Este prima zi a anului și am, ca oricare altul, așteptări și speranțe.
Îl declar anul Justiției. În sensul larg al noțiunii, sens care cuprinde nu doar instituția ca atare - ca a treia putere în stat -, nu doar componentele constituționale ale Justiției, nu doar obligația statului de a soluționa litigiile care apar, inerent, în viața oamenilor, în relația dintre stat și cetățenii săi, în relațiile dintre persoanele juridice, între acestea și persoanele fizice ci și în sensul de dreptate și echitate socială. Ultimele două componente au începutul în comportamentul oamenilor, a cetățenilor chemați să aplice legile, a celor mandatați să le creeze și voteze, a celor obligați să le urmărească în aplicare. Bine s-a exprimat o judecătoare care i-a arătat unui parlamentar că așa cum sunt legile așa sunt și hotărârile judecătorești. Sunt proaste legile, proaste vor fi (pentru persoana interesată) hotărârile.
Exemplele nu trebuiesc căutate prea departe. Întocmirea dosarelor penale pentru unii foști sau actuali parlamentari, trimiterea lor în judecată au la bază legile „mânărite” de ei. Acum sunt nemulțumiți de „litera legii” însă când au votat sau au avut inițiativa legislativă au gândit procedura sau elementele infracțiunii cu gândul să o aplice adversarilor politici. De la Năstase la Hrebenciuc se poate face o lungă listă cu parlamentarii care au fost la putere și au votat legi pentru „a rupe” picioarele adversarilor. Și le-au rupt ei. Partidul lor de suflet, PSD, este chemat să schimbe legile pentru ca faptele lor să nu mai fie considerate infracțiuni.
Anul 2015 începe promițător. Ministerul Public este în frunte cu dosarele politicienilor. DNA este „steaua” călăuzitoare. Cireașa de pe tort o reprezintă Traian Băsescu. Nu mai are imunitate așa că dosarele în care este băgat revin pe rol. De la 22 decembrie 2014 au reînceput să curgă termenele de prescripție. Niște procurori ar cam trebui să se grăbească. Pe lângă Băsescu vor apare nume noi. Pentru că procesul lui Băsescu nu se putea face, de imunitate au beneficiat și asociații lui, complicii, ajutoarele sale. Acum vor merge cu toții în fața instanțelor de judecată. Acesta este sentimentul având în vedere toate emisiunile Tv și presa scrisă care au „demascat” activitatea infracțională a lui Băsescu și a camarilei sale. Numai să fie.
Nu știu dacă Băsescu va ajunge în fața instanțelor de judecată pentru fapte grave de corupție sau pentru găinării. Sigur însă este faptul că vor apare noi plângeri penale cu privire la fapte care „încă” nu au fost constatate.
Dacă stau să mă gândesc mai bine, reforma clasei politice se poate face din interiorul partidelor însă doar cu un substanțial sprijin din partea Justiției. Doar ea este cea care îi poate lua pe baronii politici din fruntea mesei. Doar ea este cea care poate distruge legăturile dintre baroni (legături de tip feudal) și marea masă a membrilor de partid. Doar după distrugerea acestor legături se pot forma altele noi, mai aproape de preferințele membrilor de partid. Normal, puterea va corupe și noii lideri se vor nărăvi la rele și va veni iar Justiția să pună treburile la punct.
Să fie clar ! Traian Băsescu nu a realizat „independența Justiției”. Nu este meritul lui. Dacă ar fi să accept, prin absurd, o astfel de aserțiune, ar însemna să consider Justiția dependentă de politic ! De fapt, susținătorii lui Băsescu consideră „independența Justiției” ca fiind una dintre realizările lui. O mare minciună la fel cum este cea privind stabilitatea relațiilor internaționale.
Justiția s-a reformat datorită schimbării legislației de bază (codurile civil și penal, codurile de procedură civilă și penală, legile de organizare și funcționare etc.) și preluării doctrinei juridice internaționale în practica curentă în temeiul prevederilor constituționale. Un ajutor pentru independența Justiției a acordat Curtea Constituțională prin deciziile ei de-a lungul timpului. În concluzie, Justiția a devenit independentă prin propriile forțe. Independența Justiției a devenit vizibilă, pe nedrept (spun eu), mai mult prin numele sonore trimise în judecată sau condamnate. Presa nu are capacitatea de a ne prezenta realitatea, realitatea de la firul ierbii, cum se spune, realitatea care este parte a vieții a milioanelor de români care au apelat la Justiție.
Anul 2015 va fi al Justiției. Va fi anul reformării clasei politice cu sprijinul Justiției. Lista notabilităților așteptate de milioane de oameni să intre în procesele de judecată este mare. Foarte mare. Iar Traian Băsescu este cap de listă. Eu îi aștept pe toți, în special pe cei care au îndeplinit în anumite partide politice sarcini murdare (de orice natură).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu