Opinii separate față de deciziile politizate ale CCR

De când Valer Dorneanu a ajuns președinte al Curții Constituționale, încrederea în această instituție a scăzut. Nu doar în urma comportamentului „fără abținere” a lui Valer Dorneanu de a trata problemele politice ci și a dorințelor lui de a impune judecătorilor constituționali „tăcerea” când el decide. S-a ajuns la situația absolut stupidă ca o instanță de apel să ia o hotărâre prin care anulează o decizie internă a Curții Constituționale! Nemaivăzut! Chiar s-a ajuns la absurd.

O parte dintre judecătorii Curții Constituționale au devenit actori ai „războiului” dus de PSD și ALDE contra justiției în special împotriva DNA, în particular împotriva șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Este inadmisibil! Spun acest lucru pentru că avem o poziție constantă pro-independența justiției din partea președintelui Klaus Iohannis, cu atribuții constituționale de supraveghere a modului cum este respectată Constituția și a modului cum funcționează autoritățile publice ((art.80 alin. (2)) și avem o poziție ambiguă a Curții Constituționale care este „garantul supremației Constituției” ((art. 142 alin. (1)) care lasă impresia că această supremație poate fi relativă iar independența justiției poate fi tratată cu superficialitate. Din acest talmeș-balmeș s-a ajuns ca jurisprudența Curții Constituționale să sufere „accidente”. Nu mai apare formula „așa cum Curtea s-a exprimat anterior prin Decizia ...”, acum citești două decizii ale CCR și te întrebi care dintre ele reflectă „supremația Constituției”? Ieri problema era clară și s-a acționat în maniera „x” iar astăzi nu mai este ca ieri? Nu mai este pentru că puterea politică nu acceptă? Cum își mai îndeplinește CCR atributul de bază prevăzut la art. 142 alin. (1)? După cum cântă „infractorul” și „inculpatul” din Parlament?

La cererea lui CAP Tăriceanu, Președintele Senatului, CCR a constatat (cu majoritate de voturi!) că persoana Laura Codruța Kovesi, în calitate de șef al DNA, trebuia să se prezinte la o Comisie specială care ancheta, ca un tribunal special, o activitate care ține exclusiv de competența Ministerului Public. O aberație de decizie. Pentru că CCR nu are dreptul, constituțional, să se refere la persoane ci doar la instituții. Și, mai mult, doar la aspecte ce țin de legislație și acțiuni în care prevederile Constituției sunt imperative. Ce a făcut CCR este de competența exclusivă a unei instanțe de judecată!

Opiniile separate la Decizia CCR ale judecătorilor constituționali Livia Stanciu, Mircea Ștefan Minea și Simona Maya Teodoroiu confirmă cele de mai sus. Agerpres.

Livia Stanciu

„Prin atribuțiile și procedurile urmate, Comisia specială de anchetă parlamentară s-a plasat în afara Constituției, hotărârea de înființare a acesteia contravenind, prin conținutul său normativ, Legii fundamentale și normelor statului de drept consacrate prin Constituție. 

(...) Comisia specială de anchetă parlamentară nu se putea substitui activității ce se derulează în cadrul unei anchete penale efectuate de parchet, anchetă care a stabilit (...) că, din coroborarea probelor administrate, nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/inițiat de către persoanele nominalizate acte/acțiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal

Doamna Laura Codruța Kovesi nu putea fi invitată (...) nici în virtutea calității pe care aceasta o deținuse în anul 2009, dată la care a avut loc evenimentul investigat, și nici în virtutea calității de procuror șef al DNA, pentru că invitația în astfel de calități a reprezentanților unor autorități publice ce nu se află sub control parlamentar trebuie să se circumscrie (...) 'lămuririi unor chestiuni de interes public ce vizează problemele sistemice cu care aceste instituții se confruntă (...)' și nu pentru lămurirea unor chestiuni legate de suspiciuni referitoare la o eventuală implicare într-un proces electoral în desfășurare a reprezentanților unor astfel de autorități publice, acest gen de verificări făcând obiectul doar a unei anchete penale a procurorului — ceea ce s-a și realizat în cauză de către parchet — și nu a unei anchete parlamentare”

Mircea Ștefan Minea

„Comportamentul personal (...) al conducătorului unei autorități publice în relația sa directă cu o altă autoritate publică nu poate antrena răspunderea/implicarea instituției într-un conflict juridic de natură constituțională, atât timp cât respectivul comportament nu vizează o situație juridică specială, conflictuală, a cărei naștere să rezide în mod direct în textul Constituției. 

Apreciez (...) că soluția corectă era constatarea inexistenței unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament (...) și Ministerul Public — Direcția Națională Anticorupție”

Simona-Maya Teodoroiu

„... cererile privind constatarea unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Ministerul Public, determinat, între altele, de refuzul procurorului șef al DNA de a se prezenta în fața Comisiei de anchetă, ar fi trebuit respinse "în principal ca inadmisibile și în subsidiar ca neîntemeiate”

CCR, cu majoritate de voturi, a făcut pe plac lui CAP Tăriceanu care a sesizat Curtea pentru a obține o decizie de „învinovățire” a Laurei Codruța Kovesi. I-a făcut pe plac. Doar că este ca o frecție la un picior de lemn. Rămâne o părere.

„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial. În soluționarea conflictului, Curtea a constatat obligația doamnei Laura Codruța Kovesi de a se prezenta în fața Parlamentului României — Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei”

De unde dracu a scos Curtea „obligația”? Din ce prevedere a Constituției? Cum este afectată „supremația Constituției” în această cauză? Plecând de la această speță, putem ajunge la tot felul de aberații. Iar CCR poate ajunge să exercite un control procesual asupra unor hotărâri judecătorești peste prevederile legilor în vigoare. Pentru că așa vor mușchii unor judecători constituționali care au interese politice.

Este băgată acolo „colaborarea” între puterile statului. Grav este că a fost interpretată în mod greșit. Pentru că Parlamentul nu este „reprezentantul intereselor generale ale societății” - cum este Ministerul Public, pentru care are competențe speciale în Constituție și în lege -, el este „organ reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării” care are alte competențe iar „colaborarea” nu poate depăși competențele constituționale. Nu poate CCR să stabilească mijloacele și metodele de colaborare între puterile statului, acestea fiind doar la îndemână conducătorilor instituțiilor. Mai mult, colaborarea între puterile statului trebuie mediată de Președintele României, CCR neavând nici o competență în materie!

Peștele de la cap se'mpute. Este grav când „la cap” se pun elemente care se strică repede.

Reabilitarea nu șterge condamnarea

Aceasta este esența. Reabilitarea nu șterge condamnarea, care este o realitate judiciară ce nu poate fi desființată decât în urma unei acțiuni extraordinare de atac prin care s-ar recunoaște nevinovăția persoanei condamnate.

Preiau un text de pe sit-ul „ziare.com”, sub titlul „ Livia Stanciu nu e de acord cu colegii din CCR, care i-au lasat o portita lui Dragnea sa ajunga in Guvern: Reabilitarea nu sterge condamnarea”.

Cu angajamentul ca, periodic, să revin la aceste judecăți pentru că avem de luptat cu mentalitățile învechite potrivit cărora justiția se face de cel care știe să dea mai bine cu parul și nu după lege.

Judecatorul Livia Stanciu, desi a votat respingerea ca inadmisibila a sesizarii facute de Avocatul Poporului, nu este de acord cu argumentele colegilor sai.
Aceasta sustine ca o persoana condamnata penal nu ar trebui sa mai poata ocupa niciodata o functie de demnitate publica, spunand ca reabilitarea nu sterge condamnarea.
In plus, fosta sefa a ICCJ nu e de acord cu indicatiile transmise de CCR Parlamentului.
Judecatorul Stanciu a redactat o opinie concurenta, prin care contesta punct cu punct argumentele colegilor sai.
"Instituția reabilitării observăm că a fost creată pentru a încuraja comportamentul licit pentru viitor, pentru ștergerea unui trecut nedemn și pentru obținerea unui statut de încredere și demnitate în relațiile cu ceilalți membri ai societății.
Reabilitarea, atât cea de drept, cât și cea judecătorească, nu șterge condamnarea. Aceasta rămâne o realitate judiciară ce nu poate fi desființată decât în cazul admiterii unei căi de atac extraordinare, prin care s-ar recunoaște nevinovăția celui condamnat", scrie Stanciu.
"Reabilitarea, ca și amnistia, prescripția și alte cauze care înlătură aplicarea, executarea și consecințele pedepsei, reprezintă o renunțare din partea societății (statului) - pentru rațiuni conforme scopului represiunii - la măsurile de precauție luate față de fostul condamnat.
Aceasta nu înseamnă însă și îndreptățirea de a ocupa funcții de demnitate publică, unde exigențele de integritate trebuie aplicate în cel mai înalt grad", mai argumenteaza fosta sefa a instantei supreme.

Codul penal are un articol care confirmă judecata Liviei Stanciu:

Art. 169

Efectele reabilitării de drept sau judecătoreşti

(1) Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare.

(2) Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care condamnatul a fost scos în urma condamnării ori de redare a gradului militar pierdut.

(3) Reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă.

Voi reveni mereu și mereu la această problemă a reabilitării. Speculanții, juriști îndeosebi, spun tâmpenii pentru a obține acordul neștiutorilor. Iar aceștia își dau acordul pentru că cel care spune este ... specialist, jurist ! Ca la o emisiune ce ia în derâdere credința unora că ce spune o persoană care are o calificare, un specialist, este adevărată doar pentru că persoana respectivă o declară: „crede-mă, sunt doctor” !

Voi reveni și pentru că avem un caz notoriu de încălcare a legii în PNL. Hubert Thuma, președintele PNL Ilfov, finul lui Marian Petrache, este un fost condamnat pentru infracțiuni de corupție ! Iar acum este președintele unei filiale județene a PNL pentru motivul „că a fost reabilitat” ! O situație care transformă Statutul PNL într-o „vorbă goală”.

Infractorul Liviu Dragnea așteaptă de la Curtea Constituțională să îi fie permisă ocuparea unei funcții guvernamentale. Curtea Constituțională tocmai a dat o recomandare, opinie separată, nu decizie. În cazul în care Parlamentul va elimina interdicția pentru condamnații penali să acceadă la funcții de demnitate publică vom vedea dacă această Curte Constituțională va statua că da, corupții reabilitați pot conduce țara ! Atunci va trebui umblat la Constituție și desființată o astfel de instituție care provoacă daune societății în loc să o apere.

Livia Stanciu cu opinia separată se încadrează perfect în litera și spiritul Constituției !

Am scris că motivarea CCR Dorneanu pute. Ei bine, pute rău de tot. Opinia separată a judecătorului constituțional Livia Stanciu vine să îmi confirme că am dreptate, că acțiunea procurorilor nu are nici în clin și nici în mânecă cu „oportunitatea și legalitatea” adoptării unui act normativ de către Guvern. Procurorii au treabă cu actele și faptele comise în interiorul Ministerului Justiției pentru adoptarea unui act normativ evident anti-justiție, anti-democrație, anti-stat de drept. Pe fond, un act anti-constituțional.

Opinia separată a Liviei Stanciu este mai aproape de realitate.

În dezacord cu soluția pronunțată cu majoritate de voturi de Curtea Constituțională, considerăm că instanța de contencios constituțional ar fi trebuit să constate că în cauză nu există un conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție și Guvernul României, deoarece, față de stadiul actual al anchetei penale, nu se poate stabili o imixtiune a Ministerului Public în exercitarea competenței Guvernului de inițiere și adoptare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2017

Altfel spus, nu s-a cerut Curții Constituționale doar pronunțarea unei decizii de principiu, ci pronunțarea mai întâi asupra unor acte și acțiuni concrete ale unei autorități publice (Ministerul Public) și a efectului acestora, nu doar a aptitudinii lor, de a determina un conflict juridic de natură constituțională, și abia apoi, în situația constatării unui astfel de conflict, să statueze de principiu în sensul arătat (să statueze, pentru viitor, asupra competenței celor două autorități publice părți în conflict

Altfel spus, activitatea menționată ar putea avea aptitudinea să conducă la un conflict juridic de natură constituțională, dacă ne-am imagina că ar avea ca obiect oportunitatea și constituționalitatea OUG 13/2017, iar nu fapte penale. Dosarul penal în discuție se află însă în faza de urmărire penală in rem, care (...) are un caracter esențialmente nepublic, iar din documentele depuse la dosar nu rezultă că s-a anchetat oportunitatea sau legalitatea/constituționalitatea ordonanței (...), ci fapte penale cu privire la care Ministerul Public a fost sesizat prin denunțul formulat, dispunându-se apoi, prin ordonanță a procurorului, extinderea urmăririi penale cu privire la fapte noi, și ulterior clasarea pentru parte dintre cele cuprinse în denunț

Cum este și normal, judecătorul Livia Stanciu trage și concluzia, tristă de fapt, că „instanța constituțională, prin constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională constând inclusiv în încălcarea competenței Parlamentului și a competenței CCR de către Ministerul Public, a depășit limitele sesizării cu care a fost învestită și care privea raporturi juridice și competențe ale altor autorități publice”.

Când cineva își depășește competențele, emite acte care deformează realitatea. Cum am scris într-un articol anterior, CCR Dorneanu a extins imunitatea ministrului asupra funcționarilor din subordinea sa. Orice cercetare a unor fapte penal într-un minister poate fi blocată, în temeiul acestei decizii a CCR Dorneanu pentru că, vezi Doamne, ministrul are imunitate.

Manipularea antenistă și șantajul dus la extrem. Nu mai este vorba despre persoane, sunt în pericol instituțiile statului.

Nu vreau să tratez problema superficial. Așa că o iau „băbește”. De la „Ana la Caiafa”.

Mariana Rarinca, ajunsă personaj de telenovelă la Antena 3 și România Tv, la jurnalele politizate ale PSD, a fost, la timpul ei, contabila sau secretara soțului președintei ICCJ, Livia Stanciu. A avut acces, indiferent cum (!), la intimitățile biroului de avocatură al lui Andrei Stanciu (decedat).

După decesul acestuia, numita Rarinca „a ameninţat-o cu darea în vileag către presă a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru persoana vătămată şi pentru soţul acesteia, dacă persoana vătămată nu îi remite suma de 20.000 de euro, faptă săvîrşită în scopul obţinerii de către inculpată în mod injust a unui folos patrimonial”, spun procurorii care au instrumentat cauza. Livia Stanciu a reacționat și a depus plângere penală pentru șantaj.

O parte a presei, angajată în „detronarea” Liviei Stanciu din fruntea ICCJ, se joacă cu sumele despre care este vorba. Că nu ar fi vorba despre 20. 000 euro ci doar despre 2.400 euro. Să avem pardon, suma este irelevantă, fapta condamnabilă este șantajul. Și pentru că sunt băiat bun mă folosesc de articolul de la Cotidianul (aici). Chiar dacă autorul este pornit să o distrugă pe Livia Stanciu.

„Art. 207: Santajul

(1)Constrangerea unei persoane sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, in scopul de a dobandi in mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani.

(2)Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza amenintarea cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata ori pentru un membru de familie al acesteia, in scopul prevazut in alin. (1).

(3)Daca faptele prevazute in alin. (1) si alin. (2) au fost comise in scopul de a dobandi in mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani”.

După cum se observă, nu este prevăzută în lege cantitatea sau valoarea folosului patrimonial urmărit de inculpat. Trebuie făcută urmăririi acestuia. Iar el există. Într-o declarație de martor - fratele decedatului spune de 20.000 euro la care Rarinca ar fi avut pretenția -, precum și în declarație numitei Rarinca care vorbește „de o datorie de 2.400 euro”. Datorie neevidențiată în nici un document. Nu mai are importanță, acum, jocul sumei pretinse. Sancționabilă este amenințarea cu darea în vileag la presă.

Dare în vileag care are o desfășurare azi, la Antena 3 și alte posturi Tv care urmăresc să servească interesele politicienilor care își doresc cu disperare aservirea Justiției - Ponta și pesediștii lui, Tăriceanu și „liberalii” lui alții.

Numita Rarinca nu s-a lăsat rugată prea mult și spune, în direct, la emisiunea Alessandrei Stoicescu de la Antena 3:

„Am scris si tin la loc sigur. Nu stiu daca ar trimite-o la penitenciar, dar sigur i-ar afecta imaginea de munte de moralitate. Ma gandesc la primire de foloase necuvenite, in familie…”. Sursa (aici).

„Am scris și țin la loc sigur” ! Premeditare ?! Sigur. Evident. Doar să ai creierul plin de rahat să nu ajungi la o astfel de concluzie. A scris la timp, în timp, a adunat ca o furnică tot ce a putut pentru a ... șantaja.

În aceeași emisiune mai vine cu o „bombă”. Probabil în regia lui Stoicescu:

„Livia Stanciu era invidioasă pe averile celor pe care îi judeca, susţine fosta secretară a familiei sale, Mariana Rarinca. 

Aceasta spune că dosarul lui Adrian Năstase a fost cel care a făcut-o pe Stanciu să se enerveze pentru că fostul premier avea avere, fermă la Cornu iar ea nu putea să îşi plătească datoriile şi nu mai scăpa de dobânzile la cardurile de credit. 

Livia Stanciu a făcut parte din completul de 5 judecători care l-a trimis la închisoare pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calităţii, în 2012”.

Rezultă din această declarație că Adrian Năstase a fost condamnat de Livia Stanciu pentru că era mai bogat ca ea ! De noaptea minții ! Rezultă că Livia Stanciu a determinat pe toți membrii completului de judecată - format din 5 judecători -, să îl condamne pe Adrian Năstase.

Ei bine, ce se petrece acum este, de fapt, un atac mediatic împotriva Justiției. Livia Stanciu și Laura Codruța Kovesi sunt doar motivele. În paralel cu „victima” Rarinca, cei de la Antena 3 și alte posturi obțin noi și noi declarații de la politicieni, diferiți juriști etc., toate, dar absolut toate orientate către „demisia sau demiterea” celor două demnitare.

În scenă a intrat și una dintre judecătoarele care au anulat sentința primei instanțe, cea a Tribunalului București. O altă nemulțumită pe Livia Stanciu.

Cui folosește demolarea Justiției ? Politicienilor care se simt cu musca pe căciulă și vor să nu mai ajungă în fața instanțelor de judecată. Politicieni de toate culorile.

Cât privește pe numita Rarinca, înclin să cred că prin ce a spus la Stoiceasca a întărit convingerea procurorilor că este o șantajistă „de profesie”. Din ce am observat, pe rețelele de socializare, mai multe persoane au înțeles despre ce este vorba. Bine, sunt și altele care judecă „ciudat”. Normal. Societatea nu este formată doar din oameni de bună credință.

Mă deranjează faptul că unele persoane tratează emoțional problema, fără a avea bunul simț să se documenteze. Nu este nevoie de studii juridice pentru a constata că este vorba despre un șantaj din partea numitei Rarinca, că o primă instanță a condamnat-o la trei ani pe baza probelor de la dosar și prin aplicarea legii  (o pedeapsă destul de mică față de gravitatea faptelor numitei Rarinca, gravitate confirmată de ieșirile acesteia la Antena 3), că o altă instanță s-a făcut că plouă și a desființat sentința primei instanțe pronunțând achitarea. Ei bine, ca cetățean simt că îmi fierbe sângele în vine. Ieșirile publice ale fostei inculpate Rarinca desființează decizia de achitare a Curții de Apel București. Șantajul continuă. Șantajista este pe cale de a deveni „erou național” și, de ce nu, candidat la un post de parlamentar din partea partidului Antena 3.

Consider că decizia de achitare a numitei Rarinca este o eroare judiciară. Ca să folosesc un termen blând. Eroare ce se cuvine a fi îndreptată. În situația în care procurorii pot demonstra că a fost o „mânărie” judiciară, o răzbunare a unor judecătoare nemulțumite de șefa ICCJ, voi fi satisfăcut că Justiția este pe drumul cel bun.

Se'ncurcă treaba. Atenție la vorbe, politicienilor.

CA București a achitat-o pe o individă numită Rarinca.

Antena 3 a delegat pe CAC Tăriceanu să preia politic evenimentul și să ceară demisia/demiterea șefei ICCJ - Livia Stanciu - și a șefei DNA - Laura Codruța Koveși. CAC Tăriceanu s-a conformat și s-a făcut de râs. Nu pentru Antena 3 care îl tot declară de ceva timp „adevăratul om de stat”. Bine, este probabil o glumă însă este spusă zi de zi, ceas de ceas pentru ascultătorii lui Gâdea și compania.

DNA reacționează și anunță că a cerut calea extraordinară de atac a contestației în anulare pentru incompatibilitatea unuia dintre judecătorii completului. TVR dă știrea (aici).

În art. 64 alin. (1), lit f) din Codul de procedură penală se prevede că un judecător este incompatibil dacă „există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată”.

DNA aduce și proba.

„Anul trecut, judecătoarea Risantea Găgescu a candidat pentru un post la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a fost respinsă de o comisie de la CSM din care făcea parte şi şefa Înaltei Curţi, Livia Doina Stanciu.

În cadrul acelui interviu, cele două judecătoare au avut un schimb dur de opinii juridice, după ce judecătoarea candidată Risantea Găgescu a afirmat că nu se oboseşte să facă cercetare judecătorească şi să administreze probe şi că mai bine achită un inculpat dacă nu este sută la sută sigură de vinovăţia lui”.

Judecătoarea Risantea Găgescu ar fi trebuit să se declare incompatibilă. Dar ea nu. A considerat, cred eu, că este momentul să „i-o facă lui Stanciu”. Așa cum a spus că face ea, cu ocazia interviului.

Mă întreb, câte hotărâri luate de această judecătoare au fost viciate de modul în care ea nu-și exercită atribuțiile. Câte condamnări o fi dat pe ochi frumoși și câți infractori o fi scăpat pentru că îi este lene să facă cercetare judecătorească, eventual o altă încadrare a faptelor sau să aducă o nouă încadrare funcție de rezultatul cercetării judecătorești ?!

Contestația în anulare duce la rejudecare, dacă este admisă.

Dacă va fi admisă contestația în anulare, și dacă este desființată hotărârea instanței de apel și dacă după apelul la judecata în prima instanță se ajunge la o hotărâre definitivă de condamnare a persoanei care a agresat - Rarinca -, Tăriceanu și restul grupului de penibili senatori își dau demisia ? Și nu doar ei !

Dacă însă nu va fi admisă, va trebui ca inspecția judiciară a CSM să ia mătura și farașul și să facă curățenie în curtea Justiției. Cineva a comis o porcărie cu acest proces. Nu au treabă Koveși și Stanciu cu procesul. Să fie clar. Sunt alții actorii.

Mă „freacă” o idee. Nu cumva cei de la Antena 3 sunt băgați în treabă ? Voiculescu avea pe judecătorul Mustață, acum deja condamnat, pregătit să îl achite. Nu o fi și pe aici ceva putred ?!

Încerc să înțeleg declarația lui Orban la „Sinteza Zilei” de la Antena 3.

Despre declarație am aflat pe facebook. Nu urmăresc postul. Indiferent dacă are ca invitați persoane pe care le urmăresc.

Încerc să nu mă ambalez. Ar fi o prostie ca eu să părăsesc linia legii pentru angoasele unora sau altora.

Am găsit la HotNews (aici) declarațiile și contextul.

Sunt amestecate concepte privind Justiția, persoanele care o formează - onoare, reputație, notorietate, pregătire etc. -, procedurile - aplicate de magistrați în temeiul legii în vigoare -, susținerea legilor în vigoare în contrapondere cu clica lui Ponta și Tăriceanu dar și un atac la persoană, la șefa ICCJ, Livia Stanciu.

Sunt prea multe probleme. Bașca părerea lui ca Președintele Iohannis ar trebui să se implice în susținerea unei cercetări a situației generate de hotărârea CA București. Aici nu sunt de acord cu el, implicarea presupune o notă personală, o poziție emoțională. Președintele României nu are voie.

Nu mi-a plăcut că a marșat și a „dat verdicte” de vinovăție. Sunt, până acum, două hotărâri. Una de condamnare care a fost desființată prin hotărârea din apel. Posibil va urma un recurs. Până la urmă, la judecata în primă instanță s-a reținut că au fost săvârșite fapte condamnabile - de aceea au fost instituite măsurile preventive (arestul preventiv). Hotărârea instanței de apel nu a fost încă publicată. Nu știm ce a reținut ea. Speculațiile în spațiul public nu își au rostul acum. Dacă a greșit instanța de apel ?

Am senzația că Liviei Stanciu i se interzice, din comentarii, să se apere dacă ea consideră că este agresată pe motiv că este șefa ICCJ. Greșit. Este om, în primul rând, are drepturi ca oricare alt om. Ea, ca om, poate considera că anumite acte și fapte ale altui om îndreptate împotriva ei sunt de natură să o determine să ceară protecția Justiției.

Problema nu este nici la CSM, acum. Este încă la nivelul instanțelor în cazul în care procurorii introduc sau au introdus recursul. Abia după judecarea recursului putem spune că avem un rezultat definitiv. Dacă procurorii nu introduc recursul, este altceva.

După recurs, se poate trece la alte judecăți. De exemplu, cum a fost întocmit dosarul de către procurori. Dacă există probe falsificate, dacă s-a făcut trafic de influență, dacă procurorii și judecătorii de la prima instanță au răspuns unor comenzi pe linie ierarhică etc. Dacă au comis exces de zel ce poate fi calificat ca abuz în serviciu. În codul penal sunt infracțiuni care au subiect al faptelor magistrații în procesul penal. După cercetarea inspecției judiciare, dacă aceasta ajunge la concluzia că s-au comis acele infracțiuni, magistrații respectivi vor fi judecați și condamnați.

Cât privește Livia Stanciu, cu toată deferența față de susținătorii altor opinii, nu poate fi condamnată pentru că a făcut plângere penală. Poate fi însă acuzată de abuz în serviciu, trafic de influență, falsificarea probeor dacă se dovedește că a intervenit la procurori și judecători pentru a obține o soluție favorabilă ei.

Înțeleg că lui Ludovic Orban nu îi place Livia Stanciu. Nu este singurul. Poate cere demisia ei însă este corect să se limiteze doar la aceasta. Demisia Liviei Stanciu o poate cere oricine. Pentru motive care mia de care mai întemeiate sau mai fanteziste. Doar CSM are puterea, conferită de Constituție și lege, să propună revocarea din funcție a președintelui ICCJ pentru fapte incompatibile cu calitatea profesională și demnitatea pe care o ocupă. Ar fi bine dacă fiecare dintre noi s-ar limita la competențele și posibilitățile pe care le are.

Concluzionez că Orban a vorbit prea mult. Naște semne de întrebare care nu îl avantajează.

Demnitari de râsul curcilor. Tăriceanu cel stupid, Ghișe cel pervers, Barbu oportunistul ...

Este tam-tam. Pe bună dreptate. O scrisoare a unor „membri ai Senatului României și liberali”, semnată de C.P.C. Tăriceanu, Ioan Ghișe, Daniel Barbu, Petru Ehegartner și Nicolae Nasta, adresată Președintelui României, Klaus Iohannis, a devenit „probă temeinică” a ingerinței politicului în actul de justiție și de încercare de control al Justiției.

Lumea dă în Tăriceanu, deh, individul este cel pus de paravan de către autorii demersului. Este rezistent. Ia șuturi și pumni în gură fără jenă. Are experiență. Ba, este și fudul că a comis o atare acțiune și vine, având în spate explicațiile satanice și aiuritoare ale „politologului” Daniel Barbu, să explice el cam cum stă treaba. Nu îl duce mintea și pace. Învârte Barbu cuvintele și ideile cum poate însă nu reușește decât să îl pună și mai mult în dificultate pe Tăriceanu ba, mai mult, să dea mai multe semnale că suspiciunea rezonabilă că avem de a face cu niște troglodiți să fie din ce în ce mai puternică.

Tăriceanu este, de departe, doar „vârful de lance”. Are funcție, este lider al unui partiduleț cu pretenții liberale (dezertori din PNL !), are rezistență. Autorii scrisorii și probabil inițiatorii acțiunii sunt însă Daniel Barbu și Ioan Ghișe. Părerea mea. Scrisul este al lui Barbu iar asistența juridică este a lui Ghișe. Cei doi au preluat ideia de la Antena 3, unde își fac veacul, unde se produc zi de zi cei de la „Lumea Justiției” (zisă publicație on-line orientată către lumea Justiției). Cei de acolo sunt în război cu Koveși, prin Răzvan Savaliuc care a fost dat în judecată pentru colportarea de informații false și denigratoare la adresa șefei DNA.

Am ajuns aici, se cuvine a merge mai departe. Ce-i mână pe ei în luptă ? Nu au nici un interes cu privire la femeia care a fost și mai este încă cu procurorii care au acuzat-o pentru șantaj la adresa președintei ICCJ, Livia Stanciu. CA București a desființat dosarul și a declarat-o nevinovată. Urmează un recurs, probabil. Cauza însă este tratată de trustul de presă „Intact” al lui Voiculescu cu multă pasiune. În special Antena 3. Aici au loc adevărate procese inchizitoriale la adresa Justiției în general, a procurorilor DNA și ICCJ în special. Mai ales de când Dan Voiculescu a fost condamnat la ani grei de închisoare, fiind acum după gratii, cu averea confiscată și în curs de vânzare pentru ca statul să recupereze prejudiciul cauzat de acțiunile infracționale ale mogulului și asociaților lui în ale ticăloșiilor.

Daniel Barbu și Ioan Ghișe au însă la Antena 3 și la „Jurnalul Național” ușile deschise, perorând alături de aceștia împotriva statului și a instituțiilor acestuia. Raportul de cauzalitate îi aduce pe cei doi în față, ca politicienii care au preluat „cauza” de la Dan Voiculescu/Antena 3 și au dus-o în spațiul politic. Au găsit în Tăriceanu „purtătorul de drapel” al revoltei politice și s-a ajuns la gluma aceasta numită scrisoare adresată Președintelui României.

De la bun început constat că acțiunea lor nu este o acțiune politică normală. Nici nu poate fi. Tăriceanu nu reprezintă, în această acțiune, instituția Senatului României. Nu poate fi nici „declarație politică”. Dacă se dorea o declarație politică o făcea unul dintre ei de la tribuna Senatului. Având în vedere contextul, acțiunea lor este „o declarație de aservire” față de PSD și baronii care se simt în pericol din cauza independenței Justiției. Ei știu că cele două vârfuri ale Justiției sunt percepute ca elementele de forță ale unei Justiții independente. Acțiunea lor este complementară celorlalte acțiuni din parlament ale politicienilor din PSD de modificare a legilor penale și a celor de integritate. Tăriceanu și ai lui (PLR), plus Ghișe care se declară independent (ca orice pervers care „se respectă”) simt că vor fi lăsați din brațe de PSD la alegerile locale și parlamentare de anul viitor. Prin acțiuni de acest fel, de slugărnicie grețoasă, încearcă să îți obțină salvarea politică. Dacă PSD nu îi ia la remorcă, toți aceștia își vor termina cariera politică. Înapoi la PNL nu pot veni. Nu vor fi acceptați.

Din conținutul scrisorii se desprind mai multe elemente care o scot din sfera politicului, a politicului normal și îi duc în sfera penibilului. Indivizii se erijează în „instanță de judecată” !

Scriu senatorii în scrisoare”:

„Doamna Rarinca, un cetățean fără influență ori legături politice, a fost arestată pe nedrept și cu sfidarea oricăror garanții constituționale de către Direcția Națională Anticorupție, condusă de Laura Codruța Kovesi, în urma unui denunț calomnios făcut de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu”.

Dacă această formulare se găsește în dispozitivul hotărârii instanței care a soluționat cauza, este în regulă. Au luat de acolo. Eu sunt însă mai înclinat să cred că acest text nu există. Judecătorii nu sunt nici proști și nici nepregătiți.

Procurorii nu arestează. În primul rând. Ei propun arestul și susțin motivele pentru care îl propun în fața judecătorului de drepturi și libertăți și în fața instanței de judecată. Aici este vorba despre un timp mai lung, 6 luni, inclusiv instanța de judecată având, sigur, una sau mai multe decizii de păstrare a măsurii arestului preventiv.

Nu cred că instanța a stabilit că Livia Stanciu a făcut un „denunț calomnios”. Îmi este imposibil să cred că judecătorii nu știu că infracțiunea nu există în noul Cod Penal !

Mă miră faptul că semnatarul Ghișe nu a observat aceste „minuni”. Ghișe fiind, după cum spune el, jurist !

Tot de domeniul absurdului este solicitarea lor ca Președintele Iohannis „să folosească atât instrumentele constituționale și legale de care dispune, cât și autoritatea morală inerentă instituției Președintelui României pentru a le înlătura, prin demitere ori prin demisie, din funcțiile pe care le ocupă în mod nedemn pe doamnele Livia Stanciu și Laura Codruța Kovesi”. Stupid ! Penibil dus la extrem.

Textul este o declarație de prostie politică. Cred că Daniel Barbu nici nu mai știe ce scrie. Iohannis nu are nici o atribuție în acest sens. Mai grav, în sensul de prostie dusă la extrem, este cererea lor ca Iohannis să se adreseze CSM pentru ca cele două să fie excluse din magistratură !

Nu mai continui. Îmi este mie jenă de faptul că am dat votul lui Daniel Barbu să devină senator în colegiul de care aparțin.

Indivizii aceștia sunt în plus în Parlament și au devenit un cancer pentru mediul politic.

Reacțiile apărute în presă de condamnare a acestei acțiuni politice, atât din partea formațiunilor politice cât și a politicienilor, din partea analiștilor și a jurnaliștilor sunt întemeiate.

În scrisoarea lor lipsește cuvântul „penibil”. Ei trebuiau să scrie acolo „ ... penibili membri ai Senatului României și pretinși liberali ...”. Erau mai aproape de adevăr.