Opinii separate față de deciziile politizate ale CCR

De când Valer Dorneanu a ajuns președinte al Curții Constituționale, încrederea în această instituție a scăzut. Nu doar în urma comportamentului „fără abținere” a lui Valer Dorneanu de a trata problemele politice ci și a dorințelor lui de a impune judecătorilor constituționali „tăcerea” când el decide. S-a ajuns la situația absolut stupidă ca o instanță de apel să ia o hotărâre prin care anulează o decizie internă a Curții Constituționale! Nemaivăzut! Chiar s-a ajuns la absurd.

O parte dintre judecătorii Curții Constituționale au devenit actori ai „războiului” dus de PSD și ALDE contra justiției în special împotriva DNA, în particular împotriva șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Este inadmisibil! Spun acest lucru pentru că avem o poziție constantă pro-independența justiției din partea președintelui Klaus Iohannis, cu atribuții constituționale de supraveghere a modului cum este respectată Constituția și a modului cum funcționează autoritățile publice ((art.80 alin. (2)) și avem o poziție ambiguă a Curții Constituționale care este „garantul supremației Constituției” ((art. 142 alin. (1)) care lasă impresia că această supremație poate fi relativă iar independența justiției poate fi tratată cu superficialitate. Din acest talmeș-balmeș s-a ajuns ca jurisprudența Curții Constituționale să sufere „accidente”. Nu mai apare formula „așa cum Curtea s-a exprimat anterior prin Decizia ...”, acum citești două decizii ale CCR și te întrebi care dintre ele reflectă „supremația Constituției”? Ieri problema era clară și s-a acționat în maniera „x” iar astăzi nu mai este ca ieri? Nu mai este pentru că puterea politică nu acceptă? Cum își mai îndeplinește CCR atributul de bază prevăzut la art. 142 alin. (1)? După cum cântă „infractorul” și „inculpatul” din Parlament?

La cererea lui CAP Tăriceanu, Președintele Senatului, CCR a constatat (cu majoritate de voturi!) că persoana Laura Codruța Kovesi, în calitate de șef al DNA, trebuia să se prezinte la o Comisie specială care ancheta, ca un tribunal special, o activitate care ține exclusiv de competența Ministerului Public. O aberație de decizie. Pentru că CCR nu are dreptul, constituțional, să se refere la persoane ci doar la instituții. Și, mai mult, doar la aspecte ce țin de legislație și acțiuni în care prevederile Constituției sunt imperative. Ce a făcut CCR este de competența exclusivă a unei instanțe de judecată!

Opiniile separate la Decizia CCR ale judecătorilor constituționali Livia Stanciu, Mircea Ștefan Minea și Simona Maya Teodoroiu confirmă cele de mai sus. Agerpres.

Livia Stanciu

„Prin atribuțiile și procedurile urmate, Comisia specială de anchetă parlamentară s-a plasat în afara Constituției, hotărârea de înființare a acesteia contravenind, prin conținutul său normativ, Legii fundamentale și normelor statului de drept consacrate prin Constituție. 

(...) Comisia specială de anchetă parlamentară nu se putea substitui activității ce se derulează în cadrul unei anchete penale efectuate de parchet, anchetă care a stabilit (...) că, din coroborarea probelor administrate, nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/inițiat de către persoanele nominalizate acte/acțiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal

Doamna Laura Codruța Kovesi nu putea fi invitată (...) nici în virtutea calității pe care aceasta o deținuse în anul 2009, dată la care a avut loc evenimentul investigat, și nici în virtutea calității de procuror șef al DNA, pentru că invitația în astfel de calități a reprezentanților unor autorități publice ce nu se află sub control parlamentar trebuie să se circumscrie (...) 'lămuririi unor chestiuni de interes public ce vizează problemele sistemice cu care aceste instituții se confruntă (...)' și nu pentru lămurirea unor chestiuni legate de suspiciuni referitoare la o eventuală implicare într-un proces electoral în desfășurare a reprezentanților unor astfel de autorități publice, acest gen de verificări făcând obiectul doar a unei anchete penale a procurorului — ceea ce s-a și realizat în cauză de către parchet — și nu a unei anchete parlamentare”

Mircea Ștefan Minea

„Comportamentul personal (...) al conducătorului unei autorități publice în relația sa directă cu o altă autoritate publică nu poate antrena răspunderea/implicarea instituției într-un conflict juridic de natură constituțională, atât timp cât respectivul comportament nu vizează o situație juridică specială, conflictuală, a cărei naștere să rezide în mod direct în textul Constituției. 

Apreciez (...) că soluția corectă era constatarea inexistenței unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament (...) și Ministerul Public — Direcția Națională Anticorupție”

Simona-Maya Teodoroiu

„... cererile privind constatarea unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Ministerul Public, determinat, între altele, de refuzul procurorului șef al DNA de a se prezenta în fața Comisiei de anchetă, ar fi trebuit respinse "în principal ca inadmisibile și în subsidiar ca neîntemeiate”

CCR, cu majoritate de voturi, a făcut pe plac lui CAP Tăriceanu care a sesizat Curtea pentru a obține o decizie de „învinovățire” a Laurei Codruța Kovesi. I-a făcut pe plac. Doar că este ca o frecție la un picior de lemn. Rămâne o părere.

„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial. În soluționarea conflictului, Curtea a constatat obligația doamnei Laura Codruța Kovesi de a se prezenta în fața Parlamentului României — Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei”

De unde dracu a scos Curtea „obligația”? Din ce prevedere a Constituției? Cum este afectată „supremația Constituției” în această cauză? Plecând de la această speță, putem ajunge la tot felul de aberații. Iar CCR poate ajunge să exercite un control procesual asupra unor hotărâri judecătorești peste prevederile legilor în vigoare. Pentru că așa vor mușchii unor judecători constituționali care au interese politice.

Este băgată acolo „colaborarea” între puterile statului. Grav este că a fost interpretată în mod greșit. Pentru că Parlamentul nu este „reprezentantul intereselor generale ale societății” - cum este Ministerul Public, pentru care are competențe speciale în Constituție și în lege -, el este „organ reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării” care are alte competențe iar „colaborarea” nu poate depăși competențele constituționale. Nu poate CCR să stabilească mijloacele și metodele de colaborare între puterile statului, acestea fiind doar la îndemână conducătorilor instituțiilor. Mai mult, colaborarea între puterile statului trebuie mediată de Președintele României, CCR neavând nici o competență în materie!

Peștele de la cap se'mpute. Este grav când „la cap” se pun elemente care se strică repede.