Astăzi, duminică, deputatul PNL Ovidiu Raețchi a formulat un apel către senatorii PSD de a se prezenta luni la lucrările Comisiei de apărare de la Senat pentru a aviza achiziția sistemelor de rachete „Patriot”.
Agerpres. Deputatul Raețchi (PNL) cere senatorilor PSD din Comisia de Apărare să participe la avizarea achiziției rachetelor Patriot
Jurnaliștii care mai au un dram de respect pentru profesia lor au semnalat că întârzierea avizării în Comisia de apărare a Senatului a acestei achiziții are unele legături dubioase cu interesele politice private ale unor conducători din PSD și ALDE. Să nu uităm că astfel de manifestări nu sunt singulare! Tăriceanu și mai apoi Dragnea au blocat, chiar anul trecut, proiectele de modernizare ale Armatei Române, pe considerente stupide. Chipurile democratice. Ignorând elementele cheie ale achizițiilor militare exprimate prin alegerile făcute de specialiștii Armatei. Nu cumperi de la orice vânzător, nu cumperi orice fel de tehnică sau armă. Ai niște repere pe care habarniștii care fac politică în PSD și ALDE nu vor să le respecte (nu au șansa primirii comisionului, cum se întâmpla pe timpul lui Năstase?!).
„Stimați colegi, absența dumneavoastră în grup de la ședința de marți în care urma să fie avizat proiectul Patriot a surprins și a îngrijorat opinia publică din România. Nicio o explicație nu s-a dovedit credibilă și satisfăcătoare, în condițiile în care această temă reprezintă, printr-un acord politic național, o prioritate de securitate. Faptul că absența venea la numai câteva ore după apariția unui dosar extrem de grav pe numele lui Liviu Dragnea a ridicat semne legitime de întrebare, vorbindu-se deschis în media despre șantaj”
Exact. Este vorba despre un șantaj la adresa României. Aceasta este impresia generală. Așa am perceput și eu acea absență. Pentru că, să ne fie cu iertare, motivarea infractorului Liviu Dragnea că senatorii PSD au fost la o întâlnire cu reprezentanții unei instituții a statului (a apărut apoi SRI), este puerilă. Întâlnirea se putea amâna. O discuție cu conducerea SRI nu poate fi mai importantă decât avizarea legii prin care România achiziționează sistemul de rachete „Patriot”. La SRI s-au spus lucruri importante, probabil, dar aici este vorba de respectarea unor termene contractuale și de securitatea națională. Prioritățile sunt diferite. De aceea, este plauzibilă ideea că infractorul Dragnea a șantajat țara.
„În acest context, în preziua unei noi ședințe care nu se poate solda cu un alt fiasco, doresc să vă transmit, stimați colegi, că niciun interes personal al domnului Liviu Dragnea nu poate fi mai presus de siguranța națională a României și de credibilitatea ei pe plan internațional. Orice sugestie, oricât de discretă, privind blocarea sau întârzierea programului de modernizare a Armatei Române, trebuie respinsă ferm și denunțată public (...)
Dacă domnul Dragnea alege să trimită în ridicol imaginea PSD prin tot soiul de mesaje conspiraționiste și izolaționiste este, în ultimă instanță, dreptul lui. Dacă însă domnul Dragnea încearcă jocuri personale pe marginea intereselor naționale, aceasta e o problemă gravă”
În comunicatul PNL se pune pe scurt accentul pe urgență și interes național.
„Interesele personale ale lui Liviu Dragnea sunt secundare, siguranța națională a României e esențială. Mâine, la Senat, trebuie avizat sistemul Patriot. Vicepreședintele Comisiei de Apărare, deputatul liberal Ovidiu Raețchi, a adresat un mesaj senatorilor PSD din Comisia de Apărare, cu o zi înainte de avizul decisiv privind cumpărarea sistemelor de rachete Patriot. În urmă cu o săptămână, aceștia au absentat fără explicații de la avizarea acestui proiect”
Programul „corvete” a fost faultat grosolan de Tăriceanu (ALDE) și Dragnea (PSD). Că, vezi Doamne, ar fi și alte firme străine care pot să le construiască, nu neaparat „Damen”, care este olandeză. Orbii politici din fruntea ALDE și PSD nu văd că olandezii de la „Damen” produc la Galați nave, fiind proprietarii marelui șantier naval de acolo - contribuie la PIB-ul României în mod direct -, nu văd că olandezii de la „Damen” achiziționează și șantierul naval de la Mangalia, nu văd că olandezii aduc proiectele navale pe care le dețin în România, sunt orbi din cauza intereselor meschine motivate politic - Olanda este foarte ferm orientată să susțină lupta anti-corupție iar ei, ipochimenii politici, sunt clienți fideli ai justiției pentru acte și fapte de corupție sau asimilate corupției.
Să sperăm că interesele particulare ale infractorului Liviu Dragnea și ale inculpatului CAP Tăriceanu nu devin superioare intereselor de securitate ale României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu