Nu am de gând să renunț la drepturile și libertățile pe care le am prin Constituție. De aceea nu am de gând ca din lașitate sau compromis compromițător să susțin aberațiile unor așa-ziși formatori de opinie.
Nu am de gând să apăr pe cei care au de gând să promoveze crima. Văd că sunt destui. Fie sunt inconștienți, fie sunt slab pregătiți, fie au interesul să vadă mai multă crimă, mai multă dezbinare, mai multă anarhie.
Avem o Constituție. Cu privire la drepturile și libertățile cetățenești este clară, după mine, chiar dacă incompletă. Dar nu voi scrie acum despre ce este incomplet. Voi scrie despre ce este clar și fără echivoc.
Constituția trebuie înțeleasă de fiecare dintre noi dar și de cei care vor să aibă relații cu noi așa cum este ea scrisă. Abaterile de la litera Constituție sunt sancționate prin lege. Avem și legile necesare.
La art. 29 alin (1), „Libertatea conștiinței”, Constituția prevede clar:
„Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale”.
Actele de agresiune asupra cetățenilor altor state în numele unei religii sunt astfel de limitări ale libertății gândirii și a opiniilor. Ba, mai mult, sunt încercări de constrângere, prin forme violente, pentru adoptarea unor opinii contrare convingerilor proprii.
Ce mă șochează, este faptul că organizații civile interne au trecut la susținerea acestor forme de agresiune asupra libertății de gândire, a modului de exprimare a opiniilor.
Art. 29 trebuie coroborat cu art. 30, privind „Libertatea de exprimare”.
„(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
...
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.
Mie îmi este foarte clar ce spune Constituția. Contrazice ferm toate „adnotările” așa-zișilor formatori de opinie, așa-zișilor jurnaliști etc.
Cenzura de orice fel este interzisă. Ca atare, exprimarea unor opinii sau a unor gânduri cu încălcarea valorilor de la art. 30 alin. (6) și (7) sunt sancționate prin lege. Este o problemă de suveranitate națională. Art. 2 din Constituție alin. (2) este ferm în acest sens: „Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Nimeni nu are dreptul să „sancționeze” pe cei care au opinii sau gânduri contrare.
Pentru a nu exista dubii, pun aici și definiția „suveranității” din DEX:
„SUVERANITÁTE, suveranități, s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. ♦ Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state. ♦ Suveranitate națională. Suveranitate de stat. – Din fr. souveraineté”.
Constituția noastră s-a inspirat din Constituția franceză. Cred că nu sunt diferențe de fond între cele două constituții, mai ales în această parte a drepturilor și libertăților civile. Mai cred că aceste drepturi și libertăți sunt înscrise în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în Convenția Europeană în materie, sunt temeiul judecăților la CEDO.
Având în vedere cele de mai sus, constat că cei de la Charlie Hebdo nu au încălcat drepturi individuale, nu au incitat la ură religioasă, nu au incitat la discriminare etc.
Îmi este peste putință să accept declarațiile de „sancționare” ale jurnaliștilor de la publicația franceză formulate de diferite persoane. Indiferent de statutul lor academic, jurnalistic, social, politic etc. Am ajuns la concluzia că aceste persoane vor doar să iasă în evidență prin încălcarea gravă a prevederilor constituționale. Prin desconsiderarea drepturilor și libertăților civile ale celorlalți. De fapt, tocmai aceste persoane comit ceea ce se fac că apără. Pentru că ei se referă la viața privată a unei persoane, iar prin justificarea asasinării acesteia îi refuză, post mortem, dreptul la existență. Niște lasi.
Cu privire la extremiștii islamici, la jihadiști, va trebui ca și noi, cetățenii, nu doar instituțiile statului cu atribuții în materie, să înțelegem că aceștia vor comite crime în continuare, motivele fiind absolut absurde. Organizațiile islamiste vor să împiedice statele lumii să intervină în interesul statelor atacate, să nu fie aplicate prevederile Cartei ONU. Atentatele teroriste au acest scop. Alegerea sediilor publicațiilor occidentale urmărește o mai mare vizibilitate a acțiunilor lor, crează mai multă emoție publică, denaturează sensul drepturilor și libertăților civile în mentalitatea unora sau a altora. Apar lașii, panicații și sunt activate astfel inclinațiile altora pentru anarhie și terorism. Iar la noi nu au întârziat să apară. Bisericoșii ortodocși au fost foarte rapizi în a susține crima de la Paris. Văd, cu stupoare, cum sunt „combătute” acțiunile polițienești din Belgia !?
Îmi asum lozinca „Je suis Charlie et Ahmed”. Teroristul nu are religie, chiar dacă se folosește de ea. Înclin să cred că ortodocșii care sunt favorabili actelor criminale de la Paris nu sunt nici ei creștini. Înclinația către crimă le domină simțurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu