Angela Merkel la ZDF |
Acum, pe seară, Agerpres, Die Welt, Frankfurter Allgemeine tratează subiectul surpriză: Angela Merkel preferă alegerile anticipate decât un guvern minoritar.
Se pare că în ecuație a intrat și președintele Steinmeier care a recomandat tuturor partidelor să își reconsidere poziția. După câte înțeleg eu, este vorba și despre cei din SDP (social-democrații germani) care a luat atât de puține voturi (record negativ istoric) încât simte că are nevoie de o perioadă de opoziție pentru a se reface. Intervenția social-democratului Steinmeier, actualul Președinte, ar putea să stimuleze SPD să regândească poziția pe care o susține astăzi.
Înțeleg că presa nu mai dă credit FDP (liberalii pro-afaceri). Abia reveniți în Parlament, liberalii germani au adoptat poziții foarte dure în relația cu partenerii de discuții privind politicile interne dar și cu privire la proiectele europene. În plus, FDP nu o place deloc pe Merkel pe care o acuză că i-a scos din politica mare în urmă cu niște ani. Am eu impresia că nu vor să își recunoască eșecul și, ca de obicei, au căutat un vinovat în afară.
Situația din Germania devine interesantă. Imaginea de stabilitate politică și economică începe să se clatine. Doar ca impresie publicistică! Sub conducerea lui Merkel, germanii au ajuns la o bunăstare pe care înainte o visau. Acum este realizată, cu toate măsurile de siguranță severă pe care Merkel și echipa le-au luat în timp pentru a asigura economiei și finanțelor germane o stabilitate cât mai mare. Este adevărat, salariile germanilor nu au crescut ca Făt Frumos, cum au crescut în statele vecine ei, însă economia Germaniei le-a asigurat nu doar stabilitatea veniturilor ci și o creștere solidă. Economia Germania este de aproape 2 ori mai mare ca a oricărui alt partener european semnificativ! Nu mai spun de celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Declarațiile Angelei Merkel la această emisiune TV sunt ca o invitație la un „Gentlemen's Agreement”. Pentru toți actorii politici germani intrați în Parlament. Colaborați pentru a avea stabilitate. Nu colaborați, mergem la anticipate. Iar Angela Merkel a anunțat, ferm, că ea merge către anticipate și că are susținerea partidului. Cât privește „propunerea” indusă de FDP dar și de unii de prin partea stângă a politicii germane că ar trebui să se retragă, Merkel a dat un răspuns mai mult decât clar: nu se retrage! Nu se retrage pentru că are sprijinul partidului său dar și al partidului frate SDU.
Vom vedea ce va mai fi. Pentru mine este evident că liderii FDP au încercat, prin retragerea de la negocieri, să forțeze demisia lui Angela Merkel de la șefia CDU. Plastic, este imaginea „micului răpitor” care mârâie la „marele răpitor”. Poate se sperie! Nu dă cu parul. Acum a obținut doar „un mârâit”. Merge FDP la o „bătălie” politică?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu