Foarte bun interviul luat de Emilian Isăilă de la Ziare.com președintelui Ludovic Orban.
Îl voi despărți pe „bucățele”, chiar dacă vor fi unele mai mari iar altele mai mici, to bucățele vor fi.
Pentru început, eterna poveste a USL și relațiile cu PSD. Istoricul este destul de bogat și de actual. Iar în PNL există actori politici care, într-o echipă sau alta, au fost în relație cu PSD pentru că partidele din care au făcut parte au fost în alianță cu PSD. Nu trebuie omiși membri ai PNL care au un istoric politic în PSD. Problema este complicată și există chiar unele ieșiri, personale, care ridică semne de întrebare, mai ales pentru cei care nu vor să aprofundeze informația care le provoacă nemulțumire.
Pe lângă relația cu PSD voi pune și problema celebrelor Comisii speciale pe care PSD și ALDE le înființează în Parlament pentru a distrage atenția publicului de la problemele cu adevărat importante. Actele guvernării, legile pe care parlamentarii PSD și ALDE încearcă să le impună pentru destabilizarea țării și subordonarea justiției etc.
„E.I. - Ce forta si ce influenta mai are fostul USL in actualul PNL?
Președintele Ludovic Orban -Acum, partidul lupta om la om cu PSD. Avem o strategie. Este o strategie foarte clara de lupta impotriva PSD. Practic, sunt cateva fenomene cu care nu ai cum sa fii de acord. Masurile pe care PSD vrea sa le impuna pun in stare de asediu intreg mediul de afaceri si pe orice om care traieste pe propriile picioare.
Aceste masuri risca sa afecteze dezvoltarea economica a Romaniei pe termen mediu si lung, duc la politizarea administratiei si captureaza, usor, usor, toate institutiile statului prin numirea de politruci la conducere. Noi ne luptam cu toate fortele ca acest parcurs sa nu devina realitate.
E.I. - De cand considerati ca ati inceput sa obtineti si rezultate in lupta cu PSD?
Președintele Ludovic Orban - De cand partidul s-a mobilizat. Suntem foarte activi in ce priveste expunerea punctelor noastre de vedere. Incercam sa convingem cat mai multa lume ca anumite masuri pot genera efecte nefavorabile in societate si in economie.
E.I. - Ce parere aveti despre opozitia pe care o face consilierul PNL Ciprian Ciucu la Primaria Capitalei?
Președintele Ludovic Orban - Sunt intr-o comunicare permanenta cu el, ne consultam, are sprijin direct din partea partidului. Au format o echipa destul de activa acolo, Ciprian Ciucu, Catalin Diaconescu si Stelian Buzduveanu, care sunt practic intr-o permanenta in ofensiva si care cauta sa dezvaluie toate dedesubturile.
De altfel, le-am si spus tuturor colegilor, in special colegilor de la Bucuresti, ca nu voi mai tolera nicio intelegere pe sub masa cu PSD si cine va mai face astfel de intelegeri isi va pierde functia.
E.I - Dar, totusi, exista perceptia ca la nivel de Capitala este un anumit tip de blat cu Gabriela Firea, primarul Bucurestiului?
Președintele Ludovic Orban - N-a existat niciodata un blat, dar, probabil, au existat intelegeri in perioada de tranzitie in care nu exista o conducere legitima, probabil au mai fost discutii.
Cel putin de la alegerea mea ca presedinte PNL in Consiliul General al Capitalei a inceput o lupta foarte serioasa din partea consilierilor PNL contra debandadei care exista in administratia locala, contra tuturor inventiilor institutionale care de fapt nu sunt menite sa imbunatateasca viata bucurestenilor, sa rezolve problemele lor, ci sunt menite sa sifoneze banul public, sa permita unei armate de ocupatie care e venita din zona lui Pandele sa puna mana pe toate resursele si pe toate activele Bucurestiului.
E.I. - Spuneti ca, in acest moment, la nivelul administratiei locale nu mai exista niciun tip de intelegere cu PSD?
Președintele Ludovic Orban - Din activitatea consilierilor judeteni si a grupurilor de consilieri municipali, in special, suntem in Opozitie, iar activitatea s-a imbunatatit. Au inceput sa fie din ce in ce mai prezenti, sa pregateasca sedintele, sa aiba o pozitie coerenta, sa se opuna la toate propunerile formulate de diriguitorii majoritatii si sa aiba propriile proiecte.
O sa introduc oficial ca instrument de evaluare a activitatii filialelor un plan de actiune trimestriala prin care se vor urmari obiective simple, cuantificabile, in urma carora vom putea sa evaluam prestatia conducerilor judetene.
E.I. - Care e opinia dumneavoastra despre seria de comisii de ancheta infiintate de PSD-ALDE in Parlament?
Președintele Ludovic Orban - Masini de facut fum! Sunt niste comisii de ancheta care n-au ce sa ancheteze. Comisia asta cu alegerile din 2009 n-are ce sa ancheteze. Mi se pare o stupizenie. Daca avea cineva ceva de contestat, trebuia s-o faca la momentul 2009.
E pur si simplu o comisie in care sunt adusi niste oameni pe care vrei sa-i pui intr-o lumina defavorabila. Se reincalzeste o ciorba care demult nu mai are nicio vitamina in ea, total inutila. Masina de facut fum in sensul ca genereaza teme false prin care PSD isi ascunde marile nerealizari.
La fel e si comisia de ancheta ANRE, care este un organism independent, un organism care functioneaza, unul care a fost apreciat la nivelul institutiilor similare de la nivel european si care a introdus reglementari in ceea ce priveste organizarea pietei in domeniul energiei, gazului si electricitatii.
Pai, ar trebui facuta comisie de ancheta prin care sa cercetam toate golaniile facute de PSD la Ministerul Energiei. Scopul acestei comisii de ancheta are doua obiective urmarite de PSD - unul prin care incearca sa paseze raspunderea pentru cresterile de preturi la energie electrica si la gaz, care afecteaza populatia, in spinarea ANRE.
Sa nu-si asume partidul, pentru ca reprezentantii acestuia sunt singurii vinovati pentru ceea ce s-a intamplat pe aceasta piata, iar al doilea obiectiv urmarit, unul pe care-l stie mai putina lume, este acela de a readuce anumite atributii pe care le are astazi ANRE sub controlul Ministerului Energiei. Practic, generarea unui control politic asupra pietei energiei.
De altfel, exista un proiect de ordonanta care este pregatit in Ministerul Energiei si care urmeaza sa fie lansat in dezbatere publica, dupa ce PSD isi face numarul cu pseudo-comisia de ancheta.
Comisia de ancheta a SIPA, nu inteleg care-i scopul ei. In principu, n-am fost adversarul unor comisii, dar le faci cand ai ceva de cercetat, cand sunt elemente de anchetat. De exemplu, Comisia SRI. Am luat decizia sa atacam la CCR modificarea regulamentului de organizarea si functionare a Comisiei SRI, pentru ca este inacceptabil ca o hotarare a Parlamentului sa genereze obligatii pentru fiecare cetatean al Romaniei.
E jenant sa fii obligat sa te prezinti la audieri, atunci cand esti chemat de prietenul interlopilor din Dolj (referire la Claudiu Manda, seful Comisiei SRI, numit de PSD - n.red.).
Nu putem fi de acord cu asta in veci. Aceasta comisie are rolul de a exercita un control civil asupra derularii activitatii Serviciului Roman de Informatii.
E.I. - Ce fac reprezentantii PNL din Comisia SRI?
Președintele Ludovic Orban - Au fost doua declaratii facute de Cezar Preda care a prezentat foarte clar punctul nostru de vedere. Ma intreb de ce trebuie sa se genereze o telenovela care nu are niciun scop, niciun fel de obiectiv.
Acum, cinstind vorbind, nu stiu ce s-a discutat in amanunt, unele discutii sunt secrete, dar in urma telenovelei si a prezentei unor personaje care vad ca acum se duc pe la toate comisiile din Parlament, cum e domnul Dragomir care spune povesti si care n-au adus nimic, niciun fel de element care sa fie public si sa fie aratat ca exista o disfunctionalitate sau ca trebuie indreptat un anumit lucru.
E.I. - De ce credeti ca reprezentantii comisiei alegerilor 2009 nu au rechemat-o pe doamna Codruta Kovesi dupa decizia CCR care vorbea de un anumit tip de colaborare institutionala?
Președintele Ludovic Orban - Nu stiu, nu ma intrebati pe mine, pentru ca nu fac parte dintre cei care conduc aceasta comisie. Daca vine doamna Kovesi, ce sa spuna? Alegerile au fost pierdute in 2009, oricate comisii s-ar face, din cauza prostiei lui Geoana.
Hai sa fim cinstiti, sa te duci la Vintu cu o seara inainte de dezbaterea finala, sa te duci la dezbatere cu Basescu complet nepregatit, sa nu poti sa-ti mobilizezi tot electoratul, astea sunt motivele.
Au fost pierdute din cauza greselilor strategice si tactice care au fost facute de candidatul Mircea Geoana. Si asta o spune un om care in turul doi nu l-a sprijinit pe Basescu. PNL l-a sprijinit in al doilea tur pe Geoana, dupa iesirea lui Crin Antonescu din competitie.
Si, noi, cei din PNL, am fost profund frustrati ca s-au pierdut alegerile, desi erau ca si castigate dupa rezultatele din primul tur.”
Să lăsăm istoria să fie istorie. Luăm datele, le punem în pagină, așa a fost, așa s-a interpretat la un moment dat o stare politică și aceea a fost măsura luată. Este inadmisibil să judeci după valorile de astăzi evenimentele trecute pentru că valorile se nasc ca urmare a vieții de astăzi, nu ca urmare a vieții de dinainte. De aceea, oamenii care au fost la un moment dat în PSD iar acum sunt în PNL trebuie considerați ca membri ai PNL. Excepțiile, cei care pleacă din PNL la ALDE sau la PSD, nu confirmă o regulă. Nu ar mai fi excepție. Cât privește unii membri ai PNL care la un moment dat fac jocurile PSD sau ALDE, trebuie considerați ca fiind intruși iar excluderea lor din PNL este o acțiune normală.
Cei care mai pomenesc de USL sau de alianța PDL-PSD pentru a lovi în PNL sunt fie PSD-iști, fie ALDE-iști, fie USR-iști, fie PMP-iști sau alte formațiuni politice (chipurile). Motivele sunt diferite. USR-iștii și PMP-iștii se consideră pe același culoar politic cu PNL, total eronat. Ei sunt pe culoare diferite de PNL, primii sunt anti-sistem (de fapt sunt anti-constituționali!), ceilalți sunt „băsiști”, adoratori ai unui „sfânt politic” căzut ca să nu spun „decăzut”. Ceilalți vor să atragă membri și simpatizanți ai PNL care au rămas cu gândul la demiterea lui Traian Băsescu. Pentru ei am o veste proastă. Cei din PSD și cei care au format ALDE au fost „păpușile” care au lucrat pe la spate pentru ca referendumul pentru demiterea lui Băsescu să nu aibă rezultatul dorit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu