul că ei vor face ordine în țară astfel încât să fie restabilită egalitatea ! Dacă este egalitatea de pe timpul comunismului, atunci măsurile băseciano-bocciste „au acoperire”.
De observat și faptul că Boc și Băsescu vor să introducă la pachet două legi. Una care să „asigure” acoperirea deficitului bugetar și o a doua care se va referi doar la pensii. Practic, a doua lege este acea lege a pensiilor cu recalculări, cu introducerea pensiilor de stat în sistemul public de pensii, limitarea pensiilor militare la 3.000 lei ... Opoziția față de proiectul legii pensiilor aflat în Parlament va dispare. Cei care se opun acum împotriva acestui proiect nu vor vota moțiunea de cenzură pe care o va depune opoziția.
Este evident faptul că măsura scăderii cu 15% a pensiilor este pasul pregătitor pentru urmarea scăderilor pe care le va genera legea neconstituțională a pensiilor aflată în dezbaterea Parlamentului.
De aceea nu pot crede că măsurile preconizate sunt cu caracter temporar, până la 31 decembrie 2010 ! Mai mult, Răzvan Dumitrescu a citit un paragraf din scrisoarea către FMI în care Boc și handicapații lui susțin că vor lua măsuri suplimentare, ca mărirea taxelor și impozitelor dacă nu se vor încadra în deficitul convenit.
Este clar că Băsescu a gândit această stare de criză pentru a trece actele normative neconstituționale, împiedicate în Parlament, cu votul pentru, al celor care se opun acum.
Colegul Mircovici, deputat la minorități, s-a zbătut enorm pentru pensiile militare. Dacă nu votează în favoarea moțiunii opoziției, devine sperjur.
3 comentarii:
DIRECTORUL CIA LEON PANETA SOSESTE AZI LA BUCURESTI
PREZENTAND UN ULTIMATUM PRESEDINTELUI ROMAN TRAIAN BASESCU !
- BASESCU VINDE URANIUM LUI BENLADEN PENTRU FABRICAREA UNEI BOMBE ATOMICE IN MINIATURA.- HELICOPTERELE AMERICANE SUNT DOBORATE DE RACHETELE ROMANESTI TRIMISE TERORISTILOR COLUNBIENI FARC. -ARMELE ROMANESTI AK-M7 ( ROMARM -CUGIR ) INVADEAZA TERITORIUL SUA. 47 DE CONGRESMENI ADRESEAZA O SCRISOARE CATRE OBAMA. DIRECTORUL CIA SOSESTE LA BUCUREST CU
UN ULTIMATUM PENTRU PRESEDINTELE ROMAN.
Corespondenta speciala pentru Nipon Press
Cu un timp in urma Mohamed ElBaradei, directorul-general al ONU, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), a plasat România pe o listă a ţărilor probabile ca surse de "bombe murdare" pentru terorişti.
UN DOCUMENT TERIFIANT PENTRU INTREGA LUME !
SERVICIUL SECRET BRITANIC M16 A STABILIT CA MAFIA BASESCU A VANDUT URANIUM LUI BEN LADEN PENTRU CREIAREA UNEI BOMBE ATOMICE MINUSCULE. . ADMINISTRATIA OBAMA A HOTARAT SA FACA INSFARSIT LUMINA IN ACEST CAZ TRIMITAND PE DIRECTORUL CIA LEON PANETA LA BUCURESTI
- LUCRURILE AU TRANPIRAT IN PRESA OCCIDENTALA DECI PUTETI JUDECA SI DUMNEAVOASTRA ACEST ULUITOR CAZ. http://cbrayton.wordpress.com/2008/03/09/farc-sought-romanian-uranium-from-russian-mobster-with-israeli-passport/.
-M 16 a stabilit ca ca comandantul organizatiei teroriste columbiene Raul Reyes sa deplasat in secret la Bucuresti sa cumpere uranium pentru AL QUEDA..- Materialul
nuclear trebuia obtinut de unul din cei mai importanti financiari - gangsteri ucranieni cu relatii la cel mai inalt nivel in mafia de armament romana. Materialul
britanic vorbeste de un asistent a lui Basescu care a organizat afacerea criminala.
“Raúl Reyes buscó uranio en Rumania”: Citing anonymous MI-6 sources, Irish journalist Gordon Thomas signs — or has his name signed to — a story about FARC’s alleged search for uranium for a “dirty bomb” in Romania.
“It is known that the organization led by Osama bin Laden has established “a presence in Colombia and other South American nations government by a populist left that opposes the United States,” says the [MI6] report.
UN RAPORT SEPARAT AMERICAN A STABILIT CA ACEASTA ACTIUNE A FOST CORDONATA. DE BASESCU ! RAPORTUL MENTIONEAZA ROMANIA CA UN PERICOL SIMILAR CU IRANUL !
- IN DEPOZITELE SECRETE ALE TERORISTILOR FARC AU FOST DESCOPERITE RACHETE ANTITANC FABRICATE IN ROMANIA. IN DECURSUL ULTIMELOR 10 ZILE AU FOST DOBORATE 3 HELICOPTERE AMERICANE ACTONAND IN COLUMBIA !
Potrivit unui articol publicat recent tot in cotidianul El Tiempo (in care au aparut si actualele dezvaluiri privind provenienta arsenalului FARC), gherila columbiana ar fi reusit sa achizitioneze 200 de astfel de rachete romanesti capabile sa loveasca avioane sau elicoptere in zbor pana la altitudinea de 6.000 m, neconfirmandu-se insa daca acestea au ajuns in Columbia. Surse oficiale de la Bogota au confirmat ca fortele aeriene columbiene au fost avertizate asupra riscului ca FARC sa detina si sa utilizeze acest tip de arme.
-.ROMANIA REPREZINTA CEL MAI MARE PERICOL PENTRU SECURITATEA STATELOR UNITE. Armele AK -47 AU INVADAT AMERICA. Fabricate la Cugir ele
patrund pe piata americana prin intreprinderile de stat Romtehnica si Romarm.
UNITED STATES HOUSE OF REPREZENTATIVES'
COMMITTTEE on FOREIGN AFFAIRS
ASSAULT WEAPONS Chairman of the House Western Hemisphere Subcommittee Leads
Letter with 53 Members of Congress
THE WHITE HOUSE
PRESIDENT
BARACK OBAMA
PRESEDINTELE SUA TRIMITE UN AVERTISMENT PRIN DIRECTORUL CIA LEON PANETA : RAZBOIUL NEDECLARAT AL ROMANIEI ( MAFIEI BASESCU ) IMPOTRIVA SUA TREBUE SA INCETEZE !
Corespondenta by Robert Horvath USA
DESVALUIRI COMPLECTE DESCHIDETI http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com
"temporarele" masuri
vor si alte taieturi:
de la slit pan' la genunchi,
40 de grade-n unghi,
taie drept pana la tiv
orice ofiter activ,
caci armata prisoseste
sri cand ne pazeste.
Sifilica,
Mă omori. Excepțional.
Trimiteți un comentariu