Eu unul spun liberalilor să stea cuminți în banca lor. Și așa suntem acuzați că avem înțelegeri oculte cu Băsescu și PMP. Mai rău decât ne-au făcut Ponta și aliații lui nu ne poate fi.
Băsescu a fost la Realitatea Tv. La Rareș Bogdan. Discuții, palavre, adevăruri dar și minciuni cât cuprinde. De fapt, Băsescu nu a spus nimic interesant. Până și minciunile spuse sunt vechi. Iar poziționările lui au devenit „antice”.
S-a ajuns la părerea lui despre „cazul Nana”. Cumva, cunoscută. Noutatea a fost însă că Băsescu a formulat o atenționare/prevenire la adresa senatoarei socialiste Gabriela Firea. Purtătoarea de cuvânt a „Comisiei Nana”, este cea care a lansat în comunicarea către media și anume concluzii, fie personale fie cu rol de propagandă politică, ce ar întări ideea de la începutul cercetării că în „cazul Nana” este vorba despre infracțiuni flagrante iar contractul încheiat între Ioana Băsescu și ultimul proprietar ar fi nul pentru că proprietarul ar fi fost inactiv comercial. Băsescu a comunicat de mai multe ori că Firea spune prostii. Acum, a făcut o apreciere pozitivă cu privire la „jurnalista Firea” însă a și atenționat-o/prevenit-o că ea acuză pe alții în loc să fie atentă la propria situație. Mie așa mi se pare că sună, pe scurt, atenționarea lui Traian Băsescu din timpul discuției cu Rareș Bogdan. În loc să vezi paiul din ochiul altuia mai bine te-ai uita la bârna din ochiul tău.
Iau declarația așa cum este consemnată la Realitatea Tv și Mediafax: „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”.
Când am căutat o poză cu cei doi, alături de această poză era următorul text: „„Reporter NTV - Băsescu, către Gabriela Firea: „S-ar putea să nu-ți mai găsești soțul acasă dacă nu stai în banca ta“. De Madalina Pavel 13:10, 14 aprilie 2014 Politic””.
Antena 3 are o mică „rearanjare de text”, astfel încât „atenționarea” să devină „amenințare/prevenire”: „ ... mai bine să se uite pe moşia soţului ei unde este primar, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu-i atentă. (...) Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a declarat Băsescu”. Trebuie observat și spațiul pus de Antena 3 între idei. Vezi Doamne, acolo, ar exista și altceva decât pun ei la dispoziția publicului. Suspans !
Înainte de a merge mai departe, mă folosesc de DEX. Sunt două noțiuni care nu trebuiesc confundate.
ATENȚIONÁ, atenționez, vb. I. Tranz. 1. A atrage atenția cuiva.
PREVENÍ, prevín, vb. IV. Tranz. 1. A atrage cuiva atenția asupra consecințelor (negative ale) unor acțiuni; a informa în prealabil; a avertiza, a prevesti. 2. A lua măsuri de precauție pentru a înlătura ceva (neplăcut); a preîntâmpina.
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios.
Se cuvine a observa textul. Cu atenție. În textul redat de Realitatea Tv și Mediafax eu consider că ne aflăm în fața unei atenționări, a unei preveniri. O recomandare să își vadă de treaba ei și să nu mai facă speculații „politice” cu privire la el, la Traian Băsescu și familia lui. Am această convingere cu atât mai mult cu cât Traian Băsescu face o precizare: „dacă nu este atentă” !
Nu am de gând să îl creditez pe Traian Băsescu de „om bun”, cum nu am de gând să o creditez pe Gabriela Vrânceanu Firea de om bun, cum nu am de gând să creditez pe nici unul dintre cei care au început să guițe „oripilați” de vorbele lui Băsescu. De aceea voi face o interpretare proprie.
Traian Băsescu declară, de fapt, că are informații că Pandele, amiralul fără flotă devenit primar, are niște acțiuni care pot deveni ilegale, la un moment dat. Îi recomandă lui Firea să fie atentă mai degrabă la familia ei decât la familia lui. În caz contrar, soțiorul Pandele primarul poate ajunge să răspundă în fața legii. Unde este amenințarea ? A, rar, ne spune DEX, „a prevesti ceva rău” poate fi o amenințare. De acord. Însă această prevestire trebuie să se apropie cât mai mult de „intenția de a face rău”, de „gestul de amenințare”. Pe când aici este vorba de cu totul altceva. Formularea „dacă nu este atentă” scoate din discuție gestul de amenințare sau intenția de amenințare.
Plângerea penală a lui Firea va fi valabilă. Plângerea penală a PSD plus ce o mai fi pe acolo este penibilă. De fapt, asistăm la cel mai prost teatru politic.
O analiză pe text a procurorului va trimite plângerea penală acolo unde îi este locul. Pentru că este proastă.
4 comentarii:
"Eu unul spun liberalilor să stea cuminți în banca lor. Și așa suntem acuzați că avem înțelegeri oculte cu Băsescu și PMP. "
_____________________
Si daca vor sta cuminti liberalii, intr-o stare amorfa fata de toate porcariile pe care le face Basescu si plutind pe un norisor (portocaliu), nu vor mai fi acuzati de intelegeri oculte cu Basescu ?... :)
Anonim,
Ba da, vor fi acuzați însă nu pentru prostie. Eu consider că circul ăsta cu „șantajista” Firea nu trebuie să contamineze pe liberali. Este „aranjamentul” PSD cu Traian Băsescu.
Eu unul nu consider că vorbele lui Băsescu au fost o amenințare. Au fost o atenționare. Clar.
"Eu unul nu consider că vorbele lui Băsescu au fost o amenințare. Au fost o atenționare. Clar."
_______________________________
Sunteti un om prea inteligent si pe care il respect prea mult ca sa comentez o astfel de afirmatie, mai ales cand o intariti cu acel "clar" de la final ... :)
Anonim,
Eu am avut dreptate. Firea și colegii ei au accentuat formula „amenințarea cu arestarea” deși în text nu există așa ceva.
Mă pun în rolul unui judecător. Vine Firea și reclamă că Băsescu a amenințat-o că „îi arestează soțul”. Îmi prezintă ca probă scriptul emisiunii. Caut termenul „arestare”. Nu îl găsesc. Găsesc în schimb un text care poate fi interpretat în orice fel însă nu ca o amenințare directă. Nu neg că poate fi interpretat și ca o atenționare în sensul că este posibil să îl caute procurorii, mai ales că ultimele evenimente din domeniul Justiției au ca subiecți importanți lideri ai PSD. Astea sunt interpretări iar Justiția nu are voie să le facă. Atunci va cere celui care a formulat atenționarea să se explice. Iar Băsescu s-a și explicat public că nu este exclus ca Pandele să „plece de acasă” ca un marinar ce este.
Nu am de gând să particip la circul făcut de Firea și PSD. Dimpotrivă. Voi scrie și voi vorbi împotriva acestuia pentru că individa și colegii ei au băgat PNL în găleată ceea ce este inacceptabil. Văd că întreaga dramoletă se îndreaptă împotriva PNL care nu a semnat o listă „de susținere” a lui Firea. De ce să o susțină PNL ? Drept mulțumire pentru alt circ făcut cu Marian Petrache în iarnă când Firea a cerut ruperea USL pentru că Petrache nu destină fonduri de la CJ pentru soțul ei la Voluntari ?!
Eu rămân la părerea mea. Nu oblig alte persoane să fie de acord cu mine. Firea face o porcărie cu caracter politic urmărind compromiterea PNL.
Trimiteți un comentariu