luni, 12 februarie 2018

Nici Trump nu mai crede într-o soluție de pace în Israel


Agerpres. Donald Trump se îndoiește că israelienii și palestinienii doresc pacea

Preşedintele american Donald Trump crede că atât palestinienilor şi cât şi israelienilor le lipseşte voinţa de a încheia un acord care să pună capăt îndelungatei lor confruntări, impresie mărturisită de liderul de la Casa Albă într-un interviu publicat duminică de cotidianul Israel Hayom (Israel Astăzi), fragmente din acesta fiind publicate de agenţiile AFP şi EFE.

El şi-a exprimat de asemenea preocuparea faţă de extinderea coloniilor israeliene, deşi până în prezent în problema colonizării administraţia sa a fost mult mai puţin critică faţă de cea a predecesorului său, Barack Obama.

'Coloniile complică mult situaţia şi întotdeauna au făcut dificilă orice discuţie despre pace, aşadar cred că Israelul trebuie să fie foarte prudent cu coloniile', a indicat liderul de la Casa Albă.

Trump s-a remarcat însă prin decizia anunţată pe 6 decembrie de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, hotărâre ce a tensionat relaţiile SUA cu palestinienii, aceştia din urmă considerând că Washingtonul şi-a pierdut credibilitatea ca negociator în conflictul lor cu Israelul.

În interviul acordat cotidianului Israel Hayom, Trump a asigurat că nu regretă decizia privind Ierusalimul.

Este totuși o poziție destul de importantă. Depășește „linia roșie” a sprijinirii Israelului. Practic, pune Israelul în aceeași bancă cu Autoritatea Palestiniană.

Pentru toată lumea este evident că Israelul nu se va opri până când nu va avea controlul deplin asupra tuturor teritoriilor. De aceea, colonizările vor continua.


Teritoriul aflat sub controlul Autorității Palestiniene se „topește”, an de an. Ierusalimul este înconjurat, practic, de teritorii sub controlul Israelului. Iar culoarul se lărgește. Frontiera cu Iordania este sub controlul total al Israelului. Autoritatea Palestiniană nu mai are controlul acestei frontiere. În diferite zone populate cu palestinieni au apărut „fisuri”, acolo unde Israelul și-a introdus coloniile. Hărțile arată evoluția.

Nu am găsit o hartă la zi, pentru anul 2018. Dar pot spune sigur că enclavele palestiniene au rămas măcar la același nivel. Este un proces început înainte de 1947 care continuă și care se va încheia, parțial, odată cu dispariția enclavelor palestiniene.

Remarca lui Donald Trump va fi exploatată „la sânge”. Confirmă acuzele sau o mare parte a acuzelor formulate de palestinieni și lumea arabă. Iar de aici nu știu ce poate ieși. Problema este dacă, în urma acestei declarații, Administrația americană a operat modificări și în politica din regiune!

Niciun comentariu: