După declararea unilaterală a independenței Cataloniei, într-un cadru anti-constituțional, o adevărată agresiune asupra unității Spaniei și tuturor regulilor societăților democratice, secesioniștii au parte de soarta tuturor celor care de-a lungul timpului au complotat și acționat contra majorității. Dar, cum orice acțiune are costurile ei, acțiunile lui Carles Puigdemont și ale aliaților lui au costuri mari. Chiar foarte mari.
Economic, diferite surse autorizate din Spania afirmă că este posibil ca Spania, în ansamblu, ca stat, să sufere un deficit ca urmare a continuării instabilității în Catalonia de aproape 25 miliarde de euro!
Curtea Supremă a Spaniei a anunțat că va fi emis un mandat de arestare pe numele lui Puigdemont dacă acesta nu se prezintă singur când este citat pentru a răspunde acuzațiilor care i se aduc. Agerpres.
Refugiat la Bruxelles, Puigdemont a afirmat că acesta este „un proces politic” și că nu revine în Spania pentru că nu are încredere în justiția spaniolă.
Curtea Supremă a Spaniei a decis supravegherea polițienească a lui Carme Forcadell (fosta președintă a Parlamentului catalan) și a celorlalți membri ai Parlamentului care au participat la procesul de secesiune. El Pais.
Unul dintre avocații apărării a criticat atitudinea lui Puigdemont. Prin sustragerea acestuia de la procesul judiciar, face un rău celorlalți membri ai fostului cabinet catalan și a parlamentarilor catalani puși sub acuzare de către procuratură.
Procurorii au cerut Curții Supreme să admită măsura închisorii necondiționate pentru toți membrii guvernului catalan cu excepția unui ministru care s-a pus la dispoziția procurorilor fără nici o condiție, pentru care au cerut închisoare pe cauțiune de 50.000 euro. El Pais.
Urmărind propriile interese, în dauna stabilității Spaniei, în dauna stabilității statelor din Europa, diferitele grupări secesioniste își manifestă sprijinul față de secesioniștii catalani și cer recunoașterea independenței lor de către Uniunea Europeană.
Scoția iese în față la nivel parlamentar. Agerpres: Parlamentari scoțieni fac apel la recunoașterea independenței Cataloniei
Aproape imediat după DUI (Declarația unilaterală de independență a Cataloniei), „premierul scoțian, Nicola Sturgeon, a lansat un apel autorităților spaniole, în discursul de încheiere a congresului Partidului Național Scoțian (SNP), să respecte "dreptul catalanilor de a-și decide propriul viitor". În cursul acestui congres, partidul separatist scoțian a adoptat o moțiune sprijinind inițiativa unilaterală în vederea independenței Cataloniei și cerând Madridului "să respecte votul masiv în favoarea" acestui demers”.
Separatiștii scoțieni au făcut un pas înainte. „Un grup de parlamentari pro-independență din Scoția a înaintat o moțiune în care îndeamnă la recunoașterea internațională a votului din parlamentul catalan pentru independență față de Spania, punând presiune pe liderul Scoției să aprobe acest demers, informează joi agenția de presă Reuters”.
„Moțiunea a fost semnată de 21 dintre cei 63 de parlamentari ai Partidului Național Scoțian care conduce guvernul descentralizat al Scoției. Ea a fost semnată și de un parlamentar din partea Verzilor scoțieni.
De asemenea, în textul moțiunii li se cere instituțiilor europene să ajute Catalonia într-o tranziție pașnică spre un stat independent”.
La susținătorii din afara Spaniei ai „independenței Cataloniei” adaug pe secesioniștii flamanzi din Belgia, pe secesioniștii maghiari din România, la anti-europenii din Franța etc.
Nu mai spun de susținerea foarte activă a Rusiei prin intermediul tuturor mijloacelor de informare, de la presa scrisă la cea radio-vizuală, la mijloacele de informare prin intermediul internetului.
Cred că în Spania se va merge către normalitate. Evident, vor fi pierderi. În special economice. Vor fi pierderi și la nivel social. Inevitabile din moment ce s-a permis, în timp, manifestarea unui model educațional în Catalonia ostil „etnicilor spanioli și limbii spaniole”.
Pentru că am citit o intervenție a unui politician care formulat expresia „agresiunea guvernului spaniol asupra economiei catalane”, simt nevoia să îl corectez pe respectivul. Agresiunea este a Cataloniei care, beneficiind de regimul favorabil acordat de guvernul central regiunilor independente a ajuns la concluzia că „dă prea mult din bunăstarea Cataloniei celorlalte regiuni ale Spaniei”. Gogomănie care circulă și pe la noi, trebuie doar să schimbăm denumirea regiunilor ! Egoismul celor care au profitat față de cei care au fost „uitați” atunci când guvernul central „a dat” din bogăție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu