joi, 22 februarie 2018

Un vot ciudat

Deputatul PNL Florin Roman a avut o propunere legislativă care să clarifice normele de lege privind abordarea drapelului național în cadrul comunităților locale cu ocazia zilei de 1 Decembrie 2018.

Comisia de la Senat de Administrație publică a dat aviz favorabil. Plenul Senatului, la votul pe proiect, l-a respins.

Comunicatul de mai jos al deputatului Florin Roman este cuprinzător. Dar, urmează să pun și niște imagini surprinzătoare, pentru a vedea cine sunt cei care s-au opus acestei inițiative.

Dar, să o luăm cu binișorul. Întâi comunicatul.







Comunicat de presă al deputatului PNL Florin Roman

Coaliția de conjunctură PSD-ALDE-UDMR se opune arborării drapelului național de Ziua României

La ordinul lui Șerban Nicolae, liderul Grupului PSD din Senatul României, majoritatea parlamentară, susținută de senatorii UDMR, le-a mai dat o lovitură românilor acum în anul Centenarului, asta după ce s-a dovedit a fi incapabilă să pregătească așa cum se cuvine această mare sărbătoare a românilor.

Am fost surprins să constat că ieri, 21 februarie 2018, plenul Senatului României a dat un vot negativ Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea articolului 2 din Legea privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice nr.75/1994, asta după ce proiectul primise un raport de adoptare în Comisia de administrație.

Îmi este greu să înțeleg resorturile politice care au stat în spatele unei astfel de schimbări de atitudine, dat fiind că prin acest proiect propun introducerea obligației arborării drapelului național pe arterele principale de circulație din fiecare localitate, cu 5 zile înainte de 1 Decembrie.

Sunt convins, însă, că alegătorii care ne-au trimis în Parlament nu s-ar opune, cu siguranță, unei astfel de legi!

Din păcate, așa cum am precizat chiar în preambulul legii, ignorarea acestui demers perfect legitim nu reprezintă altceva decât un afront nepermis la adresa valorilor naționale românești.

Am inițiat acest proiect tocmai pentru a completa vidul legislativ existent și ținând cont de faptul că în lipsa unor norme coerente se ajunge la situații impardonabile de insubordonare din partea unor reprezentanți vremelnici ai administrației publice locale, care, din motive de ei știute, de multe ori nu respectă memoria înaintașilor noștri. Consider că este nedrept ca populația din aceste localități să nu se poată bucura, măcar vizual, de sărbătorirea simbolurilor naționale!

Având în vedere că proiectul va fi transmis spre dezbatere Camerei Deputaților, somez liderii PSD-ALDE să renunțe la politica anti-națională și, totodată, fac un apel către toți parlamentarii de bună-credință să mă susțină în acest demers, pentru a face posibilă marcarea așa cum se cuvine a sărbătorilor naționale la nivelul întregii țări, ca formă de respect pentru valorile naționale și jertfa înaintașilor.

Florin Roman
Deputat PNL

PSD, ALDE și UDMR au votat împotrivă, cu excepția unui senator PSD. Dar nu au fost singurii!

Surpriza este prezența la voturi „împotrivă” a senatorilor USR!

Dacă ne uităm cu atenție, observăm că 3 senatori USR au fost „pentru”, 2 senatori USR au fost „împotrivă”, un senator USR „s-a abținut” iar 2 senatori USR „nu au votat”. De ce? Să fie și ei „evazivi”. Că tot sunt la modă bancurile cu „evazivii”!

Per total, USR se prezintă cu un 5 la 3 împotriva unui proiect de lege care sprijină unitatea și suveranitatea poporului român, așa scrie la Constituție.

Este bine să știm că cei care se opun obligativității abordării drapelului României în localități sunt parlamentarii UDMR. Ei sunt cei care se simt șifonați când li se atrage atenția că în unele localități se abordează drapelul Ungariei în locul drapelului României pe lângă „drapelul” așa zis secuiesc inventat pentru a da impresia că există un ținut al unei populații minoritare pentru care cer autonomie deplină. Un fel de federalizare a României în sprijinul pretențiilor revizioniste maghiare.

Hai să vedem și tabelul nominal cu senatorii votanți.

Chiar și cu toate voturile celor de la USR nu se putea învinge opoziția coaliției toxice PSD-ALDE-UDMR. Dar, totuși, de ce naiba USR este Uniunea Salvați România?

Pot înțelege că unii politicieni sunt ipocriți. Pot înțelege și remarca lui Florin Roman la un comentariu pe contul lui de Facebook unde răspunde la o întrebare: „la ei votează fiecare în funcție de aripioară”! Totuși, cum poți ataca mereu și mereu PNL când tu, parlamentar USR, ai colegi care votează cu PSD și ALDE pentru că sunt „de stânga”, alții votează cu UDMR pentru că sunt „înțelegători” și nu doresc acutizarea relațiilor cu „comunitatea maghiară” ? În afară de „scandal și joc de scenă”, mai sunt capabili de ceva unii parlamentari USR și susținătorii lor?

Niciun comentariu: