Se lansă minunea politică numită Partidul Mișcarea Populară. Deși poartă denumirea de partid, președintele lui interimar are o exprimare care îl duce în zona „struțo-cămilelor” politice.
HotNews. „Noi nu infiintam azi un nou partid, noi vrem sa infiintam un altfel de partid”. Eugen Tomac.
Să analizăm. Nu este un nou partid. Prima teză. În primul rând nu este nou. Ca atare, trebuie să merg să văd de ce nu este „nou” din moment ce însuși președintele interimar face o astfel de afirmație. Ajung, vrând-nevrând la o altă declarație, a lui Marian Preda, președintele Fundației cu același nume, fundație care conduce partidul, de fapt: „Partidul continuă programul de reforme şi modernizare a României început de Traian Băsescu”. Mediafax. Pun cele două afirmații una lângă alta. Nu este un „nou partid” pentru că el „continuă programul de reforme și modernizare al României”. Apare acel „continuă” care confirmă afirmația că nu este „nou”. Nefiind „nou” și urmând a desfășura acțiuni care „continuă” acțiuni anterioare, bag seama că acest „altfel de partid” este o structură zicese politică care, prin concepte și oameni își trage seva din ceva ce a existat anterior. Nu este exclus ca prin excepțiile deja anunțate de Eugen Tomac și Marian Preda să avem, nu peste mult timp, o nouă definire a termenului de „politică” și a „acțiunilor politice”. Termeni care să satisfacă orgoliul, vanitatea și mofturile persoanei care este creatorul atât al fundației cât și al „partidului” (nu există încă în dicționar un termen care să îl definească așa că sunt obligat să îl asimilez, forțat, unei noțiuni cunoscute).
Ca la balamuc. Nici o problemă. Tomac ăsta nu se lasă și continuă să emită „perle”.
„Partidele de azi nu mai reprezinta o garantie pentru viitorul tarii noastre. Modelele de dezvoltare propuse de partidele politice au esuat. Noi vrem sa fim ce altii nu au putut fi sau nu si-au dorit sa fie: adevarata voce de dreapta a cetatenilor romani, o alternatativa credibila la USL pentru toti cetatenii cinstititi si corecti. A sosit momentul sa punem pe masa idei si politici noi”.
Nefiind un „nou partid” ci un „altfel de partid” (nu a găsit săracul în DEX o noțiune care să îi definească), Tomac al lui Băsescu vine să propună românilor de dreapta (?!) alte modele de dezvoltare care nu mai sunt comune sau sunt străine partidelor politice. Ca atare, prin nașterea Partidului Mișcarea Populară ni se propune să renunțăm la „politică” ca „știință și practică de guvernare a unui stat” și să acceptăm altceva. Nemaifiind politică ce va fi ? Naiba știe ! Pentru că și dictatura, tirania etc. sunt forme ale exprimării politice. Apoi, după ce emite prostia cu diplomă (are diplome care îi confirmă niște calități intelectuale în baza cărora este promovat) se postează ca „o alternativă credibilă a USL”. Alo bre ! Ce faci ? Cum naiba te apuci să amesteci „mere cu pere” ? Dacă tu nu ești „un nou partid” cum devii „alternativă” la unii care se afirmă ca fiind partide ?! Va trebui să te clarifici. „Ori că-că ori că-că”. Altfel nu se poate. Cel puțin pentru mine. Pentru dreptacii ăia pe care îi dirijezi după indicațiile „semaforului” de la Cotroceni este posibil ca ce ai guițat până acum să fie un izvor de înțelepciune.
Harababura continuă. Zice Tomac: "Este un partid de orientare de centru-dreapta, care are drept obiectiv sa recastige increderea oamenilro cinstiti si corecti. Suntem un partid crestin-democrat si liberal si credem ca e foarte important sa sublinem ca suntem si ramanem partenerii presedintelui Romaniei. Sustinem si vom continua sa sustinem reformele pe care seful statului le-a demarat. E foarte important, pentru ca tara noastra sa fie respectata si apreciata de partenerii nostri". După afirmația asta este clar că ești dus cu pluta.
Wikipedia. „Apărută ca o reacție la atacurile împotriva bisericii și a catolicismului, creștin-democrația reprezintă expresia politică a creștinismului catolic. Creștin-democrația a reprezentat o mediere între liberalism (individualism) și socialism (colectivism), aducând în politică și elemente noi precum morala creștină și subsidiaritatea. Considerată în multe țări europene drept o formă de neoconservatorism, creștin-democrația se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul față de valorile tradiționale, credința și familia.
Democrația creștină este o ideologie politică, care urmărește să aplice principiile creștine în politica publică”.
Tomac și ai săi „îndrumători” de la Palatul Cotroceni care conduc, de fapt, noul dar de fapt vechiul vehicul politic băsescian folosesc cu multă larghețe noțiunile. Știu ei că place urechilor termenul „liberal”. Și îl folosesc, cu larghețe, ca o continuare a folosirii lui de către PDL, partid din care se trag aproape toți membrii fundației și, mai nou, membrii acestui „nou/vechi” partid abia înființat. Adevărul este că Traian Băsescu a copiat modelul bisericii catolice de formare a unui vehicul politic propriu, creștin-democrația, înființând propriul lui vehicul politic (care se definește a fi un fel de struțo-cămilă) pentru a fi vizibil în viitor. De fapt, enunțul lui Tomac este o contrazicere a altui enunț, făcut în același timp, potrivit cărora „modele partidelor politice au eșuat” ! De fapt, înclin să cred că Mișcarea Populară nu are treabă nici cu creștin-democrația. Își declară aceste „înclinații politice” doar pentru a accede pe scena politică europeană, pentru a ajunge la PPE. Practic Mișcarea Populară este o creație băsesciană, în interesul personal al lui Traian Băsescu iar toate figurile care se perindă în fața media sunt doar slugile lui. Traian Băsescu se autoproclamă o altă instituție a statului. O instituție cu aparat propriu care va cere statului să îi asigure finanțarea. Pentru că are și fundație și partid politic. Mare lucru de nu vom ajunge să vedem în Mișcarea Populară un fel de MISA a lui Bivolaru.
Cine vrea să înțeleagă, va înțelege faptul că Băsescu și-a luat „adio” nu de la PDL ci de la Blaga și susținătorii acestuia, restul pedeleprelor urmând a se înregistra în Mișcarea Populară care reprezintă, de fapt, PDL băsescian. Nu se putea altfel pentru că Blaga are ștampila și sigiliul PDL și nu are de gând să i le dea lui Băsescu. Iar „liberalismul” clamat de Tomac este, de fapt, o invitație adresată „liberalilor” Chilman și Moisescu cu tot ce au adunat aceștia în IRL (Inițiativa România Liberală) care, prin extindere, devine un factor de risc pentru dezvoltarea Mișcării Populare. Dacă este așa, nu au greșit. Chiliman a fost, este și va fi un admirator al măsurilor politice de torționar luate de guvernările Boc sub îndrumarea lui Băsescu. Au murit oameni, nici o problemă. Reformele băsesciene pot duce la victime colaterale. Chiliman le-a aplaudat cu sârg.
Să vedem ce va mai fi. Mare lucru de nu vor lupta PMP și IRL un timp ca, mai apoi, după ce Chiliman și Moisescu plus unii de lângă ei își vor fi primit „tainul”, cele două să fuzioneze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu