La fel ca mulți alții urmăresc ce se întâmplă în Franța. Mă interesează. Sunt european, sunt cetățean al UE, sunt apărător al unor valori care au în centrul lor libertatea individului, fără opreliști, cu excepția celor ce țin de vecinătatea altor libertăți .
Ieri am spus că atacul de la publicația de satiră are la bază islamismul agresiv, islamismul extremist. Ei bine, azi sunt sigur de ce am spus ieri. Respect alte opinii însă eu le am pe ale mele și mi le motivez.
După intervențiile aeriene ale SUA, Franța etc. împotriva trupelor ISIS și pentru sprijinul acordat Irakului, au fost formulate amenințări la adresa statelor care au acordat acest sprijin și nu numai. Liderii „Califatului Islamic” au anunțat că se vor răzbuna, că vor muta lupta pe teritoriul statelor „agresoare”. Că vor muta „jihadul” pe teritoriul acestor state.
Am luat de la Wikipedia sensul cuvântului „jihad” și am citit cu atenție explicațiile din textul de prezentare (aici). Ei bine, în Franța are loc Jihadul iar autorii atacurilor (pentru că sunt, deja, mai multe și probabil se vor înmulți !) se consideră „mujahid”, participanți la Jihad.
Atacul de ieri se pare că este un început.
Nu există acțiune fără logică, fără scop, fără folos. Actul terorist este doar una din formele de exprimare ale islamiștilor extremiști. Ca atare, nu pot fi de acord cu cei care rup atacul de ieri de partea lui religioasă. Nu se pot rupe. Atacul este o materializare a luptei „bunului” islamist pentru extinderea islamismului. Așa îi cere lui religia !
Am ascultat, cu greu (recunosc), părerile „experților” în lumea arabă. Islamul este o lume a păcii. Actul terorist de ieri nu este propriu lumei islamice.
Nu știu ce fel de specialiști or fi ăștia dar sunt contraziși permanent de realitatea din teren. Ba, o cucoană „specializată”, susținea că ISIS nici nu este format din islamiști !
Azi citesc despre un nou atac asupra unor polițiști, tot în Paris. Atacatorul a tras dintr-o mașină.
Ca particularitate față de alte atacuri ale fundamentaliștilor islamici, nu s-a mers până la sacrificiul suprem. Acum sunt în mișcare. Atacă și dispar. Înseamnă că atacurile se vor înmulți.
Ei bine, eu am ajuns la o cauză a acestor acțiuni agresive. Formularea este pretențioasă, a fost enunțată mai înainte de alții. Suntem în fața conflictului inter-cultural. Atacurile-spectacol din SUA, din Marea Britanie, din Franța au fost doar tatonări, exemplificări ale puterii „islamului agresiv”.
Nu pot trece mai departe fără a observa că islamiștii din Franța nu ar fi devenit atât de radicali dacă liderii religioși trăitori în Franța nu ar fi promovat „Jihadul”. Faptul că au venit atât de repede la locul crimei oribile de la publicația franceză îmi arată că au dorit să se apere. Să arate că ei condamnă actul terorist, că este un act singular, al unor demenți. Ei bine, eu nu îi cred. Ei, liderii religioși sunt la rădăcina stării conflictuale. Să nu uităm că în Franța au avut loc multe frământări cu privire la impunerea de către islamiști a regulilor islamice în viața francezilor !
Revin asupra australienilor și primului lor ministru. Au pus punctul pe „i”. Cei care vin într-o țară, ca migranți, să respecte cultura acelei țări. Nu pot, nu vor, să plece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu