Bilanțul DNA. Discurs al președintelui Klaus Iohannis

„Doamnă Procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție,

Doamnă Președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Domnule Procuror General al României,

Domnule Vicepreședinte al CSM,

Excelențe,

Doamnelor și domnilor,


Felicitări, în primul rând, pentru întreaga activitate pe care ați desfășurat-o pe parcursul anului trecut! Am ascultat cu interes prezentarea raportului Direcției Naționale Anticorupție. Cifrele nu mint. Cifrele sunt reci, obiective.

În 2017 au fost soluționate peste 3.800 de dosare, cu 16,5% mai multe decât în 2016, și au fost trimiși în judecată aproape 1.000 de inculpați.

Pe baza rechizitoriilor DNA, anul trecut instanțele au condamnat definitiv 713 inculpați, ponderea achitărilor fiind de 12%, din care o pătrime ca efect al deciziei Curții Constituționale prin care abuzul în serviciu a fost limitat doar la încălcarea legii, și nu și a Hotărârilor de Guvern sau a altor acte normative.

Toate acestea demonstrează încă o dată că DNA este o instituție care funcționează eficient și care se află deja de ani buni în prima linie a luptei anticorupție.

Contrar unei evaluări subiective, tendențioase și partizane, prezentată opiniei publice de cineva săptămâna trecută, eficiența DNA este departe de a putea fi contestată: cu 107 procurori s-au soluționat peste 11.000 de cauze, adică, în medie, 100 și ceva de dosare de fiecare procuror.

Direcția Națională Anticorupție, ca parte a Ministerului Public, și justiția, în ansamblul său, asigură mecanismele necesare pentru a vindeca România de corupție. Din păcate, însă, asistăm în ultima perioadă la manifestări virulente ale disperării și la încercări de manipulare cu scopul de a decredibiliza DNA, activitatea DNA și cu încercarea clară de a subordona justiția politicului. Inadmisibil!

Niște inculpați și condamnați penal, după ce au fost prinși de instituțiile statului încălcând legea, s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au cercetat. Dar, așa cum spune un proverb românesc, minciuna umblă cât umblă, până i se înfundă. Toate aceste acțiuni concertate în plan mediatic nu au șanse de reușită.

Cei care le-au pus la cale sunt cei care au rămas în trecut, care trăiesc cu iluzia că puterea înseamnă privilegii și se exercită prin abuz.

Spre nenorocul lor, democrația s-a consolidat în România, justiția este acum independentă și eficientă, iar spiritul civic al societății românești se manifestă în ultima vreme cu mult curaj.

Vreau să fiu foarte clar cu privire la un lucru: în lupta dintre nou și vechi, dintre cei care trăiesc din corupție și cei care combat corupția, dintre cei care se gândesc la viitorul acestei țări și cei care se gândesc doar la propriul viitor, va câștiga România modernă, europeană, care acționează în baza valorilor democrației occidentale și a statului de drept! Oare de ce mi-am amintit de sintagma democrație originală? Cred că și de acolo ni se trage ceva legat de corupție și abuzul de putere.

Doamnelor și domnilor,

În cei 16 ani care s-au scurs de la apariția Parchetului Național Anticorupție, am fost cu toții martori la o creștere a capacității statului de a combate corupția, progres recunoscut nu doar de români, ci și de toți partenerii noștri externi.

În tot acest timp, nu doar instituțiile s-au schimbat. Societatea românească s-a maturizat ca urmare a consolidării democrației.

Susținerea fără precedent pe care oamenii au arătat-o valorilor statului de drept ne arată că cetățenii își doresc o Românie demnă, o justiție dreaptă și o societate în care cei care se plasează, sau încearcă să se plaseze, deasupra legii răspund pentru faptele lor, indiferent de poziție, funcție, avere sau statut social.

Încrederea în justiția din România este dată de cei care însuflețesc sistemul judiciar. Magistrații sunt repere de comportament în cadrul oricărei societăți democratice. Integritatea și profesionalismul acestora trebuie să rămână standarde de referință pentru societatea românească.

Din acest motiv, abaterile individuale care riscă să afecteze prestigiul unui întreg corp profesional trebuie prevenite și corectate cu fermitate și promptitudine de către instituțiile cu atribuții în domeniu.

Incertitudinea generată de multiplele modificări legislative adoptate de Parlament anul trecut dăunează grav societății românești.

În tot acest context intern, deloc liniștit, actorii sistemului de justiție din România au dat dovadă de profesionalism și unitate pentru apărarea principiilor care le guvernează activitatea.

Am deplină încredere că instituțiile statului cu atribuții în domeniu și asociațiile profesionale ale magistraților vor continua să se manifeste atunci când independența justiției este în pericol.

Procesul de transformare democratică a unei societăți este unul de durată. Cred că România are nevoie de dezvoltarea unor politici publice și a unei legislații care să pună mai mult accent pe măsurile de prevenire a faptelor de corupție și pe educarea cetățenilor, în special, evident, a tinerilor, cu privire la efectele negative, efectele nocive ale corupției de orice fel.

Prin activitatea sa, Direcția Națională Anticorupție a arătat că principiile statului de drept nu sunt simple deziderate, ci realități pe care le trăim cu toții. O societate care se clădește pe un asemenea fundament are mai multe șanse de dezvoltare și de prosperitate.

Veți avea în mine un partener și un susținător al aplicării acestor principii.

Vă doresc în continuare mult succes!”

Sinteza declarațiilor lui Ludovic Orban din 26 februarie 2018

Sinteza declarațiilor președintelui PNL, Ludovic Orban, după ședința Biroului Executiv al PNL, 26 februarie 2018 

Ministrul Justiției, un instrument de luptă împotriva Justiției 

Jurnalist:  Domnule Orban, ce decizie ați luat legat de moțiunea celor de la USR pe Justiție, împotriva ministrului Toader, pe care au anunțat-o? Ce va face PNL?

Ludovic Orban:  Nu am luat încă o decizie. Am mandatat Comisia Juridică a Partidului Național Liberal să demonteze însăilarea de extrase din presă, care a stat la baza propunerii de revocare formulată de ministrul Justiției. De asemenea, ne manifestăm încrederea în președintele României și în Consiliul Superior al Magistraturii. Vom lua, cu siguranță, o decizie privitor la ceea ce va face Partidul Național Liberal cu privire la pactizarea ministrului Justiției cu cei certați cu legea și la transformarea ministrului Justiției într-un instrument de luptă împotriva Justiției de către majoritatea guvernamentală.

Jurnalist:  Domnule Orban, USR-ul nu are semnăturile necesare ca să depună acea moțiune fără PNL. PNL îi dă semnăturile celuilalt partid de opoziție sau nu?

Ludovic Orban: Mi-ați pus întrebarea și v-am dat răspunsul la această întrebare,  că astăzi, nu am luat o decizie și că vom lua o decizie după ce Comisia Juridică a partidului va finaliza analiza critică a argumentelor, pseudo-argumentelor prezentate de ministrul Justiției. Din punctul nostru de vedere, ministrul Justiției nu mai are ce să caute în fruntea ministerului Justiției. Știți foarte bine că atitudinea mea privitoare la Justiție a fost o atitudine contrară politizării subiectului Justiției. Întotdeauna am fost împotriva telejustiției și am susținut, că asupra activității instituțiilor din cadrul puterii judecătorești și din cadrul sistemului de justiție, în ansamblul său, trebuie să se pronunțe organismele care sunt abilitate prin Constituție și prin legile țării.

Jurnalist: Dumneavoastră ați apucat să vedeți întreg raportul, deciziile CCR și anexele, cele care se referă la rapoartele Inspecției Judiciare, v-ați uitat pe tot?

Ludovic Orban: V-am spus că vom prezenta o analiză critică în momentul în care Comisia Juridică va finaliza această analiză critică. În ceea ce mă privește pe mine, am dat declarație publică, de asemenea, partidul a luat poziție. Din punctul nostru de vedere, astăzi, nu există nici un motiv serios pentru propunerea de revocare. De altfel, pseudo-argumentele prezentate public de ministrul Justiției, nu arată ca altceva decât ca o lungă listă de însăilări și de decupaje pentru o parte a mass-mediei care nu are alt obiectiv decât să se răfuiască cu Codruța Kovesi și cu DNA.

Jurnalist: Și pentru că vorbim despre actul de justiție, există vreo legătură între Consiliul Național și BPN-ul, convocate pentru 12 martie și data de 5 martie când veți primi o pronunțare în cazul dumneavoastră?

Ludovic Orban:  Fară să vrei va exista o legătură. Dar nu de aceea am convocat întrunirile Biroului Politic Național și intrunirea Consiliului Național, în conformitate cu statutul partidului. Consiliul Național se convoacă o dată la șase luni și s-a împlinit termenul de șase luni la care trebuie convocat Consiliul Național iar Biroul Național se întrunește cu o periodicitate lunară și ca atare, de aceea am convocat Biroul pentru că trebuie să se întrunească o dată pe lună.

Jurnalist:  Dacă nu se menține decizia dată în prima instanță, ce faceți?

Ludovic Orban: Modul în care a decurs cercetarea judecătorească făcută de completul de apel al Înaltei Curți de Casație și Justiție, mă face să fiu extrem de optimist și să cred că nu a apărut nimic în plus față de  ceea ce s-a întâmplat în cursul cercetării judecătorești, la instanța de fond, ba dimpotrivă, au apărut elemente care sunt în favoarea mea, ceea ce mă face să cred și să fiu convins că nu există temei pentru a se modifica decizia instanței de fond de achitare.

Jurnalist: Cu toate acestea, procurorii au menținut în cazul dumneavoastră acele recomandări.

Ludovic Orban:  Am fost întrebat pe tema asta, chiar după decizie. În cadrul instanței de fond, cererea fusese de pedeapsă la mediu, adică trei ani de zile, tot cu executare și am fost achitat de instanța de fond. Acum, procurorii pot să ceară, decizia îi aparține completului de cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu mai este mult și vom afla această decizie. Eu sunt optimist, încrezător, am spus încă de la început că m-am pus la dispoziția cercetării penale și a cercetării judecătorești, am furnizat toate informațiile, toate argumentele în apărarea mea și am anunțat public că eu am încredere în Puterea Judecătorească din România.

Jurnalist:  Domnule președinte, ne spuneți că așteptați o analiză clară a celor din Comisia de Justiție a PNL dar totuși, spuneți că nu vedeți motive clare pentru revocare. În acele rapoarte ale Inspecției Judiciare sunt constatări, că doamna Kovesi a avut acele înregistrări, acele declarații, că a mințit și că a încălcat decizii ale Curții Constituționale. Nu știrbesc aceste lucruri legitimitatea?

Ludovic Orban:  Stimată doamnă, eu l-am văzut pe domnul Tudorel Toader că a prezentat ceea ce consideră încălcarea deciziei Curții Constituționale, un demers al DNA-ului care a vrut să ancheteze posibilitatea comiterii unei infracțiuni. Sigur că ulterior sesizării Curții Constituționale, în baza conflictului între puterile statului, când Curtea Constituțională a luat o decizie pe speța respectivă, DNA nu a mai făcut nimic, adică a respectat decizia Curții Constituționale care a fost o decizie făcută în baza Curții Constituționale. Mi se pare un contra argument și nicidecum un argument.

Jurnalist: Vă referiți la Belina și la OUG13. Eu mă refer la cele pe care doamna Kovesi nu le-a respectat, să vină la acea comisie parlamentară. Un lucru atât de simplu, de altfel.

Ludovic Orban:  Aceasta cu prezența la comisia parlamentară, știți foarte bine care este poziția Partidului Național Liberal. Noi considerăm că nu orice cetățean poate fi adus la orice comisie parlamentară fără să aibă legătură cu domeniul său de activitate. Ce legătură este între DNA și organizarea de alegeri? Mi se pare o convocare puerilă și faptul că nu a răspuns acestei convocări, nu mi se pare un temei prin care să i se impute ceva procurorului șef, privitor la modul în care a condus DNA.

Biroul Executiv a luat decizia de a nu susține proiectele legislative neconforme cu viziunea liberală ale domnului Daniel Zamfir (exemplu- plafonarea dobânzilor)​

Jurnalist:  Despre limitarea dobânzii, acel proiect legislativ al unui senator PNL

Ludovic Orban: Partidul Național Liberal este consecvent poziției exprimate de mine. Partidul Național Liberal nu susține nici o măsură intervenționistă care să încalce principiile și valorile liberale. Ca atare, parlamentarii Partidului Național Liberal au fost mandatați să voteze împotriva acestei propuneri legislative. 

Jurnalist:  Este a nu știu câta oară când, în cazul domnului Zamfir, partidul Național Liberal nu susține vreuna dintre inițiativele legislative cu care a venit . Ne puteți spune care este statutul domnului Zamfir în acest moment în Partidul Național Liberal?

Ludovic Orban:  Există dreptul oricărui parlamentar de a avea inițiative legislative. Nu putem să restrângem acest drept al unor parlamentari. În ceea ce privește, în schimb, poziția oficială a Partidului Național Liberal privitoare la inițiativele legislative formulate de colegi de-ai noștri, Partidul Național Liberal poate să sprijine sau să nu sprijine un proiect de lege inițiat de un deputat sau de un senator PNL. Aduceți-vă aminte că am avut un precedent privitor la propunerea legislativă în care era semnatar un coleg de-al nostru, senator, privind ne suspendarea din funcție în cazul trimiterii în judecată a funcționarilor publici, în care Partidul Național Liberal nu a  sprijinit acest proiect.

Acuma, multe dintre aceste inițiative au pornit înainte de Congres, când încă nu exista o conducere legitimă. Ele nu au parcurs procedurile statutare. Acuma trebuie să vă explic, că nu este complicat. Pentru ca un proiect de lege să beneficieze de susținerea partidului trebuie ca inițiatorul sau inițiatorii să obțină un punct de vedere din partea comisiilor de specialitate ale partidului și pentru a obține susținerea de către partid, votul Biroului Executiv al Partidului Național Liberal. Așa spune statutul PNL. 

Când s-a semnat, s-a semnat. Acum, decizia Biroului Executiv este o decizie limpede, a fost luată cu două abțineri. Este o decizie pe care am mandatat parlamentarii partidului să voteze împotriva acestui proiect de lege.

Nu este un caz Zamfir. Domnul Zamfir, probabil a fost supărat că nu l-au mai ales colegii în funcția de președinte al Comisiei Economice.

Eu cred că acolo s-a ajuns la o soluție care este conformă cu deciziile Congresului, practic a fost ales președintele Comisiei economice la Senat vicepreședintele economic al partidului, domnul Florin Cîțu, nu a fost un vot anti-Zamfir, ci a fost un vot în favoarea domnului Cîțu care este vicepreședinte economic al partidului și care poate fructifica mult mai bine pentru Partidul Național Liberal poziția de președinte al Comisiei economice. Ca atare, nu există un astfel de caz, iar apropo de pozițiile partidului deciziile privitoare la susținerea unui proiect de lege sau a altuia le ia în ultimă instanța Biroul executiv, care astăzi a decis că nu susține acest proiect de lege

Jurnalist: Sunt voci care spun că legea este una bună.

Ludovic Orban: Permiteți-mi să nu intru într-o analiză de fond, dar pe această idee au crescut prețurile la ouă. Dacă domnul Zamfir inițiază un proiect de lege pentru plafonarea prețului la ouă sau la unt, că și la unt a crescut prețul, normal că foarte mulți oameni vor considera că e o inițiativă bună. În materie de creditare funcționează același legi, nimeni nu apus pistolul în tâmplă niciunui beneficiar de credite să semneze contractul de credit, în momentul în care a solicitat creditul respectiv. De ce să operăm o discriminare, între cei care își plătesc creditele în condițiile date? Niciodată băncile nu vor pierde bani, eu cred că trebuie pe de o parte să privești din perspectivă principială și aici nu cred că poate interveni cineva în materie de contracte. Contractul reprezintă legea parților, este acordul de voință care semnează un contract. Parlamentul nu poate după ce au stabilit două părți condițiile contractului, să vină să afecteze condițiile contractuale.  O lege nu poate să stabilească orice, că pe baza acestui principiu mâine o să considerăm că profiturile firmelor din IT sunt prea mari și o să plafonăm profiturile pe care le înregistrează firmele din IT. Poimâine o să considerăm că sunt prea mari prețurile la produsele alimentare și o să introducem mercurial în piețe. Răspoimâine o să considerăm că nu știu ce categorie de angajați câștigă prea mult și o să plafonăm  veniturile pe anumite domenii. Nu pot fi acceptate aceste intervenții. Există anumite reguli care guvernează orice economie de piață orice economie capitalistă care nu pot fi afectate prin nicio lege.

Gabriel Toncean, consilier al președintelui PNL  în domeniul sportiv

Jurnalist:  Aveți un invitat lângă dumneavoastră.

Ludovic Orban:  Voiam să vi-l prezint pe domnul Gabriel Toncean care este noul consilier al președintelui PNL pe tot ceea ce înseamnă domeniul sportiv și care s-a alăturat astăzi echipei noastre. Îl invit să se adreseze dumneavoastră.  Este președintele Federației Române de Culturism și Fitness.

Gabriel Toncean:  Cred că toată lumea ar trebui să facă sport și important este să ducem oamenii să facă sport indiferent de culoarea politică. De 5 ani sunt președintele Federației Române de Culturism și Fitness, fac educație în acest sens. Din păcate, în momentul de față obezitatea infantilă sunt pe un loc regretabil.

Ludovic Orban: PNL  are politici publice în toate domeniile, inclusiv în domeniul sportiv, trebuie să vă spun că domnul Toncean nu a acceptat să fie consilierul meu pe probleme sportive pentru a mă ajuta să editez un manual de educație fizică, așa cum a scornit domnul Genunche, în scurtul său mandat de ministru, dimpotrivă, am avut discuții privitoare la investiție extrem de serioasă în politici publice care să încurajeze educația prin sport, care să readucă sportul la baza programelor educaționale. Educația prin sport este o educație care crește competitivitatea, creează disponibilitatea de cooperare. Trebuie repusă la baza educației educația sportivă.

Jurnalist: Aveți o recomandare pentru politicieni?

Gabriel Toncean: Sunt supărat, sunt trist pentru că până acum nu am văzut pe cineva care să facă ceva concret pentru sport, pentru tineret, pentru persoane cu dizabilități  pentru că au fost lăsate total la o parte. Atunci toată lumea trebui să facă sport. De la puterea exemplului pleacă tot, cred că prin educație și prin voință putem face asta cu toții. 

Ludovic Orban: Astăzi am decis și astăzi am prezentat public această numire, vom pregăti programe serioase în domeniul sportiv , pentru că din păcate starea finanțării sportului în România este catastrofală, iar puținele performanțe pe care le realizăm în anumite discipline, le obținem întâmplător datorită pasiunii unor oameni, antrenori și nicidecum  datorită unor politici publice de investiții în sport. Readucerea și punerea accentului pe sport în educația copiilor este fundamentală. Ce mă deranjează, apropo de politică este totala lipsă de fair-play și totala lipsă de respectare a regulilor de bun simț care ar trebui să guverneze inclusiv viața politică, nu lovitura pe la spate trebuie să sta la baza acțiunii publice a oamenilor, ci respectarea a  tot ceea ce însemnă spiritul de fair-play în viața publică.

Sesizare de neconstituționalitate a PNL la Regulamentul Camerei Deputaților

Sesizarea de neconstituționalitate formulată de PNL în privind modificărilor aduse Regulamentului Camerei Deputaților

Domnului Valer DORNEANU,

Preşedintele Curţii Constituţionale

Stimate domnule Preşedinte,

În conformitate cu prevederile art. 146 lit. c) din Constituția României și art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, parlamentarii menționați în anexă formulăm prezenta

SESIZARE DE NECONSTITUȚIONALITATE 

a Hotărârii Camerei Deputaților nr. 98/2017 privind modificarea si completarea Regulamentului Camerei Deputaților prin care vă solicităm să constatați neconstituționalitatea acesteia deoarece a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor Regulamentului Camerei Deputaților, act cu putere juridică  infraconstituțională, fapt care atrage încălcarea dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituția României, cât și ale dispozițiilor art.74 alin.(1) și ale art.147 alin.(4) din Constituție.

În fapt, la data de 13 decembrie 2017, Hotărârea Camerei Deputaților nr.98/2017 a fost adoptată de Camera Deputaților cu respectarea prevederilor art. 76,  alin.(2) din Constituția României, republicată.

Motiv extrinsec de neconstituționalitate 

Adoptarea Hotărârii Camerei Deputaților nr.98/2017 s-a realizat cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, în sensul că dispozițiile art.2 cu referire la art.120 din Regulamentul Camerei Deputaților nu corespund obiectului de reglementare propus de inițiatorul propunerii de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților, domnul deputat Ioan Muntean.

Obiectul de reglementare propus de inițiator are în vedere modificarea dispozițiilor regulamentare referitoare la desemnarea deputaților în funcțiile de conducere ale comisiilor permanente de specialitate ale Camerei Deputaților. În procedura legislativă, prin dezbaterea din Comisia pentru Regulament a Camerei Deputaților, proiectul de hotărâre a fost completat cu un amendament al domnului deputat Eugen Nicolicea care modifică procedura de dezbatere și adoptare a amendamentelor la un proiect/propunere legislativă în sensul împiedicării dezbaterii și supunerii la vot în ședința Camerei Deputaților a amendamentelor respinse cuprinse în anexă la raportul comisiei de specialitate. În opinia noastră, această completare a proiectului de hotărâre nu are nicio legătură cu obiectul de reglementare propus de inițiator, dl. deputat Ioan Munteanu. Absența acestei prevederi din proiectul de hotărâre depus de inițiator, cât și inexistența vreunei motivări cuprinse în expunerea de motive care însoțește proiectul de hotărâre ce detaliază scopul avut în vedere, respectiv acela de modificare și completare a articolului 46 din Regulamentul Camerei Deputaților, generează imprevizibilitatea normei adoptate, aceasta fiind dificil de identificat și aplicat de destinatarul acesteia, respectiv membrii camerei inferioare a Parlamentului României, Camera Deputaților.

Impredictibilitatea normei juridice concretizată, în speță, prin inexistența legăturii între scopul inițiativei de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților și rezultatul acesteia contravine dispozițiilor art.8 alin.(4) coroborat cu art.32 alin.(2) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prin care se dispun următoarele standarde de redactare, care trebuie respectate în mod expres:„ Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăți sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispozițiilor” și „motivarea trebuie să se refere la forma finală a proiectului de act normativ; dacă pe parcurs s-au adus unele modificări proiectului, ca urmare a propunerilor și observațiilor primite de la organele de avizare, motivarea inițială trebuie reconsiderată în mod corespunzător.”

Curtea Constituțională a arătat, în practica sa curentă, importanța respectării dispozițiilor legii privind tehnica legislativă în elaborarea actelor normative, statuând prin Decizia nr.22/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.160 din 2 martie 2016, că „respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se constituie într–un veritabil criteriu de constituționalitate prin prisma aplicării art.1 alin.(5) din Constituție”.

Vă rugăm să constatați că Hotărârea Camerei Deputaților nr.98/2016 încalcă principiul legalității deoarece nu respectă dispozițiile art.8 alin.(1) și ale art.32 alin.(2) din Legea nr.24/2000, prin aplicarea art.1 alin.(5) din Constituția României.

Motive intrinseci de neconstituționalitate 

II.1.Hotărârea Camerei Deputaților nr.98/2017 încalcă principiul reprezentării proporționale în funcțiile de conducere ale Camerei Deputaților conform configurației inițiale a camerei inferioare a Parlamentului României, intervenind brutal, prin dispozițiile de modificare și completare ale art.46 alin.(81), în autonomia asigurată de Regulamentul Camerei Deputaților grupurilor parlamentare de a-și desemna, conform voinței proprii a membrilor săi, reprezentanții în funcțiile de conducere ale comisiilor permanente de specialitate din Camera Deputaților.

Principiul reprezentării proporționale a grupurilor parlamentare, conform configurației politice inițiale a Camerei Deputaților a fost consacrat de Curtea Constituțională prin mai multe decizii în care a arătat că respectarea criteriului configurației politice rezultate din alegeri protejează voința poporului român exprimată prin vot în cadrul alegerilor pentru Camera Deputaților și Senatul României, inclusiv ca mijloc de protecție a opoziției parlamentare.

Exemplificăm prin considerentele Deciziei C.C.R. nr.317/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.446 din 23 mai 2006, punctele I.1 și I.2.: […] așadar, conform acestor dispoziții constituționale, instituirea unui criteriu ce nu are la bază configurația politică a Camerei, stabilită prin voința cetățenilor cu ocazia alegerilor generale, încalcă litera și spiritul Constituției. Prin urmare, art.5 alin.(2) din Regulament (Regulamentul Senatului, n.r.) este neconstituțional în măsura în care se referă la numărul membrilor partidelor, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice sau alianțelor electorale, iar nu la grupurile parlamentare care stabilesc configurația politică rezultată din alegeri”, iar „[…] în cazul în care unul dintre membrii comisiei demisionează din grupul parlamentar care l-a propus, liderul grupului respectiv poate propune un alt reprezentant, este neconstituțional în măsura în care atribuie liderului de grup, iar nu grupului parlamentar, dreptul de a face propuneri privitoare la înlocuirea unui membru dintr-o comisie parlamentară. Aceasta deoarece, din dispozițiile constituționale ale art.64 alin.(3) care prevăd ca, potrivit Regulamentului fiecărei Camere, deputații și senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare[...], rezultă că grupurile parlamentare reprezintă forma organizatorică recunoscută de Constituție.” De asemenea în decizia nr.209 din 7 martie 2012, Curtea Constituțională a României subliniază că normele regulamentare referitoare la desemnarea reprezentanților grupurilor parlamentare în comisiile permanente de specialitate sunt norme cu caracter de protecție pentru opoziția parlamentară: „Aşa fiind, o serie de norme din regulamentele parlamentare au ca scop evitarea blocării majorităţii în procesul decizional (organizarea dezbaterilor, limitarea duratei unor luări de cuvânt, regimul amendamentelor, instituirea unor termene procedurale etc.), iar altele sunt destinate realizării protecţiei minorităţilor politice (alcătuirea birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare potrivit configuraţiei politice,[…] )”

Conform celor arătate mai sus, la începutul fiecărei legislaturi, atât conducerea Camerei Deputaților, cât și conducerea comisiilor se stabilesc pentru întreaga legislatură, prin negocieri între grupurile parlamentare, cu respectarea criteriului constituțional al configurației politice rezultate din alegerile pentru Camera Deputaților și a Senatului. De îndată ce au fost repartizate funcțiile, fiecare grup parlamentar, prin liderul său de grup, are dreptul, conform art.15 alin.(2) litera f) din Regulamentul Camerei Deputaților, de a-și desemna reprezentații pentru ocuparea acestora. În exercitarea acestui drept se manifestă autonomia grupului parlamentar care nu poate fi cenzurată prin vot sau prin orice altă modalitate de niciun alt grup parlamentar pentru că ar însemna ca partidele parlamentare care formează majoritatea parlamentară să împiedice, la constituirea Biroului Permanent sau la constituirea comisiilor de specialitate, manifestarea de voință autonomă a grupului parlamentar minoritar, protejată prin votul exprimat de cetățeni în favoarea acelui partid politic reprezentat în Parlament.

Votul care se exprimă la constituirea conducerii Camerei Deputaților sau la constituirea comisiilor permanente de specialitate pentru desemnarea conducerii acestora este un vot de confirmare a propunerilor grupurilor parlamentare, nu unul de alegere, intuitu personae, într-o funcție de conducere a unui parlamentar. Aceasta este motivarea pentru care, conform Regulamentului, votul de confirmare se exprimă asupra listei care conține toate propunerile grupurilor parlamentare. Mutatis mutandis, principiul trebuie aplicat și situațiilor când un grup parlamentar procedează la înlocuirea unui membru al său dintr-o funcție de conducere cu un alt reprezentant al acelui grup parlamentar. Numai grupul parlamentar care a propus inițial, la începutul legislaturii, un deputat pentru o funcție de conducere în cadrul comisiilor permanente de specialitate poate propune înlocuirea acestuia cu un alt membru al aceluiași grup parlamentar.

Prin urmare, dispozițiile art.1 din Hotărârea Camerei Deputaților nr.98/2017 prin care se instituie procedura alegerii prin vot, în considerarea persoanei, chiar și o singură dată, după cum dispune norma criticată, a deputaților în funcțiile de conducere din cadrul comisiilor permanente de specialitate ale Camerei Deputaților este neconstituțională deoarece încalcă dispozițiile art.15 alin.(2) lit.f) din Regulamentul Camerei Deputaților, încălcare dedusă din aplicarea art.1 alin.(5) din Constituția României și a art.147 alin.(4) din Constituție pentru nerespectarea deciziei nr.317/2006 a Curții Constituționale.

II.2. Procedura regulamentară instituită prin art.2 din Hotărârea nr.98/2017 a Camerei Deputaților de modificare și completare a art.120 din Regulamentul Camerei Deputaților împiedică dezbaterea și votarea tuturor amendamentelor conținute în anexa de amendamente respinse la raportul comisiei permanente de specialitate și constituie o încălcare a dreptului constituțional la inițiativă legislativă a membrilor Camerei Deputaților. Potrivit art.74 alin.(1) din Constituție „iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.”

Conform regulamentelor parlamentare dreptul de inițiativă legislativă include, pe lângă dreptul de a elabora și înregistra pentru dezbatere și adoptare o propunere legislativă, și dreptul de a depune spre dezbatere și adoptare amendamente la proiectele sau propunerile de lege, aflate în procedură legislativă.

Fracționarea dreptului la inițiativă legislativă prin existența unui drept „complet” de a depune și dezbate o propunere legislativă, prin asigurarea unei proceduri legislative complete constând în dezbaterea în comisiile de specialitate, dezbaterea în ședința Camerei Deputaților și, ulterior, supunerea la vot a raportului de adoptare sau de respingere a acesteia și un drept „incomplet” în privința depunerii și dezbaterii amendamentelor, prin aplicarea incompletă a procedurii legislative, constând în dezbaterea amendamentelor în comisiile parlamentare, iar ulterior în ședința Camerei Deputaților, nediscutarea și  neaplicarea procedurii de vot pe motivul arbitrar, la dispoziția majorității parlamentare, al expirării timpului de dezbatere, este în mod evident o procedură neconstituțională.

Existența, în Regulamentul Camerei Deputaților, a unei prevederi care arată că amendamentul respins conținut în anexa la raportul comisiei parlamentare de specialitate nu se supune dezbaterii și nu se votează dacă nu este susținut de inițiatorul acestuia, ține, în exclusivitate, de dreptul deputatului de a-și manifesta voința în sensul susținerii inițiativei sale legislative și nu poate reprezenta argument pentru a împiedica manifestarea de voință a celorlalți deputați care se exprimă în sensul de a-și susține inițiativa legislativă concretizată în amendamente la un proiect sau propunere legislativă.

Vă rugăm, Onorată Instanță, să constatați că dispozițiile art.2 din Hotărârea Camerei Deputaților nr.98/2017 sunt neconstituționale deoarece încalcă dreptul la inițiativă legislativă prevăzut de art.74 alin.(1) din Constituția României.

II.3. Hotărârea Parlamentului nr.98/2017, prin dispozițiile art.2 , încalcă principiul „opoziția se exprimă, majoritatea decide”, cât și limitele principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului României, Camera Deputaților.

Curtea Constituțională a României a consacrat, cu rang de principiu, dreptul Parlamentului României, implicit al Camerei Deputaților, de a-și reglementa activitatea în mod autonom ca o garanție a faptului că activitatea organului reprezentativ suprem al poporului român nu este îngrădită în nicio formă. Pentru acest motiv Curtea a respins, în mod repetat, criticile de neconstituționalitate cu privire la modificările sau completările aduse Regulamentului Camerei Deputaților, ceea ce a creat aparența, speculată, în opinia noastră, de majoritatea parlamentară, că, sub „umbrela” autonomiei regulamentare, ar putea fi reglementate proceduri care restrâng drepturile minorității parlamentare până la înlăturarea acestora din regulamentele de organizare și funcționare parlamentară, cum ar fi exemplul concret al art.2 din Hotărârea Camerei Deputaților nr.98/2017 prin care se îngrădește dreptul parlamentarilor opoziției parlamentare la exprimarea punctului de vedere cu privire la proiectele sau propunerile legislative aflate în procedură legislativă.

Dispozițiile criticate aduc deputații în imposibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la amendamentele respinse de comisia sesizată pentru elaborarea raportului de specialitate, dacă timpul de dezbatere a expirat. Absolutizarea principiului autonomiei regulamentare intră în contradicție cu alt principiu invocat în deciziile Curții Constituționale conform căruia „opoziția se exprimă, majoritatea decide” ( Decizia CCR nr334/2013, Decizia CCR nr.732/2017). În opinia noastră, acest din urmă principiu are caracter absolut, deoarece garantează existența societății pluripartide, cât și respectarea voinței poporului român exprimată la alegerile parlamentare, prin vot universal, egal, secret, direct și liber exprimat. Principiul autonomiei regulamentare respectă Constituția în măsura în care este subordonat principiului „opoziția se exprimă, majoritatea decide”, iar arbitrul constituțional are obligația de a garanta caracterul imperativ al acestui din urmă principiu. În acest sens, cităm din considerentele Deciziei CCR nr.209 din 7 martie 2012, reluate în Decizia CCR nr.732/2017: „în domeniul dreptului parlamentar, principala consecinţă a naturii elective a mandatului reprezentativ şi a pluralismului politic o constituie principiul pe care doctrina l-a consacrat în mod sugestiv „majoritatea decide, opoziţia se exprimă”. Majoritatea decide, întrucât, în virtutea mandatului reprezentativ primit de la popor, opinia majoritară este prezumat că reflectă sau corespunde opiniei majoritare a societăţii. Opoziţia se exprimă ca o consecinţă a aceluiaşi mandat reprezentativ care fundamentează dreptul inalienabil al minorităţii politice de a-şi face cunoscute opţiunile politice şi de a se opune, în mod constituţional şi regulamentar, majorităţii aflate la putere. [...] Acest principiu presupune ca prin organizarea şi funcţionarea Camerelor Parlamentului să se asigure ca majoritatea să decidă numai după ce opoziţia s-a exprimat, iar decizia pe care aceasta o adoptă să nu fie obstrucţionată în cadrul procedurilor parlamentare. Aşa fiind, o serie de norme din regulamentele parlamentare au ca scop evitarea blocării majorităţii în procesul decizional (organizarea dezbaterilor, limitarea duratei unor luări de cuvânt, regimul amendamentelor, instituirea unor termene procedurale etc.), iar altele sunt destinate realizării protecţiei minorităţilor politice (alcătuirea birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare potrivit configuraţiei politice, sistemul majorităţilor necesare în scopul desfăşurării lucrărilor şi adoptării măsurilor ce fac obiectul unor dezbateri, posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale, potrivit prevederilor art.146 din Constituţie, accesul egal la mijloacele procedurale parlamentare, exercitarea dreptului de iniţiativă legislativă, formularea de amendamente etc.)”.

Prin urmare, vă solicităm să constatați că dispozițiile art.2 din Hotărârea Camerei Deputaților nr.98/2017 cu privire la modificarea și completarea art.120 din Regulamentul Camerei Deputaților încalcă dispozițiile art.147 alin.(4) din Constituție invocat ca urmare a nerespectării principiului „opoziția se exprimă, majoritatea decide” consacrat pe calea practicii Curții Constituționale prin deciziile CCR, enumerate exemplificativ, nr.209/2012, nr.334/2013, nr.732/2017.

În concluzie, Onorată Instanță, vă rugăm să constatați neconstituționalitatea Hotărârii Camerei Deputaților nr.98/2017 deoarece nu respectă dispozițiile art.8 alin.(4) și art.32 alin.(2) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica normativă pentru elaborarea actelor  normative, încălcare dedusă din nerespectarea art.1 alin.(5) din Constituția României, ale art. 74 alin.(1) și ale art.147 alin.(4) din Constituție.

În drept, ne motivăm sesizarea pe dispozițiile art. 146 lit. c) din Constituția României și art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Clocește Tăriceanu o comisie specială de anchetă a Parlamentului pentru activitatea ... CSM?

Ici colo apar declarații ale politicienilor din Parlament. O particularitate a acestor declarații o constituie referirea la „puterea judecătorească”. O declarație aici, una dincolo, picătură cu picătură și lumea începe să pună la îndoială „putere judecătorească”. Să o bănuiască de „lucruri necurate”, pentru  că majoritatea declarațiilor politicienilor scot în evidență „lucruri necurate”. Iar politicienii în cauză au o „cheie”: necunoașterea Constituției de către cetățeni, de către consumatorii de informații (știri). În sprijinul politicienilor activează o parte a presei din România. În special presa care are ca patroni persoanele condamnate penal, persoanele urmărite penal, persoanele care știu că urmează să ajungă în fața procurorilor și a judecătorilor pentru fapte care încep să iasă la lumină.

Tot o particularitate a acestor declarații o constituie faptul că „actele și  faptele” membrilor „puterii judecătorești”, blamate public și promovate în media, sunt „construite” la partidele „care suferă din cauza puterii judecătorești” împreună cu redacțiile televiziunilor sau ziarelor cu patroni penali!

Soluțiile date în multe cauze penale, motivările instanțelor de judecată, rezultatele verificărilor autorităților competente să cerceteze cauzele reclamate nu au vizibilitate în presa dominată de jurnaliști incorecți, dependenți de patronii lor penali. În schimb, toate știrile contrafăcute inundă, zi de zi, ecranele televizoarelor, paginile ziarelor, grupurile de socializare pe internet.

O declarație a lui Călin Popescu Tăriceanu era să îmi scape. Am revenit asupra ei. Nu de alta, dar am văzut-o după o altă declarație a europarlamentarului ALDE Norica Nicolai. Ambele atacă „puterea judecătorească”, atacă de fapt ordinea de drept constituțională din România.

Tăriceanu s-a exprimat, lejer, inconștient aș spune, cu privire la CSM! Tăriceanu care acuză peste tot pe cei care pun în discuție hotărârile Parlamentului, legile pe care Parlamentul le adoptă, pozițiile adoptate de liderii Camerelor, considerând să acestea sunt o ingerință în viața și activitatea „puterii legislative”! Ei bine, Tăriceanu, prin această declarație, intră cu picioarele în intimitatea „puterii judecătorești”. Cu aplomb, cu pretenția că celelalte puteri ale statului trebuie să se supună „puterii legislative” care, ce să vezi, este condusă de el, inculpat într-un dosar penal și de Liviu Dragnea, condamnat penal și inculpat în alte dosare penale ca făptuitor.

Constituția este clară, însă el, Tăriceanu și „colegii lui” de fărădelege o încalcă.

Art. 1 alin.(4) din Constituție spune: „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.”

Până acum, Tăriceanu și Dragnea au încălcat grav acest articol prin subordonarea „puterii executive”! Au subordonat-o Parlamentului dar, și mai grav, au subordonat-o voinței politice a partidelor care au dat miniștrii în executiv. Guvernele coaliției PSD-ALDE-UDMR nu mai urmează „programul de guvernare” aprobat de Parlament la investire, execută „recomandările” partidelor și ale liderilor Senatului și Camerei Deputaților care, zilnic aproape, sunt văzuți că participă la actele de decizie ale Guvernului! Neconstituțional.

Ce spune Tăriceanu:

„Reacţia CSM este una corectă, dar cred că în faţa unei astfel de situaţii mie mi se pare că ar fi trebuit din partea CSM nişte măsuri mult mai ample şi mai rapide, pentru că suntem într-o situaţie cu totul anormală, nu este o banală alunecare de neglijenţă, suntem în faţa unor dezvăluiri cu o amploare nemaivăzută până acum a ilegalităţilor făcute de un grup de procurori şi lucrul acesta azvârle o lumină defavorabilă asupra întregului parchet, pentru că ne putem imagina lesne că astfel de lucruri, dacă au fost până acum tolerate, probabil că s-au întâmplat şi în alte părţi. Dacă CSM doreşte să devină garantul independenţei Justiţiei ar trebui să se mişte mult mai serios în această privinţă”

Toată lumea care urmărește balamucul provocat și promovat de o anume parte a presei știe de acuzațiile aduse de infractori procurorilor DNA de la Ploiești. Totuși, ce observăm, dacă este să fim corecți: „informațiile” cu care lucrează Tăriceanu dar și alții ca el, sunt cele comunicate de presă, verificarea lor urmând a fi făcută de autoritățile competente iar soluția va fi dată de instanțele de judecată competente! Pe informații ale infractorilor, reclamații ale lor, președintele Senatului României acuză membrii „puterii judecătorești” și atrage atenția Consiliului Superior al Magistraturii că se mișcă „neserios” în această cauză! Curat constituțional!

Dacă este să adunăm toate „reclamațiile infractorilor”, multe dintre ele sunt „în mapa profesională” a ministrului justiției Tudorel Toader care a vizitat penitenciarele și a venit din acele vizite cu idei năstrușnice de modificare a codurilor penale și a legilor cu norme penale, atunci ar trebui să desființăm „puterea judecătorească”!

Am spus mai sus că declarația lui Tăriceanu m-a făcut să mă întorc la el pentru că mai înainte tocmai citisem o altă declarație care mi-a atras atenția. Norica Nicolai a făcut o declarație care trebuie analizată. Cele două se leagă! Iar legătura este „procurorul”!

Norica Nicolai afirmă, cu nonșalanță, că „procurorii sunt parte a executivului”, pentru că potrivit art.132 alin(1) din Constituție, „Procurorii își desfășoară  activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției”.

Ei bine, se pare că ALDE și PSD, plus UDMR și PMP,  au găsit „punctul slab” al procurorilor: sunt sub autoritatea ministrului justiției! Numai că, ei uită o decizie a CCR prin care la o „lăcrămație” a lor, aceasta le-a atras atenția că potrivit Constituției, Ministerul Public și procurorii care îl compun fac parte din „Autoritatea judecătorească” care reprezintă „puterea judecătorească” de la art.1 alin(4) din Constituție.

Pentru cei care se uită mai puțin prin Constituție, le rețin atenția asupra organizării acesteia. Astfel, Titlul III - Autorități publice  - Capitolul I privește „Parlamentul”, Capitolul II privește „Președintele României”, Capitolul III privește „Guvernul”, Capitolul IV privește „Raporturile Parlamentului cu Guvernul”, Capitolul V privește „Administrația publică”, Capitolul VI privește „Autoritatea judecătorească”. Acestea sunt autoritățile statului român. Autorități! Capitolul IV face legătura, în constituție, între Parlament și Guvern.

La „Autoritatea judecătorească”, avem 3 secțiuni: Secțiunea 1 - „Instanțele judecătorești”, Secțiunea a 2-a „Ministerul Public” și Secțiunea a 3-a „Consiliul Superior al Magistraturii”.

În cadrul democrației constituționale aceasta este structura autorităților dar este și stabilirea cadrului în limitele căruia autoritățile se pot mișca. Depășirea propriului cadru duce, automat, la încălcarea prevederilor constituționale.

Ce nu vor să vadă politicienii PSD, ALDE, UDMR sau PMP, dar nu numai ei, este imaginea de ansamblu a democrației constituționale. Se leagă de câte o propoziție fără a corobora unele prevederi cu altele.

Procurorii își desfășoară activitatea „sub autoritatea ministrului justiției”. Corect! Dar, același articol 132 spune și cum își desfășoară activitatea procurorii: „ ... potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic ...!”

Se observă și de pe Lună că activitatea procurorilor, reclamată de politicieni, nu are nici o legătură cu ministrul justiției! Pentru că ministrul justiției nu are competența de a se interpune între lege și procurori, nu poate dispune procurorilor cum să se comporte față de suspecți, martori, inculpați, învinuiți, alte persoane cu care procurorii intră în contact pe timpul instrumentării cauzelor penale sau atunci când intervin în numele și pe seama statului în cauzele civile! Detaliile „autorității ministrului justiției” au fost dezvoltate în legile ce privesc instituțiile justiției, cele pe care parlamentarii coaliției nocive PSD-ALDE-UDMR au dorit să le măcelărească dar au fost, deocamdată, opriți de intervenția PNL și ICCJ care au sesizat CCR pentru cazuri de neconstituționalitate în propunerile coaliției nocive.

Coană Nicolai, procurorii nu sunt parte a executivului! Constituția spune că sunt parte a „Autorității judecătorești”! Iar CCR a acceptat această idee chiar dacă a moșmodit o Decizie în care au vorbit de „colaborare” între Parlament și Autoritatea judecătorească, doar pentru a face pe placul vostru. Iar Tăriceanu chiar este plecat cu sorcova din moment ce dă indicații CSM ce să facă, „să se miște mai serios”!

Pentru că Parlamentul României sun conducerea penalilor a luat-o de foarte multe ori „pe arătură”, nu este exclus ca Tăriceanu, Norica Nicolai dar și alți „celebri” parlamentari să considere a fi normal să facă o comisie parlamentară de anchetă a activității CSM. Încă un pas a fost făcut cu Comisia pentru controlul activității SPP (un organism special al statului!) în urma „reclamației” infractorului Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, că i se pare că șeful instituției, grl Pahonțu îl spionează și intervine în mediul politic.

Dacă nu acționăm pentru apărarea „cadrului democrației constituționale” vom ajunge iar sub o dictatură. Una a infractorilor!

Sesizare de neconstituționalitate a PNL pe legea Curții Constituționale

Comunicat de presă al PNL 

privind depunerea sesizării de neconstituționalitate asupra modificărilor aduse Legii 47/1992

Partidul Național Liberal a înregistrat astăzi, 23 februarie a.c., sesizarea de neconstituționalitatea asupra modificărilor aduse Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.


În principal, considerentele asupra neconstituționalității modificărilor adoptate privesc instituirea unui regim de superimunitate atribuit membrilor Curții Constituționale, care se află în afara cadrului constituțional actual.

Domnului Valer DORNEANU,

Preşedintele Curţii Constituţionale 

Stimate Domnule Preşedinte,

         În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată, al art. 11 alin. (1) lit. a) raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care prevede: „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori”,

         Subsemnații, Dumitrescu Iulian, Scântei Laura - Iuliana, Cristina Ioan, Mirea Siminica, Pîrvulescu Eugen, Stângă George Cătălin, Pauliuc Nicoleta, Bulacu Romulus, Cadariu Constantin – Daniel, Cazan Mircea Vasile, Chirteș Ioan – Cristian, Cîțu Florin – Vasile, Dănăilă Leon, Fenechiu Cătălin – Daniel, Filipescu Răducu – George, Gorghiu Alina Ștefania, Hărău Eleonora – Carmen, Oprea Mario Ovidiu, Pereș A. Alexandru, Popa G. Cornel, Popa Ion, Șoptică Costel, Țapu Nazare Eugen, Toma Cătălin Dumitru și Vela Ion – Marcel, toți în calitate de Senatori ai Partidului Național Liberal, precum și Alexandrescu Vlad – Tudor, Ghica Cristian, Goțiu Remus Mihai, Mihail Radu Mihai, Presadă Florina Raluca, Marussi George Nicolae, Coliban Allen, Dinică Silvia Monica, Dinu Nicoleta Ramona, Dircă George Edward, Fălcoi Nicu, Lungu Dan și Wiener Adrian, toți în calitate de Senatori ai Uniunii Salvaţi România, semnatari ai prezentei sesizări conform tabelului de semnături anexat prezentei, în original, formulăm prezenta

SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE 

cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (L76/2017), adoptată de către Senatul României, în şedinţa din data de 14 februarie 2018, având în vedere următoarele considerente: 

Situația de fapt sesizată

      Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (PL-x nr. 147/2017) a fost adoptată de către Camera Deputaților, ca prima cameră sesizată, în şedinţa din data de 11 aprilie 2017, potrivit art.76 alin.(1) din Constituţia României, republicată şi de către Senatul României (L76/2017), în calitate de cameră decizională, în şedinţa din data de 14 februarie 2018, potrivit art.75 alin.(1) teza a II-a din Constituţia României, republicată, propunerea legislativă menționată având caracter de lege organică.

      Potrivit Expunerii de motive a iniţiatorului, scopul legii a fost acela “de a elimina anticipat, orice posibilități de exercitare a unei presiuni asupra judecătorilor Curții Constituționale”, de a asigura judecătorilor Curții Constituționale o “imunitate mai extinsă decât a oricărui alt demnitar al statului”, inițiatorul apreciind că “aceasta se impune din perspectiva necesității asigurării unei protecții legitime unor demnitari care (...) nu au nici statutul politic al parlamentarilor sau al Președintelui României, nici o funcție de carieră profesională ca în cazul magistraților”.

       În considerarea scopului enunțat de către inițiator, legea care face obiectul prezentei sesizări de neconstituționalitate a adus următoarele modificări Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale:

      *urmărirea penală, reținerea, arestarea, percheziționarea și trimiterea în judecată penală a judecătorilor Curții constituționale se poate face doar cu încuviințarea a două treimi din numărul judecătorilor Curții, eliminându-se din reglementarea actuală a Legii nr. 47/1992, competența de aprobare a cererilor de arestare sau de trimitere in judecată, care revenea anterior Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui României, după caz și statuând pentru prima oară, că astfel de cereri vor fi formulate doar de ministrul justiției, la sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar încuviințarea acestor cereri va fi de competenta plenului Curții Constituționale care va decide cu votul a două treimi din numărul judecătorilor;

     * s-a eliminat sancțiunea suspendării de drept din funcție a unui judecător al Curții Constituționale ca urmare a trimiterii acestuia în judecată penală, rămânând la latitudinea plenului Curții de a aprecia și a de putea decide prin votul a două treimi din numărul judecătorilor, suspendarea din funcție a unui judecător al Curții trimis în judecată penală.

    * în cazul în care un judecător a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător, indiferent de durata restului de mandat, judecătorul în cauză va putea fi numit la reînnoirea Curții Constituționale pentru un mandat complet de 9 ani.

    * s-a recunoscut judecătorilor Curții Constituționale beneficiul ca la încetarea mandatului, să poată opta pentru intrarea în avocatură sau în notariat, fără examen.

    *s-a reglementat modalitatea de exercitare a dreptului la pensie de serviciu de către judecătorii Curții, precum și dreptul la indemnizația netă pe 6 luni de activitate, la data încetării mandatului de judecător ca urmare a expirării termenului acestuia sau a imposibilității exercitării sale din motive de sănătate.

       Guvernul, în Punctul de vedere transmis Parlamentului, a comunicat că susține propunerea legislativă.

     Consiliul Legislativ a avizat favorabil prin Adresa nr. 113/03.03.2017, propunerea legislativă, cu observații și propuneri, evidențiind faptul că “soluția legislativă privind necesitatea încuviințării plenului Curții Constituționale pentru începerea și efectuarea urmăririi penale împotriva judecătorilor constituționali generează o imunitate sui-generis care nu are consacrare constituțională”. Consiliul Legislativ a criticat și soluția legislativă privind suspendarea din funcție a judecătorului constituțional trimis în judecată doar ca urmare a deciziei plenului Curții Constituționale în condițiile în care sancțiunea suspendării de drept operează în cazul trimiterii în judecată a Avocatului Poporului și a adjuncților acestuia (art. 31 alin. 3 din Legea nr. 35/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare), precum și în cazul membrilor Guvernului (conform art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată).

Critici de neconstituționalitate: 

B1. Motive intrinseci 

        Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (L76/2017) a fost adoptată cu încălcarea mai multor dispoziții constituționale, respectiv:

   1. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale încalcă prevederile cuprinse în art. 124 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată, care prevăd:

    Art. 124 alineatul (1): Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

    Art. 124 alineatul (2): Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

    Prin modificarea adusă alineatelor (1), (2) și (3) ale articolului 66 din Legea nr. 47/1992, Parlamentul a încălcat principiul constituțional al înfăpuirii justiției, instituind o imunitate extinsă, pentru judecătorii Curții Constituționale, cu privire la toate faptele penale comise de aceștia, atât înainte de exercitarea mandatului, cât și în timpul exercitării mandatului, indiferent dacă faptele sunt realizate sau nu în legătură cu exercițiul mandatului și indiferent de forma de vinovăție. Această imunitate reglementată de legiuitorul ordinar pentru judecătorii Curții Constituționale este mai extinsă decât oricare dintre imunitățile și măsurile de protecție stabilite de legiuitorul constituant pentru parlamentari, pentru Președintele României și pentru membrii Guvernului.

       Conform art. 66 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, așa cum a fost modificat de legea adoptată de Parlament, “(1) Judecătorii Curții nu pot fi urmăriți penal, reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată penală decât cu încuviințarea plenului Curții Constituționale, la cererea ministrului justiției, sesizat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (2) Încuviințarea prevăzută la alin. (1) se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor Curții Constituționale, după ascultarea judecătorului în cauză. (3) Pentru infracțiuni săvârșite de judecătorii Curții, urmărirea penală și trimiterea în judecată se fac numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.”

        Constituția României, republicată, a instituit o imunitate de procedură pentru parlamentari pentru faptele penale comise înainte sau în timpul exercitării mandatului. Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 270/2008 publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008) faptul că «imunitatea parlamentară - ca "imunitate de procedură" - este un mijloc de protecție împotriva unor măsuri abuzive, determinate uneori de motive politice. Curtea constată că, în urma revizuirii Constituției, imunitatea parlamentară are un conținut mai restrâns, așa cum se deduce din art. 72 alin. (2) din Constituție. Astfel, deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați decât cu încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. În cauza de față, fiind vorba de sesizarea de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a uneia dintre cele trei autorități pentru a cere urmărirea penală a unor membri ai Guvernului care au și calitatea de parlamentar, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea fundamentală, ce se referă strict la imunitatea parlamentară.»  În consecință, imunitatea prevăzută de legiuitorul constituant pentru parlamentari se compune, pe de o parte, din iresponsabilitatea acestora pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului (conform art. 72 alin. 2 din Constituția României, republicată) și, pe de altă parte, din inviolabilitatea parlamentarilor, în sensul în care pentru faptele penale comise înainte sau în timpul exercitării mandatului, aceștia nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați decât cu încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor (art. 72 alin. 2 din Constituția României, republicată).

       În cazul membrilor Guvernului, Constituția României a instituit o măsură de protecție cu privire la faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. Prin Decizia nr. 93/16.06.1999 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 28 iunie 1999, Curtea Constituțională a reținut că, în privința mandatului de membru al Guvernului, Constituția nu a instituit imunitatea guvernamentală, ci o altă măsură de protecție, și anume condiționarea dreptului de a cere urmărirea lui penală pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției. Astfel, «dispozițiile art. 109 alin. (2) din Legea fundamentală instituie o măsură de protecție a mandatului exercitat de membrii Guvernului, având deci caracterul obiectiv al unei garanții constituționale de ordin procedural, menită să ocrotească interesul public, și anume realizarea actului de guvernare prin exercițiul mandatului. Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă și după încetarea mandatului membrilor Guvernului, așa încât este evident că, în privința infracțiunilor comise în exercițiul funcției, punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea acelorași norme procedurale.» Pentru orice alte fapte incriminate de legea penală și care nu sunt săvârșite în exercițiul funcției, membrii Guvernului răspund potrivit dreptului comun.

    În cazul Președintelui României, Constituția României a instituit și o imunitate pentru acesta exclusiv cu privire la faptele comise de Președintele României înainte sau în timpul mandatului. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 678/13.11.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a realizat o interpretare a prevederilor constituţionale referitoare la imunitatea Preşedintelui și a definit această imunitate « ca fiind un mijloc de protecție, menit să îl apere de eventuale presiuni, abuzuri si procese șicanatorii îndreptate împotriva sa în exercitarea mandatului pe care îl are de îndeplinit, având drept scop garantarea libertății de exprimare si protejarea împotriva urmăririlor judiciare abuzive. Importanța acestei garanții constituționale constă în necesitatea asigurării unei protecții speciale a reprezentanților poporului în cadrul exercitării mandatului pentru care au fost aleși. Pe această cale sunt garantate independența si separația puterilor în stat, ca expresie a valorilor promovate într-un stat democratic. Acesta este motivul pentru care imunitatea are un caracter imperativ, neconstituind un drept subiectiv la care titularul poate renunța atunci când apreciază a fi oportun. Ea este o garanție de ordine publică a mandatului si, pe cale de consecință, poate fi invocată din oficiu, nu doar de titular, si oricând pe durata exercitării mandatului, fiind un element constitutiv al statutului juridic constituțional al Președintelui României. » Astfel, în opinia Curții, Președintele «se bucură de imunitate [art. 84 alin. (2) din Constituție], sub cele două aspecte ale acesteia: iresponsabilitatea pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, si inviolabilitatea, cu limita prevăzută de art. 96 din Constituție - punerea sub acuzare pentru fapte de înaltă trădare. În virtutea inviolabilității de care se bucură mandatul prezidențial, pe perioada exercitării acestuia, Președintele nu poate fi supus niciunei proceduri judiciare penale, cu excepția situației prevăzute de art. 96 din Constituție.»

     Analizând semnificaţia juridică a instituţiei imunităţii Președintelui, Curtea a constatat că aceasta este o garanţie constituţională, o măsură de protecţie juridică a mandatului, care are menirea să asigure independenţa titularului mandatului faţă de orice presiuni exterioare sau abuzuri. Garanţia prevăzută la art. 72 alin. (1) din Constituţie încurajează titularul mandatului în adoptarea unui rol activ în viaţa politică a societăţii, întrucât înlătură răspunderea juridică a acestuia pentru opiniile politice exprimate în exercitarea funcţiei de demnitate publică. Însă, titularul mandatului rămâne răspunzător, conform legii, pentru toate actele şi faptele săvârşite în perioada în care a exercitat funcţia publică şi care nu au legătură cu voturile sau opiniile politice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 284 din 21 mai 2014, paragraful 44, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 3 iulie 2014).

    Sub aspect teoretic, art. 66 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, așa cum a fost modificat de legea adoptată de Parlament și supusă prezentei critici, deși face posibilă urmărirea penală și trimiterea în judecată, respectiv reținerea, arestarea sau percheziționarea unui judecător al Curții Constituționale, condițiile legale în care se pot realiza aceste acte procesuale sunt dificil de realizat și depind pe de o parte, de voința exclusivă a unei autorități politice, respectiv de Ministerul Justiției, iar pe de altă parte de voința autorității administrativ-jurisdicționale, plenul Curții Constituționale, aspecte care conduc la aprecierea fermă a imposibilității înfăptuirii justiției cu privire la toate faptele penale comise de un judecător al Curții Constituționale.

    Reglementând că “Judecătorii Curții nu pot fi urmăriți penal, reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată penală decât cu încuviințarea plenului Curții Constituționale, la cererea ministrului justiției, sesizat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, practic înfăptuirea justiției nu mai depinde de judecator, ci de voința exclusivă, pe de o parte, a ministrului justiției de a da curs sesizării Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, pe de altă parte, de voința plenului Curții de a încuviința măsura procesuală cu o majoritate calificată de două treimi, cu atât mai greu de obținut cu cât, în formularea actuală a legii, judecătorul vizat de cererea ministrului justiției poate participa la vot. Or, instituirea de către legiuitorul ordinar a unor garanții procesuale atât de extinse, derogatorii de la dreptul comun în materie, care nu au fost avute în vedere de legiuitorul constituant, riscă să lase fără conținut însăși principiul constituțional al înfăptuirii justiției, prevăzut în art. 124 alin. (1) și (2), cu privire la faptele penale comise de judecătorii Curții Constituționale.

      De asemenea, legiuitorul ordinar nu distinge între faptele penale comise de judecătorii Curții Constituționale în legătură cu exercițiul mandatului de faptele penale comise de judecătorii Curții Constituționale care nu au legătură cu exercițiul respectivului mandat, ceea ce evidențiază o neînțelegere a rațiunii juridice pentru care se instituie o imunitate de procedură, anume aceea de a proteja mandatul de autoritate care se exercită de o anumită persoană de eventuale șicane și abuzuri, scopul nefiind acela de a îngreuna excesiv, până la eliminare, angajarea răspunderii penale pentru fapte care nu au legătură cu exercițiul mandatului de autoritate. 

   2. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale încalcă atribuțiile constituționale ale Ministerului Public cuprinse în art. 131 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată, care prevăd:

“Art. 131 (1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

 (3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.”

      Articolul 66 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, așa cum a fost modificat de legea adoptată de Parlament încalcă prevederile art. 131 alin. (1) și alin. (3) din Constituția României, republicată, întrucât conferă în mod nejustificat o atribuție ministrul justiției, membru al unui organ politic, Guvernul, de a cere, la sesizarea Procurorului General, urmărirea penală, reținerea, arestarea, percheziționarea sau trimiterea în judecată a judecătorilor Curții Constituționale, fapt ce încalcă competența constituțională a Ministerului Public, respectiv a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Practic, ministrul justiției dobândește o atribuție absolut discreționară de apreciere cu privire la conținutul sesizării formulate de Procurorul General, putând să dea curs sau nu respectivei sesizări, în funcție de aprecierea sa exclusiv subiectivă, fără a fi obligat să aibă în vedere criterii obiective și transparente.

   Analizând economia relațiilor constituționale dintre Curtea Constituțională și alte instituții ale statului, existența unei cereri din partea Ministrului Justiției prin care solicită Curții încuviințarea unor măsuri procesuale penale împotriva unui judecător constituțional este complet nejustificată. Sesizarea Procurorului General ar trebui să poată fi adresată direct Curții Constituționale și în niciun caz printr-o a treia parte, care nu ar avea, de fapt, nicio competență cu privire la aspectele de natură procesual penală sesizate și dezbătute.

3. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale încalcă independența judecătorilor constituționali reglementată prin art. 145 din Constituția României, republicată, care prevede:

“Art. 145. Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.”

Articolul 66 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, așa cum a fost modificat de legea adoptată de Parlament introduce persoana Ministrului Justiției, om politic, membru al unui Guvern numit politic, în procedura sesizare și încuviințare a unor măsuri procesuale privitoare la un judecător constituțional fapt de natură să afecteze statutul de independență față de factorul politic al respectivului judecător. O eventuală situație în care Ministrul Justiției, fără nicio justificare obiectivă, pentru unii judecători ar cere încuviințarea unor măsuri procesuale penale și pentru alți judecători nu ar cere încuviințarea unor măsuri procesuale penale poate constitui o încălcare a independenței judecătorilor constituționali.  O astfel de împrejurare va  conduce subsecvent, la scăderea încrederii cetățenilor în activitatea Curții Constituționale, aspect fundamental pentru asigurarea legitimității justiției constituționale într-un stat de drept, creând practic imaginea conform căreia există o clasă de super-cetățeni care beneficiază nu numai de o imunitate extinsă pentru faptele penale comise, cât și de protecția factorului politic, anume de protecția Ministrului Justiției.

4. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale încalcă principiul separației puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituția României, republicată, care prevede:

“Art. 1 alin. (4): Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.”

    În conformitate cu prevederile art. 142 alin. (2) din Constituția României, „Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit”, iar potrivit alineatului (3) al art. 142 „ Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. ”

     Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a reluat în cuprinsul art. 5 prevederile constitutionale privind structura Curții și competențele constituționale de numire de către cele trei autorități: Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României. În forma în vigoare a Legii nr. 47/1992, Articolul 66 alineatul (1) prevede că “Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”

    Legiuitorul constituțional a partajat competența de numire a judecătorilor Curții între Parlament (Camera Deputatilor și Senat) și Președintele României. În reglementarea regimului juridic al imunității de procedură în materia arestării sau a trimiterii în judecată, prin legea organică de organizare si functionare a Curții, art. 66 alin. (1), s- a stabilit în sarcina acelorași autorități - Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României - competența aprobării cererii de arestare sau de trimitere in judecata formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva unui judecător al Curții Constituționale.

    Deși nu este o normă de procedură cu valoare de principiu constituţional, reglementata chiar in Constitutie, continutul în vigoare al art. 66 alin. (1) reflectă în legea organică rolul pe care îl are fiecare dintre cele trei autorităţi publice (Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României) în mecanismul constituţional de numire a Curții Constituționale, statuând competența de aprobare a cererilor de arestare sau de trimitere în judecată a unui judecător al Curții, tot în sarcina autorității care l-a numit potrivit Constitutiei. Prin urmare, competenta de numire a judecătorilor Curții este o norma constitutională de procedură care subscrie în continutul ei și prerogative corelative ale acelorasi autorități, tot de ordin procedural și nu material, în ceea ce priveste răspunderea juridică a judecătorilor Curții, prerogative materializate în aprobarea de către aceste autorități a cererilor de arestare sau trimitere in judecată penală. Modalitatea constituțională în care a fost numit un judecator al Curții, respectiv autoritatea care l-a numit, determină implicit, competența aceleiași autorități de a aproba și cererea de arestare sau de trimitere în judecată penală formulată împotriva acelui judecator. Nici Constituția, nici Legea de organizare si functionare a Curții Constituționale nu reglementeaza competenta de numire, respectiv competenta de aprobare a unei cereri de arestare sau de trimitere in judecata penala, intr-un mod alternativ între cele trei autoritati și nici nu mentioneză posibilitatea delegării acestei competente unei alte autorități, in afara celor trei reglementate constitutional.

   Un astfel de rationament a avut în vedere Curtea Constitutionala și atunci cand a solutionat conflictul juridic de natură constituţională ce a făcut obiectul Deciziei Curții Constituționale nr. 270/2008 publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008. Curtea a reținut că din examinarea dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Legea fundamentală, care prevăd că“ Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor", rezultă că ele constituie o normă de procedură cu valoare de principiu constituţional. Această formulă sintetică reflectă rolul pe care îl are fiecare dintre cele trei autorităţi publice în mecanismul constituţional de formare a Guvernului şi al răspunderii membrilor Guvernului. ...... fiecare dintre cele trei autorităţi au o competenţă proprie. Textul constituţional exclude atât competenţa cumulativă a cererilor celor trei autorităţi publice, cât şi competenţa alternativă între cele trei autorităţi.”

   În considerarea argumentelor enunțate, apreciem că Parlamentul nu putea să renunțe la o prerogativa procedurală care decurgea dintr-o atributie constitutională de numire a judecatorilor la Curtea Constitutională, în favoarea unei alte puteri sau autoritati, în cazul dat în favoarea ministrului justitiei, membru al Guvernului.

   Dispozitiile art. 1 alin. (4) din Constitutia României privind principiul separatiei și echilibrului puterilor in stat a fost încălcat prin transferarea de catre Parlament a acestei competente de aprobare a cererilor de arestare sau de trimitere in judecata penala catre Guvern conform art. 66 alin. (1), ceea ce este de natura să afecteze buna functionare a Curtii Constitutionale, ea însăși garant al supremației Constituției și să creeze în viitor conflicte juridice de natură constitutională. Pornind de la textele constitutionale si legale, Curtea a statuat in repetate rânduri cu privire la notiunea de conflict juridic de natura constitutionala intre autoritati publice, retinând că un atare conflict există si „în cazul omisiunii unor autorități publice constând în declinarea competentei sau in refuzul de a îndeplini anumite acte care intra în obligatiile lor”(Decizia nr. 53/28.01.2005 publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005).

    Pentru considerente similare care privesc raporturile juridice dintre Guvern – ministrul Justitiei, pe de o parte si procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, art. 66 alin. (1) contravine principiului separatiei puterilor in stat prevazut de art. 1 alin. (4) din  Constitutia României întrucat include ministrul justitiei, factorul politic, în procedura de sesizare și încuviințare a unor măsuri procesuale privitoare la un judecător constituțional fapt de natură să afecteze nu doar statutul de independență față de factorul politic al respectivului judecător, dar si separatia puterilor in stat. Transmiterea unei cereri din partea Ministrului Justiției prin care solicită Curții încuviințarea unor măsuri procesuale penale împotriva unui judecător constituțional este exclusiv la latutudinea ministrului justitiei fapt ce nu poate fi interpretat ca o garantie procedurala pentru judecatorul constitutional, ci mai degraba ca un mijloc de control si interventie politica in gestionarea raspunderii juridice a judecatorilor Curtii, precum si o interferenta nedorită in procedurile penale care ar privi un judecator al Curtii. Ministrului Justitiei nu i se pot transmite prerogative care sa-i permita sa interfeze si sa cenzureze solutiile dispuse de procurori sau sa îi creeze premise noi pentru exercitarea oricarei forme de presiuni politice asupra judecatorilor Curtii.

5. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, precum si art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României, republicată, privind obligația respectării supremației Constituției și a legilor, texte care prevăd:

    “Art. 16 (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. «

  « Art. 1 alin. (3) : România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. “

    Art. 66 alin. 5 al Legii nr. 47/1992, așa cum a fost modificat de legea adoptată de Parlament, prevede ca: „judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia Plenului Curții Constituționale adoptată cu votul două treimi din membrii Curții.”. Aceasta reglementare înlocuieste reglementarea in vigoare a art. 66 alin, (3) care prevede:  “ De la data trimiterii în judecată penală, judecătorul Curţii Constituţionale este suspendat de drept din funcţia sa. În caz de condamnare definitivă, el este exclus de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează.”

     Conform acestui text, fără a institui nici un criteriu obiectiv de apreciere, legiuitorul instituie posibilitatea pentru Plenul Curții Constituționale, de a decide sau nu suspendarea judecătorului constituțional trimis în judecată pentru orice faptă penală, inclusiv pentru o faptă penală comisă în exercițiul mandatului său. Mai mult, în absența unor prevederi exprese, rezultă că judecătorul trimis în judecată pentru care Plenul poate dispune suspendarea din funcție, va putea participa și va putea vota în cadrul ședinței Plenului, aspect care încalcă principiul conform căruia nimeni nu poate fi judecător în propria cauză (“Nemo esse judex in sua causa potest”).

      Dispozițiile art. 66 alin.(5) încalcă art. 16 alin.(1) și (2) și art. 1 alin. (3) și( 5) din Constituția României, așa cum au fost interpretate pe cale jurisprudențială chiar de Curtea Constituțională. Recent, în Decizia nr. 32/23.01.2018 cu privire la o modificare a Legii nr. 188/1999 prin care s-a abrogat măsura administrativă a suspendării raportului de serviciu în cazul trimiterii în judecată, în cadrul unui proces penal, în ceea ce privește persoanele care au calitatea de funcționari publici, Curtea a precizat că se creează un tratament diferențiat, contrar prevederilor consacrate de art. 16 din Constituție. Mai mult, posibilitatea lăsată acestor persoane de a continua să exercite prerogativele de funcționari publici, cu toate drepturile și responsabilitățile pe care exercițiul autorității de stat le implică, în condițiile în care s-ar afecta activitatea și imaginea publică a autorității, contravine principiului statului drept și principiului supremației Constituției și al obligativității respectării legilor, consacrate de art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală, și vulnerabilizează încrederea cetățenilor în autoritățile statului. 

      În Decizia nr. 32/2018, Curtea a reținut că „standardele privind integritatea și deontologia funcționarului public se mențin atât în situația în care există o condamnare definitivă a acestuia de către instanța de judecată, fiind înlăturată prezumția de nevinovăție, cât și în situația în care funcționarul public este trimis în judecată pentru infracțiuni de o gravitate deosebită, în acest ultim caz nefiind înlăturată prezumția de nevinovăție. Cele două situații reclamă soluții juridice diferite pentru protejarea aceleiași valori sociale – integritatea/probitatea persoanei care deține această calitate și prestează un serviciu public, exercitând autoritatea publică cu care a fost învestită de stat. Atunci când intervine trimiterea în judecată sau arestul preventiv, deci există o suspiciune rezonabilă cu privire la comiterea unor infracțiuni, nu este înlăturată prezumția de nevinovăție, dar nu se poate reține că autoritatea și integritatea funcției publice nu sunt afectate, motiv pentru care legiuitorul a instituit regula suspendării raportului de serviciu pentru funcționarul în cauză. Însă, elementul comun care conduce la protejarea autorității și integrității funcției publice este faptul că funcționarul public condamnat definitiv sau trimis în judecată nu mai poate desfășura atribuțiile de serviciu, fie cu caracter definitiv (în cazul certitudinii comiterii unor infracțiuni), fie cu caracter temporar (numai pe perioada în care a existat suspiciunea comiterii unor infracțiuni).

Formularea unei acuzații penale, urmată de luarea măsurii preventive a arestului și/sau trimiterea în judecată nu înlătură prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate penal, dar o plasează, temporar, în afara cadrului legal de exercitare a funcției publice (...). Luarea măsurii preventive a arestului sau trimiterea în judecată este cea care determină schimbarea situației juridice a persoanei care exercită autoritatea publică și îi suspendă, din punct de vedere legal și moral, calitatea de a ocupa funcția cu care a fost învestită. Pe de altă parte, chiar dacă prezumția de nevinovăție a acesteia nu este desființată până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, întrucât există îndoieli rezonabile cu privire la buna-credință și loialitatea funcționarului public în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, în această perioadă, acestuia nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorității publice, persoana pierzând temporar legitimitatea de a reprezenta interesele generale pe care legea o obligă să le protejeze”. 

În aceeași decizie, Curtea a reținut că „eliminarea unei garanții a integrității și probității morale a persoanei care ocupă o funcție publică, ce presupune, în temeiul Legii nr. 188/1999, introduce un dublu standard în materia suspendării raporturilor de muncă ca urmare a desfășurării unor proceduri judiciare și apare ca un demers arbitrar, fără nicio justificare rațională, obiectivă și rezonabilă”.

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că sancțiunea suspendării de drept a funcționarului public trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni are ca finalitate protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public. (Deciziile Curții Constituționale nr. 62/2013, nr. 1553/2011, nr. 1593/2011).

Totodată, cu privire la integritatea în funcție publică, Curtea Constituțională a dezvoltat o amplă jurisprudență, arătând că exercitarea funcțiilor și demnităților publice trebuie să se realizeze în coordonatele statului de drept: „Statul de drept presupune, pe de o parte, capacitatea acestuia de a asigura cetățenilor servicii publice de calitate și de a crea premisele pentru încrederea cetățenilor în instituțiile și autoritățile publice. Aceasta presupune obligația statului de a impune standarde etice și profesionale în special celor chemați să îndeplinească activități ori servicii de interes public și, cu atât mai mult, celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică pentru acei agenți publici sau privați care sunt învestiți și au abilitarea de a invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul este dator să creeze toate premisele - iar cadrul legislativ este una dintre ele - pentru îndeplinirea funcțiilor statului de către profesioniști care îndeplinesc criterii profesionale și de probitate morală.” (Decizia Curtii Constitutionale nr. 258/2016).

Pentru a evita încălcarea dispozițiilor constituționale, dar și pentru a crea premisele încrederii cetățenilor în justiția constituțională realizată de Curtea Constituțională, legiuitorul nu ar trebui să instituie posibilitatea suspendării, ci suspendarea de drept a mandatului la momentul trimiterii în judecată.

6. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale încalcă prevederile art. 142 alin. (2) din Constituția României, republicată, care prevede:

“Art. 142 (2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.”

Art. 68 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, așa cum a fost modificat de legea adoptată de Parlament, prevede ca: „Judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecator va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani.” Reglementarea nouă prelungește într-un mod excesiv perioada unui mandat de judecator al Curtii constitutionale permitând ca un judecator care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecator, indiferent de durata restului, sa poata sa fie numit pentru un nou mandat de 9 ani. Prin urmare, daca un judecator ar fi numit pentru un rest de mandat de 8,3 luni, la finalizarea restului de mandat, acel judecator ar putea candida si obtine o noua numire pentru un nou mandat complet de 9 ani, fapt ce contravine interdictiei constitutionale prevazute de art. 142 alin. (2) care prevede expres ca mandatul nu poate fi prelungit sau înnoit.

În forma în vigoare, Art. 68 alin. (3) prevede că "În cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător, potrivit alin. (2), este mai mică de 3 ani, acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani." Această reglementare permite (re)numirea pentru un mandat întreg a judecătorilor constituționali care au mai fost numiți pentru exercitarea până la expirare a mandatelor altor judecători constituționali care, din varii motive, au încetat cu mai puțin de 3 ani înainte de termen. Pe cale de consecință, numai dacă perioada cuprinsă între data preluării mandatului incomplet și data expirării acestuia este mai mare sau egală cu 3 ani, judecătorul constituțional înlocuitor își pierde dreptul de a fi (re)numit pentru un mandat întreg.

După cum se poate observa, posibilitatea (re)numirii pentru un mandat întreg a judecătorilor constituționali care au mai fost numiți pentru exercitarea până la expirare a mandatelor altor judecători constituționali nu a fost eliminată, ci a fost menținută fără condiția actuală ca perioada cuprinsă între data preluării mandatului incomplet și data expirării acestuia să mai mare sau egală cu 3 ani, ceea ce permite până la 18 ani de activitate în cadrul Curții Constituționale, echivalentul a două mandate complete. Astfel, în situația ipotetică în care mandatul unui judecător constituțional ar înceta chiar la data numirii sale în funcție sau la scurt timp după aceea (ex. demisie, deces, etc.), judecătorul constituțional înlocuitor ar putea fi numit pentru un nou mandat de 9 ani după ajungerea la termen a primului mandat de 9 ani.

Eventualele argumente în sensul că primul mandat ar fi exercitat în numele altuia, că nu ar reprezenta un mandat propriu-zis, sau că nu ar putea fi asimilat unei prelungiri ori înnoiri de mandat, nu sunt suficiente pentru a justifica eludarea prevederilor fără echivoc ale Constituției, din care rezultă fără niciun dubiu intenția legiuitorului constituant de a nu permite judecătorilor constituționali să dețină această funcție pentru o perioadă mai mare de 9 ani.

Apreciem totodata, în critica noastră, că art. 68 alin. (3) cum a fost modificat si adoptat de Parlament genereaza discriminare între judecatorii Curții și instituie în mod nejustificat un regim juridic diferențiat între judecătorii constituționali numiți mai întâi pentru exercitarea până la expirare a mandatelor altor judecători constituționali, care vor putea fi (re)numiți pentru un mandat complet, și judecătorii constituționali numiți mai întâi pentru exercitarea unui mandat complet, care nu vor mai putea fi numiți nici măcar pentru ducerea la termen a mandatelor unor alți judecători constituționali.

Criticile exprimate mai sus sunt în spiritul recomandărilor Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (“Comisia de la Veneția”) din cadrul Consiliului Europei care în “Compendiul privind opiniile Comisiei de la Veneția, rapoartele și studiile asupra justiției constituționale », publicat la Strasbourg la data de 18 decembrie 2017 (CDL-PI2017/008), a arătat că orice prelungire de mandat a unui judecător constituțional și chiar optiunea legislativă de a permite realegerea unui judecător pentru un nou mandat după exercitarea primului, poate determina subminarea independenței judecătorilor. Comisia de la Veneția recomandă un singur mandat de judecător, cu durată mare, fără posibilitatea prelungirii sau reînnoirii, chiar printr-un nou proces de alegere/desemnare (a se vedea Opiniile Comisiei de la Veneția față de proiectul de lege de organizare a Curtii Constitutionale din Muntenegru, precum si opiniile exprimate asupra propunerilor de amendare Legii Curții Constitutionale din Letonia). În considerarea duratei mari a unui mandat de judecator (între 7- 12 ani), Comisia de la Venția recomandă reglementarea prin Constitutie a interdictiei de prelungire sau reînnoire tocmai pentru a asigura si consolida independenta judecatorilor Curtii Constitutionale și a Curții în ansamblul ei (opiniile exprimate asupra proiectului de Constituie al Ungariei).

Întrucât art. 142 alin. (2) din Constituția României, republicată, a fost redactat și corespude spiritului recomandărilor Comisiei de la Veneția, apreciem că orice soluție legislativă promovata prin chiar legea organica de organizare si funcționare a Curtii Constitutionale este neconstituțională.

7. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv Art. 66 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, astfel cum este modificat prin legea adoptată de Parlament, încalcă recomandări ale Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (“Comisia de la Veneția”) din cadrul Consiliului Europei:

“În timp ce unele state, în particular din estul Europei, conferă inviolabilitatea penală a judecătorilor drept o garanție suplimentară pentru aceștia, nu există nicio normă recunoscută la nivel internațional care impune această inviolabilitatea. Dimpotrivă, standardele internaționale susțin principiul potrivit căruia > [CM / Rec (2010)12, alin. 71] Independența justiției nu depinde de imunitatea largă și judecătorii ar trebui să răspundă pentru orice presupuse crime, având în vedere că procedurile efective de apărare, de atac și alte elemente ale statului de drept sunt la dispoziția lor deplină.”[1]

         “Oricât de importantă ar fi independența judecătorilor în exercitarea atribuțiilor lor jurisdicționale, aceasta nu înseamnă că judecătorii nu sunt răspunzători. Independența judecătorilor servește protejării drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora, în conformitate cu legea. Dacă puterea judecătorească este folosită în mod abuziv, aceasta nu își mai poate îndeplini scopul. Judecătorii care, în exercitarea atribuțiilor lor, săvârșesc ceea ce ar fi considerat în orice altă circumstanță o infracțiune, precum o luare de mită, nu pot pretinde imunitate împotriva procedurilor penale de drept comun.”[2]

     În “Compendiul privind opiniile Comisiei de la Veneția, rapoartele și studiile asupra justiției constituționale », publicat la Strasbourg la data de 18 decembrie 2017 (CDL-PI2017/008), Comisia de la Veneția a reiterat faptul că judecătorii constituționali nu pot și nu trebuie să beneficieze de o imunitate de procedură, ei trebuie să aiba doar imunitate funcțională care priveste faptele, opiniile exprimate în cadrul activitatii de judecator.

**********

       În considerarea celor mai sus expuse, solicităm Onoratei Curţi ca, în raport cu criticile precizate mai sus, să constate că articolele criticate, din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sunt neconstituționale pentru considerentele arătate in capitolul Motive intrinseci.

     În drept, ne motivăm sesizarea pe dispozițiile art. 146 lit. a) din Constituţia României, al art. 11 alin. (1) lit. a) raportat la art. 15, alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

Cu deosebită considerație,
În numele senatorilor inițiatori,

Senator
Iulian DUMITRESCU
Liderul Grupului parlamentar al PNL din Senatul României

Domnului Președinte al Curții Constituționale

[1] Amicus Curiae pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind imunitatea judecătorilor, adoptat la cea de-a 94-a sesiune plenară (Veneția, 9-8 martie 2013)

[2] Amicus Curiae pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind răspunderea penală a judecătorilor, adoptat la cea de-a 110-a sesiune plenară (Veneția, 10-11 martie 2017)