miercuri, 14 februarie 2018

Coaliția PSD-ALDE vrea să răsplătească obediența Avocatului Poporului cu beneficii financiare

Comunicat de presă al deputatului PNL, Mara Calista: 

Coaliția PSD-ALDE vrea să răsplătească obediența Avocatului Poporului cu beneficii financiare

Un nou proiect al Coaliției PSD-ALDE naște monștri în Parlament. Beneficiarii principali ai proiectului sunt Avocatul Poporului și adjuncții acestuia care sunt răsplătiți pentru obediența față de Coaliția de guvernare prin creșterea pensiei într-un mod exponențial.

Astfel, proiectul prevede modificarea art. 9, alin. (4) din legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului după cum urmează:

Avocatul Poporului, îndeplinind condițiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituțională, la data pensionării sau recalculării pensiei anterior acordate, beneficiază de pensie calculată și stabilită în aceleași condiții cu cea a judecătorilor Curții Constituționale, potrivit art. 71, alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată cu modificările ulterioare. Pensia de serviciu astfel stabilită poate fi cumulată cu indemnizația pentru mandatul în curs de executare”. Mai mult, la art. 9 se introduce un nou alineat: „Pensia de serviciu a Avocatului Poporului se actualizează în raport cu indemnizația judecătorilor Curții Constituționale și se impozitează potrivit legii”.

Ce înseamnă acest lucru? Pensia de serviciu a Avocatului Poporului poate fi cumulată cu veniturile aferente funcției în execuție! Această încercare de a păstra obediența Avocatului Poporului vine în contextul haosului fiscal și în contextul în care salariile românilor cresc nesemnificativ în comparație cu măririle promise de 25% sau scad, în unele cazuri, cu sume considerabile de până la 3000 de lei. Mai mult, sunt angajații cu contracte part-time care trebuie să vină cu bani de acasă pentru a-și plăti dările la stat.

Altfel spus, pentru a răsplăti lipsa de activitate a Avocatului Poporului, Coaliția de guvernare trece peste prevederile propriei Ordonanțe de Urgență a Guvernului nr. 59/2017 conform căreia pensiile de serviciu se indexează cu rata inflației. Prin proiectul majorității parlamentare, veniturile Avocatului Poporului cresc semnificativ prin actualizarea pensiei în raport cu indemnizația judecătorilor Curții Constituționale și prin posibilitatea cumulării ei cu venitul lunar pe care acesta îl are.

Sumele de zeci de mii de lei par a fi pentru Coaliția majoritară și Avocatul Poporului un “mizilic” în comparație cu cetățenii români care- în vreme de creștere economică- au salariile scăzute sau chiar vin cu bani de acasă pentru a-și plăti dările la stat! 

Mai mult decât atât, un set de prevederi asemănătoare sunt aplicate și adjuncților Avocatului Poporului prin introducerea unor alte alineate la art. 11 al legii nr. 35/1997 printre care:

Adjuncții Avocatului Poporului, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de adjunct al Avocatului Poporului beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din indemnizația brută avută în ultima lună de activitate. Pensia de serviciu poate fi acordată anticipat adjuncților Avocatului Poporului, cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard  de pensionare, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută în acest alineat, pentru fiecare an care lipsește până la împlinirea vârstei standard de pensionare. Pensia de serviciu poate fi cumulată cu indemnizația pentru mandatul în curs de exercitare. Pensiile de serviciu ale adjuncților Avocatului Poporului se actualizează în raport cu indemnizația brută lunară a adjuncților Avocatului Poporului în activitate”.

Reamintesc, pe scurt, lipsa de interes, de activitate și de spirit civic și constituțional ale Avocatului Poporului la momentul la care PNL a depus nenumărate sesizări cu privire la Ordonanța nr. 4/2017, la Ordonanțele de Urgență nr. 79/2017 și nr. 82/2017 cu privire la schimbarea unor prevederi fiscale, dar și cu privire la reducerea indemnizației pentru mame și a diminuării procentului la Pilonul II de pensii. Pentru Avocatul Poporului nici nenumăratele sesizări venite din partea sindicatelor și a patronatelor nu au contat, iar acum înțelegem clar de ce!

Dragi români, acum știți de ce trebuie să aveți salarii mai mici sau crescute cu 1 leu. Avocatul Poporului și adjuncții săi veghează cu “grijă” asupra drepturilor și libertăților dumneavoastră, iar pentru acest lucru domnii Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae, inițiatorii proiectului de lege, le mulțumesc și îi răsplătesc!

Proiectul Coaliției PSD-ALDE poate fi accesat aici- www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=16803


Mara Calista

Deputat PNL

Niciun comentariu: